Marele plan al fericirii
Prin ispăşirea infinită, Dumnezeu a oferit o cale prin care noi putem să ne învingem păcatele şi să devenim, din nou, complet curaţi.
Profetul Iacov a întrebat: „De ce să nu vorbesc despre ispăşirea lui Hristos şi să ajung la o înţelegere deplină a Lui?“.1
Voi folosi această întrebare ca subiect al cuvântării mele – de ce să nu vorbesc despre Ispăşirea lui Isus Hristos?
Alma numeşte ispăşirea „marele plan al fericirii“. 2 Eu voi folosi această expresie pentru a descrie minunata doctrină pe care o cunoaştem ca fiind ispăşirea lui Isus Hristos.
Preşedintele Hugh B. Brown a declarat odată: „Mai curând sau mai târziu, vicisitudinile vieţii ne ajută pe fiecare dintre noi să înţelegem acest subiect important… al nemuririi sufletului şi al relaţiei omului cu Dumnezeirea… Fiecare dintre noi, indiferent de culoare, de credinţă sau de naţionalitate are parte de experienţa pe care noi o numim moarte“.3
Majoritatea dintre cei care au suferit pierderea unei persoane dragi, au stat lângă mormântul acesteia, întrebându-se: „Există vreo urmă de fericire în moarte?“.
Un profet din Cartea lui Mormon ne răspunde la această întrebare cu recunoştinţă pentru ispăşirea lui Isus Hristos, care ne răscumpără de la moarte: „O, înţelepciune a lui Dumnezeu, mila şi harul Lui! O, măreţia şi dreptatea Dumnezeului nostru!“.4
Permiteţi-mi să împărtăşesc cinci adevăruri ale marelui plan al fericirii care mi-au adus acest tip de bucurie.
Primul: O cunoaştere a planului confirmă faptul că există un Dumnezeu şi că El are un Fiu, Isus Hristos. Tatăl şi Fiul sunt perfecţi. Ei trăiesc în cer şi au trupuri glorificate de spirit, carne şi oase.
Aceste adevăruri ne-au fost revelate în această dispensaţie atunci când băiatul Joseph Smith a îngenuncheat într-o rugăciune umilă, acesta declarând mai târziu: „Am văzut două Personaje, ale căror strălucire şi slavă întreceau orice descriere şi care stăteau deasupra mea, în aer. Unul dintre Ele mi-a vorbit, chemându-mă pe nume, şi a spus, arătând către celălalt : Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!“.5
Al doilea: Cunoaşterea identităţii Tatălui şi a Fiului ne ajută să cunoaştem faptul că noi toţi suntem trimişi pe pământ pentru a dobândi un trup fizic, pentru a câştiga experienţă şi pentru a dovedi că suntem demni să ne întoarcem la Tatăl Ceresc. Legile ne guvernează viaţa muritoare pe pământ. Când încălcăm legea, păcătuim. Când păcătuim, încălcăm legi veşnice; legea dreptăţii cere o sancţiune sau o pedeapsă.
Păcatul şi nevoia de a ne pocăi pot fi reprezentate de un om care face o călătorie. El poartă în spate un sac gol. Din când în când, el ridică o piatră, ceea ce reprezintă încălcarea unei legi. El pune piatra în sacul de pe spatele său. În timp, sacul se umple. Este greu. Omul nu-şi mai poate continua călătoria. El trebuie să aibă o modalitate pentru a-şi goli sacul şi pentru a îndepărta pietrele. Aceasta se poate face numai de către Salvator, prin ispăşire.
Acest lucru este posibil atunci când ne exercităm credinţa în Isus Hristos, când renunţăm la păcat şi când facem legăminte prin rânduielile Evangheliei. Pe măsură ce îndurăm cu credinţă până la sfârşit, ne vom putea întoarce să trăim în prezenţa Tatălui nostru Ceresc şi a Fiului Său, Isus Hristos.
Al treilea: Prin ispăşirea infinită, Dumnezeu a oferit o cale prin care noi putem să ne învingem păcatele şi să devenim, din nou, complet curaţi. Acest lucru este posibil datorită legii veşnice a milei. Mila îndeplineşte cerinţele dreptăţii prin intermediul pocăinţei noastre şi al puterii ispăşirii. Fără puterea ispăşirii şi fără pocăirea noastră completă, noi suntem supuşi legii dreptăţii.
Alma ne-a învăţat că „mila îşi cere drepturile asupra celui pocăit“ 6 şi că „planul mântuirii nu putea să fie îndeplinit decât cu condiţia ca omul să se pocăiască“.7
Marele profet Amulec ne-a învăţat: „Şi astfel, îndurarea poate să satisfacă cerinţele dreptăţii şi le înconjoară pe acestea cu braţele siguranţei, în timp ce acela care nu practică nici o credinţă prin pocăinţă este expus la întreaga lege a cerinţelor dreptăţii; de aceea, marele şi veşnicul plan al mântuirii este realizat numai pentru acela care are credinţă prin pocăinţă“.8
Adam şi Eva, primii noştri părinţi, au încălcat legea şi au fost alungaţi din frumoasa grădină a Edenului. Adam şi Eva au fost învăţaţi marele plan al salvării pentru ca ei să-şi poată găsi fericirea în această viaţă.9
Adam a spus: „Datorită încălcării mele, ochii mei s-au deschis şi în viaţa aceasta voi avea bucurii şi, din nou, Îl voi vedea pe Dumnezeu în carne“.10
Eva a făcut o declaraţie de fericire asemănătoare: „Dacă n-ar fi fost încălcarea noastră, niciodată nu am fi avut seminţie şi niciodată nu am fi cunoscut binele şi răul, şi bucuria mântuirii noastre“.11
Al patrulea: Căderea lui Adam şi a Evei a adus cu sine două tipuri de moarte. Suntem expuşi acestor tipuri de moarte. Moartea fizică este separarea spiritului de corpul fizic. Din cauza căderii lui Adam, toată omenirea va suferi moartea fizică.
A doua moarte este spirituală. Este separarea de prezenţa lui Dumnezeu. Adam şi Eva au conversat liber cu Dumnezeu în grădina Edenului. După căderea lor, au pierdut acel privilegiu. De atunci, comunicarea cu Dumnezeu s-a făcut numai prin credinţă şi sacrificiu, combinate cu rugăciuni sincere.
În acest moment, noi toţi ne aflăm într-o stare a morţii spirituale. Suntem separaţi de prezenţa lui Dumnezeu. El locuieşte în cer; noi trăim pe pământ. Nouă ne-ar plăcea să ne întoarcem la El. El este curat şi perfect. Noi nu suntem curaţi şi perfecţi.
Puterea ispăşirii lui Hristos a învins ambele tipuri de moarte.
După răstignirea şi punerea trupului Său într-un mormânt împrumutat, Hristos a înviat în cea de-a treia zi. Acea înviere a reunit trupul fizic al lui Hristos cu spiritul Său.
Învierea din morţi este cel mai frumos aspect al ispăşirii şi este într-adevăr o parte a planului fericirii; învierea este universală şi este valabilă pentru întreaga familie omenească. Noi toţi vom fi înviaţi. Depun mărturie despre acest fapt şi adevăr. Aceasta este un dar necondiţionat de la Dumnezeu.
Însă, a fi înviat nu înseamnă a învinge a doua moarte. Pentru a obţine viaţa veşnică şi a trăi în prezenţa Tatălui şi a Fiului, trebuie să ne pocăim pentru a avea parte de milă, lucru care va satisface dreptatea.
Revelaţiile ne învaţă:
„Această viaţă este pentru oameni timpul în care să se pregătească să-L întâlnească pe Dumnezeu“.12
„Nu amânaţi ziua pocăinţei voastre“.13
„Acelaşi spirit care stăpâneşte trupurile voastre atunci când voi plecaţi din această viaţă, tot acelaşi spirit va avea puterea să stăpânească trupul vostru în acea lume veşnică“.14
Al cincilea: Isus Hristos a fost născut de o mamă pământeană, Maria. De la ea, El a moştenit mortalitatea şi a devenit expus morţii.
Iosif a fost mentorul Său pământean. Dumnezeu din cer este Tatăl Său. De la El a moştenit nemurirea, puterea de a învinge moartea fizică.
Fiind Acela care a fost ales să împlinească cerinţele ispăşirii, Isus Hristos S-a coborât de bună voie pentru a veni pe pământ şi pentru a se naşte ca un prunc neajutorat al Mariei. El S-a coborât pentru a fi ispitit, încercat, batjocorit, judecat şi răstignit, chiar dacă El avea puterea şi autoritatea de a preveni astfel de acţiuni.
Preşedintele John Taylor a descris coborârea de bună voie a lui Hristos cu următoarele cuvinte minunate:
„A trebuit ca El să coboare sub toate lucrurile, pentru ca să-i poată ridica pe ceilalţi deasupra tuturor lucrurilor; deoarece, dacă nu S-ar fi putut ridica El Însuşi pentru a fi exaltat prin intermediul acelor principii îndeplinite de ispăşire, El nu i-ar putea ridica pe alţii; El nu ar putea să facă pentru alţii ceea ce nu ar putea să facă pentru El Însuşi“.15
Suferinţa lui Hristos din grădina Ghetsimani rezumă cea mai grandioasă dintre toate însuşirile lui Hristos, dragostea Sa perfectă. Aici vedem că El ne iubeşte pe toţi.
Un teolog englez, scriind în secolul nouăsprezece, a spus despre acest eveniment:
„Tot ceea ce corpul uman a putut suporta ca suferinţă a venit să-L lovească peste trupul Său chircit… Durere în forma sa cea mai pătrunzătoare, ruşine în brutalitatea sa cea mai copleşitoare, toată povara… păcatului – aceasta este ceea ce trebuie să îndure El acum“.16
Descriindu-Şi suferinţa, Domnul a spus într-o revelaţie modernă:
„Suferinţe care M-au făcut, chiar pe Mine, Dumnezeu, Cel mai mare dintre toţi, să tremur de durere şi să sângerez din fiecare por şi să sufăr atât în trup, cât şi în spirit“.17
Ispăşirea este evenimentul care ne permite sa fim împăcaţi cu Dumnezeu. Cuvântul ispăşire înseamnă a restaura sau a aduce înapoi. Din punct de vedere al familiei, înseamnă a fi reuniţi unul cu celălalt, cu Dumnezeu şi cu Fiul Său, Isus Hristos. Înseamnă că tristeţea datorată despărţirii va deveni fericire datorită reunirii.
În încheiere, vă împărtăşesc cuvintele preşedintelui Boyd K. Packer:
„Dacă înţelegeţi şi urmaţi marele plan al fericirii, ceea ce se întâmplă în lume nu vă va influenţa fericirea“.18
Depun mărturie despre acest adevăr şi despre dragostea pe care Domnul şi Salvatorul nostru, Isus Hristos, ne-a arătat-o oferind ispăşirea, marele plan al fericirii, pentru noi toţi. În numele lui Isus Hristos, amin.