Fideli credinţei
Să ne hotărâm aici şi acum să urmăm acea cale dreaptă care duce acasă, la Tatăl nostru, al tuturor.
Cu mulţi ani în urmă, în timpul unei misiuni în frumoasele insule Tonga, am avut privilegiul să vizitez şcoala Bisericii noastre, Liceul Liahona, unde tinerii noştri sunt învăţaţi de profesori care împărtăşesc aceeaşi credinţă – asigurând instruirea minţii şi pregătire pentru viaţă. Intrând în clasă, am remarcat atenţia totală pe care copiii o acordau profesorului lor tongan. Cărţile lui şi ale lor erau, închise, pe bănci. În mână, ţinea un instrument de pescuit cu o formă ciudată, confecţionat dintr-o piatră rotundă şi o carapace de scoică mare. Acesta, am aflat, era o maka-feke, o capcană pentru caracatiţe. În Tonga, carnea de caracatiţă este o delicatesă.
Învăţătorul a explicat că pescarii tongani plutesc deasupra unui recif, manevrând canoea cu o mână şi agitând maka-feke deasupra apei cu cealaltă. Caracatiţa ţâşneşte din ascunzişul ei stâncos şi apucă strâns capcana, confundând-o cu o mult dorită pradă. Strânsoarea este atât de puternică şi atât de ferm este instinctul care îi spune să nu dea drumul prăzii preţioase, încât pescarul o poate trage în canoe.
A fost uşor pentru învăţător să atragă atenţia tinerilor nerăbdători, care îl urmăreau cu ochii larg deschişi, că cel rău – chiar Satana – a confecţionat aşa numitele maka-feke cu care să prindă în laţ oameni neatenţi şi să pună stăpânire pe destinele lor.
Astăzi, suntem înconjuraţi de multe maka-feke pe care cel rău le flutură prin faţa noastră şi încearcă să ne ispitească şi apoi să ne prindă în capcană. O dată apucate, este foarte greu – uneori aproape imposibil – să renunţi la aceste maka-feke. Pentru a fi în siguranţă, trebuie să recunoaştem ceea ce sunt şi, apoi, să fim neclintiţi în hotărârea noastră de a le evita.
În faţa noastră, se află permanent maka-feke a imoralităţii. Aproape oriunde ne întoarcem, îi găsim pe cei care vor să ne facă să credem că ceea ce a fost considerat odată imoral este acum acceptat. Mă gândesc la scriptura care spune: „Vai de cei care numesc răul bine şi binele rău, care iau întunericul drept lumină şi lumina drept întuneric“.1 Acest avertisment se potriveşte şi în cazul maka-feke a imoralităţii. În Cartea lui Mormon, ni se reaminteşte că virtutea şi castitatea sunt mai de preţ decât toate lucrurile.
Când se apropie ispita, amintiţi-vă sfatul înţelept al apostolului Pavel: „Nu v-a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda“.2
Apoi, cel rău ne ispiteşte cu maka-feke a pornografiei. El vrea să ne facă să credem că vederea pornografiei nu face rău nimănui. Câtă dreptate are Alexander Pope în clasicul său „Eseu despre om“:
Viciul este un monstru înfricoşător la faţă,
Pentru a-l urî trebuie să-l vezi în viaţă.
Dar cu chipu-i te obişnuieşti, prea des de-l vezi,
Întâi îl rabzi, apoi îl compătimeşti şi la urmă îl îmbrăţişezi.3
Unii editori îşi prostituează produsul muncii tipărind milioane de publicaţii pornografice în fiecare zi. Nimic nu este prea scump pentru a realiza un produs care va fi, cu siguranţă, privit şi, apoi, privit din nou. Una dintre cele mai accesibile surse de pornografie este, astăzi, Internetul; o persoană deschide computerul şi, instantaneu, are la dispoziţie un număr uriaş de locaţii prezentând pornografie. Preşedintele Gordon B. Hinckley a spus: „Mă tem că acest lucru se întâmplă în unele dintre căminele dumneavoastră. Este viciu. Este desfrâu şi mizerie. Este ispititor şi creează obişnuinţe. Nimic altceva în lume nu [vă] va duce mai sigur în jos spre distrugere . Obiceiul respingător îi face pe cei care îl exploatează bogaţi şi pe victime sărace“.4
La fel de decăzut este şi producătorul de filme, producătorul programelor de televiziune şi de spectacole care promovează pornografia. Este mult timp de când restricţiile folosite în trecut nu au mai fost aplicate. Este căutat aşa numitul realism cu rezultatul că astăzi suntem înconjuraţi de această pornografie.
Evitaţi orice semn de pornografie. El vă va desensibiliza spiritul şi vă va altera conştiinţa. În Doctrina şi legămintele ni se spune: „Ceea ce nu edifică nu este de la Dumnezeu şi este întuneric“.5 Aşa este pornografia.
Voi menţiona apoi maka-feke a lucrurilor care creează dependenţă, inclusiv alcoolul. O dată prins în această capcană, este foarte greu să scapi. Drogurile şi alcoolul înceţoşează gândirea, îndepărtează inhibiţiile, dezbină familii, risipesc visuri şi scurtează vieţi. Se găsesc pretutindeni şi sunt plasate anume în calea tineretului vulnerabil.
Fiecare dintre noi are un trup care ne-a fost încredinţat de un Tată Ceresc iubitor. Ni s-a poruncit să ne îngrijim de el. Putem noi, în mod deliberat, să abuzăm de trupurile noastre sau să le rănim fără a fi răspunzători pentru aceasta? Nu putem! Apostolul Pavel a declarat: „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?…
Templul lui Dumnezeu este sfânt: şi aşa sunteţi voi“.6 Să ne păstrăm trupurile – templele noastre – curate şi libere de substanţele dăunătoare care ne distrug bunăstarea fizică, psihică şi spirituală.
Ultima maka-feke pe care doresc s-o menţionez astăzi este una care ne poate distruge respectul de sine, ne poate ruina relaţiile şi ne poate aduce într-o situaţie disperată. Este maka-feke a datoriilor în exces. Este o tendinţă umană să dorim lucruri care ne conferă importanţă şi prestigiu. Trăim în vremuri în care este uşor să împrumuţi. Putem cumpăra aproape orice ne-am fi putut dori vreodată doar folosind o carte de credit sau obţinând un împrumut. Extrem de populare sunt împrumuturile garantate prin bunurile din casă. Ceea ce s-ar putea să nu înţelegem este faptul că împrumutul garantat cu bunurile din casă este echivalent cu o a doua ipotecă. Ziua plăţii va veni dacă vom trăi permanent la un standard care depăşeşte posibilităţile noastre.
Stimaţi fraţi şi surori, evitaţi filozofia potrivit căreia lucrurile care erau un lux ieri au devenit necesităţile de astăzi. Ele nu sunt necesităţi dacă nu le facem noi să fie. Mulţi fac datorii pe termen lung, după care constată că intervin schimbări: oamenii se îmbolnăvesc sau devin inapţi de muncă, companiile dau faliment sau se micşorează, slujbele se pierd, dezastrele naturale ne afectează. Din multe motive, ratele la sumele mari împrumutate nu se mai pot achita. Datoriile noastre devin o sabie a lui Damocles care atârnă deasupra capetelor noastre şi ameninţă să ne distrugă.
Vă îndemn să trăiţi în limitele mijloacelor dumneavoastră financiare. Nu poţi să cheltuieşti permanent mai mult decât câştigi şi să rămâi solvabil. Vă promit că veţi fi mai fericiţi decât aţi fi dacă v-aţi face permanent griji întrebându-vă cum veţi plăti următoarea rată a datoriei făcute pentru lucruri neesenţiale. În Doctrina şi legămintele citim: „Plăteşte datoria pe care ai contractat-o… Eliberează-te de sclavie“.7
Există, desigur, multe maka-feke cu care cel rău ne ispiteşte pentru a ne îndepărta de la calea neprihănirii. Totuşi, Tatăl nostru Ceresc ne-a dat viaţă şi, cu ea, capacitatea de a gândi, de a raţiona şi de a iubi. Avem puterea de a rezista oricărei ispite şi capacitatea de a hotărî calea pe care o vom urma, direcţia în care vom călători. Obiectivul nostru este împărăţia celestială a lui Dumnezeu. Scopul nostru este să urmăm fără abatere drumul care duce în acea direcţie.
Pe toţi cei care păşesc pe calea vieţii, Tatăl nostru Ceresc îi avertizează: Fiţi atenţi la ocolişuri, la curse, la capcane. Cu multă viclenie sunt amplasate acele maka-feke, deghizate cu isteţime, care ne îndeamnă să le apucăm şi să pierdem ceea ce ne dorim cel mai mult. Nu vă lăsaţi înşelaţi. Opriţi-vă şi rugaţi-vă. Ascultaţi acel glas calm şi liniştit care adresează sufletelor noastre invitaţia blândă a Învăţătorului: „Vino şi urmează-mă“.8 Procedând astfel, noi întoarcem spatele distrugerii, morţii şi găsim fericire şi viaţă veşnică.
Totuşi, există persoane care nu aud, care nu se supun, care ascultă chemările celui rău, care se lasă ispitiţi de aceste maka-feke până când nu mai pot renunţa la ele, până când totul este pierdut. Mă gândesc la o persoană cu putere, acel cardinal din rândul clerului, cardinalul Wolsey. Pana prolifică a lui William Shakespeare a descris înălţimile maiestuoase, culmile puterii pe care a urcat cardinalul Wolsey. Aceeaşi pană a scris cum principiul a fost erodat de ambiţia deşartă, de oportunism, de pretenţia la rang şi prestigiu. Apoi, a venit coborârea tragică, lamentarea dureroasă a cuiva care câştigase totul, apoi, pierduse totul.
Cardinalul Wolsey îi spune credinciosului său slujitor, Cromwell:
Oh, Cromwell, Cromwell!
Pe Dumnezeul meu de L-aş fi slujit cu jumătate din acel zel
Ce regelui meu am închinat, El nu m-ar fi lăsat,
La vârsta mea, neprotejat în faţa duşmanului neînduplecat.9
Această poruncă inspirată, care l-ar fi condus pe cardinalul Wolsey spre viaţă în siguranţă a fost încălcată din dorinţa de a avea putere şi rang, bogăţii şi poziţie. Ca şi alţii dinaintea lui şi mulţi alţii care aveau să urmeze, cardinalul Wolsey a căzut.
În vremurile străvechi, un slujitor al lui Dumnezeu a fost pus la încercare de un rege viclean. Ajutat de inspiraţia din cer, Daniel a interpretat înscrisul de pe tencuiala zidului pentru regele Belşaţar. În ceea ce priveşte răsplata promisă – o manta regală şi un lanţ de aur – Daniel a spus: „Ţine-ţi darurile şi dă altuia răsplătirile tale“.10
Dariu, un rege de mai târziu, l-a cinstit şi el pe Daniel, ridicându-l la cel mai înalt rang. Acest lucru a stârnit invidia mulţimii, gelozia prinţilor şi uneltirea oamenilor ambiţioşi.
Prin şiretenie şi flatându-l, ei l-au determinat pe regele Dariu să semneze o proclamaţie în care se spunea că oricine înălţa rugăciuni către vreun dumnezeu sau vreun om, cu excepţia regelui, trebuia să fie aruncat în groapa cu lei. Rugăciunea era interzisă. Într-o astfel de situaţie, Daniel a cerut îndrumare nu de la un rege pământean, ci de la Regele cerului şi pământului, Dumnezeul său. Surprins în timp ce-şi făcea rugăciunile zilnice, Daniel a fost adus în faţa regelui. Fără tragere de inimă, pedeapsa a fost pronunţată. Daniel trebuia să fie aruncat în groapa cu lei.
Îmi place mult relatarea biblică ce urmează:
„În revărsatul zorilor, însă, împăratul s-a sculat şi s-a dus în grabă la groapa cu lei.
Şi apropiindu-se de groapă, a chemat pe Daniel cu un glas plângător. ’Daniele… a putut Dumnezeul tău, căruia Îi slujeşti necurmat, să te scape de lei?’
Şi Daniel a zis împăratului…
’Dumnezeul meu a trimes pe îngerul Său şi a închis gura leilor, care nu mi-au făcut nici un rău’…
Atunci împăratul s-a bucurat foarte mult… Daniel a fost scos din groapă, şi nu s-a găsit nici o rană pe el, pentru că avusese încredere în Dumnezeul său“.11
În momentul critic, hotărârea lui Daniel de a rămâne fidel şi credincios i-a asigurat protecţia divină şi adăpost sigur.
Ceasul istoriei, ca şi nisipul din clepsidră, marchează trecerea timpului. O nouă distribuţie ocupă scena vieţii. Problemele din zilele noastre se întrevăd ameninţător la orizont. Înconjuraţi de dificultăţile vieţii moderne, noi privim spre cer pentru a primi acea îndrumare ce nu dă greş niciodată, pentru ca să putem pregăti şi urma calea bună şi înţeleaptă. Tatăl nostru Ceresc nu va refuza cererea noastră.
Când mă gândesc la persoane drepte, numele lui Gustav şi al Margaretei Wacker îmi vin imediat în minte. Permiteţi-mi să vi le descriu. Am cunoscut familia Wacker când am fost chemat să prezidez Misiunea canadiană în anul 1959. Cei doi emigraseră în Kingston, Ontario, Canada, din Germania natală.
Fratele Wacker îşi câştiga existenţa ca frizer. El nu câştiga mulţi bani, dar el şi sora Wacker plăteau, întotdeauna, zeciuială mai mult de o zecime. În calitate de preşedinte de ramură, fratele Wacker a înfiinţat un fond pentru misionari şi, timp de câteva luni, a fost singurul donator. Când se aflau misionari în oraş, familia Wacker îi hrănea şi se îngrijea de ei, iar misionarii nu plecau niciodată din casa familiei fără o donaţie materială pentru munca şi bunăstarea lor.
Casa lui Gustav şi a Margaretei Wacker era un rai. Ei nu fuseseră binecuvântaţi cu copii, dar fuseseră mamă şi tată pentru mulţii lor vizitatori din cadrul Bisericii. Bărbaţi şi femei învăţaţi şi rafinaţi îi căutau pe aceşti slujitori umili, fără educaţie formală, ai lui Dumnezeu şi se considerau norocoşi dacă puteau petrece o oră în prezenţa lor. Înfăţişarea soţilor Wacker era obişnuită, engleza lor era greoaie şi, uneori, greu de înţeles, casa lor era simplă. Ei nu aveau maşină sau televizor şi nici nu făceau vreunul dintre lucrurile cărora lumea le dă, de obicei, atenţie. Totuşi, cei credincioşi îi vizitau deseori pentru a se împărtăşi din spiritul care domnea în casa lor.
În luna martie a anului 1982, fratele şi sora Wacker au fost chemaţi să slujească în calitate de lucrători cu timp deplin în templul Washington, D.C. În 29 iunie 1983, în timp ce fratele şi sora Wacker slujeau încă în această chemare în templu, fratele Wacker, cu iubita lui soţie alături, au trecut liniştiţi din viaţa muritoare în odihna veşnică. Cât de potrivite sunt cuvintele: „Dumnezeu îi cinsteşte pe cei care Îl cinstesc“.12
Dragii mei fraţi şi surori, să ne hotărâm aici şi acum să urmăm acea cale dreaptă care duce acasă, la Tatăl nostru, al tuturor, astfel încât darul vieţii veşnice – viaţa în prezenţa Tatălui nostru Ceresc – să fie al nostru. Dacă există lucruri care trebuie schimbate sau corectate pentru a-l putea obţine, eu vă încurajez să le rezolvaţi acum.
Aşa cum spun cuvintele unui imn cunoscut, fie ca noi să fim mereu:
Fideli credinţei ce părinţii noştri au preţuit,
Fideli adevărului pentru care martirii au pierit.
Cu sufletul, inima şi trupul, poruncii lui Dumnezeu,
Credincioşi şi fideli vom fi mereu.13
Mă rog cu umilinţă ca fiecare dintre noi să poată face aceasta, în numele lui Isus Hristos, amin.