2006
Sionul în mijlocul Babilonului
Mai 2006


Sionul în mijlocul Babilonului

Nu trebuie să preluăm standardele, obiceiurile şi morala Babilonului. Putem clădi Sionul în mijlocul Babilonului.

Vara trecută, soţia mea şi cu mine am avut ocazia să călătorim la San Diego, California şi acolo am văzut piesa Macbeth de Shakespeare la Teatrul Old Globe. Am văzut două reprezentaţii, deoarece fiica noastră Carolyn juca în rolul uneia dintre cele trei vrăjitoare din aceea piesă. Bineînţeles, am fost încântaţi să o vedem în rolul ei şi am fost şi mai încântaţi când într-un moment culminat a rostit acele faimoase replici: „Prin înţepăturile degetelor mele, simt că ceva rău va veni“ (Macbeth: actul IV, scena 1, versurile 40-41).

Când am auzit-o, m-am gândit cât de util ar fi să avem un sistem de alarmă care să ne anunţe din timp când se apropie răul şi, astfel, să ne permită să fim pregătiţi când acesta vine. Răul se îndreaptă spre noi, fie că avem sau nu un sistem de alarmă care să ne anunţe din timp.

Cu o ocazie mai recentă, eu şi soţia mea călătoream prin ţară într-o seară, când ne-am apropiat de un oraş mare. După ce am trecut de dealuri şi am văzut luminile strălucitoare la orizont, am trezit-o pe soţia mea şi i-am spus: „Iată oraşul Babilon!“

Desigur, astăzi nu există nici un oraş anume care să reprezinte Babilonul. Babilonul a existat pe vremea vechiului Israel, un oraş care a devenit carnal, decăzut şi corupt. Principala clădire din oraş era un templu închinat falşilor dumnezei, pe care deseori îi numim Bel sau Baal.

Totuşi, senzualitatea, corupţia, decăderea şi închinarea la idoli sunt întâlnite în mai multe oraşe, mici sau mari, împrăştiate în jurul lumii. Aşa cum Domnul a spus: „Ei nu Îl caută pe Domnul pentru a stabili dreptatea Sa, ci fiecare merge pe propriul său drum, după imaginea propriului său dumnezeu, a cărui imagine este asemănătoare lumii“ (D&L 1:16). Prea mulţi oameni din lume au ajuns să fie asemănători cu Babilonul din vechime, mergând pe propriul lor drum, şi urmând un dumnezeu „a cărui imagine este asemănătoare lumii“. Una dintre cele mai mari provocări cu care ne vom confrunta este să fim capabili să trăim în acea lume, dar într-un fel în care să nu facem parte din acea lume. Trebuie să clădim Sionul în mijlocul Babilonului.

„Sionul în mijlocul Babilonului“. Ce frază strălucitoare şi înflăcărată, ca o lumină strălucind în mijlocul întunericului spiritual. Ce concept de ţinut aproape de inimile noastre, în timp ce vedem Babilonul devenind larg răspândit. Vedem Babilonul în oraşele noastre, îl vedem în comunităţile noastre, îl vedem pretutindeni.

Şi odată cu creşterea Babilonului, trebuie să clădim Sionul în mijlocul lui. Nu trebuie să ne lăsăm copleşiţi de influenţele rele din lume care ne înconjoară. Nu întotdeauna ne dăm seama cât de mult suntem influenţaţi de lumea din jurul nostru, unde trăim sau unde se întâmplă să ne aflăm.

Pe vremea vechiului Israel, oamenii Domnului erau ca o insulă aparţinând singurului Dumnezeu adevărat, înconjuraţi de un ocean al idolatriei. Valurile acelui ocean se loveau încontinuu de ţărmul lui Israel. În ciuda poruncii să nu ridicăm nici un chip cioplit şi să nu ne închinăm înaintea lui, după cum se vede Israel nu s-a putut stăpâni, fiind influenţat de obiceiurile locului şi ale timpului respectiv. De foarte multe ori, în ciuda poruncii lui Dumnezeu, în ciuda celor spuse de către profet şi preot, Israel a mers după dumnezei străini şi s-a închinat înaintea lor.

Cum a putut Israel să uite că Domnul i-a scos afară din Egipt? Erau în mod constant constrânşi de ceea ce era popular în mediul în care trăiau.

Cât de înşelătoare este cultura aceasta în mijlocul căreia trăim. Pătrunde profund în mediul în care trăim şi credem că suntem înţelepţi şi raţionali, când de atâtea ori am fost modelaţi după etos (ansamblu de trăsături specifice ale unui grup sau ale unei epoci), ceea ce germanii numesc zeitgeist sau cultura locului şi a timpului în care trăim.

Deoarece eu şi soţia mea am avut ocazia să locuim în 10 ţări diferite, am văzut efectul pe care acest ansamblu de trăsături specifice îl are asupra comportamentului. Obiceiuri care sunt perfect acceptate în cultura cuiva, nu sunt acceptate în alta, un limbaj care este politicos în unele locuri este considerat detestabil în altele. Oamenii din fiecare cultură se mişcă sub un înveliş protector cu o mulţumire de sine – autoînşelătoare, complet convinşi că ceea ce cred ei reprezintă de fapt realitatea.

Cultura noastră tinde să determine ce mâncare ne place, cum ne îmbrăcăm, ce constituie comportament politicos, ce sporturi ar trebui să ne placă, ce fel de muzică să ascultăm, importanţa educaţiei şi atitudinea noastră faţă de onestitate. De asemenea, îi influenţează pe oameni asupra importanţei acordate timpului liber sau religiei, influenţează femeile asupra priorităţii carierei sau a întemeierii unei familii, şi are un efect puternic asupra modului în care privim procrearea şi principiile morale. De prea multe ori, suntem ca nişte păpuşi pe sfoară în timp ce cultura noastră decide ceea ce este „popular“.

Există desigur un zeitgeist căruia ar trebui să-i acordăm atenţie şi acesta este etosul Domnului, cultura oamenilor lui Dumnezeu. Aşa cum a spus Petru: „Voi sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumină“ (1 Petru 2:9).

Sunt trăsăturile caracteristice ale celor care au păzit poruncile Domnului, care au mers pe cale Sa şi care „[trăiesc] fiecare cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu“ (D&L 84:44). Dacă aceasta ne face ai lui Dumnezeu, atunci aşa vom fi.

Implicarea mea în construcţia templului Manhattan, mi-a oferit ocazia să mă aflu în templu destul de des înainte de dedicare. Era minunat să stau în camera celestială şi să mă aflu acolo într-o linişte perfectă, fără ca vreun sunet să se audă de afară de pe străzile agitate din New York. Cum a fost posibil ca templul să fie atât de liniştit când zgomotul şi confuzia oraşului erau doar la câţiva metri depărtare?

Răspunsul vine din construcţia templului. Templul a fost construit înăuntrul pereţilor unei clădiri existente şi pereţii interiori ai templului au fost uniţi cu pereţii din afară numai în câteva puncte de legătură. Aşa a diminuat templul (Sionul) efectele Babilonului sau ale lumii din afară.

Putem învăţa o lecţie din aceasta. Putem crea printre noi adevăratul Sion diminuând limita până la care Babilon ne poate influenţa vieţile.

Când în urmă cu 600 de ani î.H., Nebucadneţar a venit din Babilon şi a cucerit Iudea, el i-a alungat pe oamenii Domnului. Nebucadneţar a ales pe câţiva dintre tinerii băieţi pentru educaţie şi pregătire specială.

Printre ei erau Daniel, Hanania, Mişael şi Azaria. Ei trebuiau să fie cei preferaţi dintre tinerii aduşi din Babilon. Slujitorii regelui i-au instruit spunându-le că trebuie să mănânce din carnea regelui şi să bea din vinul acestuia.

Să înţelegem clar presiunea sub care se aflau cei patru tineri băieţi. Au fost luaţi ca robi de o putere cuceritoare şi se aflau pe proprietatea unui rege care avea putere asupra lor. Şi, totuşi, Daniel şi fraţii lui au refuzat să facă ceea ce ei considerau a fi greşit, indiferent de ceea ce cultura babiloniană credea a fi drept. Şi pentru fidelitatea şi curajul lor, Domnul i-a binecuvântat şi „[le-a] dat ştiinţă şi pricepere pentru tot felul de scrieri şi înţelepciune“ (Daniel 1:17).

Înşelaţi de cultura noastră, deseori de abia recunoaştem idolatria noastră, în timp ce suntem influenţaţi de ceea ce este popular în lumea babiloniană. Într-adevăr, aşa cum a spus poetul Wordsworth: „Acordăm prea multă atenţie lucrurilor lumeşti“ („The World Is Too Much with Us; Late and Soon“, în The Complete Poetical Works of William Wordsworth [1924], pag. 353).

În prima sa epistolă, Ioan scrie: „V-am scris fiindcă sunteţi tari şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi, şi aţi biruit pe cel rău. Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume“ (1 Ioan 2:14-15).

Nu trebuie să preluăm standardele, obiceiurile şi morala Babilonului. Putem clădi Sionul în mijlocul Babilonului. Putem să avem propriile noastre standarde despre muzică, literatură, film şi limbaj. Putem să avem propriile noastre standarde despre îmbrăcăminte, comportament, politeţe şi respect. Putem să trăim în acord cu legile morale ale Domnului. Putem să limităm cât de mult din Babilon permitem să intre în căminele noastre prin intermediul comunicaţiilor media.

Putem să trăim ca oameni în Sion, dacă dorim aceasta. Va fi greu? Desigur că va fi, căci valurile culturii babiloniene se lovesc cu putere de ţărmurile noastre. Va fi nevoie de curaj? Desigur că va fi.

Am fost întotdeauna încântaţi de poveştile pline de curaj ale celor care au întâmpinat încercări de neimaginat şi pe care le-au învins. Curajul este baza şi fundaţia tuturor virtuţilor noastre; lipsa curajului ne diminuează orice altă virtute pe care o avem. Dacă vrem să avem Sionul în mijlocul Babilonului avem nevoie de curaj.

V-aţi imaginat vreodată că, atunci când veţi fi supuşi testului, veţi da dovadă de mare curaj? Eu ştiu că mi-am imaginat, când eram tânăr băiat. Mi-am imaginat că cineva era în pericol şi, cu riscul vieţii mele, am salvat aceea persoană. Sau că în confruntări periculoase cu un adversar înspăimântător, am avut curajul să înving. La fel este şi imaginaţia voastră tânără!

Aproape 70 de ani de viaţă m-au învăţat că acele ocazii eroice sunt puţine şi rare, abia dacă se ivesc vreodată.

Dar ocaziile de a sta pentru ceea ce este drept când presiunea este iscusită şi când chiar şi prietenii noştri ne încurajează să cedăm idolatriilor vremii, acestea se ivesc mult prea des. Nu este nici un fotograf acolo ca să înregistreze eroismul, nici un jurnalist nu va scrie despre el pe prima pagină a ziarului. Doar în conştiinţa noastră vom şti că am trecut testul curajului: Sion sau Babilon?

Nu vă lăsaţi înşelaţi, majoritatea Babilonului, dacă nu chiar tot, este rău. Şi nu vom avea înţepăturile degetelor noastre pentru a ne avertiza. Dar val după val vine, lovindu-se de ţărmurile noastre. Vom alege Sionul sau Babilonul?

Dacă Babilon este oraşul lumii, Sion este oraşul lui Dumnezeu. Domnul a spus despre Sion: „Sionul nu poate fi clădit decât pe principiile legilor împărăţiei celestiale“ (D&L 105:5) şi „De aceea este Sion – pur în inimă“ (D&L 97:21).

Oriunde ne-am afla, în orice oraş am trăi, putem să clădim propriul nostru Sion după principiile împărăţiei celestiale şi să căutăm mereu să devenim puri în inimă. Sionul este frumos şi Domnul ţine Sionul în mâinile Sale. Căminele noastre pot fi locuri de refugiu şi protecţie, aşa cum este Sionul.

Nu trebuie să devenim ca nişte păpuşi în mâinile culturii locului şi a vremurilor. Putem fi curajoşi şi putem să mergem pe calea Domnului şi să-I urmăm paşii. Şi dacă vom face aşa, ne vom numi Sion şi vom fi oamenii Domnului.

Mă rog să fim întăriţi să rezistăm atacurilor Babilonului, şi să putem clădi Sionul în căminele noaste şi în comunităţile noastre. Ca într-adevăr, să putem avea „Sionul în mijlocul Babilonului“.

Căutăm Sionul pentru că este locul în care Domnul nostru locuieşte, care este Isus Hristos, Salvatorul şi Mântuitorul nostru. În Sion şi din Sion lumina Sa strălucitoare şi înflăcărată va lumina înainte şi El va conduce veşnic. Depun mărturie că El trăieşte şi că ne iubeşte şi că veghează asupra noastră.

În numele lui Isus Hristos, amin.