În cæutarea comorii
Învæflafli din trecut, pregætifli-væ pentru viitor, træifli în prezent.
Când eram copil îmi plæcea sæ citesc Insula comorilor, de Robert Louis Stevenson. Am væzut, de asemenea, filme de aventuri în care câfliva indivizi aveau bucæfli separate ale unei hærfli uzate, care aræta drumul la comoara îngropatæ, dacæ bucæflile din hartæ puteau fi gæsite øi puse cap la cap.
Îmi aduc aminte cæ ascultam un program de radio de 15 minute în fiecare zi dupæ-amiaza. Programul despre care vorbesc era „Jack Armstrong, bæiatul ideal american“. Începea cu o melodie scurtæ, „Ai încercat Wheaties, cele mai bune cereale pentru micul dejun, care se gæsesc în flaræ?“. Apoi, cu o voce plinæ de mister, din radio venea mesajul: „Acum ne alæturæm lui Jack øi Betty care se apropie de intrarea secretæ spre mormântul elefanflilor, unde este ascunsæ comoara. Dar aøteptafli; pericolul pândeøte pe poteca din faflæ“.
Nimic nu mæ putea dezlipi de lângæ acest program. Era ca øi cum eu conduceam cæutarea comorii ascunse de fildeø preflios.
Altæ datæ øi într-alt loc, Salvatorul lumii a vorbit despre o comoaræ. În predica Sa de pe Muntele Mæslinilor El a declarat: „Nu væ strângefli comori pe pæmânt, unde le mænâncæ moliile øi rugina, øi unde le sapæ øi le furæ hoflii; ci strângefli-væ comori în cer, unde nu le mænâncæ moliile øi rugina, øi unde hoflii nu le sapæ, nici nu le furæ. Pentru cæ unde este comoara voastræ, acolo va fi øi inima voastræ“.1
Recompensa promisæ nu era o comoaræ de fildeø, aur sau argint. Nici nu consta din acri de pæmânt sau investiflii în titluri øi acfliuni. Învæflætorul a vorbit de bogæfliile care sunt la îndemâna tuturor – bucurie nespusæ aici øi fericire veønicæ în viafla de apoi.
Astæzi, am ales sæ væ ofer trei comori de pe harta comorilor care sæ væ îndrume spre fericirea veønicæ. Iatæ-le:
-
Învæflafli din trecut.
-
Pregætifli-væ pentru viitor.
-
Træifli în prezent.
Sæ analizæm fiecare segment al hærflii.
În primul rând, învæflafli din trecut.
Fiecare dintre noi are o moøtenire – fie de la vechii pionieri, de la convertiflii de mai târziu sau de la alflii care ne-au ajutat sæ ne modelæm vieflile. Aceastæ moøtenire ne oferæ temelia construitæ pe sacrificiu øi credinflæ. Este privilegiul øi responsabilitatea noastræ sæ construim pe o astfel de fundaflie solidæ øi stabilæ.
O povestire scrisæ de Karen Nolen, care a apærut în New Era în 1974 ne relateazæ despre Benjamin Landart, care în 1888, avea 15 ani øi era un violonist excelent. Locuia la o fermæ din nordul statului Utah cu mama øi cei øapte frafli øi surori, øi deseori era o încercare pentru Benjamin, pentru cæ el avea mai puflin timp decât ar fi dorit pentru a cânta la vioaræ. Ocazional, mama îi zævora vioara pânæ când îøi fæcea treburile gospodæreøti de la fermæ, atât de mare era ispita de a cânta la vioaræ.
La sfârøitul anului 1892 Benjamin a fost rugat sæ meargæ la Salt Lake City la o audiflie pentru un loc în orchestra localæ. Pentru el, acesta era un vis devenit realitate. Dupæ câteva sæptæmâni de exerciflii øi rugæciuni, s-a dus la Salt Lake în luna martie a anului 1893 pentru mult aøteptata audiflie. Când domnul Dean, dirijorul, l-a auzit pe Benjamin cântând, i-a spus cæ era cel mai desævârøit violonist pe care îl ascultase la vest de Denver. I s-a spus sæ meargæ la Denver pentru repetiflii la toamnæ øi el a aflat cæ va câøtiga destui bani ca sæ se întreflinæ øi-i va ræmâne ceva sæ trimitæ øi acasæ.
La o sæptæmânæ dupæ ce Benjamin primise vestea cea bunæ, totuøi, episcopul lui l-a chemat la biroul sæu øi l-a întrebat dacæ putea amâna sæ cânte în orchestræ pentru doi ani. El i-a spus lui Benjamin cæ înainte de a începe sæ câøtige bani, era ceva ce-I datora Domnului. Apoi, l-a întrebat pe Benjamin dacæ acceptæ sæ plece într-o misiune.
Benjamin a simflit cæ dacæ renunflæ la øansa de a cânta în orchestra localæ ar fi mai mult decât ar putea suporta, dar el a øtiut, de asemenea, care va fi decizia lui. El a promis episcopului cæ dacæ se puteau strânge bani pentru ca el sæ slujeascæ, el va accepta chemarea.
Când Benjamin i-a spus mamei sale despre chemare, ea a fost extrem de bucuroasæ. Ea i-a spus cæ tatæl lui întotdeauna îøi dorise sæ slujeascæ într-o misiune, dar fusese ucis înainte de a i se ivi ocazia aceasta. Totuøi, când ei au discutat de partea financiaræ a misiunii, fafla ei s-a întristat. Benjamin i-a spus cæ el nu i-ar permite sæ mai vândæ din pæmântul lor. Ea i-a studiat fafla o clipæ øi apoi a spus: „Ben, existæ o modalitate sæ strângem bani. Aceastæ familie [are] un lucru de o valoare destul de mare ca sæ te trimitæ în misiune. Va trebui sæ vinzi vioara“.
Zece zile mai târziu, pe 23 martie 1893, Benjamin scria în jurnalul sæu: „M-am trezit în aceastæ dimineaflæ øi am luat vioara din cutie. Toatæ ziua am cântat muzica care îmi plæcea. Seara, când lumina s-a micøorat øi n-am mai putut vedea sæ cânt, am pus instrumentul în cutia lui. Va fi destul. Mâine plec [în misiune]“.
Patruzeci øi cinci de ani mai târziu, pe data de 23 iunie 1938, Benjamin scria în jurnal: „Cea mai mare decizie pe care am luat-o vreodatæ a fost sæ renunfl la ceva ce iubeam cel mai mult, în afaræ de Dumnezeu. El nu m-a uitat niciodatæ din aceastæ cauzæ“.2
Învæflafli din trecut.
În al doilea rând, pregætifli-væ pentru viitor.
Træim într-o lume cu multe încercæri. Tehnologia ne-a modificat aproape fiecare aspect al vieflii. Trebuie sæ facem faflæ progresului – chiar øi acestor schimbæri copleøitoare – într-o lume la care stræmoøii noøtri nici n-au visat.
Aducefli-væ aminte de promisiunea Domnului: „Dacæ suntefli pregætifli nu væ va fi fricæ“.3 Frica este duømanul de moarte al progresului.
Este necesar sæ ne pregætim øi sæ planificæm, astfel încât sæ nu ne irosim vieflile. Færæ un scop, nu poate fi un succes real. Una dintre cele mai bune definiflii ale succesului pe care am auzit-o vreodatæ, sunæ cam aøa: „Succesul este realizarea treptatæ a unui ideal meritoriu. Cineva a spus cæ problema de a nu avea un scop este cæ pofli sæ-fli petreci viafla alergând încoace øi-n colo færæ sæ realizezi nimic“.
Cu mulfli ani în urmæ, era o baladæ romanticæ care conflinea cuvintele: „Dorinfla va face ca lucrul sæ se adevereascæ. Continuafli deci sæ dorifli øi grijile vor dispærea“.4 Vreau sæ menflionez, aici în acest moment, cæ dorinfla nu va înlocui pregætirea minuflioasæ pentru a întâmpina încercærile vieflii. Pregætirea este o muncæ grea, dar absolut esenflialæ pentru progresul nostru.
Cælætoria noastræ în viitor nu va fi pe o autostradæ dreaptæ care se întinde la nesfârøit. Mai degrabæ, vor fi trecætori øi serpentine ale øoselei, ca sæ nu spunem øi despre denivelæri neanticipate. Trebuie sæ ne rugæm zilnic Tatælui Ceresc, care ne iubeøte øi care doreøte ca fiecare dintre noi sæ aibæ succes în viaflæ.
Pregætifli-væ pentru viitor.
În al treilea rând, træifli în prezent.
Câteodatæ, læsæm ca gândurile noastre despre viitor sæ ne ia prea mult din timpul zilei de azi. Visarea cu ochii deschiøi îndreptatæ spre trecut øi dorinfla îndreptatæ spre viitor ne poate alina, dar nu poate lua locul træirii prezente. Aceasta este ziua oportunitæflilor øi noi trebuie sæ profitæm de ele.
Profesorul Harrold Hill, din muzicalul lui Meredith Willson The Music Man, ne-a atras atenflia. „Dacæ te gândeøti mereu la viitor în loc sæ faci lucrurile azi, vei afla în viitor cæ trecutul a fost gol, adicæ n-ai realizat nimic“.
Nu va fi un viitor de care sæ ne aducem aminte, dacæ nu facem ceva astæzi, iar pentru a træi pe deplin astæzi, trebuie sæ facem ceea ce este de cea mai mare importanflæ. Sæ nu amânæm lucrurile care conteazæ cel mai mult.
De curând am citit o relatare despre un bærbat, care imediat dupæ ce soflia i-a murit, a deschis øifonierul ei øi a gæsit un lucru pe care ea îl cumpærase când ei vizitaseræ partea de ræsærit a Statelor Unite, cu nouæ ani înainte. Ea nu-l purtase, pentru cæ-l pæstrase pentru o ocazie deosebitæ. Acum, desigur, acea ocazie nu se va mai ivi niciodatæ.
Povestind întâmplarea aceasta unei prietene, soflul a spus: „Nu pæstra nimic doar pentru o ocazie deosebitæ. Fiecare zi din viafla ta este o ocazie deosebitæ“.
Prietena aceasta a spus mai târziu cæ acele cuvinte i-au schimbat viafla. Ele au ajutat-o sæ nu mai amâne lucrurile care erau importante pentru ea. Ea a spus: „Acum petrec mai mult timp cu familia. Folosesc paharele de cristal în fiecare zi. Port haine noi când merg la supermarket dacæ am chef. Cuvintele ‚cândva‘ øi ‚într-o zi‘ dispar din vocabularul meu. Acum, îmi petrec timpul vizitându-mi rudele øi prietenii apropiafli. Am sunat pe vechii prieteni ca sæ mæ împac cu ei dupæ certurile trecute. Le spun membrilor familiei mele cât de mult îi iubesc. Øi în fiecare dimineaflæ, îmi spun cæ aceastæ zi ar putea fi o zi deosebitæ. Fiecare zi, fiecare ceas, fiecare minut este deosebit“.
Un exemplu minunat al aceste filozofii a fost dat de Arthur Gordon cu mulfli ani în urmæ, într-o revistæ naflionalæ. El a scris: „Când aveam în jur de treisprezece ani øi fratele meu zece, tata ne-a promis sæ ne ducæ la circ. Dar la prânz, a sunat telefonul; o afacere urgentæ necesita ca el sæ meargæ în oraø. Ne pregætisem sæ ne luæm adio de la circ. Apoi, l-am auzit pe el spunând [la telefon]: ‚Nu, nu voi veni. Poate sæ aøtepte‘. Când s-a întors la masæ, mama a zâmbit. ‚Øtii, circul o sæ mai revinæ‘ [a spus ea].
‚Øtiu‘, a spus tata, ‚dar copilæria nu‘“.5
Elder Monte J. Brough din Primul Cvorum al celor Øaptezeci, ne povesteøte despre o varæ din copilæria lui, acasæ la Randolph, Utah, când el øi fratele lui mai mic, Max, s-au hotærât sæ construiascæ o cæsuflæ într-un copac mare, în curtea din spatele casei. Au fæcut planuri pentru cea mai minunatæ creaflie a vieflii lor. Au adunat materiale de construcflie din tot cartierul øi le-au cærat sus într-o parte a copacului, unde douæ ramuri formau locul ideal pentru casæ. Era greu, dar ei erau neræbdætori sæ termine lucrarea. Imaginea casei terminate le dædea o motivaflie extraordinaræ ca sæ termine proiectul.
Ei au lucrat toatæ vara øi pânæ la urmæ, toamna, chiar înainte de a începe øcoala cu noul an de studiu, casa lor a fost terminatæ. Elder Brough a spus cæ nu va uita niciodatæ sentimentele lor de bucurie øi satisfacflie când în sfârøit puteau sæ se bucure de roadele muncii lor. S-au aøezat în casa din copac, au privit de jur împrejur câteva minute, au coborât din copac – øi n-au mai revenit niciodatæ. Cu alte cuvinte, procesul de proiectare, strângere de materiale, de construcflie øi lucru – nu proiectul terminat – le-a oferit satisfacflia øi plæcerea de duratæ.
Sæ ne bucuræm de viaflæ pe mæsuræ ce-o træim øi, aøa cum au fæcut elder Brough øi fratele lui, Max, sæ ne gæsim bucuria în derularea muncii noastre.
Vechiul proverb: „Nu læsa pe mâine, ce pofli face azi“ este de douæ ori mai important, când se referæ la exprimarea dragostei noastre – prin cuvânt øi prin faptæ – faflæ de membrii familiei noastre øi faflæ de prieteni. Autoarea Harriet Beecher Stowe a spus: „Cele mai amare lacrimi værsate pe morminte reprezintæ cuvintele care nu au fost spuse øi faptele care nu au fost fæcute“.6
Un poet a exprimat în versuri tristeflea pentru ocaziile pierdute pentru totdeauna. Citez câteva:
În apropiere am un prieten,
În acest mare oraø care nu are capæt;
Øi zilele trec øi sæptæmânile fug,
Øi înainte sæ-mi dau seama, s-a scurs un an,
Øi nu-i voi mai vedea fafla vechiului meu prieten,
Cæci viafla e iute – o cursæ teribilæ.
Dar vine mâine – øi mâine trece,
Øi distanfla dintre noi creøte, øi creøte.
În apropiere! Øi totuøi la mile depærtare…
„Poftim o telegramæ, domnule“,
„Jim a murit azi“.
Øi asta avem øi meritæm la sfârøit:
În apropiere, un prieten a dispærut.7
Cu mai puflin de un an în urmæ, m-am hotærât cæ nu voi mai amâna o vizitæ la un prieten pe care nu l-am væzut de mulfli ani. Am intenflionat sæ-l vizitez în California, dar n-am ajuns.
Bob Biggers øi cu mine ne-am întâlnit când am fost amândoi în Divizia de cadre din Centrul de pregætire navalæ al Statelor Unite din San Diego, California, spre sfârøitul celui de-al Doilea Ræzboi Mondial. Am fost buni prieteni încæ de la început. El m-a vizitat în Salt Lake odatæ înainte sæ se însoare; øi am ræmas prieteni scriindu-ne încæ de când am fost læsat la vatræ în 1946. Soflia mea, Frances øi cu mine am fæcut schimb de felicitæri de Cræciun cu Bob øi cu soflia sa, Grace, în fiecare an.
În sfârøit, la începutul lunii ianuarie 2002, am programat o vizitæ la o conferinflæ de flæruø în Whittier, California, acolo unde locuieøte familia Biggers. I-am telefonat lui Bob, care are acum 80 de ani øi am aranjat ca Frances øi cu mine sæ-l întâlnim pe el øi pe Grace, ca sæ ne amintim de vremurile de demult.
Am avut o vizitæ încântætoare. Am luat cu mine mai multe fotografii care fuseseræ fæcute când eram în armatæ, cu 55 de ani în urmæ. Am identificat persoanele pe care le cunoøteam øi ne-am împrospætat memoria cu date recente despre ei. Deøi nu este un membru în Bisericæ, Bob øi-a adus aminte de o adunare de împærtæøanie la care a participat cu mine cu mulfli ani în urmæ, când eram în San Diego.
Când Frances øi eu ne-am luat la revedere de la Bob øi Grace, am avut un sentiment copleøitor de pace øi bucurie cæ pânæ la urmæ am fæcut efortul de a vedea din nou un prieten pe care-l iubeam de la depærtare de mulfli ani.
Într-o zi, fiecare dintre noi nu va mai apuca ziua de mâine. Sæ nu amânæm ceea ce este cel mai important.
Træifli în prezent.
Harta dumneavoastræ a comorilor este acum completæ: Învæflafli din trecut, pregætifli-væ pentru viitor, træifli în prezent.
Închei aøa cum am început. Cu Domnul øi Salvatorul nostru:
„Nu væ strângefli comori pe pæmânt, unde le mænâncæ moliile øi rugina, øi unde le sapæ øi le furæ hoflii; ci strângefli-væ comori în cer, unde nu le mænâncæ moliile øi rugina, øi unde hoflii nu le sapæ, nici nu le furæ. Pentru cæ unde este comoara voastræ, acolo va fi øi inima voastræ“8.
Dragi frafli øi surori, din adâncul inimii mele væ depun mærturia mea: Dumnezeu este Tatæl; Fiul Sæu este Salvatorul øi Mântuitorul nostru; suntem conduøi de un profet al vremurilor noastre, chiar preøedintele Gordon B. Hinckley.
În numele lui Isus Hristos, amin.