Capitolul 4

Ajutor din cer

„Poate nicio promisiune din viaţă nu îţi dă încredere mai mult decât promisiunea ajutorului divin şi îndrumării spirituale în momentele grele.”

Din viaţa lui Howard W. Hunter

Howard W. Hunter a învăţat să se roage când era tânăr băiat. „Mama mea m-a învăţat să mă rog şi să mulţumesc Tatălui Ceresc pentru toate lucrurile de care mă bucuram”, a spus el. „I-am mulţumit deseori pentru frumuseţea pământului şi pentru momentele minunate pe care le-am petrecut la fermă şi pe malul râului şi cu grupul de cercetaşi. Am învăţat, de asemenea, să-I cer lucruri pe care le doream sau de care aveam nevoie… Ştiam că Dumnezeu mă iubea şi mă auzea”¹.

Întreaga sa viaţă, preşedintele Hunter a folosit rugăciunea ca pe o sursă de sprijin divin şi i-a învăţat pe ceilalţi să facă la fel. De exemplu, când slujea în calitate de episcop, un bărbat din episcopia sa şi-a exprimat resentimentele faţă de un alt bărbat. Sfatul preşedintelui Hunter a reflectat mărturia sa despre ajutorul pe care îl primeşti când te rogi:

„I-am spus: «Fratele meu, dacă te vei duce acasă şi te vei ruga pentru el în fiecare dimineaţă şi în fiecare seară şi ne vom întâlni peste două săptămâni la aceeaşi oră, atunci vom hotărî ce trebuie făcut»”.

După ce a urmat acest sfat, bărbatul a revenit şi, cu umilinţă, a spus despre celălalt bărbat: „Are nevoie de puţin ajutor”.

„Doreşti să-l ajuţi?”, l-a întrebat preşedintele Hunter.

„Desigur”, a spus bărbatul.

„Tot veninul dispăruse şi toate resentimentele se topiseră”, a spus preşedintele Hunter mai târziu. „Aşa se întâmplă când ne rugăm unul pentru altul.”²

„Domnul a promis că, dacă vom fi umili… în momentele grele şi Îi vom cere ajutorul, vom «fi întăriţi şi binecuvântaţi din cer» (D&L 1:28).

Învăţături ale lui Howard W. Hunter

Tatăl nostru Ceresc promite să ne acorde asistenţă şi îndrumare în perioadele grele.

În viaţa noastră, noi toţi trecem prin perioade în care avem nevoie de ajutor ceresc într-un mod special şi urgent. Noi toţi avem perioade în care suntem copleşiţi de situaţii sau confuzi din cauza sfaturilor pe care le primim de la alţii şi simţim o mare nevoie de a primi îndrumare spirituală, o mare nevoie de a găsi calea dreaptă şi de a face ce este drept. În prefaţa scripturilor din această dispensaţie din zilele din urmă, Domnul a promis că, dacă vom fi umili în astfel de perioade grele şi Îi vom cere ajutorul, vom „fi întăriţi şi binecuvântaţi din cer şi [vom primi] din când în când cunoaştere” (D&L 1:28). Vom avea parte de acest ajutor dacă îl vom căuta, ne vom încrede în el şi vom urma ceea ce regele Beniamin, din Cartea lui Mormon, a numit „chemările Spiritului Sfânt” (Mosia 3:19).

Poate nicio promisiune din viaţă nu îţi dă încredere mai mult decât promisiunea ajutorului divin şi îndrumării spirituale în momentele grele. Este un dar pe care îl primim din cer, un dar de care avem nevoie din copilărie până în ultimele zile ale vieţii noastre

În Evanghelia lui Isus Hristos, noi avem ajutor din cer. „Îndrăzniţi”, spune Domnul, „pentru că Eu vă voi conduce” (D&L 78:18). „Îţi voi da din Spiritul Meu, care va lumina mintea ta, care va umple sufletul tău cu bucurie” (D&L 11:13).

Depun mărturie despre divinitatea lui Isus Hristos. Dumnezeu trăieşte şi ne dă Spiritul Său. Când înfruntăm problemele vieţii şi îndeplinim însărcinările vieţii, fie ca noi toţi să cerem acest dar de la Dumnezeu, Tatăl nostru, şi să găsim bucurie spirituală.³

Precum Joseph Smith, ne putem întoarce către scripturi şi rugăciune pentru a fi învăţaţi din cer.

Băiatul profet Joseph Smith… a căutat să cunoască gândul şi voia Domnului în momentele de confuzie şi teamă din viaţa sa… În anii adolescenţei tânărului Joseph, zona de lângă Palmyra, New York, devenise un loc cu „o neobişnuită agitaţie pe tema religiei”. Într-adevăr, se părea că întreaga zonă era afectată de aceasta şi „mulţimi mari”, a scris el, s-au alăturat diferitelor grupări religioase ceea ce a creat „tulburare şi dezbinare” deloc neglijabile între oameni [Joseph Smith – Istorie 1:5].

Pentru un băiat care abia împlinise 14 ani, căutarea adevărului a devenit şi mai dificilă şi faptul că membrii familiei Smith aveau preferinţe religioase diferite la acea vreme a creat multă confuzie în mintea sa.

Acum, după ce am amintit aceste circumstanţe cunoscute, vă invit să vă gândiţi la acestea şi nu la gândurile remarcabile şi la sentimentele unui băiat cu o vârstă atât de fragedă. El a scris:

„În această perioadă de mare agitaţie, mintea mea a fost cuprinsă de reflecţii serioase şi de mari nelinişti; dar, cu toate că sentimentele mele erau profunde şi, deseori, copleşitoare, totuşi, m-am ţinut departe de toate aceste grupări… dar aşa de mare era confuzia şi cearta dintre diferitele credinţe, încât era imposibil pentru o persoană tânără, aşa cum eram eu, şi aşa de necunoscătoare de oameni şi de lucruri, să ajungă la o concluzie certă referitoare la cine avea dreptate şi cine nu.

Din când în când, mintea mea era foarte tulburată, strigătele şi agitaţia erau aşa de mari şi neîncetate

În mijlocul acestui război de cuvinte şi al tumultului de opinii, îmi spuneam deseori: Ce este de făcut? Care dintre toate aceste grupări are dreptate; sau, greşesc ele toate laolaltă? Dacă una dintre ele are dreptate, care este aceasta şi cum pot s-o recunosc?

În timp ce mă frământam sub apăsarea greutăţilor deosebit de mari cauzate de disputele dintre aceste grupări religioase, am citit, într-o zi, epistola lui Iacov, capitolul întâi, versetul al cincilea, care spune: Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi ea îi va fi dată.

Niciodată nu a pătruns un pasaj din scriptură în inima omului cu mai multă putere decât a pătruns acesta atunci în inima mea. Părea că intră cu putere mare în fiecare fibră a inimii mele. Am meditat iar şi iar asupra lui, ştiind că, dacă vreo persoană avea nevoie de înţelepciune de la Dumnezeu, eu eram aceea; pentru că nu ştiam ce să fac şi, dacă nu puteam obţine mai multă înţelepciune decât aveam atunci, niciodată nu aveam să ştiu” [Joseph Smith – Istorie 1:8-12].

Desigur, ce s-a întâmplat apoi a schimbat cursul istoriei umane. După ce a hotărât „[să ceară] de la Dumnezeu”, tânărul Joseph s-a retras într-o dumbravă de lângă casa lui. Acolo, ca răspuns la rugăciunea lui fierbinte, Dumnezeu, Tatăl Etern, şi Fiul Său, Isus Hristos, i S-au arătat lui Joseph şi l-au sfătuit. Această mare manifestare, despre care eu depun mărturie cu umilinţă, a răspuns mult mai multor întrebări cu privire la dispensaţia noastră decât doar celei referitoare la căreia dintre biserici ar fi trebuit sau nu să i se alăture tânărul Joseph.

Dar scopul meu… nu este să prezint primele momente ale restaurării, deşi aceasta este una dintre cele mai sacre relatări din scripturi. Doresc să subliniez, pur şi simplu, măsura impresionantă de sensibilitate spirituală demonstrată de acest foarte tânăr şi neînvăţat băiat.

Câţi dintre noi, la 14 ani sau la oricare altă vârstă, ne-am putea păstra mintea limpede şi spiritul calm în faţa atâtor forţe care ne-ar trage şi ne-ar împinge, în special dacă ar fi vorba despre un subiect atât de important precum salvarea noastră eternă? Câţi dintre noi ar putea rezista conflictului emoţional care ar putea să apară când părinţii au convingeri religioase diferite? Câţi dintre noi, la 14 ani sau la 50, şi-ar cerceta sufletele şi ar cerceta scrierile sfinte pentru a afla răspunsuri la ceea ce apostolul Pavel a numit „lucrurile adânci ale lui Dumnezeu” (1 Corinteni 2:10)?

Cât este de remarcabil… faptul că acest băiat avea să examineze în profunzime scripturile şi, apoi, să recurgă la rugăciunea personală, cele mai importante două surse de introspectivă spirituală şi cunoaştere spirituală de care dispune omenirea! Cu siguranţă, el a fost atras de diferitele opinii, dar era hotărât să facă ceea ce era corect şi a hotărât să afle calea corectă. El a crezut, aşa cum dumneavoastră şi cu mine ar trebui să credem, că el putea primi învăţătură şi binecuvântări din cer.

Dar, putem spune că Joseph Smith era un spirit foarte special şi cazul său a fost special. Ce se întâmplă cu noi, cei care suntem acum mai în vârstă – cel puţin mai în vârstă de 14 ani – şi nu am fost meniţi să deschidem o dispensaţie a Evangheliei? Şi noi trebuie să luăm hotărâri şi să dăm deoparte ceea ce creează confuzie şi să ne facem drum printr-un război al cuvintelor despre o întreagă oştire de subiecte care ne influenţează vieţile. Lumea este plină de astfel de hotărâri dificile şi, uneori, când ne confruntăm cu ele, ne-am putea simţi vârsta sau slăbiciunile.

Uneori, putem simţi că latura noastră spirituală s-a tocit. În unele zile pline de încercări, am putea avea sentimentul că Dumnezeu ne-a uitat, că ne-a lăsat singuri în confuzia noastră şi cu temerile noastre. Dar aceste sentimente nu sunt mai justificate în cazul celor mai în vârstă dintre noi decât sunt în cazul celor mai tineri şi cu mai puţină experienţă. Dumnezeu ne cunoaşte şi ne iubeşte pe toţi. Noi suntem, fiecare în parte, fiicele şi fiii Săi şi orice ne-ar fi adus lecţiile vieţii, următoarea promisiune este adevărată: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu, care dă tuturor cu mână largă şi fără mustrare, şi îi va fi dată” (Iacov 1:5).⁴

Putem să urmăm exemplul lui Joseph Smith şi să cerem înţelepciune de la Dumnezeu.

Rugăciunea este o cale de a primi cunoaştere şi îndrumare spirituale.

Învăţătura şi înţelepciunea lumească şi tot ce este temporal le primim prin simţurile noastre fizice în moduri pământene, temporale. Pipăim, vedem, auzim, gustăm, mirosim şi învăţăm. Totuşi, cunoaşterea spirituală, aşa cum a spus Pavel, o primim într-un mod spiritual de la sursa ei spirituală. Pavel spune în continuare:

„Dar omul firesc nu primeşte lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înţelege, pentru că trebuiesc judecate duhovniceşte” (1 Corinteni 2:14).

Noi am aflat şi ştim că singura cale de a dobândi cunoaştere spirituală este să-L abordăm pe Tatăl nostru din Cer prin Spiritul Sfânt în numele lui Isus Hristos. Când facem acest lucru şi dacă suntem pregătiţi spiritual, noi vedem lucruri pe care ochii noştri nu le-au văzut înainte şi auzim lucruri pe care probabil nu le-am auzit înainte – „lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu”, ca să folosim cuvintele lui Pavel (1 Corinteni 2:9). Aceste lucruri le primim prin Spirit.

Noi credem şi mărturisim lumii că această comunicare cu Tatăl nostru din Cer şi îndrumarea din partea Domnului sunt disponibile astăzi. Noi depunem mărturie că Dumnezeu vorbeşte omului aşa cum a făcut-o în zilele Salvatorului şi în timpurile Vechiului Testament.⁵

Ne putem ruga întotdeauna, nu doar în momentele de disperare.

Timpurile în care trăim par să sugereze că devoţiunea însoţită de rugăciune şi pioşenia faţă de sfinţenie sunt exagerate sau de nedorit ori ambele. Totuşi, scepticii „moderni” au nevoie de rugăciune. Momentele periculoase, responsabilităţile mari, anxietatea profundă, durerea copleşitoare – aceste încercări care ne scot din vechea mulţumire de sine şi rutina instaurată ne vor îndemna să ne urmăm impulsurile fireşti. Dacă le permitem, ele ne vor face umili, ne vor înmuia inimile şi ne vor aduce la rugăciunea plină de respect.

Dacă rugăciunea este numai un rar strigăt de ajutor în timpul unei crize, atunci este absolut egoistă şi ajungem să ne gândim la Dumnezeu ca la un depanator sau ca la o agenţie de servicii menită să ne ajute numai în situaţiile urgente în care ne aflăm. Trebuie să ne amintim de Cel Preaînalt zi şi noapte – totdeauna – nu numai în perioadele în care toate celelalte ajutoare ne-au părăsit şi avem nevoie cu disperare de sprijin. Dacă există vreun lucru în viaţa omenească despre al cărui succes miraculos şi valoare inestimabilă pentru sufletul omului există o consemnare, acela este rugăciunea, comunicarea cu devotament şi pioşenie cu Tatăl nostru Ceresc.

„Pleacă-Ţi urechea la cuvintele mele, Doamne! Ascultă suspinele mele”, a cântat psalmistul.

„Ia aminte la strigătele mele, Împăratul meu şi Dumnezeul meu, căci către Tine mă rog!

Doamne, auzi-mi glasul, dimineaţa! Dimineaţa, eu îmi îndrept rugăciunea spre Tine, şi aştept” (Psalmii 5:1-3).

Poate că ce trebuie să facă această lume este să privească în sus sau să „aştepte”, cum a spus psalmistul – să privească în sus atât în perioadele de bucurie, cât şi în cele de suferinţă, atât în cele în care are parte de abundenţă, cât şi în cele în care este săracă. Trebuie să privim în sus întotdeauna şi să-L recunoaştem pe Dumnezeu ca pe Cel ce ne dă fiecare lucru bun şi ca pe sursa salvării noastre

Există segmente mari ale societăţii noastre din care spiritul rugăciunii, pioşeniei şi preaslăvirii a dispărut. În multe situaţii, bărbaţii şi femeile sunt inteligenţi, interesanţi sau strălucitori, dar le lipseşte un element esenţial pentru a avea o viaţă completă. Ei nu privesc în sus. Ei nu fac jurăminte în neprihănire [vezi D&L 59:11]. Conversaţiile lor sunt interesante, dar nu sunt sacre. Vorbirea lor este deşteaptă, dar nu este înţeleaptă. Fie că sunt într-un birou, într-un vestiar sau un laborator, ei au coborât prea mult pe scara demnităţii care indică puterile lor limitate şi, apoi, consideră necesar să rostească blasfemii împotriva acelor puteri nelimitate care vin de sus.

Din nefericire, găsim, uneori, această lipsă de pioşenie chiar şi în cadrul Bisericii. Uneori, discutăm prea zgomotos, intrăm şi plecăm din adunări care ar trebui să fie momente de rugăciune şi preaslăvire purificatoare cu prea multă lipsă de respect. Pioşenia caracterizează atmosfera din cer. Rugăciunea este modul de exprimare al sufletului către Dumnezeu Tatăl. Am face bine să devenim mai asemănători Tatălui nostru privind în sus spre El, amintindu-ne mereu de El şi îngrijindu-ne mult de lumea Sa şi lucrarea Sa.⁶

„Rugăciunea este modul de exprimare al sufletului către Dumnezeu Tatăl.”

Ne dezvoltăm capacitatea de a primi cunoaştere spirituală când ne facem timp să medităm, să reflectăm şi să ne rugăm.

Dezvoltarea spiritualităţii şi armonizarea noastră cu cele mai înalte influenţe ale Dumnezeirii nu sunt lucruri neînsemnate. Este nevoie de timp şi, deseori, implică o luptă. Nu se produc întâmplător, ci se realizează numai prin acţiune deliberată, chemându-L pe Dumnezeu şi ţinând poruncile Sale

Profetul Joseph Smith… ne-a lăsat poate cea mai clară declaraţie dintre toate despre necesitatea de a deveni spirituali, precum şi despre timpul şi răbdarea pe care trebuie să le acceptăm ca parte ale acestui proces. [El] a spus: „Noi credem că Dumnezeu a creat omul cu mintea capabilă de a primi instrucţiuni şi cu potenţialul de a fi dezvoltată în funcţie de atenţia şi sârguinţa de care dă dovadă faţă de cunoaşterea trimisă din cer către intelect; şi că, cu cât omul se apropie de perfecţiune, cu atât sunt mai clare punctele sale de vedere şi cu atât mai mare este bucuria sa, până când biruie relele acestei vieţi şi-şi pierde orice dorinţă de a păcătui; şi, la fel ca cei din vechime, ajunge la acel nivel al credinţei în care este plin de puterea şi slava Creatorului său şi este luat să locuiască în prezenţa Sa. Dar noi credem că acesta este un nivel la care niciun om nu a ajuns într-o clipă” [Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith (2007), p. 221-222].⁷

Trebuie să ne facem timp să ne pregătim minţile pentru lucruri spirituale. Dezvoltarea capacităţii spirituale nu este însoţită de conferirea autorităţii. Trebuie să existe dorinţă, acţiune şi pregătire personală. Ea necesită, desigur… post, rugăciune, cercetarea scripturilor, experienţă, meditaţie şi foame şi sete de viaţă neprihănită.

Consider util să revedem aceste îndemnuri ale Dumnezeului Atotputernic:

„Dacă vei întreba, vei primi revelaţie după revelaţie, cunoaştere după cunoaştere, pentru ca tu să poţi cunoaşte lucrurile tainice şi paşnice – acelea care aduc bucurie, acelea care aduc viaţă veşnică” (D&L 42:61).

„Cereţi Tatălui în numele Meu, crezând cu credinţă că veţi primi şi veţi avea Duhul Sfânt, care arată tot ceea ce este necesar pentru copiii oamenilor” (D&L 18:18).

„Lăsaţi solemnitatea eternităţii să rămână în minţile voastre” (D&L 43:34).

„Păstraţi continuu în inima voastră ca pe o comoară, cuvintele vieţii şi vă va fi dat chiar în ceasul acela partea care trebuie atribuită fiecărui om” (D&L 84:85).

„Căutaţi cu sârguinţă, rugaţi-vă întotdeauna şi fiţi credincioşi, şi toate lucrurile vor conlucra spre binele vostru, dacă umblaţi drept şi vă amintiţi legământul pe care l-aţi făcut unul altuia” (D&L 90:24).

„Dumnezeu vă va da prin Spiritul Său Sfânt, da, prin darul nespus de mare al Duhului Sfânt, o cunoaştere” (D&L 121:26).

Acestea sunt promisiuni pe care Domnul le va îndeplini cu siguranţă dacă noi ne pregătim.

Faceţi-vă timp să meditaţi, să reflectaţi şi să vă rugaţi cu privire la aspectele spirituale.⁸

Dumnezeu ne va ajuta să progresăm spiritual pas cu pas.

Ceea ce face să ne fie greu în timpul strădaniei noastre de a dobândi spiritualitate este sentimentul că sunt multe de făcut şi că nu facem destul. Perfecţiunea este ceva ce ne aşteaptă pe fiecare dintre noi; putem să ne folosim cu succes punctele tari, să începem de acolo unde ne aflăm şi să căutăm fericirea pe care o putem afla străduindu-ne să primim lucrurile lui Dumnezeu. Trebuie să ne aducem aminte de sfatul Domnului:

„De aceea, nu obosiţi de a face bine, deoarece voi puneţi temelia unei mari lucrări. Şi din lucrurile mici iese ceea ce este mare.

Iată, Domnul cere inima şi un suflet binevoitor; şi cei care sunt binevoitori şi supuşi vor mânca cele mai bune roade ale ţinutului Sionului în aceste zile din urmă” (D&L 64:33-34).

Întotdeauna am fost încurajat de ceea ce a spus Domnul, şi anume, că „cei care sunt binevoitori şi supuşi vor mânca cele mai bune roade ale ţinutului Sionului în aceste zile din urmă”. Noi toţi putem fi binevoitori şi supuşi. Dacă Domnul ar fi spus că cei perfecţi vor mânca cele mai bune roade ale ţinutului Sionului în aceste zile din urmă, presupun că unii dintre noi s-ar descuraja şi ar renunţa

Locul din care să începem este aici. Momentul în care să începem este acum. Nu trebuie decât să înaintăm pas cu pas. Dumnezeu care a plănuit „calea pe care trebuie s-o urmăm pentru a fi fericiţi” ne va conduce de-a lungul ei chiar ca pe copiii mici şi, prin acest proces, noi ne vom apropia de perfecţiune.

Niciunul dintre noi nu a atins perfecţiunea sau apogeul creşterii spirituale posibil în viaţa muritoare. Fiecare persoană poate şi trebuie să facă progrese spirituale. Evanghelia lui Isus Hristos este planul divin pentru această creştere spirituală în eternitate. Este mai mult decât un cod etic. Este mai mult decât o ordine socială ideală. Este mai mult decât o gândire pozitivă cu privire la auto-perfecţionare şi fermitate. Evanghelia este puterea de salvare a Domnului Isus Hristos cu preoţia şi hrana Sa spirituală şi cu Spiritul Sfânt. Dacă avem credinţă în Domnul Isus Hristos şi supunere faţă de Evanghelia Sa, devenind mai buni pas cu pas, cerând tărie, îmbunătăţindu-ne atitudinile şi ambiţiile, vom constata că ne aflăm în turma Bunului Păstor. Pentru aceasta va fi nevoie de disciplină şi pregătire, efort şi tărie. Dar, aşa cum apostolul Pavel a spus: „Pot totul în Hristos, care mă întăreşte” (Filipeni 4:13).

Într-o revelaţie din zilele noastre se face această promisiune: „Pune-ţi încrederea ta în acel Spirit care conduce spre a face bine – da, de a acţiona drept, de a umbla în umilinţă, de a judeca cu dreptate; şi acesta este Spiritul Meu.

Adevărat, adevărat, Eu îţi spun ţie, îţi voi da din Spiritul Meu, care va lumina mintea ta, care va umple sufletul tău cu bucurie;

Şi atunci, tu vei cunoaşte, sau prin aceasta vei cunoaşte, toate lucrurile pe care le doreşti de la Mine, care se referă la lucrurile drepte, crezând cu credinţă în Mine că le vei primi” (D&L 11:12-14).⁹

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

După citirea secţiunii 1, reflectaţi la perioadele în care aţi avut nevoie de ajutor ceresc. Cum v-a binecuvântat viaţa promisiunea de a primi ajutor divin în perioadele grele?
Ce putem învăţa din exemplul lui Joseph Smith, menţionat în secţiunea 2, care ne poate ajuta când suntem confuzi? Cum ne putem dezvolta o sensibilitatea spirituală mai mare asemănătoare celei a lui Joseph?
Meditaţi asupra învăţăturilor preşedintelui Hunter referitoare la modul în care primim cunoaştere spirituală (vezi secţiunea 3). Cum ne putem mări dorinţa şi abilitatea de a dobândi cunoaştere spirituală? Care sunt unele moduri în care aţi fost ajutat de cunoaşterea spirituală?
Care sunt pericolele care ameninţă când Dumnezeu este privit ca „un depanator sau… o agenţie de servicii menită să ne ajute numai în situaţiile urgente în care ne aflăm. (Vezi secţiunea 4.) În ce mod a fost rugăciunea o binecuvântare pentru dumneavoastră?
În secţiunea 5, preşedintele Hunter ne învaţă cum să ne dezvoltăm spiritualitatea. De ce este nevoie de efort pentru a dezvolta tărie spirituală? Ce putem învăţa din scripturile pe care le citează în această secţiune preşedintele Hunter?
Recitiţi învăţăturile preşedintelui Hunter cu privire la creşterea spirituală din secţiunea 6. În ce mod a fost creşterea dumneavoastră spirituală un proces parcurs pas cu pas? Cum vă pot ajuta învăţăturile preşedintelui Hunter din această secţiune când simţiţi că nu faceţi destul pentru creşterea dumneavoastră spirituală?

Scripturi suplimentare

Psalmii 25:5; Proverbele 3:6; 2 Nefi 32:8-9; Alma 5:46; 34:17-27; 37:36-37; D&L 8:2-3; 88:63; 112:10; Joseph Smith – Istorie 1:13-17

Ajutor pentru predare

Invitaţi membrii clasei să cerceteze capitolul căutând fraze sau paragrafe care sunt importante pentru ei. Rugaţi-i să le împărtăşească şi să explice de ce au însemnătate pentru ei.