Credinﬂa aduce pace øi bucurie în vremuri de suferinﬂæ

Elder Robert D. Hales

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Oricât ar pærea de întunecate condiﬂiile în lumea de astæzi, cu oricâte furtuni ne-am confrunta personal… bucuria poate fi a noastræ acum.

Dupæ ce a propovæduit mulﬂimii, Isus øi ucenicii Sæi au pornit pe ape spre malul estic al Mærii Galileii. Era noapte øi Salvatorul se odihnea confortabil lângæ cârma corabiei, dormind pe o pernæ. La un moment dat „s-a stârnit o mare furtunæ de vânt, care arunca valurile în corabie“. Îngroziﬂi, ucenicii L-au trezit: „Învæﬂætorule, nu-ﬂi pasæ cæ pierim?“¹ Ræspunsul Lui a fost calm ca întotdeauna: „De ce væ este fricæ, puﬂin credincioøilor?“². „El s-a sculat, a certat vântul øi a zis mærii: Taci! Færæ guræ. Vântul a stat øi s-a fæcut o liniøte mare.“³

El, care crease pæmântul, poruncea din nou elementelor naturii.⁴ Plini de uimire, ucenicii Sæi au întrebat: „Ce este acesta de Îl ascultæ chiar øi vântul øi marea?“.⁵

Træim în vremuri tulburi. O mare furtunæ a ræului s-a abætut asupra pæmântului. Vântul pæcætoøeniei urlæ în jurul nostru; valurile ræzboiului ne izbesc corabia. Aøa cum Pavel a scris lui Timotei: „Sæ øtii cæ în zilele din urmæ vor fi vremuri grele. Cæci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, læudæroøi, trufaøi, hulitori, neascultætori de pærinﬂi, nemulﬂumitori, færæ evlavie… având doar o formæ de evlavie, dar tægæduindu-i puterea“.⁶

Este adeværat cæ nori ameninﬂætori se adunæ în jurul nostru, dar aøa cum cuvintele Salvatorului au adus liniøte ucenicilor din corabie, ele ne aduc liniøte øi nouæ astæzi. „Øi când veﬂi auzi despre ræzboaie øi veøti de ræzboaie, sæ nu væ spæimântaﬂi: cæci lucrurile acestea trebuie sæ se întâmple. Dar încæ nu va fi sfârøitul.“⁷ „Dacæ veﬂi fi pregætiﬂi, nu væ veﬂi teme.“⁸

Lui Ilie, Iehova i-a spus: „Ieøi øi stai pe munte înaintea Domnului!“. Ilie s-a supus øi, dupæ un vânt puternic, un cutremur øi un foc, el a fost în final vizitat de „un susur blând øi subﬂire“. Domnul l-a întrebat pe Ilie care se ascunsese într-o peøteræ: „Ce faci tu aici, Ilie?“. Øi Ilie a ræspuns: „Cæci copiii lui Israel au pæræsit legæmântul Tæu, au sfærâmat altarele Tale, øi au ucis cu sabia pe profeﬂii Tæi; am ræmas numai eu singur, øi cautæ sæ-mi ia viaﬂa“. Dar Domnul avea sæ-i dea lui Ilie o muncæ importantæ de fæcut øi, de aceea, „i-a zis: ‚Du-te, întoarce-te pe drumul tæu‘“.⁹ Øi Ilie s-a dus.

Øi noi trebuie sæ ieøim din peøterile noastre sigure, pentru cæ avem o muncæ importantæ de fæcut. Cu glasul blând øi subﬂire al Spiritului Sæu, Domnul ne va apæra, ne va ajuta øi ne va îndruma.

Aduceﬂi-væ aminte cæ El l-a învæﬂat pe fratele lui Iared cum sæ construiascæ acele coræbii pentru membrii familiei lui, pentru a-i ajuta sæ treacæ în siguranﬂæ apele vastului ocean, pentru a-i apæra împotriva vânturilor øi valurilor øi pentru a-i duce pe pæmântul promis.

Acele coræbii aveau un aspect neobiønuit, dar erau foarte sigure : „Øi s-a întâmplat cæ atunci când ei au fost îngropaﬂi în adâncuri, nu era apæ deloc ca sæ le facæ vreun ræu… øi nici o lighioanæ a mærii nu a putut sæ-i rupæ pe ei øi nici o balenæ nu le-a adus nici o stricæciune“.¹⁰

Totuøi, în acele corabii nu exista nici o sursæ de luminæ. Acest lucru l-a îngrijorat pe fratele lui Iared. El nu voia ca familia lui sæ facæ acea cælætorie în întuneric; øi, astfel, în loc sæ aøtepte sæ i se porunceascæ, el a prezentat temerea lui Domnului. „Iar Domnul a græit cætre fratele lui Iared: Ce vrei tu sæ fac Eu pentru ca voi sæ aveﬂi luminæ în coræbiile voastre?“.¹¹

Ræspunsul pe care l-a primit fratele lui Iared la întrebarea sa a însemnat eforturi pline de sârguinﬂæ din partea lui; el a urcat pe muntele Øelem „øi a topit dintr-o stâncæ øaisprezece pietre mici“.¹² Apoi, el L-a rugat pe Domnul sæ atingæ acele pietre pentru ca ele sæ lumineze.

Ca pærinﬂi øi conducætori, noi trebuie sæ ne aducem aminte cæ „nu este necesar ca [Domnul sæ porunceascæ] în toate lucrurile“.¹³ Ca øi fratele lui Iared, noi trebuie sæ examinæm cu atenﬂie necesitæﬂile membrilor familiei noastre, sæ facem un plan pentru a satisface acele necesitæﬂi øi sæ prezentæm apoi planul Domnului în rugæciune. Pentru aceasta trebuie sæ avem credinﬂæ øi sæ acﬂionæm, iar El ne va ajuta, dacæ Îi cæutæm ajutorul øi facem voinﬂa Lui.

Dupæ ce a primit ræspunsul de la Domnul, fratele lui Iared a continuat sæ se pregæteascæ, cu sârguinﬂæ, pentru cælætorie.¹⁴ În acelaøi fel, noi trebuie sæ ascultæm învæﬂæturile profeﬂilor noøtri. Profeﬂii în viaﬂæ ne-au sfætuit de nenumærate ori sæ ne punem ordine în viaﬂæ – sæ achitæm datoriile pe care le-am contractat, sæ depozitæm alimente øi alte articole de bazæ, sæ plætim zeciuiala, sæ ne preocupæm de dobândirea unei educaﬂii potrivite øi sæ træim potrivit poruncilor. Am urmat noi aceste instrucﬂiuni esenﬂiale?

Când privim în ochii copiilor øi nepoﬂilor noøtri, vedem îndoiala øi teama care caracterizeazæ timpurile noastre. Oriunde în lume ar merge cei dragi nouæ, ei aud vorbindu-se despre øomaj, særæcie, ræzboi, imoralitate øi crime. Ei se întreabæ: „Cum am putea face faﬂæ tuturor acestor probleme?“.

Pentru a gæsi ræspunsuri, ei privesc în ochii noøtri øi ascultæ cuvintele noastre. Ne aud ei vorbind cu credinﬂæ øi cu speranﬂæ, în ciuda suferinﬂelor acestor vremuri?

Ei au nevoie sæ ne vadæ rugându-ne øi studiind scripturile împreunæ, ﬂinând serile de familie øi consilii de familie, slujind cu credinﬂæ în chemærile pe care le avem în Bisericæ, mergând periodic la templu øi supunându-ne legæmintelor pe care le-am fæcut. Când vor vedea neclintirea cu care respectæm poruncile, temerile lor vor dispærea øi încrederea lor în Domnul va creøte.

Arætându-ne credinﬂa în momentele de suferinﬂæ, noi îi asiguræm cæ furia duømanului nu este fatalæ. Isus s-a rugat Tatælui Sæu în numele nostru : „Nu Te rog sæ-i iei din lume, ci sæ-i pæzeøti de cel ræu.“.¹⁵ Acestei rugæciuni i se va ræspunde când Tatæl Ceresc va considera cæ este potrivit, în funcﬂie de credinﬂa noastræ.

Între timp, încercærile prin care trecem pe acest pæmânt au un sens øi un scop. Gândiﬂi-væ la profetul Joseph Smith: în întreaga sa viaﬂæ s-a confruntat cu greutæﬂi descurajatoare – opoziﬂie, boalæ, accident, særæcie, neînﬂelegere, acuzaﬂii neîntemeiate øi chiar persecuﬂii. Unii ar putea fi tentaﬂi sæ întrebe : „De ce nu l-a apærat Domnul pe profetul Sæu de aceste obstacole, de ce nu i-a asigurat resurse nelimitate øi nu a oprit vorbele acuzatorilor sæi?“. Ræspunsul este: fiecare dintre noi trebuie sæ treacæ prin anumite experienﬂe pentru a deveni mai asemænætor Salvatorului. La øcoala vieﬂii muritoare, învæﬂætorul este deseori durerea øi suferinﬂa, dar lecﬂiile sunt menite sæ ne perfecﬂioneze, sæ ne binecuvânteze øi sæ ne întæreascæ, nu sæ ne distrugæ. Domnul i-a spus credinciosului Joseph :

„Fiul Meu, pacea sæ fie în sufletul tæu; adversitæﬂile øi suferinﬂele tale vor fi numai pentru un scurt timp“.¹⁶

„Øi dacæ vei fi aruncat în groapæ sau în mâinile criminalilor øi vei fi condamnat la moarte; dacæ vei fi aruncat în adâncuri; dacæ valurile agitate conspiræ împotriva ta; dacæ vânturile violente devin duømanii tæi; dacæ cerurile se întunecæ øi toate elementele se unesc pentru a-ﬂi ascunde calea;… sæ øtii, fiul Meu, cæ toate aceste lucruri îﬂi vor da experienﬂæ øi vor fi pentru binele tæu.“¹⁷

În ciuda multelor suferinﬂe din viaﬂa profetului Joseph, s-au desfæøurat evenimente mæreﬂe pentru ca restaurarea Evangheliei în aceste zile din urmæ sæ aibæ loc. Joseph a ajuns sæ înﬂeleagæ øi ne-a învæﬂat øi pe noi cæ, atunci când se lupta cu o dificultate, Domnul nu-l læsa sæ piaræ. În mod similar, testele credinﬂei noastre sunt prilejuri nepreﬂuite de a descoperi cât de mult se îngrijeøte Învæﬂætorul de bunæstarea sufletelor noastre, ajutându-ne sæ înduræm pânæ la sfârøit.

În zilele noastre, braﬂul ferm al Domnului ajunge la noi prin rânduielile din templele Sale sfinte. Profetul Joseph a spus primilor sfinﬂi din Nauvoo: „Aveﬂi nevoie de înzestrare, dragi fraﬂi, pentru ca sæ fiﬂi pregætiﬂi øi capabili sæ învingeﬂi toate aceste lucruri“.¹⁸ Câtæ dreptate avea! Legæmintele din templu, cu care am fost binecuvântaﬂi, øi puterea cu care am fost înzestraﬂi au fæcut posibil ca sfinﬂii din zilele din urmæ sæ îndure suferinﬂa cu credinﬂæ. La sfârøitul cælætoriei fæcute ca pionieræ, Sarah Rich a consemnat: „Dacæ nu ar fi existat credinﬂa øi cunoaøterea care ne-au fost conferite în acel templu… cælætoria noastræ ar fi fost ca… un salt în întuneric“.¹⁹

Sunt impresionat de dimensiunea suferinﬂei træite de Salvator. Deøi El a fost Singurul Fiu Næscut al Tatælui, încæ de la început oameni ræi au cæutat sæ-I ia viaﬂa. În întreaga Sa slujire, o furtunæ de zvonuri, minciuni øi persecuﬂii L-a urmat oriunde mergea.

Sunt impresionat când mæ gândesc la sæptæmâna care a precedat moartea Sa: preoﬂii I-au contestat autoritatea, au încercat sæ-L prindæ în cursæ øi au conspirat de douæ ori sæ-L ucidæ. În Ghetsimani, în timp ce ucenicii Sæi dormeau, El a suferit pæcatele întregii omeniri øi a sângerat prin fiecare por. A fost trædat, arestat, interogat, lovit, scuipat øi bætut. Dupæ ce a fost interogat de consiliul care conducea ﬂinutul, a fost batjocorit de Irod øi, în final, dus la Pilat, unde a fost pus sæ stea în faﬂa unei mulﬂimi furioase. Biciuit øi încoronat cu o coroanæ de spini, El a fost silit sæ-Øi poarte crucea cætre Golgota. În mâini øi picioare I-au fost bætute cuie. Trupul I-a fost ridicat între doi hoﬂi obiønuiﬂi. Soldaﬂii au tras la sorﬂi bunurile Sale pæmânteøti øi I s-a dat oﬂet pentru a-I potoli setea. Dupæ øase ore,²⁰ El Øi-a încredinﬂat spiritul în mâinile Tatælui Sæu, Øi-a dat duhul øi a murit.

Examinând aceastæ ultimæ sæptæmânæ din viaﬂa Salvatorului din perspectiva noastræ pæmânteanæ, prima noastræ impresie ar putea fi cæ s-a produs multæ suferinﬂæ øi distrugere acolo. Am putea-o vedea pe mama Salvatorului øi pe alﬂii plângând la cruce, soldaﬂi înspæimântaﬂi, pæmântul în mare tulburare, stânci præbuøindu-se, vælul templului sfâøiat în douæ øi trei ore de întuneric acoperind pæmântul. O scenæ similaræ, cu furtuni øi distrugere, s-a desfæøurat øi în Lumea Nouæ. Pe scurt, vedem teribila furtunæ dezlænﬂuindu-se.

Dar, priviﬂi din nou - de aceastæ datæ prin ochii credinﬂei.

Gândiﬂi-væ cæ, în ultimele sæptæmâni, de supremæ agonie, din viaﬂa Sa, Isus a propovæduit, a depus mærturie, a înælﬂat, a binecuvântat øi i-a întærit pe cei din jurul Sæu. El l-a înviat pe Lazær, a propovæduit despre Tatæl Sæu, a pus templul în ordine, a dat mai multe pilde, a fost martorul væduvei care a oferit ultimii ei bænuﬂi, i-a instruit pe ucenici despre semnele celei de A Doua Veniri a Sa, a vizitat casa lui Simon, leprosul, a instituit împærtæøania, a spælat picioarele apostolilor øi i-a învæﬂat pe ucenicii Sæi sæ se iubeascæ unul pe altul. El a depus mærturie despre divinitatea Sa ca Fiu al lui Dumnezeu øi a propovæduit despre Alinætor – Duhul Sfânt. În mæreaﬂa Sa rugæciune de mijlocire, El s-a rugat Tatælui Sæu pentru apostolii Sæi øi pentru toﬂi aceia care cred cuvintele lor „pentru ca sæ aibæ în ei bucuria [Lui] deplinæ“.²¹

În cea mai întunecatæ clipæ a Sa, lumina pæcii øi a bucuriei nu s-a stins. A devenit mai puternicæ! Dupæ moartea Sa, El i s-a arætat Mariei Magdalena. Ce bucurie trebuie sæ fi fost în acea dimineaﬂæ la aflarea veøtii: „A înviat!“.²² Apoi, El s-a arætat femeilor de pe drum; lui Cleopa øi celuilalt ucenic ce cælætoreau cætre Emaus, apostolilor øi ucenicilor din camera de sus, lui Toma, care s-a îndoit, øi celorlalﬂi. Repet, ispæøirea øi învierea au însemnat bucurie øi veselie.²³

Dar aceasta nu a fost totul. Într-o viziune, preøedintele Joseph F. Smith – profet, væzætor øi revelator – a væzut vizita pe care Salvatorul a fæcut-o în lumea spiritelor:

„Erau adunate într-un singur loc nenumærate spirite ale celor drepﬂi care fuseseræ credincioøi mærturiei despre Isus în timp ce au træit în viaﬂa muritoare…

Toﬂi aceøtia pæræsiseræ viaﬂa muritoare fermi în speranﬂa unei învieri glorioase… [øi] ei erau plini de bucurie øi fericire øi se bucurau împreunæ pentru cæ ziua eliberærii lor era aproape.

Ei erau adunaﬂi aøteptând venirea Fiului lui Dumnezeu în lumea spiritelor pentru a declara mântuirea lor de legæturile morﬂii“.

Aceste spirite credincioase øtiau cæ, în scurt timp, „corpurile lor din ﬂærânæ, adormite, urmau sæ fie restaurate în forma lor perfectæ, fiecare os la locul lui, øi tendoanele øi muøchii deasupra lor, spiritul øi trupul urmând sæ fie unite pentru a nu mai fi niciodatæ separate, pentru ca ei sæ poatæ primi o plenitudine de bucurie“.

Øi „în timp ce aceastæ mulﬂime aøtepta øi vorbea, bucurându-se de ora eliberærii de lanﬂurile morﬂii, Fiul lui Dumnezeu a apærut, declarând libertate celor captivi, care au fost credincioøi“.²⁴

Stimaﬂi fraﬂi øi surori, oricât ar pærea de întunecate condiﬂiile în lumea de astæzi, cu oricâte furtuni ne-am confrunta personal, în cæminele øi în familiile noastre, aceastæ bucurie poate fi a noastræ acum. Uneori, nu înﬂelegem de ce apar moartea, boala, handicapurile mintale øi fizice, tragediile personale, ræzboiul øi alte conflicte. Unele dintre acestea sunt o parte necesaræ a verificærii noastre din aceastæ viaﬂæ muritoare. Altele fac parte, aøa cum a prevæzut Enoh, din pregætirea pentru A Doua Venire a Salvatorului când „cerurile vor fi întunecate øi un væl de întuneric va acoperi pæmântul; øi cerurile se vor cutremura øi, de asemenea, pæmântul; øi suferinﬂæ mare va fi printre copiii oamenilor“ dar, spune Domnul, „Eu Îmi voi apæra poporul Meu“. Øi când Enoh a væzut toate aceste lucruri, El „a primit o plenitudine de bucurie“.²⁵

În aceastæ dimineaﬂæ, în anotimpul naøterii øi învierii Salvatorului, eu depun, cu bucurie øi veselie, o mærturie specialæ cæ El a venit în aceastæ lume, a suferit pentru pæcatele noastre øi va veni din nou. Credinﬂa noastræ în El øi supunerea faﬂæ de poruncile Sale vor aduce „o strælucire perfectæ a speranﬂei“²⁶ øi vor risipi întunericul øi ceaﬂa disperærii din aceste vremuri tulburi. Cel care a avut putere sæ liniøteascæ elementele pæmântului are putere sæ calmeze sufletele noastre, sæ ne dea adæpost împotriva furtunii, spunându-ne sæ fim liniøtiﬂi øi neclintiﬂi.²⁷

Aceasta este mærturia mea, în numele lui Isus Hristos, amin.