Capitolul 8

Să ducem Evanghelia lumii întregi

„Participăm la lucrarea de salvare a sufletelor, de invitare a oamenilor să vină la Hristos.”

Din viaţa lui Howard W. Hunter

În anul 1979, vârstnicul Howard W. Hunter, pe atunci membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, a spus: „Cred cu tărie că, în viitorul apropiat, vom vedea cele mai măreţe progrese în răspândirea Evangheliei printre toate naţiunile care au avut loc vreodată în această dispensaţie sau în oricare dintre dispensaţiile anterioare. Sunt sigur că vom putea să privim în urmă… şi să consemnăm aşa cum a făcut Luca: «Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult» (Faptele apostolilor 6:7)”.¹

După ce vârstnicul Hunter a rostit aceste cuvinte, s-au impus interdicţii politice prin care s-a interzis misionarilor să propovăduiască Evanghelia în Europa de Est şi Uniunea Sovietică. După mai puţin de zece ani, a început să se renunţe la aceste interdicţii. În anii 1989 şi 1990, Zidul Berlinului, care separase Germania de Vest de cea de Est timp de aproape 30 de ani, a fost demolat. În acea perioadă, preşedintele Hunter slujea ca preşedinte al Cvorumului celor Doisprezece şi şi-a exprimat următoarele gânduri despre acel eveniment istoric şi alte schimbări care aveau loc în lume:

„În ultima vreme, s-a acordat multă atenţie Zidului Berlinului. Desigur, tuturor ne face plăcere să vedem că zidul a fost demolat, aceasta însemnând accesul la libertăţi noi… Pe măsură ce încercăm să înţelegem spiritul reconcilierii care se face simţit în lumea întreagă şi să-i dăm un sens în contextul Evangheliei, trebuie să ne întrebăm: Nu este mâna Domnului cea care ridică barierele politice şi face breşe în zidurile de netrecut până acum pentru ca Evanghelia să fie propovăduită, totul în acord cu un plan divin şi un orar divin?”².

Preşedintele Hunter a simţit că aceste schimbări au adus o responsabilitate importantă membrilor Bisericii. Pentru că tot mai multe naţiuni şi-au deschis graniţele pentru munca misionară, a spus el, va fi nevoie de tot mai mulţi misionari pentru a îndeplini porunca de a duce Evanghelia întregii lumi.³

Nerăbdarea preşedintelui Hunter de a ajunge la toţi copiii lui Dumnezeu, indiferent de naţionalitate sau crezuri, a fost evidentă în munca sa din Orientul Mijlociu. Prima Preşedinţie i-a dat însărcinări importante în Ierusalim, inclusiv supravegherea construirii Grădinii Memoriale Orson Hyde şi a Centrului Ierusalim pentru Studii privind Orientul Apropiat al Universităţii Brigham Young. Deşi prozelitismul nu era permis în regiune, preşedintele Hunter a clădit relaţii de prietenie durabile între aceia cu care a lucrat, atât evrei, cât şi arabi. „Scopul Evangheliei lui Isus Hristos este să instaureze dragostea, unitatea şi frăţia de cel mai înalt grad”, a spus el.⁴

În munca sa cu aceşti copii ai lui Dumnezeu din întreaga lume, mesajul preşedintelui Hunter a fost acelaşi: „Noi suntem fraţi – nu considerăm că cetăţenii vreunei naţiuni sau de vreo anumită naţionalitate sunt cetăţeni de rang inferior. Îi invităm pe toţi… să cerceteze mesajul nostru şi să accepte înfrăţirea noastră”⁵.

Evanghelia lui Isus Hristos… este o credinţă a întregului glob, având un mesaj atotcuprinzător.

Învăţături ale lui Howard W. Hunter

Evanghelia restaurată este pentru toţi oamenii şi are la bază convingerea că toţi sunt copii ai aceluiaşi Dumnezeu.

Evanghelia lui Isus Hristos, Evanghelie pe care noi o propovăduim şi ale cărei rânduieli le înfăptuim, este o credinţă a întregului glob, având un mesaj atotcuprinzător. Nu este restrictivă, nici părtinitoare, nici supusă schimbărilor istoriei sau modei. Esenţa sa este universal şi etern adevărată. Mesajul său este pentru lumea întreagă, restaurat în aceste zile din urmă pentru a împlini nevoile fundamentale ale fiecărei naţiuni, fiecărui neam, fiecărei limbi şi fiecărui popor de pe pământ. A fost stabilită din nou aşa cum a existat la începuturi – pentru a clădi frăţia, a păstra adevărul şi a salva suflete

În mesajul Evangheliei, întreaga rasă umană este o singură familie care provine de la un singur Dumnezeu. Toţi bărbaţii şi toate femeile nu au numai o descendenţă fizică ce duce înapoi, la Adam şi Eva, ci şi o moştenire spirituală ce duce înapoi la Dumnezeu, Tatăl Etern. Ca urmare, toţi oamenii de pe pământ sunt, cu adevărat, fraţi şi surori în familia lui Dumnezeu.

Toate fiinţele umane pot aprecia cel mai bine grija lui Dumnezeu faţă de ele şi relaţia dintre ele numai când înţeleg şi acceptă această relaţie parentală universală cu Dumnezeu. Acesta este un mesaj al vieţii şi dragostei care respinge toate preconcepţiile sufocante bazate pe rasă, limbă, situaţie economică sau politică, nivel educaţional sau condiţii culturale, pentru că noi toţi avem aceeaşi descendenţă spirituală. Avem o obârşie divină; fiecare persoană este copil de spirit al lui Dumnezeu.

Acest punct de vedere al Evangheliei nu lasă loc unui punct de vedere limitat, îngust sau plin de prejudecăţi. Profetul Joseph Smith a spus: „Dragostea este una dintre caracteristicile principale ale Dumnezeirii şi trebuie să fie manifestată de către cei care aspiră să fie fiii lui Dumnezeu. Un om plin cu dragostea lui Dumnezeu nu se mulţumeşte doar cu binecuvântarea familiei lui, ci merge prin întreaga lume, nerăbdător să binecuvânteze întreaga rasă umană” [Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith (2007), p. 349]

Evanghelia restaurată este un mesaj al dragostei divine pentru toţi oamenii de pretutindeni şi are la bază convingerea că toate fiinţele umane sunt copii ai aceluiaşi Dumnezeu. Acest mesaj religios esenţial a fost frumos exprimat într-o declaraţie a Primei Preşedinţii, din data de 15 februarie 1978, în care se spune:

„Pe baza revelaţiei din vechime şi a celei din timpurile moderne, Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă propovăduieşte şi declară cu bucurie doctrina creştină care spune că toţi bărbaţii şi toate femeile sunt fraţi şi surori, nu numai prin relaţia de sânge cu descendenţi muritori comuni, ci şi pentru că sunt, cu adevărat, copii de spirit ai unui Tată Etern” [Statement of the First Presidency Regarding God’s Love for All Mankind, 15 febr. 1978].

Sfinţii din zilele din urmă au o abordare pozitivă şi atotcuprinzătoare faţă de cei care nu sunt de credinţa noastră. Noi credem că ei sunt, cu adevărat, fraţii şi surorile noastre, că noi suntem fii şi fiice ai aceluiaşi Tată Ceresc. Avem o genealogie comună care duce înapoi la Dumnezeu.⁶

Biserica are misiunea de a propovădui Evanghelia tuturor naţiunilor.

Biserica, fiind împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, are de îndeplinit o misiune în toate naţiunile. „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit” (Matei 28:19-20). Aceste cuvinte rostite de Învăţător nu cunosc graniţe naţionale; nu se opresc la o rasă sau cultură. O naţiune nu este mai presus de alta. Îndemnul este clar – „faceţi ucenici din toate neamurile”

Ca membri ai Bisericii Domnului, viziunea pe care o avem trebuie să fie mai presus de prejudecăţile personale. Trebuie să descoperim adevărul suprem că, într-adevăr, Tatăl nostru nu este părtinitor. Uneori, îi jignim mult pe fraţii şi surorile din alte naţiuni, considerând că o naţionalitate este superioară alteia

Imaginaţi-vă un tată cu mulţi fii, având fiecare temperament, aptitudini şi trăsături spirituale diferite. Îl iubeşte el pe un fiu mai puţin decât pe altul? Poate că tatăl acordă fiului cu mai puţine înclinaţii spirituale mai multă atenţie, se roagă mai mult pentru el şi îl îndrumă mai mult decât pe ceilalţi. Înseamnă aceasta că îi iubeşte mai puţin pe ceilalţi? Vi-L imaginaţi pe Tatăl Ceresc iubind naţiunea noastră de vlăstare ale Sale mai mult decât pe altele? Ca membri ai Bisericii, trebuie să ne aducem aminte de întrebarea adresată de Nefi: „Nu ştiţi că este mai mult decât un singur neam?” (2 Nefi 29:7)

Fraţilor şi surorilor din toate neamurile le spunem: Noi depunem mărturie solemnă şi mărturisim că Dumnezeu a vorbit în ziua şi timpul nostru, că au fost trimişi mesageri cereşti, că Dumnezeu Şi-a revelat planul şi voia unui profet, Joseph Smith

Aşa cum Tatăl nostru îi iubeşte pe toţi copiii Săi, noi trebuie să-i iubim pe toţi oamenii – de orice rasă, cultură şi naţionalitate – şi să le propovăduim principiile Evangheliei, pentru ca ei s-o poată accepta şi să ajungă la cunoaşterea divinităţii Salvatorului.⁷

În eforturile noastre umile de a clădi frăţia şi de a propovădui adevărul revelat, le spunem oamenilor lumii ceea ce preşedintele George Albert Smith a propus în cuvinte atât de frumoase:

„Nu am venit pentru a vă lua adevărul şi virtutea pe care le posedaţi. Noi nu am venit pentru a vă dojeni şi critica… Păstraţi toate lucrurile bune pe care le aveţi şi permiteţi-ne să vă aducem mai multe lucruri bune pentru ca dumneavoastră să fiţi mai fericiţi şi pentru ca dumneavoastră să puteţi fi pregătiţi să intraţi în prezenţa Tatălui nostru Ceresc.⁸

Noi participăm la lucrarea de salvare a sufletelor, de invitare a oamenilor să vină la Hristos, de aducere a lor în apele botezului, pentru ca ei să poată continua să progreseze de-a lungul căii care duce la viaţa eternă. Această lume are nevoie de Evanghelia lui Isus Hristos. Evanghelia asigură singura cale prin care lumea va cunoaşte vreodată pacea.⁹

În calitate de membri ai Bisericii lui Isus Hristos, noi căutăm să aducem la un loc tot adevărul. Căutăm să facem să existe mai multă dragoste şi înţelegere între toţi oamenii pământului. Ne străduim să stabilim pacea şi fericirea, nu doar printre creştini, ci în întreaga omenire

Ceea ce a fost creat prin Joseph [Smith], chiar Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, este acum o religie mondială, nu numai pentru că, acum, există membri ai săi în întreaga lume, ci mai ales pentru că ea are un mesaj cuprinzător, pentru toată lumea, care are la bază acceptarea întregului adevăr, restaurat pentru a împlini nevoile întregii omeniri…

Noi trimitem acest mesaj de dragoste şi speranţă întregii lumi. Veniţi la Dumnezeul întregului adevăr, care continuă să vorbească fiilor şi fiicelor Sale prin profeţi. Ascultaţi mesajul Celui care continuă să-Şi trimită slujitorii să predice Evanghelia nepieritoare fiecărei naţiuni, fiecărui neam, fiecărei limbi şi fiecărui popor. Veniţi şi ospătaţi-vă la masa aşezată în faţa dumneavoastră de Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Alăturaţi-vă nouă, pentru că noi căutăm să-L urmăm pe Păstorul cel Bun, care ne-a oferit-o.¹⁰

„Noi participăm la lucrarea de salvare a sufletelor.”

Cei care au avut parte de binecuvântările ispăşirii lui Isus Hristos au obligaţia de a depune mărturie despre El.

Care este legătura dintre ispăşire şi munca misionară? De fiecare dată când avem parte de binecuvântările ispăşirii în vieţile noastre, nu ne putem abţine să nu ne preocupe bunăstarea [altora].

Cartea lui Mormon abundă în exemple care ilustrează acest principiu. Când Lehi a luat din fructul pomului, simbolizând luarea din roadele ispăşirii, el a spus: „Am început să doresc ca şi familia mea să ia din el” (1 Nefi 8:12). Când Enos s-a convertit şi a primit iertarea păcatelor sale, datorită credinţei lui în Isus Hristos, el a spus: „Am început să simt o dorinţă pentru bunăstarea fraţilor mei, nefiţii” (Enos 1:9). Apoi, el s-a rugat pentru lamaniţi, duşmanii implacabili ai nefiţilor. Există, de asemenea, exemplul celor patru fii ai lui Mosia – Amon, Aaron, Omner şi Himni – care au primit iertarea păcatelor prin ispăşire şi, apoi, au lucrat mulţi ani printre lamaniţi pentru a-i aduce la Hristos. În cronică se spune că ei nu puteau suporta gândul că vreun suflet ar putea să piară (Mosia 28:3).

Acest exemplu divin de persoană care a făcut legământ şi doreşte să împărtăşească Evanghelia altora este cel mai bine ilustrat de exemplul lui Alma cel Tânăr. Aş dori să vă citesc mărturia sa

„De la acel timp, chiar până acum, am muncit fără întrerupere ca să pot aduce suflete la pocăinţă; ca să pot să le aduc să guste din bucuria nemărginită din care am gustat eu; pentru ca ei, de asemenea, să fie născuţi pentru Dumnezeu şi să fie umpluţi de Duhul Sfânt” [Alma 36:24; vezi, de asemenea, Alma 36:12-23].

Un indiciu minunat al convertirii unei persoane îl reprezintă dorinţa de a împărtăşi altora Evanghelia. Din acest motiv, Domnul a spus că fiecare membru al Bisericii are obligaţia să fie misionar.

Ascultaţi legământul pe care o persoană îl face când este botezată în Biserică:

„După cum sunteţi dornici să vă alăturaţi turmei lui Dumnezeu şi să vă numiţi poporul Lui şi sunteţi dornici să purtaţi greutăţile unul altuia, pentru ca ele să fie uşoare;

Da, şi sunteţi dornici să jeliţi împreună cu cei care jelesc; da, şi să-i mângâiaţi pe aceia care au nevoie să fie mângâiaţi şi să fiţi martorii lui Dumnezeu în toate timpurile şi în toate lucrurile şi în toate locurile în care se întâmplă să vă aflaţi, chiar până la moarte, ca să puteţi fi mântuiţi de Dumnezeu şi să vă număraţi printre aceia de la învierea dintâi, pentru ca să puteţi avea viaţă veşnică” (Mosia 18:8-9).

Noi trebuie să fim martorii lui Dumnezeu în toate timpurile [şi] în toate locurile, chiar până la moarte. Noi înnoim acest legământ în timpul împărtăşaniei când facem legământ să luăm asupra noastră numele lui Hristos.

Slujirea misionară este un mod important de a lua asupra noastră numele Său. Salvatorul a spus că, dacă noi dorim să luăm asupra noastră numele Său, cu toată inima, noi suntem chemaţi să mergem în toată lumea să propovăduim Evanghelia Sa fiecărei făpturi (vezi D&L 18:28)

Aceia dintre noi care au luat din roadele ispăşirii au obligaţia să depună mărturie plină de credinţă despre Domnul şi Salvatorul nostru… Chemarea de a împărtăşi Evanghelia altora reprezintă marea noastră dragoste faţă de copiii Tatălui nostru Ceresc, precum şi faţă de Salvator şi de ceea ce a făcut El pentru noi.¹¹

Cu ajutorul Domnului, noi putem birui toate obstacolele care stau în calea împărtăşirii Evangheliei.

Aşa cum zidurile din Europa de Est… şi din multe alte părţi ale lumii au căzut, necesitatea unui număr mai mare de misionari care să îndeplinească misiunea divină de a duce Evanghelia pe întregul pământ va creşte cu siguranţă! Suntem noi pregătiţi să răspundem acestei necesităţi?

Pentru a îndeplini noile cerinţe la care trebuie să răspundem în această mare lucrare misionară din ultimele zile, unii dintre noi (mai ales generaţia mai în vârstă a căror copii au crescut) trebuie, poate, să facă o evaluare serioasă şi onestă pentru a determina dacă „zidurile” pe care le-am construit în minţile noastre trebuie să cadă.

De exemplu, ce se întâmplă cu „zidul confortului” personal, care pare să împiedice multe cupluri şi persoane necăsătorite să meargă în misiune? Ce se întâmplă cu „zidul financiar” al datoriilor, care afectează capacitatea de merge în misiune a unora dintre membri, sau cu „zidul nepoţilor”, ori cu „zidul sănătăţii”, sau cu „zidul lipsei de încredere în sine”, sau cu „zidul vanităţii”, ori „zidul păcatului”, ori cu zidurile fricii, îndoielii sau plafonării? Se îndoieşte, cu adevărat, cineva vreo clipă că, având ajutorul Domnului, nu ar putea doborî aceste ziduri?

Am avut privilegiul de a ne naşte în aceste ultime zile, nu într-o dispensaţie anterioară, pentru a duce Evanghelia pe întregul pământ. Nu există chemare mai mare în această viaţă. Dacă ne mulţumim să ne ascundem în spatele zidurilor făcute de noi, renunţăm de bunăvoie la binecuvântările care, altfel, sunt ale noastre. Într-o revelaţie din zilele noastre, Domnul explică marea necesitate:

„Pentru că, iată, câmpul este alb, gata pentru seceriş; şi iată, cel care mânuieşte secera sa cu toată puterea lui, acela strânge ca să nu piară, ci să aducă salvare pentru sufletul lui” (D&L 4:4).

În aceeaşi revelaţie, Domnul continuă explicând caracteristicile de care avem nevoie pentru a fi misionari buni. Cunoscându-ne foarte bine slăbiciunile şi reţinerile pe care le avem când stăm în faţa porţii uriaşe a zidurilor ridicate de noi înşine, El ne asigură că ajutorul divin pentru a depăşi toate obstacolele va veni dacă noi ne vom face partea şi ne promite: „Cereţi şi veţi primi; bateţi şi vi se va deschide” (D&L 4:7).

Fie ca Domnul să ne binecuvânteze ca zidurile minţilor noastre să nu ne împiedice să primim binecuvântările pe care le putem avea.¹²

Din nou şi din nou, în timpul slujirii Sale în viaţa muritoare, Domnul nostru a lansat o chemare care a fost atât o invitaţie, cât şi un îndemn. Lui Petru şi Andrei, Hristos le-a spus: „Veniţi după mine, şi vă voi face pescari de oameni” (Matei 4:19)

Profeţii din vechime au propovăduit că fiecare tânăr băiat demn şi capabil trebuie să slujească în misiune cu timp deplin. Subliniez necesitatea de a se face acest lucru astăzi. Avem, de asemenea, mare nevoie de cuplurile mature, capabile, pentru a sluji în câmpul misiunii. Isus a spus ucenicilor Săi: ,,Mare este secerişul, dar puţini sunt lucrătorii! Rugaţi dar pe Domnul secerişului să scoată lucrători la secerişul Său” (Luca 10:2).¹³

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

Meditaţi asupra învăţăturilor preşedintelui Hunter cu privire la faptul că Evanghelia este pentru toţi oamenii, pe baza adevărului că noi toţi suntem copii ai lui Dumnezeu (vezi secţiunea 1). În timp ce împărtăşim Evanghelia, cum ne ajută ea să nu uităm că fiecare persoană este, cu adevărat, fratele sau sora noastră?
Ce învăţăm din învăţăturile preşedintelui Hunter din secţiunea 2 cu privire la sentimentele Tatălui Ceresc faţă de copiii Săi? Ce puteţi face pentru a-i iubi mai mult pe toţi oamenii şi a le împărtăşi Evanghelia?
Cum aţi răspunde la întrebarea preşedintelui Hunter: „Care este legătura dintre ispăşire şi munca misionară”? (Vezi secţiunea 3.) Cum vă puteţi mări dorinţa de a împărtăşi Evanghelia altora? Ce binecuvântări aţi primit când aţi împărtăşit Evanghelia altcuiva – sau când v-a fost împărtăşită de altcineva?
După ce aţi studiat secţiunea 4, gândiţi-vă la „zidurile” care vă împiedică să primiţi binecuvântările asociate muncii misionare. Discutaţi despre modalităţi de a birui acele obstacole.

Scripturi suplimentare

Amos 9:9; 2 Nefi 2:6-8; Mosia 28:1-3; Alma 26:37; D&L 18:10-16; 58:64; 68:8; 88:81; 90:11; 123:12; Joseph Smith – Matei 1:31

Ajutor pentru predare

„Duhul Sfânt îi poate îndemna pe unul sau pe mai mulţi dintre cei cărora le predaţi să împărtăşească gânduri pe care ceilalţi au nevoie să le audă. Fiţi deschişi la îndemnurile pe care le primiţi de a apela la o anumită persoană. Puteţi chiar să vă simţiţi îndemnaţi să-i cereţi unei persoane care nu s-a oferit voluntară să-şi exprime punctele de vedere” (Predarea, nu este chemare mai mare [1999], p. 63).