Inimi blânde şi mâini care oferă ajutor
Fiecăruia dintre dumneavoastră care aveţi inimi blânde şi mâini care oferă ajutor şi care uşuraţi poverile atât de multor persoane, vă rog din suflet să acceptaţi expresia recunoştinţei mele.
Aseară, sora Burton şi cu mine ne-am bucurat de puţină mâncare chinezească. În răvaşul meu era un mesaj: „Stresul prin care treceţi, în curând, va dispărea.“ Chiar s-a adeverit.
Un grup de bărbaţi vorbeau cu profetul Joseph Smith, într-o zi, când a sosit vestea că a fost incendiată casa unui frate sărac care locuia la o oarecare distanţă de oraş. Toată lumea şi-a exprimat părerea de rău pentru ceea ce se întâmplase. Profetul a ascultat o clipă, apoi „şi-a băgat mâna în buzunar, a scos cinci dolari şi a spus: ’Îmi pare rău de acest frate în valoare de cinci dolari; cât de mult vă pare rău vouă, tuturor?’.1 Reacţia imediată a profetului este semnificativă. Anul trecut milioane dintre dumneavoastră aţi răspuns la nenorocirea altora, prin mijloacele dumneavoastră financiare, inimi blânde şi mâini care oferă ajutor. Vă mulţumesc pentru excepţionala dumneavoastră generozitate.
Compasiunea pentru alţii a fost întotdeauna o caracteristică fundamentală a membrilor Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Profetul Alma a spus:
„Sunteţi dornici să vă alăturaţi turmei lui Dumnezeu şi să vă numiţi poporul Lui şi sunteţi dornici să purtaţi greutăţile unul altuia, pentru ca ele să fie mai uşoare; da, şi sunteţi dornici să jeliţi împreună cu cei care jelesc; da, şi să-i mângâiaţi pe aceia care au nevoie să fie mângâiaţi“.2
Salvatorul ne cere: „ajută-i pe slabi, înalţă mâinile obosite şi întăreşte genunchii care se clatină“.3
Personal am fost martor la angajamentul sfinţilor din zilele din urmă şi al altora care nu aparţin religiei noastre, care au inimi blânde, care dau o mână de ajutor, care „[poartă]… sarcinile unii altora“.4 Am fost profund întristat când am văzut masivele devastări şi am vizitat victimele care au rămas fără speranţă.
În ultimii ani, Mama Natură şi-a arătat răzbunarea şi supremaţia în moduri neobişnuit de puternice. Sfârşitul lunii decembrie 2004 a adus un cutremur groaznic pe ţărmul Indoneziei, creând un val uriaş ucigător care a omorât mii de oameni şi a distrus vieţile celor rămaşi. Sub îndrumarea conducătorilor locali ai preoţiei şi a cuplurilor de misionari umanitari, oamenii au fost mobilizaţi imediat, furnizând ajutor de urgenţă în spitale, posturi de prim ajutor şi în comunităţi din Indonezia, Sri Lanka, India şi Tailanda.
În scurt timp, mai mulţi membri ai Bisericii au călătorit la una din cele mai afectate zone – Aceh, provincie din nordul Sumatrei. Sora Bertha Suranto, preşedinta de district a Tinerelor Fete din Djakarta, Indonezia şi surorile ei au condus camioane pline cu articolele necesare care au salvat vieţile şi au adus alinare celor care au avut de pierdut atât de mult.
„De fiecare dată când ajungeam într-un sat“, a spus Bertha, „oamenii ne înconjurau şi ofereau hrană pentru a o distribui – chiar şi atunci când şi ei aveau puţin orez şi peşte pe care îl prinseseră din ocean. Conducătorii comunităţii au anunţat în moschee că o altă donaţie de la Biserica lui Isus sosise“.
După ce nevoile imediate au fost satisfăcute, proiecte pe termen lung au fost iniţiate. S-au făcut planuri pentru a ajuta la construirea a peste o mie de case permanente şi pentru a restaura spitale şi şcoli. Sătenii au fost ajutaţi să înlocuiască bărcile şi plasele de pescuit. S-au distribuit războaie de ţesut şi maşini de cusut pentru a ajuta familiile să se descurce singure, ca mai înainte.
Regiunea de nord a Pakistanului şi a Indiei a fost lovită de cel mai mare cutremur din regiune în ultimii 100 de ani, luând viaţa a mii de oameni şi lăsând pe mulţi fără locuinţe. Din cauza iernilor foarte aspre în această regiune, s-a exprimat îngrijorarea nu numai pentru cei răniţi la cutremur, ci şi pentru cei rămaşi fără adăpost.
Patru zile după cutremur, Agenţia islamică de ajutorare a furnizat un avion de transport Boeing 747, care a fost repede încărcat cu pături, corturi, echipamente igienice, medicamente, saci de dormit, haine şi prelate din magazia episcopilor. Containere mari cu echipamente şi corturi de iarnă pentru mai mult de 75.000 de oameni au fost expediate cu avionul, pe uscat şi pe mare.
Când inundaţiile au lovit America Centrală, casele de întruniri au fost deschise pentru a oferi adăpost temporar celor evacuaţi. În zonele unde vehiculele nu puteau ajunge, membrii Bisericii au cărat în spate lucrurile şi au trecut peste râurile umflate şi terenul afectat pentru a aduce alinare celor năpăstuiţi.
După o perioadă de răscoale în Sudan, mai mult de un milion de oameni şi-au părăsit căminele şi satele pentru a căuta un loc sigur Mulţi dintre aceşti refugiaţi au mers sute de mile pe un teren neospitalier pentru a ajunge la taberele de refugiaţi, încercând să ia legătura cu familiile lor şi să-şi refacă sănătatea.
S-a oferit Atmit, o budincă îmbogăţită cu vitamine care s-a dovedit eficientă pentru salvarea vieţilor copiilor şi vârstnicilor înfometaţi. S-au expediat medicamente şi mii de echipamente igienice şi seturi pentru nou născuţi.
Biserica s-a alăturat altor organizaţii caritabile proeminente pentru a ajuta la vaccinarea a milioane de copii africani într-o campanie de eradicare a pojarului. Două mii de membri africani, credincioşi Bisericii, au oferit multe ore de muncă voluntară pentru publicitate, pentru găsirea copiilor, cât şi pentru acordarea de ajutor pentru a le face injecţii.
Sezonul de uragane din 2005 din sudul Statelor Unite şi din vestul Mării Caraibelor a fost cel mai costisitor şi devastator de până acum. Furtună după furtună au distrus căminele şi afacerile din Honduras până în Florida. Mii de voluntari conduşi de organizaţiile preoţiei au fost acolo de fiecare dată când un uragan a lovit, furnizând cele necesare susţinerii vieţii. Echipamente de igienă şi de curăţat, alimente, apă, seturi de ustensile de bucătărie, aşternuturi şi alte lucruri necesare au ajutat la curăţarea căminelor şi la stabilirea de locuri de găzduire temeporară.
Fratele Michael Kagle a luat un convoi de camioane încărcate cu echipamente din propria sa companie pentru a le duce în Mississippi. Mulţi dintre angajaţi, care nu aparţin credinţei noastre, s-au oferit să meargă cu el la fiecare sfârşit de săptămână să acorde asistenţă în zonele lovite de furtună. S-au folosit aparate portabile de emisie-recepţie pentru comunicaţiile dintre ei de pe parcursul drumului. Conducătorul grupului de înalţi preoţi din episcopia lui Mike, în timp ce conducea camioneta sa, a spus că i se albiseră degetele strângând volanul, în timp ce conducea maşina repede. Încercând să încetinească convoiul, a spus la aparatul portabil: „Domnilor, vă daţi seama că mergem cu 80 de mile pe oră?“ Unul dintre şoferii de camioane a răspuns: „Ei bine, trebuie să înţelegi că doar atât pot da aceste camioane mari. Nu putem merge mai repede.“
S-au primit sute de scrisori de mulţumire. O femeie, asistentă din Mississippi, a scris: „Am rămas fără cuvinte. A răspuns Dumnezeu la rugăciunile mele aşa de repede? Lacrimile au început să mi se rostogolească pe obraji atunci când bărbaţi cu pălării şi cizme, cu fierăstraie de toate formele şi mărimile, au apărut din dărâmături. Absolut nemaipomenit, unul dintre cele mai mari sacrificii la care am fost martoră vreodată“.
Permiteţi-mi să-mi exprim mulţumirile mâinilor agile care au produs mii de pături frumoase şi mulţumiri speciale surorilor noastre mai în vârstă, care nu au mâini la fel de agile, care au lucrat aceste pături minunate atât de necesare. O străbunică de 92 de ani care a lucrat câteva sute de pături. În cazul ei, atât creatoarea, cât şi primitoarele au fost binecuvântate. Atunci când fiul ei a admirat lucrul ei de mână, ea a întrebat: „Crezi că cineva va folosi vreodată una din păturile mele?“ O scrisoare de la o tânără mamă din Louisiana răspunde la acea întrebare:
„Locuiesc în Louisiana şi merg la un dispensar local pentru copiii mei. În timp ce eram acolo, mi s-au dat nişte haine, scutece, cârpe de şters şi două pături minunate pentru copilaşi. O păturică are o faţă galbenă cu tălpi şi palme imprimate şi cealaltă păturică este cu zebre. Ele sunt minunate. Copilului meu de patru ani îi place cea cu zebre şi, desigur, celui de şapte ani nu-i ajung cuvintele să mulţumească. Eu doream doar să vă mulţumesc dumneavoastră şi membrilor Bisericii pentru generozitate. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe dumneavoastră şi pe familia dumneavoastră“.
Ca răspuns la recentele alunecări de teren din Filipine, sfinţii din zonă au asamblat echipamente de igienă şi alimente în cutii şi le-au distribuit împreună cu pături celor în nevoi.
Când se acordă ajutor în lumea întreagă, se păstrează principiile de bunăstare stabilite, de a munci şi de a nu depinde de altcineva. În timpul anului 2005, mulţi săteni au primit apă curată din noile fântâni. Ei au fost învăţaţi cum să sape fântâni, să instaleze pompe şi să facă reparaţii când este necesar. Pregătirea lor şi echipamentele furnizate de voluntarii locali şi de cuplurile misionare atât de devotate, permit familiilor să-şi suplimenteze dieta cu produse nutritive din grădina proprie.
Multe scaune cu rotile au fost donate pentru a permite celor cu dizabilităţi să nu depindă de altcineva. Mii de cadre specializate în domeniul medical au fost pregătite să salveze vieţile noilor născuţi. Personal medical calificat a efectuat operaţii de cataractă, aducând vederea multor persoane. O consiliere alinătoare a fost acordată în lumea întreagă de către Serviciile sfinţilor din zilele din urmă, responsabile de problemele în familie.
S-au construit poduri de înţelegere şi respect în multe naţiuni, pe măsură ce colaborăm cu alte agenţii legale şi respectate.
Dr. Simbi Mubako, fost ambasador african în Statele Unite, a spus: „Lucrarea Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă este cu atât mai impresionantă cu cât nu se limitează doar la membrii Bisericii, ci se răspândeşte la toate fiinţele de diferite culturi şi religii, pentru că ei văd în fiecare persoană imaginea lui Isus Hristos“.
Iubitul nostru preşedinte, Gordon B. Hinckley, a fost instrumentul prin care s-a dezvoltat această măreaţă muncă umanitară. „Trebuie să întindem mâna întregii omeniri“, a spus el. „Toţi sunt fii şi fiice ale lui Dumnezeu, Tatăl nostru Veşnic şi El ne va considera responsabili pentru tot ceea ce facem pentru ei… Să binecuvântăm umanitatea căutându-i pe toţi cei care au nevoie, să-i ridicăm pe aceia care sunt asupriţi şi persecutaţi, să-i hrănim şi să-i îmbrăcăm pe cei flămânzi şi nevoiaşi, extinzând dragostea şi raporturile de bună vecinătate către aceia care nu fac parte din această Biserică“.5
Acest efort umanitar din zilele noastre este o manifestare minunată a carităţii care arde în sufletele celor ale căror inimi şi mâini sunt gata să ajute. Această slujire dezinteresată demonstrează într-adevăr dragostea pură a lui Hristos.
Salvatorul promite mari binecuvântări celor care dau din timpul lor pentru a sluji pe alţii: „Daţi şi vi se va da… căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura“.6
Lucrurile despre care v-am vorbit, astăzi, nu reprezintă nici a suta parte din ceea ce se întâmplă în satele şi naţiunile din lumea întreagă. Oriunde călătoresc, primesc expresii de profundă recunoştinţă. Din partea Primei Preşedinţii, a Cvorumului celor Doisprezece Apostoli şi a Comitetului executiv de bunăstare a Bisericii, a căror însărcinare este să îndrume această muncă, permiteţi-mi să vă adresez sincerele noastre mulţumiri şi admiraţia noastră.
Este imposibil ca eu să găsesc cuvintele pentru a-mi exprima corespunzător sentimentele sfinte care îmi ard sufletul. Simplul cuvânt mulţumesc pare o nimica toată. Fiecăruia dintre dumneavoastră care aveţi inimi blânde şi mâini care oferă ajutor şi care uşuraţi poverile atât de multor persoane, vă rog din suflet să acceptaţi expresia recunoştinţei mele. Invoc binecuvântările Domnului asupra dumneavoastră şi a familiilor dumneavoastră pe măsură ce continuaţi să vă amintiţi de cei cu inimi îndurerate şi mâini slăbite, în numele lui Isus Hristos, amin.