Să creşteţi în Domnul
Cei care cu adevărat doresc „să crească în Domnul“ să rămână neclintiţi să slujească pe alţii, chiar în situaţii dificile.
Acum câteva luni, mergeam cu maşina împreună cu două surori misionare în vârstă. Ele erau hotărâte să găsească un apartament al unei membre din episcopie în inima unui oraş din zona de est a Statelor Unite. În timp ce stăteam pe bancheta din spate ţinându-mi răsuflarea, sistemul automat de ghidare a maşinii a spus: „Nu ai luat-o bine, nu ai luat-o bine!“. Nedescurajate, misionarele, uitându-se pe hartă, continuau să sugereze drumul prin păienjenişul de străzi ale oraşului până când, în sfârşit, au găsit casa surorii căreia îi promiseseră s-o înveţe să citească şi să scrie.
Prin faptele şi atitudinea lor, aceste surori remarcabile întruchipau ceva care este mult mai mult decât o reflectare a anilor lor trecători. Ele au demonstrat o adevărată maturitate spirituală.
Helaman, marele profet din Cartea lui Mormon, a numit pe fiii lui, Nefi şi Lehi, după străbunii lor şi „ei au început să crească în Domnul“.1 Tineri sau bătrâni, noi toţi trebuie să facem la fel.
Această idee de a creşte în Domnul este una care cere ascultare. Spre deosebire de procesul de creştere fizică, noi nu ne vom maturiza spiritual până nu alegem, aşa cum a spus apostolul Pavel, să lepădăm „ce era copilăresc“.2
Rugăciunile şi studiul zilnic al scripturilor, respectarea poruncilor şi a legămintelor făcute la botez şi în templu sunt esenţiale pentru creşterea în Domnul. Învăţăm să mergem pe cărările Lui pe măsură ce facem ceea ce ne apropie de Tatăl Ceresc şi pe măsură ce ne învăţăm copiii şi pe alţii să facă la fel. Noi „ne lepădăm de lucrurile copilăreşti“ pe măsură ce alegem să devenim asemănători lui Hristos şi să slujim pe alţii aşa cum doreşte El.
Când Biserica a fost organizată în această dispensaţie, Domnul a explicat că cei care „vor fi primiţi prin botez în Biserica Lui“ vor fi, parţial, cei care „voiesc să ia asupra lor numele lui Isus Hristos, având hotărârea să-L slujeas- că până la sfârşit“.3 Aceasta înseamnă să rămânem „neclintiţi şi nestrămutaţi, făcând întotdeauna lucruri bune din abundenţă“4 în fiecare zi a vieţii noastre. Astăzi, pe măsură ce Biserica creşte în 170 de naţiuni pe întreg pământul, se cere celor care cu adevărat doresc „să crească în Domnul“ să rămână neclintiţi să slujească pe alţii, chiar în situaţii dificile. Această extindere a Bisericii înseamnă că mulţi dintre noi vor avea ocazii de a sluji pe cei care sunt recent convertiţi.
Eu am participat la un exemplu memorabil de asemenea hotărâre de a sluji pe cei care au cunoscut recent Evanghelia, atunci când le–am însoţit pe cele două surori misionare sârguincioase – una o văduvă de aproape 80 de ani şi cealaltă un părinte singur în vârstă de peste 60 de ani – care nu s-au lăsat împiedicate de indicaţiile greşite. Am fost martoră a unui alt exemplu în aceeaşi episcopie.
Această episcopie este compusă din membri de vârste diferite, din ţări diferite, toţi cu situaţii economice diferite şi experienţă diferită în Biserică. Câţiva dintre cei cu cea mai mare experienţă în Biserică sunt cupluri de studenţi ocupaţi să absolve facultatea, având programe încărcate şi familii proaspăt formate.
Ceea ce am văzut a fost o mamă tânără care slujea ca îndrumătoare a învăţătoarelor vizitatoare desemnate celor recent convertiţi din episcopie. În timp ce soţul ei avea grijă de bebeluşul lor, ea era un exemplu de grijă plină de iubire pentru două surori din Africa. Acest exemplu de grijă implica să le înveţe pe aceste surori nu doar cum să se descurce într-o ţară nouă, ci şi cum să se adapteze la religia lor nouă.
Prin exemplul ei, ea le-a învăţat pe aceste surori africane cum Domnul ar fi dorit ca să ne slujim unul pe altul. Cuvintele apostolului Pavel descriu cu gingăşie ceea ce am văzut la acţiunile acestei îndrumătoare de învăţătoare vizitatoare a noilor convertiţi: „Ne-am arătat blânzi în mijlocul vostru, ca o doică ce-şi creşte cu drag copiii. Astfel, în dragostea noastră fierbinte pentru voi, eram gata să vă dăm nu numai Evanghelia lui Dumnezeu, dar chiar şi viaţa noastră, atât de scumpi ne ajunseserăţi“.5 Cu fiecare vizită, tânăra îndrumătoare aducea veselie, o mână de ajutor amabilă şi mesajul învăţătoarelor vizitatoare.
În timp, împreună, surorile au pregătit mesajul învăţătoarelor vizitatoare pe care să-l împărtăşească acasă la alte surori. Evaluând nevoile, acordând slujirea pe loc acolo unde merg, ele devin adevărate surori în Societatea de Alinare angajate să se ridice, să se aline şi să se încurajeze unele pe altele. Mă îndoiesc că voi auzi vreodată expresia „inimile legate în unitate şi iubire“6 şi nu mă voi gândi la acele trei femei iubitoare şi fericite care au demonstrat prin slujirea lor una faţă de alta, ceea ce înseamnă „să creşti în Domnul“.
Pe lângă slujire neclintită şi nestrămutată, o altă modalitate de a alege să creşteţi în Domnul este prin dorinţa noastră „să înaintăm“7 în credinţă – chiar şi atunci când nu ştim foarte bine ce să facem. Gândiţi-vă la povestirea lui Nefi când i s-a poruncit să construiască o corabie. El a relatat situaţia:
„Şi s-a întâmplat că Domnul mi-a vorbit, zicând: Vei construi o corabie după felul în care îţi voi arăta Eu.
Iar eu am spus: Doamne, unde să mă duc ca să pot găsi minereuri să le topesc, pentru ca să îmi pot face unelte?“.8
Nefi nu şi-a făcut probleme despre însărcinarea ce o avea de făcut. Mai curând, în această situaţie, el a demonstrat, aşa cum a făcut şi în alte situaţii, concepţia sa spirituală matură: „Şi astfel vedem că poruncile lui Dumnezeu trebuie să fie împlinite. Şi dacă copiii oamenilor ţin poruncile lui Dumnezeu, El îi hrăneşte, îi întăreşte şi le dă mijloace ca să poată înfăptui lucrul pe care El le-a poruncit lor“.9 Pe scurt, Nefi a căutat o soluţie şi nu piedicile pentru că el ştia – el ştia – că în acest proces de creştere în Domnul Dumnezeu va putea şi îl va ajuta să îndeplinească fiecare poruncă pe care o primea.
În aceeaşi episcopie din acel oraş, am observat un fel de credinţă asemănătoare în îngrijirea blândă, plină de dragoste a unui episcop care nu a pierdut timpul disperând în faţa nenumăratelor nevoi ale numărului mare de recent convertiţi. În schimb, el s-a grăbit să adune membrii cei mai experimentaţi din cvorumurile Preoţiei aaronice şi ale Preoţiei lui Melhisedec pentru a ajuta la pregătirea recent convertiţilor din Africa şi America Latină, pentru a-şi îndeplini responsabilităţile lor din cadrul preoţiei. Fraţii mai recent convertiţi au fost învăţaţi cum să ţină tăviţele când împart împărtăşania, cum să îngenuncheze şi să binecuvânteze cu pioşenie pâinea şi apa. Fraţii lor mai experimentaţi, dar adesea mai tineri, exersau cu ei cuvintele rugăciunii de împărtăşanie, astfel încât să fie stăpâni pe sine când le vor spune. Apoi, împreună, toţi fraţii discutau despre natura sfântă a acestei rânduieli importante a preoţiei.
Cu toţii am avut experienţe când a trebuit să demonstrăm hotărârea noastră de a sluji pe alţii şi dorinţa noastră de a înainta în credinţă. Când soţul meu mi-a telefonat să-mi spună că misiunea noastră fusese schimbată cu o însărcinare incitantă în Africa, am răspuns: „Pot face acest lucru. Cred că pot face acest lucru“. Am demonstrat prin cuvintele mele angajamentul de a înainta în credinţă – încrezându-mă încă o dată că Domnul mă va ajuta. Am arătat dorinţa mea de a „creşte în Domnul“.
Aşa după cum acel episcop credincios, acele surori sârguincioase şi cu mine am putea mărturisi că în acest proces continuu de creştere în Domnul vom fi rugate să facem tot ce putem, în unele cazuri, chiar mai mult decât ştim cum să facem. Încercările pot fi formidabile şi drumul, câteodată, necunoscut. Şi în ciuda soluţiilor inevitabil greşite, cei care se străduiesc să fie cu adevărat asemănători lui Hristos – cu o hotărâre neclintită de a sluji altora – şi o voinţă de a înainta în credinţă – pot veni şi mărturisi ca un ecou acest adevăr spiritual măreţ împărtăşit de Nefi, atunci când lucra la construcţia corabiei: „Şi eu… m-am rugat… Domnului; prin urmare, Domnul mi-a arătat lucruri măreţe“.10 Să ţi se arate „lucruri măreţe“ – ce dar – ce binecuvântare – celor care au ales să „crească în Domnul“. Fie ca să avem vieţi pline de iubire blândă, maturitate spirituală neclintită, pentru aceasta mă rog cu umilinţă în numele lui Isus Hristos, amin.