Capitolul 19

Angajamentul nostru faţă de Dumnezeu

„O viaţă de succes… necesită un angajament făcut din tot sufletul, respectat cu tărie, un angajament, preţuit etern, faţă de principiile care ştim că sunt adevărate în poruncile date de Dumnezeu.”

Din viaţa lui Howard W. Hunter

Când Howard W. Hunter a fost chemat să fie membru al Cvorumului celor Doisprezece, el a declarat: „Accept, fără rezerve, chemarea… care mi-a fost dată şi sunt dornic să-mi dedic viaţa şi tot ceea ce am în această slujire”¹.

Vârstnicul Hunter a urmat întocmai angajamentul său. După ce a fost rânduit apostol, el s-a întors în California pentru a-şi încheia obligaţiile pe care le avea în Biserică şi în afaceri şi pentru a începe pregătirea în vederea mutării în oraşul Salt Lake. A fost greu pentru vârstnicul şi sora Hunter să-şi părăsească familia şi prietenii din California – şi pentru vârstnicul Hunter să renunţe la cariera în drept. La încheierea carierei sale de avocat, el a scris:

„Astăzi, am terminat cea mai mare parte a muncii mele. Aproape toate lucrurile care erau în aşteptare sunt rezolvate. Astăzi am fost singur în birou, împreună cu gândul că, acum, cariera mea în drept ia sfârşit. Am făcut adnotări pe un număr de dosare şi le-am lăsat pe birou… Când am părăsit biroul, am avut un sentiment ciudat. Mi-a plăcut să profesez dreptul şi perioada respectivă a fost o parte importantă din viaţa mea dar, cu toate acestea, sunt încântat şi fericit să răspund chemării măreţe primite în cadrul Bisericii”².

Vârstnicul Hunter ştia, din experienţă personală, că „supunerea faţă de voia Tatălui nostru nu este totdeauna uşoară”³. Cu toate acestea, el cunoştea importanţa faptului de a fi complet devotaţi lui Dumnezeu. Cu privire la acest angajament, el a scris: „Cei mai mulţi oameni nu înţeleg de ce oamenii aparţinând religiei noastre răspund chemărilor de a sluji sau nu înţeleg angajamentul pe care noi ni-l luăm de a face tot ce putem. M-am bucurat complet de profesia mea de avocat, dar această chemare primită va fi de departe mult mai importantă decât exercitarea profesiei sau obţinerea de câştiguri financiare”⁴.

Un mod de a ne arăta „angajamentul total” şi „devotamentul complet” este acela de a sluji celor nevoiaşi.

Învăţături ale lui Howard W. Hunter

Tatăl nostru Ceresc ne cere un angajament total, nu doar un angajament parţial.

Când mă gândesc la binecuvântările pe care ni le-a dat Dumnezeu şi la numeroasele frumuseţi ale Evangheliei lui Isus Hristos, îmi dau seama că, de-a lungul vieţii noastre, ni se cere ca, în schimb, să oferim din timpul, banii sau din celelalte resurse ale noastre. Toate acestea sunt valoroase şi necesare, dar ele nu constituie tot ceea ce-i putem oferi lui Dumnezeu. În cele din urmă, ceea ce ne va cere Tatăl nostru din Cer este mai mult decât o contribuţie ocazională; este un angajament total, un devotament complet, tot ceea ce suntem şi tot ceea ce putem fi.

Vă rog să înţelegeţi că nu vorbesc doar de un angajament faţă de Biserică şi activităţile acesteia, cu toate că acesta trebuie să fie întotdeauna întărit. Nu, eu vorbesc în mod particular despre un angajament care se vede în comportamentul nostru, în integritatea noastră personală, în loialitatea noastră faţă de cămin, familie şi comunitate, precum şi faţă de Biserică

Permiteţi-mi să amintesc, pe scurt, doar unul dintre exemplele excepţionale din scripturi în care trei tineri au urmat în mod hotărât principiile lor şi şi-au păstrat integritatea chiar dacă părea evident că, făcând astfel, puteau să-şi piardă viaţa.

Cu aproximativ 586 de ani înainte de Hristos, Nebucadneţar, împăratul Babilonului, şi-a trimis armata împotriva Ierusalimului şi l-a cucerit. El a fost impresionat de calităţile şi educaţia fiilor lui Israel încât a poruncit să fie aduşi câţiva dintre ei la curtea împăratului [în Babilon].

Neplăcerile s-au abătut asupra israeliţilor în ziua în care Nebucadneţar a făcut un chip de aur şi a poruncit tuturor din ţinutul Babilonului să i se închine, poruncă pe care cei trei tineri israeliţi – Şadrac, Meşac şi Abed-Nego – au refuzat-o în linişte. Împăratul s-a „mâniat” şi a fost „plin de urgie” şi a poruncit ca ei să fie aduşi înaintea lui (Daniel 3:13). El i-a informat că, dacă nu se închinau înaintea chipului de aur în momentul stabilit, aveau să fie „aruncaţi pe dată în mijlocul unui cuptor aprins”. Apoi, cu oarecare mulţumire de sine, el a întrebat: „Şi care este dumnezeul acela care vă va scoate din mâna mea?” [Daniel 3:15].

Cei trei tineri au răspuns în mod amabil, dar fără ezitare:

„Iată”, au spus ei „[dacă ne ameninţi cu moartea], Dumnezeul nostru, căruia Îi slujim, poate să ne scoată din cuptorul aprins şi ne va scoate din mâna ta, împărate.

Şi chiar de nu ne va scoate [dacă, indiferent de motiv, El alege să nu ne salveze din foc], să ştii, împărate, că nu vom sluji dumnezeilor tăi, şi nici nu ne vom închina chipului de aur, pe care l-ai înălţat!” [Daniel 3:17-18].

Desigur, Nebucadneţar a fost mai furios decât oricând şi a poruncit ca unul dintre cuptoare să fie încălzit de şapte ori mai mult decât temperatura normală. Apoi, a poruncit ca aceşti trei tineri viteji să fie aruncaţi îmbrăcaţi complet în mijlocul focului. Într-adevăr, împăratul a fost foarte insistent şi flacăra atât de fierbinte încât soldaţii care i-au cărat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego au căzut morţi din cauza căldurii cuptorului în timp ce i-au aruncat pe captivii lor.

Atunci a avut loc unul dintre acele miracole măreţe la care cei credincioşi sunt îndreptăţiţi potrivit voii lui Dumnezeu. Aceşti trei tineri stăteau şi umblau, calmi, în mijlocul cuptorului şi nu erau arşi. Într-adevăr, mai târziu, când au fost chemaţi de către împărat, el însuşi uimit, să iasă afară din cuptor, îmbrăcămintea lor era nearsă, pielea lor nu avea arsuri, nici un fir din părul lor nu era pârlit. Nici chiar miros de fum nu se prinsese de aceşti tineri curajoşi şi devotaţi.

„Binecuvântat să fie Dumnezeul lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego”, a spus împăratul, „care a… izbăvit pe slujitorii Săi care s-au încrezut în El… [care] şi-au dat mai degrabă trupurile lor decât să slujească şi să se închine altui dumnezeu decât Dumnezeului lor…

După aceea, împăratul a înălţat pe Şadrac, Meşac şi Abed-Nego la mare cinste, în ţinutul Babilonului” [Daniel 3:28, 30].

Capacitatea de a fi credincios propriilor principii, de a trăi conform propriilor crezuri, dând dovadă de integritate şi credinţă – acestea sunt lucrurile care contează cel mai mult, aceasta este diferenţa dintre o contribuţie şi un angajament. Acel devotament faţă de principiul adevărat – în vieţile noastre individuale, în căminele şi familiile noastre şi în toate locurile în care întâlnim alţi oameni şi avem o influenţă asupra lor – acel devotament este ceea ce, de fapt, ne cere Dumnezeu

O viaţă plină de succes, viaţa bună, viaţa unui creştin neprihănit necesită ceva mai mult decât o contribuţie ocazională, deşi orice contribuţie este valoroasă. În ultimă instanţă, necesită angajament – din tot sufletul, respectat cu tărie, un angajament, preţuit etern, faţă de principiile care ştim că sunt adevărate în poruncile date de Dumnezeu

Dacă vom trăi conform principiilor noastre, devotaţi unei vieţi cinstite şi integre, atunci niciun împărat sau nicio dispută ori vreun cuptor aprins nu va putea să ne facă să ne coborâm standardele.Pentru succesul împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ, trebuie să fim martorii Săi „în toate timpurile şi în toate lucrurile şi în toate locurile în care se întâmplă să [ne aflăm], chiar până la moarte” (Mosia 18:9).⁵

Să ne luăm angajamentul de a ne supune Domnului indiferent de ce decid ceilalţi să facă.

Când Iosua a fost instruit să distrugă cetatea Ierihon care se întindea înaintea [triburilor lui Israel], marele zid al cetăţii stătea ca o barieră impozantă şi de neatins, din punct de vedere fizic, în calea succesului lui Israel – sau, cel puţin, aşa părea. Necunoscând calea, dar încrezător până la sfârşit, Iosua a pus în practică instrucţiunile care îi fuseseră date printr-un mesager al Domnului. Angajamentul lui era să fie supus în totalitate. Preocuparea lui a fost să facă exact ceea ce a fost instruit, pentru ca promisiunea Domnului să fie îndeplinită. Instrucţiunile, fără îndoială, păreau bizare, dar credinţa lui în rezultat l-a îndemnat să le urmeze. Desigur, rezultatul a fost un alt miracol dintr-un lung şir de miracole trăite de israeliţi în timp ce au fost conduşi de-a lungul multor ani de Moise, de Iosua şi de mulţi alţi profeţi care şi-au luat angajamentul de a urma poruncile şi instrucţiunile Domnului.

În timp ce Iosua şi oamenii lui s-au apropiat de Ierihon, instrucţiunile Domnului au fost urmate cu exactitate şi, potrivit relatării scripturale, „zidul s-a prăbuşit; poporul s-a suit în cetate, fiecare drept înainte [şi] au pus mâna pe cetate” (Iosua 6:20).

Relatarea menţionează că, după ce oamenii lui Israel s-au odihnit după războaiele cu duşmanii lor, Iosua, care era, acum, foarte bătrân, i-a adunat pe toţi oamenii lui Israel. În cuvântarea sa finală, el le-a amintit că ei fuseseră victorioşi deoarece Dumnezeu luptase pentru ei, dar dacă ei încetau, acum, să-L slujească pe Domnul şi să ţină poruncile Sale, aveau să fie distruşi

Acest mare conducător militar şi spiritual i-a îndemnat, apoi, să-şi ia un angajament, el însuşi luându-şi un angajament pentru el şi familia lui: „Alegeţi astăzi cui vreţi să slujiţi… Cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului” (Iosua 24:15).

Aceasta a fost o declaraţie importantă despre un angajament deplin al unui om faţă de Dumnezeu; al unui profet faţă de dorinţele Domnului; al omului Iosua faţă de Dumnezeul său, care binecuvântase, înainte, de multe ori, supunerea lui. El le spunea israeliţilor că, indiferent de ceea ce vor hotărî, el avea să facă ceea ce ştia că este drept. El le spunea că hotărârea lui de a-L sluji pe Domnul nu depindea de ceea ce hotărau ei; că acţiunile lor nu vor avea nicio influenţă asupra celor ale sale; că angajamentul său de a face voia Domnului nu avea să fie schimbat de nimic din ceea ce aveau să facă ei sau oricine altcineva. Iosua îşi controla pe deplin acţiunile, iar ochii lui erau concentraţi asupra poruncilor Domnului. El s-a angajat să fie supus.⁶

„Cât de mulţumit trebuie să fi fost Domnul când Avraam… a procedat după cum a fost instruit, fără întrebări şi fără ezitare.”

Să ne hotărâm acum să alegem calea supunerii stricte.

După ce se ajunge la înţelegerea legii Evangheliei şi a voii Domnului prin citirea şi studierea scripturilor şi a cuvintelor profeţilor, vine o înţelegere suplimentară a motivelor pentru care supunerea este considerată, adesea, ca fiind prima lege a cerului şi pentru care supunerea este necesară pentru a fi salvat. Acest lucru ne aduce la testul suprem. Suntem noi dornici să devenim total supuşi legii lui Dumnezeu? În viaţa noastră, vine un moment în care trebuie să luăm o hotărâre clară.⁷

Cu siguranţă, Domnului îi place, mai mult decât orice, hotărârea fermă de a ne supune sfatului Său. Cu siguranţă, experienţele marilor profeţi din Vechiul Testament au fost consemnate pentru a ne ajuta să înţelegem importanţa alegerii căii supunerii stricte. Cât de mulţumit trebuie să fi fost Domnul când Avraam, după ce a primit îndrumarea de a-şi sacrifica singurul fiu, pe Isaac, a procedat după cum a fost instruit, fără întrebări şi fără ezitare. Cronica menţionează că Dumnezeu i-a spus lui Avraam:

„Ia pe fiul tău, pe singurul tău fiu, pe care-l iubeşti, pe Isaac; du-te în ţara Moria, şi adu-l ardere de tot acolo, pe un munte pe care ţi-l voi spune” (Genesa 22:2).

Versetul următor declară simplu:

„Avraam s-a sculat dis-de-dimineaţă… şi a luat… pe fiul său Isaac… şi a pornit spre locul pe care i-l spusese Dumnezeu” (Genesa 22:3).

După ani de zile, când Rebeca a fost întrebată dacă va merge cu slujitorul lui Avraam pentru a deveni soţia lui Isaac, ştiind fără îndoială că misiunea slujitorului avea binecuvântarea Domnului, ea a spus simplu: „Da, vreau” (Genesa 24:58).

După trecerea unei generaţii, când Iacov a fost instruit să se întoarcă în Canaan, ceea ce însemna să renunţe la tot pentru ce muncise mulţi ani, el le-a chemat pe Rahela şi Lea pe câmp, unde se afla turma lui, şi le-a explicat ce a spus Domnul. Răspunsul Rahelei [şi al lui Lea] a fost simplu şi direct şi demonstra angajamentul [lor]: „Fă acum tot ce ţi-a spus Dumnezeu”. (Genesa 31:16).

Mai departe, avem exemple din scripturi despre modul în care trebuie să avem în vedere şi să evaluăm poruncile Domnului. Dacă alegem să reacţionăm ca Iosua, Avraam, Rebeca şi Rahela [şi Lea], răspunsul nostru va fi, simplu, să mergem şi să facem lucrurile poruncite de Domnul.

Există un bun motiv pentru a lua acum hotărârea de a-L sluji pe Domnul. În această dimineaţă de duminică [a conferinţei generale], când complicaţiile şi ispitele vieţii sunt într-o oarecare măsură îndepărtate şi când avem timpul şi dorinţa mai mare de a avea o perspectivă eternă, putem evalua mai clar lucrurile care ne vor aduce cea mai mare fericire în viaţă. Trebuie să hotărâm acum, în lumina acestei dimineţi, modul în care vom acţiona când întunericul nopţii şi furtunile ispitelor vor veni.

Mă rog să avem tăria de a hotărî acum să facem ceea ce trebuie să facem. Mă rog să hotărâm acum să-L slujim pe Domnul.⁸

Simplul fapt de a crede nu este suficient; noi trebuie, de asemenea, să facem voia Tatălui Ceresc.

Când a vorbit mulţimilor, Învăţătorul a spus: „Nu orişicine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri” (Matei 7:21).

Când ascult aceste cuvinte, mi se pare că Domnul spune: „Simplul fapt că o persoană recunoaşte autoritatea Mea sau crede în natura Mea divină ori doar îşi exprimă credinţa în învăţăturile Mele sau în sacrificiul ispăşitor pe care l-am făcut, nu înseamnă că ea va intra în împărăţia cerurilor sau va dobândi un grad mai înalt de exaltare”. În mod indirect, El spune: „Nu este suficient să crezi”. Apoi, El adaugă explicit: „… ci cel ce face voia Tatălui Meu”, adică, cel care lucrează şi tunde via pentru a da roade bune

Toată natura, care este domeniul lui Dumnezeu, pare să ilustreze acelaşi principiu. Albina care nu va „produce” va fi curând alungată din stup. Când privesc furnicile ocupate pe cărare şi în jurul muşuroiului de furnici, sunt impresionat de faptul că ele fac şi nu sunt doar credincioase. Găina nu va primi seminţe doar pentru cotcodăcitul ei zgomotos; ea trebuie să scurme pământul. Un bazin cu apă stătută, înverzită, cu alge şi cu depuneri din cauza nefolosirii este un mediu potrivit pentru dezvoltarea bolilor din mlaştini, dar apa curgătoare de la munte care curge printre stânci în timp ce şerpuieşte pe drumul ei, în jos, prin văi, te invită să bei din ea.

Cuvintele Învăţătorului cu privire la casa fără temelie îmi spun că omul nu poate avea o noţiune superficială şi nechibzuită, considerând că el este independent şi că poate să-şi clădească viaţa pe orice temelie uşoară şi plăcută care se iveşte [vezi Matei 7:26-27]. Cât timp vremea este plăcută, nechibzuinţa lui poate să nu fie evidentă; dar într-o zi, vor veni şuvoaiele, apele pline de mâl ale unor pasiuni apărute brusc, curentul rapid al unei ispite neprevăzute. În cazul în care caracterul lui nu este clădit pe o temelie sigură, ci doar pe vorbe, întreaga sa structură morală se va prăbuşi.⁹

Iacov a spus: „Religia curată şi neîntinată, înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani şi pe văduve în necazurile lor, şi să ne păzim neîntinaţi de lume” (Iacov 1:27).

Cu alte cuvinte, religia este mai mult decât o cunoaştere despre Dumnezeu sau o mărturisire de credinţă şi este mai mult decât teologie. Religia înseamnă să îndeplinim cuvântul lui Dumnezeu. Printre alte lucruri, înseamnă să fim păzitorul fratelui nostru

Putem fi religioşi în preaslăvire în ziua de sabat şi putem fi religioşi în îndatoririle noastre din celelalte şase zile ale săptămânii. [Cât] de important trebuie să fie ca toate gândurile, cuvintele pe care le rostim, faptele noastre, comportamentul, modul în care ne purtăm cu semenii noştri, afacerile şi toate treburile noastre zilnice să fie în armonie cu crezurile noastre religioase! Potrivit cuvintelor lui Pavel: „Fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu” (1 Corinteni 10:31). Prin urmare, putem noi să eliminăm religia din treburile noastre zilnice şi să o acceptăm doar în ziua de sabat? Dacă urmăm îndemnul lui Pavel, cu siguranţă că nu.¹⁰

„Membrii vii” se străduiesc să-şi ia un angajament total.

În prefaţa la Doctrină şi legăminte, Domnul revelează faptul că aceasta este „singura Biserică adevărată şi vie de pe toată faţa pământului”. Apoi, El adaugă, „de care Eu, Domnul, sunt foarte mulţumit, vorbind de Biserică în întregime şi nu de membri individuali” (D&L 1:30). Acest lucru ar trebui să ridice o întrebare de importanţă eternă: Ştim că această Biserică este adevărată şi vie ca instituţie, dar sunt eu, personal, un membru adevărat şi viu?…

Când întreb: „Sunt eu un membru adevărat şi viu?”, întrebarea mea este: Sunt eu profund şi în întregime devotat legămintelor pe care le-am făcut cu Domnul? Sunt eu angajat total să trăiesc potrivit principiilor Evangheliei şi să fiu un împlinitor al cuvântului şi nu doar un ascultător? Trăiesc eu potrivit principiilor religiei mele? Voi rămâne eu fidel? Sunt eu neclintit împotriva ispitelor lui Satana?

Răspunsul afirmativ la întrebarea „Sunt eu un membru adevărat şi viu?” confirmă angajamentul pe care ni-l luăm. Înseamnă că, acum şi întotdeauna, îi vom iubi pe Dumnezeu şi pe semenii noştri ca pe noi înşine. Înseamnă că faptele noastre vor demonstra cine suntem şi ce credem. Înseamnă că, în fiecare zi, vom demonstra că suntem creştini şi că păşim aşa cum doreşte Hristos s-o facem.

„Membrii vii” sunt cei care se străduiesc să-şi ia un angajament total

Membrii vii îşi acceptă îndatorirea de a înainta. Ca prim pas în călătoria lor prin viaţă, ei sunt botezaţi. Acest lucru este un semn faţă de Dumnezeu, faţă de îngeri şi faţă de cer că ei vor urma voia lui Dumnezeu

Membrii vii dau ascultare Spiritului care însufleţeşte latura spirituală a vieţii lor. Ei caută permanent îndrumarea Lui. Ei se roagă pentru tărie şi depăşirea greutăţilor. Inimile lor nu sunt îndreptate spre lucrurile acestei lumi, ci spre lucrurile cereşti. Reînnoirea spirituală nu este sacrificată în detrimentul recompenselor materiale.

Membrii vii Îl pun pe Hristos pe primul loc în vieţile lor cunoscând sursa vieţii şi progresului lor. Omul are tendinţa de a se considera centrul universului şi se aşteaptă ca ceilalţi să se conformeze nevoilor, necesităţilor şi dorinţelor sale. Cu toate acestea, natura nu respectă această supoziţie eronată. Rolul central în viaţă Îi aparţine lui Dumnezeu. În loc să-I cerem să ne îndeplinească dorinţa, noi trebuie să căutăm să ajungem să fim în armonie cu voia Sa şi, astfel, să ne continuăm progresul în calitate de membri vii

Membrii vii, odată ce sunt convertiţi, îndeplinesc porunca de a-i întări pe fraţii şi surorile lor [vezi Luca 22:32]. Ei sunt nerăbdători să le împărtăşească altora bucuria lor şi nu-şi pierd niciodată această dorinţă

Membrii vii recunosc nevoia de a-şi pune crezurile în practică. Aceşti sfinţi sunt angajaţi cu sârguinţă în realizarea de bunăvoie a multor lucruri bune şi nobile [vezi D&L 58:27]

Membrii vii se iubesc unul pe altul. Ei vizitează pe orfani şi pe văduve în necazurile lor. Ei se păstrează neîntinaţi de lume [vezi Iacov 1:27]

Noi avem o credinţă fermă în declaraţia conform căreia aceasta este Biserica adevărată şi vie a Dumnezeului cel Adevărat şi Viu. Întrebarea la care trebuie, totuşi, să răspundem este: Sunt eu un membru adevărat şi viu, devotat şi angajat?

Fie ca noi să rămânem fermi şi să fim membri fideli şi vii ai Bisericii şi să primim răsplata promisă de a fi printre cei despre care se vorbeşte în Doctrină şi legăminte, „care vin la muntele Sionului şi la cetatea Dumnezeului cel Viu, locul ceresc, cel mai sfânt dintre toate” (D&L 76:66).¹¹

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

Recapitulaţi învăţăturile preşedintelui Hunter despre diferenţa dintre „contribuţie” şi „angajament total” (secţiunea 1). Cum este influenţată viaţa noastră când suntem angajaţi total faţă de Dumnezeu? Cum ni se poate aplica povestea lui Şadrac, Meşac şi Abed-Nego?
Recapitulaţi relatarea preşedintelui Hunter despre Iosua din secţiunea 2. Ce putem învăţa din această relatare cu privire la faptul de a fi angajaţi total faţă de Dumnezeu? Cum ne putem dezvolta angajamentul de a ne supune lui Dumnezeu, indiferent de ceea ce fac alţii? Cum îi putem ajuta pe copii şi pe tineri să-şi dezvolte acest angajament?
Care sunt gândurile dumneavoastră în timp ce recapitulaţi povestirile scripturale din secţiunea 3? Ce alte exemple de supunere din scripturi v-au influenţat? De ce credeţi că „Domnului Îi place… hotărârea fermă de a ne supune sfatului Său”?
Gândiţi-vă la învăţăturile preşedintelui Hunter din secţiunea 4. De ce „nu este suficient” doar să credem? Cum ne ajută faptul de a face voia Tatălui Ceresc să ne pregătim pentru perioade grele? Cum putem pune în practică învăţăturile preşedintelui Hunter cu privire la faptul de a trăi potrivit principiilor religiei noastre?
Recapitulaţi fiecare descriere făcută de preşedintele Hunter cu privire la „membrul viu” din secţiunea 5. Cum dezvoltăm aceste calităţi ale „membrului viu”? Gândiţi-vă cum aţi putea fi un membru „adevărat şi viu” mai bun al Bisericii.

Scripturi suplimentare

1 Samuel 15:22-23; Psalmii 1:1-3; Iacov 2:14-26; 2 Nefi 32:9; Omni 1:26; Mosia 2:41; Alma 37:35-37; 3 Nefi 18:15, 18-20; D&L 58:26-29; 97:8; Avraam 3:24-26

Ajutor pentru predare

Citiţi împreună mai multe citate din capitol. După fiecare citat pe care l-aţi citit, rugaţi membrii clasei să împărtăşească exemple din scripturi şi din propriile experienţe care să ilustreze învăţăturile din citat.