Binecuvântate de apa vie
Apa vie vindecæ. Alinæ øi susfline. Aduce pace øi bucurie.
La începutul slujirii Lui, Hristos a cælætorit de la Ierusalim la casa din timpul copilæriei Sale din Nazaret, Galileea. El a trecut prin Samaria øi foarte obosit de cælætoria Sa, s-a oprit la vechea fântânæ a lui Iacov. În timp ce Isus aøtepta øi ucenicii Sæi cæutau ceva de mâncare într-un oraø învecinat, o femeie samariteancæ s-a apropiat de fântânæ. Cunoaøtefli povestea. Când Isus a cerut de bæut, ea a fost surprinsæ cæ un iudeu îi cere aøa ceva. De secole, iudeii øi samaritenii se considerau duømani. Dar Hristos i-a spus cæ dacæ ea ar fi øtiut Cine era Cel cu care vorbea,
L-ar fi rugat sæ-i dea apæ – apæ vie – apæ care îi va stinge setea pe vecie. Bineînfleles cæ ea nu a înfleles, aøa cæ El i-a explicat:
„Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iaræøi sete. Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încæ apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apæ, care va flâøni în viafla veønicæ“ (Ioan 4:13–14).
Femeii samaritence i-a plæcut ideea de a nu-i mai fi sete niciodatæ. Bineînfleles cæ ea ar fi continuat sæ facæ munca zilnicæ de a cæra gæleflile grele cu apæ de la fântânæ pânæ la casa ei. Dar când Hristos i-a mærturisit cæ El este Mesia øi când Spiritul i-a confirmat cæ este adeværat, ea a început sæ înfleleagæ cæ Isus vorbea despre adeværuri mai mari. Ea s-a îndepærtat de fântânæ øi a început sæ caute øi alfli oameni care ar fi vrut sæ vinæ øi sæ asculte. În acest moment mæ îndoiesc, totuøi, cæ ea a înfleles pe deplin – sau cæ noi înflelegem în totalitate – ce înseamnæ sæ avem în noi un izvor de apæ vie.
Apa vie vindecæ. Alinæ øi susfline. Aduce pace øi bucurie.
O femeie pe care o cunosc, se lupta cu o supærare împotriva cuiva care o jignise pe ea øi pe familia ei. Deøi le spusese copiilor ei sæ nu fie supærafli øi sæ nu aibæ resentimente faflæ de acea persoanæ, ea însæøi se lupta cu aceste sentimente. Dupæ sæptæmâni de rugæminfli arzætoare adresate Tatælui ei din Cer, ea a simflit în sfârøit o schimbare. Ea a povestit: „Într-o zi, în mijlocul rugæciunilor mele constante, a venit vindecarea. Am simflit o senzaflie fizicæ ræspândindu-se în corpul meu. Dupæ aceea, am simflit un sentiment de siguranflæ øi de pace. Am øtiut cæ, referitor la ceea ce se întâmplase, familia mea øi cu mine vom fi bine. Supærarea m-a pæræsit øi de asemenea øi dorinfla mea de ræzbunare“.
Apa vie este Evanghelia lui Isus Hristos; cel care ne-o face cunoscutæ este Duhul Sfânt. Prietena mea a øtiut ce e drept. Ea a spus cuvintele potrivite familiei ei. Dar numai atunci când s-a umilit îndeajuns pentru a bea din apæ – pentru a simfli Spiritul Sfânt – ea a putut sæ înceapæ sæ se vindece.
În timp ce m-am întâlnit cu multe femei în anul care a trecut – øi cu conducætorii preofliei – am auzit multe povestiri despre puterea vindecætoare a lui Hristos. În viafla muritoare existæ aøa de multæ suferinflæ, aøa de multe motive de durere. Cunosc oameni care i-au trimis pe cei dragi lor în locuri unde pot fi rænifli sau uciøi øi care se roagæ zilnic pentru siguranfla lor în bætælie. Am vorbit cu pærinfli care se tem pentru copiii lor, cunoscând ispitele la care sunt supuøi aceøtia. Am prieteni dragi care suferæ de pe urma efectelor devastatoare ale chimioterapiei. Cunosc pærinfli singuri, pæræsifli de partenerii lor, care îøi cresc copiii singuri. Eu însæmi m-am confruntat cu efectele epuizante ale depresiei. Dar am învæflat din experienfla mea proprie øi am învæflat din experienfla acelora cu care m-am întâlnit, cæ nu suntem niciodatæ læsafli sæ ne bizuim numai pe resursele proprii. Nu suntem niciodatæ abandonafli. Un izvor nesecat de bunætate, de tærie øi încredere se aflæ în noi øi atunci când ascultæm cu un sentiment de încredere, suntem înælflafli. Suntem vindecafli. Nu numai cæ supraviefluim, dar iubim viafla. Noi râdem; ne bucuræm; mergem înainte cu credinflæ.
Apa vie, de asemenea, alinæ. Væ mærturisesc, cæ aøa cum Hristos a promis, El vine la tofli cei care sunt împoværafli; El ne dæ odihna (vezi Matei 11:28). El ne susfline când suntem epuizafli. Un izvor nesecat este un izvor curgætor care oferæ o ræcorire permanentæ – dacæ bem din el. Mândria îi poate distruge efectele øi astfel noi putem sæ nu dæm atenflie øoaptelor Duhului Sfânt. Dar aceia care sorb adânc din apa vie nu numai cæ devin ei însæøi plini, dar ei devin o fântânæ øi pentru alflii, ca un spirit care îl îngrijeøte øi îl hræneøte pe altul.
Anul trecut o dragæ prietenæ de familie a murit. Lucile avea 89 de ani øi era væduvæ de peste 20 de ani. Ea nu era o femeie bogatæ, nici renumitæ øi majoritatea oamenilor n-a øtiut de moartea ei. Dar familia ei a øtiut. Vecinii ei au øtiut. Membrii episcopiei ei au øtiut. Pentru tofli cei care cunoscuseræ dragostea ei, moartea ei a væduvit lumea de ceva bun. În timpul anilor în care a fost væduvæ, Lucile s-a confruntat cu încercæri dificile, inclusiv cu moartea unui preaiubit nepot øi cu infirmitæflile aduse de vârstæ. Dar Lucile a continuat sæ aline cu spiritul ei, pe tofli cei pe care îi cunoøtea; cu bunætæflile ei preparate la cuptor, cu pæturile øi øalurile ei; cu umorul øi buna ei dispoziflie. Øi ei îi plæcea tare mult sæ lucreze în templu. Într-o zi de primævaræ, în anul 1981, ea a scris în jurnalul ei: „În aceastæ dimineaflæ, la ora 3:30 a.m., în timp ce mæ plimbam pe cærarea ce duce la templu, am privit steagul care se miøca uøor la adierea vântului øi m-am uitat la cerul minunat gândindu-mæ ce fericitæ eram cæ mæ aflam acolo. M-am întristat pentru tofli oamenii care dormeau øi care nu puteau vedea începutul unei zile minunate“.
Cei mai mulfli dintre noi nu cred cæ lumea se „trezeøte“ la ora 3:30 dimineafla, øi sunt complet fericifli sæ se ræsuceascæ în pat la acea oræ, îngæduindu-i Lucilei sæ-i paræ ræu pentru noi. Dar ea a avut o atitudine minunatæ! Numai o reværsare de bunætate din interior o poate explica. A posedat ea oare aceastæ puritate a spiritului la 15, la 25 sau chiar la 55 de ani? Nu øtiu. În cele mai multe cazuri, probabil cæ dureazæ o viaflæ întreagæ sæ ascultæm øoaptele Duhului Sfânt, înainte de a cunoaøte vocea lui Dumnezeu aøa de bine øi înainte de a ne încrede în apele vii îndeajuns pentru a gusta din ele de-a lungul întregii zile – mai ales într-o zi care începe la ora 3:30 a.m. Dar cred cæ apele vii au susflinut-o pe Lucile de-a lungul acestor lungi ani, în care ar fi putut sæ aleagæ sæ se autocompætimeascæ, dar în care viafla øi spiritul ei au devenit hranæ pentru tofli cei care au cunoscut-o.
Apele vii pot aduce pace øi fericire chiar øi atunci când izvorul nesecat din noi pare cæ a secat. De curând am auzit de o femeie al cærei fiu, care suferea de o afecfliune psihicæ, a murit pe neaøteptate. Familia a fost distrusæ. Mama nu-øi putea imagina cæ va mai cunoaøte fericirea vreodatæ. Dar ea a fost binecuvântatæ de slujirea unei tinere femei, una dintre fostele ei tinere fete din grupa de vârstæ Laur - acum o tânæræ soræ la Societatea de Alinare øi învæflætoarea ei de acasæ - care a spus: „Dumneavoastræ m-afli ajutat pe mine; acum eu væ voi ajuta – øi vom trece prin asta împreunæ“. Pacea, chiar fericirea, au început sæ se întoarcæ în viafla ei.
Poate dura o viaflæ întreagæ – øi chiar mai mult – pentru a ne purifica spiritele în întregime, dar apa vie este disponibilæ pentru tofli, inclusiv øi pentru tineri. Mæ simt inspiratæ când privesc tinerele femei ale Bisericii, care dupæ ce au primit pregætirea spiritualæ din copilærie, intræ în Societatea de Alinare øi imediat aduc tærie suplimentaræ femeilor cu mai multæ experienflæ. Bucuria mæ copleøeøte când le privesc pe aceleaøi tinere femei care îøi dau seama cât de mult pot învæfla de la femeile mai în vârstæ decât ele. Pacea vine la noi de la Domnul, dar noi ne putem ajuta una pe alta sæ simflim aceastæ pace atunci când ne împærtæøim greutæflile øi bucuriile.
Promisiunea lui Hristos este simplæ øi sublimæ: „Væ las pacea, væ dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dæ lumea. Sæ nu vi se tulbure inima, nici sæ nu se înspæimânte“ (Ioan 14:27). Frafli øi surori, sunt dificultæfli øi greutæfli oriunde în jurul nostru. Economiile sunt în pericol; familiile sunt încercate; træim, aøa cum a spus preøedintele Hinckley, în „timpuri periculoase“ („Timpurile în care træim“, Liahona, ianuarie 2002, pag. 83). Dar apele vii oferæ încæ pace øi bucurie. Atunci când træim drept, când am fæcut tot ce se putea face, unul din darurile pe care le primim este încrederea. Domnul ne spune: „… Fifli liniøtifli øi sæ øtifli cæ Eu sunt Dumnezeu“ (vezi D&L 101:16). În mijlocul haosului noi trebuie sæ ne oprim. Noi trebuie sæ ascultæm Spiritul care ne spune „Totul este bine“ („Venifli voi sfinfli“, Imnuri øi cântece pentru copii, pag. 2) exact aøa cum primii sfinfli au trebuit sæ facæ. Existæ cauzæ de îngrijorare, dar existæ un motiv mai important de a fi împæcafli.
Femeia samariteancæ s-a uitat la Hristos, a ascultat vocea Lui øi L-a recunoscut într-un moment când cei mai mulfli respingeau tot ceea ce predica El. Øi noi Îl cunoaøtem, sau putem sæ-L cunoaøtem, dacæ permitem puterii Lui tæmæduitoare, tæriei Lui alinætoare, pæcii øi bucuriei Lui sæ curgæ prin noi „ca într-un izvor de apæ, care va flâøni în viafla veønicæ“. Fie ca noi sæ procedæm astfel, este rugæciunea mea, în numele lui Isus Hristos, amin.