Capitolul 6

Ispăşirea şi învierea lui Isus Hristos

„Ne vom ridica din moartea fizică întru viaţă nepieritoare datorită sacrificiului ispăşitor şi învierii Salvatorului.”

Din viaţa lui Howard W. Hunter

În data de 20 martie 1934, s-a născut primul copil al lui Howard şi Claire Hunter, un fiu pe care l-au numit Howard William Hunter jr. şi căruia îi spuneau Billy. În timpul verii, ei au observat că Billy era apatic. Doctorii l-au diagnosticat cu anemie şi Howard a oferit de două ori sânge pentru transfuzii, dar starea lui Billy nu s-a îmbunătăţit. Alte analize au indicat o problemă intestinală gravă care îl făcea pe Billy să piardă sânge. Doctorii l-au operat, Howard stând pe un pat alăturat pentru a-i da sânge fiului său, dar rezultatul nu a fost unul bun. După trei zile, în data de 11 octombrie 1934, micul Billy a murit liniştit, în timp ce părinţii săi stăteau lângă patul său. Howard a scris: „Am fost copleşiţi şi amorţiţi de durere când am părăsit spitalul noaptea târziu”¹.

Preşedintele Hunter a fost ajutat să treacă peste experienţa morţii lui Billy şi a morţii altor persoane dragi de către mărturia sa despre ispăşirea şi învierea Salvatorului. El a depus mărturie: „Credem cu tărie că [ispăşirea] este reală şi că nimic din întregul plan divin al salvării nu este mai important ca sacrificiul ispăşitor al lui Isus Hristos. Credem că putem fi salvaţi prin intermediul ispăşirii. Fără aceasta, întregul plan al creării nu ar mai avea niciun sens… Fără acest sacrificiu ispăşitor, moartea temporală ar fi sfârşitul şi nu ar mai fi nicio înviere şi vieţile noastre spirituale nu ar mai avea niciun scop. Nu am mai avea speranţa vieţii eterne”².

În timpul conferinţelor generale din luna aprilie, care sunt organizate în preajma Paştelui, preşedintele Hunter a vorbit deseori despre învierea lui Isus Hristos. În cadrul conferinţei generale din luna aprilie a anului 1983, el a spus:

„În această perioadă a Paştelui, simt puternic importanţa însărcinării mele de a depune mărturie despre realitatea învierii Salvatorului. Dragii mei fraţi şi dragile mele surori, există un Dumnezeu în ceruri care ne iubeşte şi Căruia îi pasă de dumneavoastră şi de mine. Avem un Tată în Cer, care Şi-a trimis Primul Născut dintre copiii Săi de spirit, Singurul Său Născut în trup, să fie un exemplu pe pământ pentru noi, să ia asupra Sa păcatele lumii şi, în cele din urmă, să fie răstignit pentru păcatele lumii şi să învie

Este într-adevăr un mesaj frumos – va exista viaţă după moarte; ne putem întoarce să trăim din nou în prezenţa Tatălui nostru din Cer, datorită sacrificiului pe care Salvatorul l-a făcut pentru noi şi datorită propriei pocăinţe şi supuneri faţă de porunci.

În zorii glorioşi ai dimineţii zilei de Paşte, când gândurile lumii creştine sunt îndreptate către învierea lui Isus pentru doar câteva momente trecătoare, fie ca noi să ne exprimăm aprecierea înaintea Tatălui nostru Ceresc pentru măreţul plan al salvării care ne-a fost pus la dispoziţie”³.

Mormântul gol al Salvatorului „proclamă întregii lumi: «Nu este aici, ci a înviat»” (Luca 24:6).

Învăţături ale lui Howard W. Hunter

Ispăşirea a fost un act suprem de dragoste făcut de Tatăl nostru Ceresc şi de Fiul Său Preaiubit, Isus Hristos.

Ispăşirea lui Isus Hristos a fost o însărcinare prerânduită de Tatăl nostru Ceresc pentru a-i mântui pe copiii Săi după ce vor fi căzut. A fost un act de dragoste, făcut de Tatăl nostru Ceresc, de a-I permite Singurului Său Născut să înfăptuiască un sacrificiu ispăşitor. Înfăptuirea ispăşirii a fost un act suprem de dragoste al Preaiubitului Său Fiu.

Am fost în Grădina Ghetsimani de multe ori. Am meditat asupra suferinţelor şi agoniei simţite de Salvator – acea agonie pe care a simţit-o când Tatăl nostru Ceresc I-a permis, într-un mod în care minţile noastre nu pot înţelege, să ia asupra Sa durerile şi păcatele întregii omenirii. Sufletul meu s-a umplut de durere când m-am gândit la măreţul Său sacrificiu făcut pentru omenire.

Am fost pe Golgota, locul căpăţânii, şi am meditat asupra umilinţei răstignirii care a dus la moartea fizică a Salvatorului nostru, dar care a adus nemurirea Sa şi a întregii omeniri. Şi, iarăşi, sufletul meu fusese întristat.

Şi am stat în faţa mormântului şi mi-am imaginat acea zi glorioasă a învierii, când Salvatorul a ieşit din mormânt viu, înviat, nemuritor. Meditând la aceste lucruri, inima mi s-a umplut de bucurie.

Prin intermediul acestor experienţe, am simţit că trebuie să îmi revărs sufletul mulţumind şi arătându-mi aprecierea faţă de Tatăl nostru Ceresc pentru dragostea pe care El şi Fiul Său ne-au arătat-o prin intermediul sacrificiului ispăşitor glorios. Citându-l pe Charles Gabriel: „Eu mă minunez de măreaţa Sa dragostea, mult prea tulburat de harul ce mi-l dăruie. Şi mă înfior la gândul că a suferit, pentru mine, un păcătos, în chin S-a jertfit. Cât e de minunat, ce mult m-a ocrotit, pentru mine-a murit! Cât e de minunat, ce mult m-a iubit!”

Depun mărturie, dragi fraţi şi surori, că Tatăl nostru Ceresc L-a trimis în lume pe Preaiubitul Său Fiu, Isus Hristos, pentru a îndeplini condiţiile potrivit cărora planul salvării avea să funcţioneze. Ispăşirea reprezintă marea Sa dragoste pentru noi.⁴

Salvatorul a luat asupra Sa toate păcatele, infirmităţile, suferinţa şi durerea noastră.

Când s-au întâlnit pentru a sărbători Paştele, Isus şi apostolii Săi au luat din simbolurile împărtăşaniei pe care El a instituit-o în cadrul acestei ultime cine pe care au luat-o împreună şi, apoi, au mers la Muntele Măslinilor.

Fiind învăţător până în ultima clipă, El Şi-a continuat discursul despre tema mielului care trebuia sacrificat. El le-a spus că urma să fie bătut şi că ei aveau să se risipească precum oile fără păstor (vezi Matei 26:31). El a spus: „Dar, după ce voi învia, voi merge înaintea voastră în Galilea” (Matei 26:32).

În orele care au urmat, sudoarea Lui a fost picături de sânge, a fost biciuit chiar de conducătorii care susţineau că erau păstrătorii legii Sale şi a fost răstignit alături de nişte hoţi. Regele Beniamin, din Cartea lui Mormon, a profeţit: „Şi iată, El va suferi ispite şi dureri trupeşti, foame, sete şi oboseală, chiar mai mult decât poate să sufere un om, în afară de moarte; căci iată, ţâşneşte sânge din fiecare por, atât de mare va fi suferinţa Lui pentru ticăloşia şi lucrurile abominabile ale poporului Său

El va veni la ai Săi, pentru ca salvarea să poată veni la copiii oamenilor chiar prin credinţa în numele Lui; şi chiar şi după toate acestea, ei tot Îl vor considera om şi vor spune că are pe diavol în El, şi-L vor biciui, şi-L vor răstigni” (Mosia 3:7, 9).

Suntem îndatoraţi profetului Alma pentru cunoaşterea pe care o avem despre întreaga măsură a suferinţelor Sale: „Şi El va merge înainte, răbdând dureri şi suferinţe şi ispite de toate felurile; şi aceasta pentru ca să fie împlinit cuvântul, acela care spune că El va lua asupra Lui durerile şi bolile poporului Său.

Şi El va lua moartea asupra Lui, ca să poată dezlega legăturile morţii care leagă poporul Său; şi va lua asupra Lui infirmităţile lor, ca inima Lui să fie inundată de milă, în ce priveşte trupul, ca El să ştie, în ce priveşte trupul, cum să-i ajute pe oameni după infirmităţile lor” (Alma 7:11-12).

Gândiţi-vă la aceasta! Când trupul Său a fost dat jos de pe cruce şi pus în grabă într-un mormânt împrumutat, El, Fiul fără de păcat al lui Dumnezeu, luase deja asupra Sa nu doar păcatele şi ispitele fiecărei persoane care se pocăieşte, dar şi toate bolile, suferinţele şi durerile de orice fel. El a îndurat aceste suferinţe aşa cum le îndurăm noi, în ce priveşte trupul. El le-a îndurat pe toate. El a făcut aceasta pentru a-Şi desăvârşi mila şi abilitatea de a ne ridica deasupra oricărei încercări din viaţa muritoare.⁵

Este posibil să facem alegeri greşite, neînţelepte sau neinspirate. Şi, uneori, chiar facem acest lucru, dar acesta este momentul în care misiunea şi mila lui Isus Hristos intervin cu putere şi slavă… El ne-a oferit o ispăşire mijlocitoare pentru alegerile greşite pe care le facem. El este avocatul nostru în faţa Tatălui şi a plătit, în avans, pentru greşelile şi nesăbuinţa de care dăm adesea dovadă când ne exercităm libertatea. Trebuie să acceptăm darul Său, să ne pocăim de acele greşeli şi să ne supunem poruncilor Sale pentru a profita pe deplin de această mântuire. Oferta este mereu valabilă; calea este mereu deschisă. Putem întotdeauna, chiar şi în cele mai grele momente şi atunci când facem cele mai dezastruoase alegeri, să privim către Fiul lui Dumnezeu şi să trăim.⁶

Isus Hristos S-a ridicat din mormânt şi a fost pârga învierii.

Să facem o retrospectivă a acelor ultime momente din Ţara Sfântă. Sfârşitul vieţii muritoare a Domnului nostru era aproape. El i-a vindecat pe cei bolnavi, i-a înviat pe cei morţi a explicat scripturile, inclusiv acele profeţii despre moartea şi învierea Sa. El a spus ucenicilor Săi:

„Iată că ne suim la Ierusalim, şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte,

şi-L vor da în mâinile Neamurilor, ca să-L batjocorească, să-L bată şi să-L răstignească; dar a treia zi va învia” (Matei 20:18-19)

În zorii celei de-a treia zi, Maria Magdalena şi „cealaltă Maria” au venit să vadă mormântul în care fusese depus trupul Său lipsit de viaţă [Matei 28:1; vezi, de asemenea, Marcu 16:1; Luca 24:10]. Mai devreme, preoţii cei mai de seamă şi fariseii s-au dus la Pilat şi l-au convins să pună un gardian să păzească intrarea mormântului, „ca nu cumva să vină ucenicii Lui noaptea să-I fure trupul, şi să spună norodului: «A înviat din morţi!»” (Matei 27:64). Dar doi îngeri puternici au prăvălit piatra de la intrarea mormântului şi paznicii au fugit îngroziţi la vederea lor.

Când femeile au ajuns la mormânt, l-au găsit deschis şi gol. Îngerii au rămas pentru a le da cea mai mare veste care va fi auzită vreodată de urechile oamenilor: „Nu este aici; a înviat, după cum zisese” (Matei 28:6).⁷

Nicio doctrină din canoanele creştine nu este mai importantă pentru întreaga omenire ca doctrina legată de învierea Fiului lui Dumnezeu. Prin El a venit învierea tuturor bărbaţilor, femeilor şi copiilor care s-au născut sau se vor naşte în această lume.

În pofida importanţei mari pe care o acordăm învierii în doctrina noastră, este posibil ca mulţi dintre noi să nu fi desluşit încă pe deplin importanţa ei spirituală şi grandoarea sa eternă. Dacă am fi făcut acest lucru, ne-am minuna de frumuseţea acesteia, aşa cum a făcut Iacov, fratele lui Nefi, şi ne-am înfiora de alternativa pe care am fi avut-o de înfruntat dacă nu am fi primit acest dar divin. Iacov a scris:

„O, înţelepciune a lui Dumnezeu, mila şi harul Lui! Căci iată, dacă trupul ar trebui să nu se mai ridice, atunci spiritele noastre ar trebui să se supună îngerului care a căzut din prezenţa Dumnezeului Veşnic şi a devenit diavolul, ca să nu se mai ridice” (2 Nefi 9:8).

Cu siguranţă, învierea reprezintă esenţa credinţei fiecărui creştin; este cel mai mare dintre toate miracolele înfăptuite de Salvatorul lumii. Fără aceasta, am fi într-adevăr lipsiţi de speranţă. Permiteţi-mi să citez cuvintele lui Pavel: „Dacă nu este o înviere a morţilor… atunci propovăduirea noastră este zadarnică… ba încă noi suntem descoperiţi şi ca martori mincinoşi ai lui Dumnezeu; fiindcă, am mărturisit despre Dumnezeu că El a înviat pe Hristos… Şi dacă n-a înviat Hristos, credinţa voastră este zadarnică, voi sunteţi încă în păcatele voastre” (1 Corinteni 15:13-15, 17).⁸

Fără înviere, Evanghelia lui Isus Hristos devine o litanie care conţine proverbe pline de înţelepciune şi miracole aparent inexplicabile – proverbe şi miracole fără un triumf suprem. Nu, triumful suprem este reprezentat de miracolul suprem: pentru prima dată în istoria omenirii, cineva care era mort s-a ridicat singur întru viaţă nemuritoare. El a fost Fiul lui Dumnezeu, Fiul Tatălui nostru nemuritor din Cer, iar triumful Său asupra morţii fizice şi a celei spirituale reprezintă vestea cea bună pe care fiecare limbă creştină trebuie să o rostească.

Adevărul etern este că Isus Hristos S-a ridicat din mormânt şi a fost pârga învierii. (Vezi 1 Corinteni 15:23.) Martorii acestui eveniment minunat nu pot fi ignoraţi.

Printre martorii aleşi se numără apostolii Domnului. Într-adevăr, chemarea de a fi unul dintre apostolii sfinţi presupune faptul de a depune mărturie lumii despre divinitatea Domnului Isus Hristos. Joseph Smith a spus: „Principiile fundamentale ale religiei noastre sunt incluse în mărturia apostolilor şi profeţilor cu privire la Isus Hristos, că El a murit, a fost înmormântat şi S-a ridicat din nou, în a treia zi, şi S-a înălţat la cer; şi toate celelalte lucruri care ţin de religia noastră sunt numai anexe ale acesteia” (History of the Church, 3:30)

Învăţându-i pe apostolii Săi, Hristos le-a revelat faptul „că Fiul omului trebuie să pătimească mult, să fie tăgăduit de bătrâni, de preoţii cei mai de seamă şi de cărturari, să fie omorât, şi după trei zile să învieze” (Marcu 8:31). Aşa a fost. A fost răstignit şi pus într-un mormânt. În a treia zi, El S-a ridicat pentru a trăi din nou – Salvatorul întregii omeniri şi pârga învierii. Prin intermediul acestui sacrificiu ispăşitor, toţii oamenii vor fi salvaţi din mormânt şi vor trăi din nou. Aceasta a fost întotdeauna mărturia apostolilor, la care adaug şi mărturia mea.⁹

La puţin timp după ce a înviat, Isus Hristos S-a arătat Mariei Magdalena (vezi Ioan 20:1-18).

După ce a înviat, Isus S-a arătat multora.

În zilele care au urmat învierii Sale, Domnul S-a arătat multora. El le-a arătat cele cinci răni speciale ale Sale. El a vorbit, a mers şi a mâncat cu ei, pentru a le dovedi fără tăgadă faptul că un trup înviat este un trup fizic din carne şi oase. Mai târziu, El le-a slujit nefiţilor, cărora le-a poruncit: „Ridicaţi-vă şi veniţi către Mine ca să puteţi să puneţi mâna în coasta Mea şi ca să puteţi să simţiţi urmele cuielor în mâinile Mele şi în picioarele Mele, pentru ca să ştiţi că Eu sunt Dumnezeul lui Israel şi Dumnezeul întregului pământ; şi că Eu am fost ucis pentru păcatele lumii.

Şi… mulţimea a înaintat; şi ei şi-au pus mâinile în coasta Lui şi au simţit urmele cuielor în mâinile Lui şi în picioarele Lui; şi au făcut aceasta ducându-se unul câte unul până când ei s-au dus cu toţii şi au văzut cu ochii lor şi au simţit cu mâinile lor şi au ştiut cu siguranţă şi au depus mărturie că El era Acela despre care s-a scris de către profeţi că va veni” (3 Nefi 11:14-15).

Este responsabilitatea şi bucuria tuturor bărbaţilor şi femeilor din întreaga lumea de a-L „[căuta] pe acest Isus despre care profeţii şi apostolii au [depus mărturie]” (Eter 12:41) şi de a avea o mărturie spirituală despre divinitatea Sa. Este dreptul şi binecuvântarea fiecăruia care caută cu umilinţă să audă glasul Duhului Sfânt depunând mărturie despre Tatăl şi Fiul Său înviat.¹⁰

Mărturia celor care L-au văzut [pe Isus] în viaţă după moartea Sa nu a fost niciodată contrazisă. El S-a arătat de cel puţin zece sau unsprezece ori: Mariei Magdalena şi altor femei în grădină, celor doi ucenici în drum spre Emaus, lui Petru în Ierusalim, apostolilor atunci când Toma era absent şi din nou când el era prezent, apostolilor la Marea Galileii, unui număr de peste 500 de fraţi pe un munte, lui Iacov, fratele Domnului, precum şi apostolilor, atunci când sosise vremea să se înalţe la cer.¹¹

Fiind chemat şi rânduit să depun mărturie despre numele lui Isus Hristos întregii lumi, eu depun mărturie în această perioadă a Paştelui că El trăieşte. El are un trup glorificat, nemuritor din carne şi oase. El este Singurul Fiu Născut în trup al Tatălui. El este Salvatorul, Lumina şi Viaţa lumii. După răstignirea şi moartea Sa, El S-a arătat în calitate de fiinţă înviată Mariei, lui Petru, Pavel şi multor altora. El S-a arătat nefiţilor. El S-a arătat lui Joseph Smith, profetul băiat, şi multor altora în dispensaţia noastră.¹²

Ne vom ridica din morţi şi vom avea viaţă eternă.

Paştele este sărbătoarea darului nemuririi oferit gratis tuturor oamenilor, care reface viaţa şi vindecă toate rănile. Deşi cu toţii murim, ca parte a planului etern al creşterii şi dezvoltării, putem găsi alinare în afirmaţia psalmistului: „Seara vine plânsul, iar dimineaţa veselia” (Psalmii 30:5).

Iov a fost cel care a adresat ceea ce poate fi numită cea mai importantă întrebare din istorie: „Dacă omul odată mort ar putea să mai învieze?” (Iov 14:14). Răspunsul lui Hristos, care răsună de-a lungul timpului şi până în prezent, a fost: „Pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi” (Ioan 14:19).¹³

Trupul şi spiritul se vor separa în momentul morţii. Învierea va uni din nou spiritul cu trupul, iar trupul va deveni unul spiritual, unul din carne şi oase, dar însufleţit de spirit în loc de sânge. Astfel, trupurile noastre de după înviere, însufleţite de spirit, vor deveni nemuritoare şi nu vor muri niciodată. Acesta este înţelesul afirmaţiei lui Pavel, care a spus că „este un trup firesc, este şi un trup duhovnicesc” şi „că nu poate carnea şi sângele să moştenească împărăţia lui Dumnezeu” [vezi 1 Corinteni 15:44, 50]. Trupul firesc este făcut din carne şi sânge, dar dacă este însufleţit de spirit în loc de sânge, poate să intre şi va intra în împărăţie

Am convingerea că Dumnezeu trăieşte şi că Isus este Hristosul. Tot aşa cum Pavel a depus mărturie sfinţilor din Corint în scrisoarea sa scrisă în acea perioadă a Paştelui în urmă cu mulţi ani, îmi depun şi eu mărturia că ne vom ridica din moartea fizică întru viaţă nepieritoare datorită sacrificiului ispăşitor şi învierii Salvatorului. În mintea mea, mi-L imaginez cu braţele întinse către toţi cei care-L ascultă spunând:

„Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.

Şi oricine trăieşte, şi crede în Mine, nu va muri niciodată” (Ioan 11:25-26).¹⁴

Învierea lui Hristos aduce cu sine binecuvântarea asociată nemuririi şi posibilitatea vieţii eterne. Mormântul gol al Salvatorului proclamă întregii lumi: „Nu este aici, ci a înviat” (Luca 24:6). Aceste cuvinte conţin toată speranţa, asigurarea şi crezul care să ne susţină de-a lungul vieţii noastre pline de încercări şi de suferinţe.¹⁵

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

În ce mod este ispăşirea o dovadă a dragostei Tatălui Ceresc şi a lui Isus Hristos faţă de noi? (Vezi secţiunea 1.) Cum putem arăta recunoştinţă pentru acest dar al dragostei? (Vezi D&L 42:29.)
În timp ce recapitulaţi secţiunea 2, căutaţi numeroasele moduri în care ispăşirea ne binecuvântează. În ce mod vă sporesc învăţăturile preşedintelui Hunter şi studiul scripturilor înţelegerea cu privire la ispăşire? Ce experienţe v-au întărit mărturia despre ispăşire? Cum vă poate întări puterea ispăşirii în momentul încercărilor dumneavoastră?
Ce sentimente aveţi atunci când studiaţi învăţăturile preşedintelui Hunter despre înviere? (Vezi secţiunea 3.) Cum putem aprecia mai mult importanţa învierii?
Recapitulaţi secţiunea 4, în care preşedintele Hunter detaliază numeroase mărturii despre învierea lui Isus Hristos. De ce este importantă mărturia acestor martori?
Meditaţi asupra învăţăturii preşedintelui Hunter potrivit căreia învierea ne oferă „toată speranţa, asigurarea şi crezul care să ne susţină de-a lungul vieţii noastre pline de încercări şi de suferinţe” (secţiunea 5). În ce mod este învierea o sursă de speranţă şi alinare pentru dumneavoastră? În ce mod v-a îmbogăţit viaţa mărturia despre înviere?

Scripturi suplimentare

Ioan 10:17-18; 2 Nefi 2:6-9, 22-27; 9:19-25; 3 Nefi 27:13-16; D&L 18:10-16; 19:15-20; Moise 6:59-60

Ajutor pentru studiu

„Planificaţi activităţi de studiu care vă vor întări credinţa în Salvator” (Predicaţi Evanghelia Mea [2004], p. 22). De exemplu, pe măsură ce studiaţi, vă puteţi adresa întrebarea: „Cum mă pot ajuta aceste învăţături să-mi aprofundez înţelegerea privind ispăşirea lui Isus Hristos? Cum mă pot ajuta aceste învăţături să devin mai asemănător Salvatorului?”.