Pocăinţa, o binecuvântare a calităţii de membru al Bisericii
Pocăinţa… nu este un principiu aspru… Este bun şi milos.
Stimaţi fraţi, mă simt umil şi onorat să mă aflu în această poziţie. Din motive ce vă sunt clare, niciodată nu m-am gândit că aş primi o asemenea chemare. În urmă cu un an, când am fost susţinut, preşedintele Hinckley a clarificat pentru toată Biserica faptul că nu el a iniţiat procesul care a condus la chemarea mea. I-am spus mai târziu că am fost probabil, singura autoritate generală din istoria Bisericii care a trebuit să fie susţinută de către membrii în ciuda avertizării făcute de către profet!
Cu toate acestea, vă sunt recunoscător pentru votul dumneavoastră de susţinere şi îmi pun tot sufletul pentru această cauză. Sunt foarte recunoscător pentru familia mea, pentru soţia şi copiii mei şi pentru bunii mei părinţi. Mama mea a murit în urmă cu doi ani, la doar două zile după conferinţă. Ea a fost mică de statură şi totuşi, eu am stat pe umerii ei în fiecare zi. Influenţa ei va fi întotdeauna cu mine. Nu o pot onora aşa cum trebuie prin ceea ce spun, ci numai prin modul în care trăiesc.
Nu ştiu ce să spun despre tatăl meu care să nu-l facă să se simtă jenat, cu excepţia faptului că-l iubesc şi că-l susţin. Cu riscul de a fi prea personal, voi spune că, în timp ce-l văd îmbătrânind, mintea mea se întoarce la zilele când noi eram copii, când el se întindea pe podea şi se lupta cu noi, se juca împreună cu noi, ne ridica în braţele sale, ne îmbrăţişa şi ne gâdila sau când ne aşeza în pat cu mama şi cu el atunci când eram bolnavi sau când ne era frică în timpul nopţii. Amintirile mele despre el vor fi întotdeauna amuzante şi dragi; vor fi amintiri ale stăruinţei, ale mărturiei, ale unei munci grele neobosite, ale credinţei şi fidelităţii. El este bun şi înţelept, iar eu sunt binecuvântat peste măsură de faptul că-l pot susţine ca profet al meu, nu numai pentru această perioadă a mortalităţii, ci şi pentru faptul că-l revendic în calitate de tată al meu acum şi în toată veşnicia.
În urmă cu câteva săptămâni, mintea mea a fost stimulată atunci când elder Douglas L. Callister, din Cei Şaptezeci, a fost rugat să prezinte într-o adunare a unui cvorum, o scurtă istorie a bunicului său, LeGrand Richards. Printre celelalte lucruri interesante pe care le-a spus, a fost şi acesta: când elder Richards era un tânăr episcop, el i-a vizitat pe cei care erau mai puţin activi. El i-a invitat cu multă îndrăzneală să vorbească în cadrul adunării de împărtăşanie despre următorul subiect: „Ce înseamnă pentru mine calitatea mea de membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă“. În mod remarcabil, câţiva dintre ei au răspuns în mod pozitiv şi acea experienţă i-a adus înapoi la o activitate deplină în cadrul Bisericii.
Doresc să vorbesc despre acest subiect în această seară. Vă invit pe fiecare dintre dumneavoastră, tânăr sau bătrân, să dedicaţi un caiet mic de notiţe pentru acest subiect. Scrieţi în partea superioară a primei pagini, cuvintele: „Ce înseamnă pentru mine calitatea mea de membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă“. Apoi, enumeraţi pe scurt lucrurile care vă vin în minte. Peste un timp, vă vor veni idei suplimentare pe care le puteţi adăuga în lista dumneavoastră. În curând, veţi avea o cărticică ce se măreşte şi care vă va aduce recunoştinţă şi apreciere faţă de calitatea dumneavoastră de membru în Biserica Domnului. Poate să vă ofere chiar şi o resursă pentru cuvântările pe care veţi fi rugaţi să le oferiţi în viitor.
Lista mea este lungă deja şi am selectat un singur lucru din ea pentru a-l discuta în această seară. Trebuie să păstrez celelalte subiecte pentru un alt loc şi pentru un alt timp.
Voi vorbi pe scurt despre principiul pocăinţei. Cât de recunoscător sunt pentru înţelegerea pe care o avem despre acest principiu minunat. Nu este un principiu aspru, aşa cum am crezut atunci când am fost un băieţel. Este bun şi milos. Rădăcina ebraică a cuvântului înseamnă, simplu, „a se întoarce“1 sau a se reîntoarce, la Dumnezeu. Iehova, le-a spus copiilor lui Israel: „Întoarce-te şi nu voi arunca o privire întunecoasă împotriva voastră, căci sunt milostiv… şi nu ţin mânie pe veci. Recunoaşte-ţi numai nelegiuirea, recunoaşte că ai fost necredincioasă Domnului, Dumnezeului tău“.2
Când ne recunoaştem păcatele, când le mărturisim, le abandonăm şi ne întoarcem la Dumnezeu, El ne va ierta.
În timp ce slujeam nu demult ca preşedinte de misiune, doi dintre elderii noştri m-au întrebat dacă m-aş întâlni cu o simpatizantă care era programată pentru botez în ziua următoare. Ea avea câteva întrebări la care ei nu au putut să-i răspundă. Am mers cu maşina până la casa ei, unde am întâlnit o văduvă tânără în vârstă de aproape 30 de ani care avea un copil. Soţul său fusese ucis într-un accident tragic în urmă cu câţiva ani. Întrebările ei au fost profunde şi ea a fost receptivă. După ce a primit răspunsuri la acele întrebări, am întrebat-o dacă mai are şi alte îngrijorări. Ea a indicat faptul că mai avea şi că dorea să vorbească doar cu mine. Le-am cerut elderilor să iasă şi să stea pe peluza de unde ne puteau vedea clar printr-un geam mare. Imediat după ce au închis uşa după ei, ea a început să plângă. A povestit despre anii săi de singurătate, plini de durere sfâşietoare. În timpul acestor ani a făcut câteva greşeli grave. Ea a spus că ştia că ceea ce făcea era greşit, dar i-a lipsit tăria să aleagă drumul cel drept până când i-a întâlnit pe misionarii noştri. În timpul săptămânilor în care ei i-au predat, ea I-a cerut Domnului s-o ierte. Ea a căutat să primească asigurări din partea mea că prin pocăinţa sa şi prin rânduielile botezului şi ale primirii Duhului Sfânt, putea să fie curăţată şi să devină demnă pentru a fi membră a Bisericii. I-am predat din scripturi şi am depus mărturie despre principiul pocăinţei şi al ispăşirii.
A doua zi, soţia mea şi cu mine am participat la botezul ei şi la cel al fetiţei ei. Încăperea a fost plină cu prieteni din episcopia ei, pregătiţi şi nerăbdători s-o susţină ca o membră nouă a Bisericii. În timp ce plecam de la acea ceremonie, am fost copleşit de un sentiment de recunoştinţă faţă de măreţul principiu al pocăinţei şi faţă de ispăşirea care-l face posibil; faţă de miracolul convertirii, faţă de această Biserică minunată şi membrii ei şi faţă de misionarii noştri.
Ce înseamnă pentru mine calitatea mea de membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă? Înseamnă totul. Influenţează, revitalizează, penetrează şi oferă un scop şi un înţeles tuturor lucrurilor din viaţă care sunt importante pentru mine: relaţia mea cu Dumnezeu, Tatăl meu Veşnic şi cu Fiul Său Sfânt, Domnul Isus Hristos. Mă învaţă că prin supunerea faţă de principiile şi rânduielile Evangheliei voi găsi pace şi fericire în această viaţă şi voi fi invitat să trăiesc în prezenţa lui Dumnezeu, cu familia mea, în viaţa care va urma cu siguranţă după viaţa muritoare, unde mila Sa va satisface cerinţele dreptăţii şi ne va înconjura pe mine şi pe ai mei, pe dumneavoastră şi pe ai dumneavoastră cu braţele siguranţei.3 Despre acestea mărturisesc, în numele lui Isus Hristos, amin.