Capitolul 1

Isus Hristos – singura noastră cale către speranţă şi bucurie

„Dacă viaţa şi credinţa noastră se axează pe Isus Hristos şi Evanghelia Sa restaurată, nimic nu poate merge, tot timpul, rău.”

Din viaţa lui Howard W. Hunter

O temă importantă a învăţăturilor preşedintelui Howard W. Hunter este aceea că pacea, vindecarea şi fericirea adevărate vin numai când omul se străduieşte să-L cunoască şi să-L urmeze pe Isus Hristos. Preşedintele Hunter ne-a învăţat: „Calea lui Hristos nu este doar singura cale dreaptă, ci şi singura cale către speranţă şi bucurie”¹.

Preşedintele Hunter a depus mărturie cu acelaşi curaj despre misiunea divină a Salvatorului. „Ca apostol rânduit şi martor special al lui Hristos, vă depun mărturia mea solemnă că Isus Hristos chiar este Fiul lui Dumnezeu”, a declarat el. „El este Mesia despre care au vorbit profeţii din Vechiul Testament. El este speranţa lui Israel, pentru a cărui venire s-au rugat copiii lui Avraam, Isaac şi Iacov în lungile secole de preaslăvire după reguli stricte

Puterea Duhului Sfânt este aceea prin care îmi depun mărturia. Eu ştiu că Hristos este real ca şi cum L-aş fi văzut cu ochii mei şi L-aş fi auzit cu urechile mele. Ştiu, de asemenea, că Spiritul Sfânt va confirma adevărul mărturiei mele în inimile acelora care ascultă cu urechea credinţei.”²

Simţindu-se atras de locurile în care a slujit Isus, preşedintele Hunter a fost în Ţara Sfântă de peste 24 de ori. Vârstnicul James E. Faust, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus că „Ierusalimul era ca un magnet pentru el… Dorinţa sa de a se afla pe unde a păşit şi a propovăduit Salvatorul părea insaţiabilă. Îi plăcea tot ce vedea şi ce auzea. Îi plăcea mai ales Galilea. Dar cel mai mult îi plăcea un loc anume. Întotdeauna spunea: «Să mergem în Grădina Mormântului încă o dată, de dragul timpurilor vechi». Acolo obişnuia să se aşeze şi să mediteze ca şi cum ar fi străpuns vălul dintre el şi Salvator”³.

„Cât de des ne gândim la Salvator? Cât de profund, cu câtă recunoştinţă şi cu câtă veneraţie reflectăm la viaţa Sa? Cât de important ştim că este El în vieţile noastre?”

Învăţături ale lui Howard W. Hunter

Trebuie să-L cunoaştem pe Hristos mai bine decât Îl cunoaştem şi să ne aducem aminte de El mai des decât ne aducem aminte.

Membrii Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă cântă cu pioşenie:

Isus, la Tine când mă gândesc,
În piept simt dragostea.
Dar şi mai fericit voi fi
Când eu Te voi vedea 

… Cât de des ne gândim la Salvator? Cât de profund, cu câtă recunoştinţă şi cu câtă veneraţie reflectăm la viaţa Sa? Cât de important ştim că este El în vieţile noastre?

De exemplu, cât dintr-o zi obişnuită, o săptămână de lucru sau o lună efemeră Îi dedicăm spunând: „Isus, la Tine când mă gândesc”? Poate că pentru unii dintre noi nu este suficient.

Cu siguranţă viaţa ar fi mai liniştită, cu siguranţă căsătoriile şi familiile ar fi mai puternice, cu siguranţă cartierele şi naţiunile ar fi mai sigure, mai paşnice şi mai constructive dacă mai mult din Evanghelia lui Isus Hristos ne-ar umple piepturile cu „dragoste”.

Dacă nu acordăm mai multă atenţie sentimentelor inimilor noastre, mă întreb ce speranţă avem să dobândim acea bucurie mai mare, acel dar nepreţuit ca, într-o zi, să-I vedem chipul şi să ne odihnim în prezenţa Sa.

În fiecare zi din vieţile noastre şi în fiecare anotimp al anului… Isus adresează fiecăruia dintre noi întrebarea pe care a adresat-o după intrarea Sa triumfătoare în Ierusalim cu mulţi ani în urmă: „Ce credeţi voi despre Hristos? Al cui fiu este?” (Matei 22:42).

Noi declarăm că El este Fiul lui Dumnezeu şi că realitatea acestui fapt ar trebui să ne impresioneze sufletele mai des.⁴

Trebuie să-L cunoaştem pe Hristos mai bine decât Îl cunoaştem; trebuie să ne aducem aminte de El mai des decât ne aducem aminte; trebuie să-I slujim cu mai multă cutezanţă decât Îi slujim. Atunci, vom bea din apa ce izvorăşte din viaţa eternă şi vom mânca pâinea vieţii.⁵

„Fie ca noi să fim ucenici mai devotaţi şi mai disciplinaţi ai lui Hristos. Fie ca noi să-L preţuim în gândurile noastre şi să rostim numele Său cu dragoste.”

Isus este singura noastră sursă adevărată de speranţă şi bucurie durabilă.

Speranţă le dai tuturor
Şi bucurii multe;
Când cer, Tu le dai ajutor,
Le ierţi păcatele!

Ce strofă frumoasă şi ce mesaj de speranţă ancorat în Evanghelia lui Hristos! Există cineva printre noi, de orice condiţie socială, care nu are nevoie de speranţă şi nu caută o bucurie mai mare? Acestea sunt nevoi universale şi dorinţe ale sufletului omenesc şi sunt promisiunile pe care Hristos le face ucenicilor Săi. Se dă speranţă „tuturor” celor cu inima smerită şi „bucurii multe” celor blânzi.

Smerenia este costisitoare – ne costă mândria şi insensibilitatea şi mai ales păcatele noastre. Pentru că, aşa cum a ajuns să cunoască tatăl regelui Lamoni cu 20 de secole în urmă, acesta este preţul speranţei adevărate. „O, Dumnezeule”, a strigat el, „vrei Tu să Te faci cunoscut mie iar eu voi abandona toate păcatele mele pentru ca să Te pot cunoaşte pe Tine… ca să pot să fiu ridicat din morţi şi să fiu salvat în ultima zi” (Alma 22:18). Când şi noi vom dori să abandonăm toate păcatele noastre pentru a-L cunoaşte şi pentru a-L urma şi noi vom avea din plin bucuria vieţii eterne.

Ce se întâmplă cu cei blânzi? Într-o lume prea preocupată să câştige prin intimidare şi să caute să fie numărul unu, nu prea mulţi oameni stau la rând pentru a cumpăra cărţi care îndeamnă la umilinţă. Dar cei blânzi vor moşteni pământul, un lucru impresionant – şi vor face aceasta fără a intimida! Mai curând sau mai târziu şi ne rugăm să fie mai curând nu mai târziu, toţi vor cunoaşte că această cale a lui Hristos nu este numai singura cale corectă, ci şi singura cale către speranţă şi bucurie. Fiecare genunchi se va pleca şi fiecare limbă va mărturisi că amabilitatea este mai bună decât brutalitatea, că bunătatea este mai frumoasă decât constrângerea, că vorba blândă potoleşte mânia. În final şi cât mai curând posibil, noi trebuie să fim mai asemănători Lui

Darul Tău e nepreţuit,
Să-l câştigăm noi vrem.
Isus, de noi Tu eşti slăvit,
Azi, mâine şi etern.

Aceasta este rugăciunea mea şi dorinţa mea pentru întreaga lume… Eu depun mărturie că Isus este singura sursă adevărată a bucuriei trainice, că pacea noastră trainică şi unică se află în El. Doresc din inimă ca noi să avem „darul… nepreţuit”, slava după care fiecare dintre noi tânjeşte şi singurul dar pe care oamenii şi naţiunile îl preţuiesc mereu. El este darul nostru în această viaţă şi în eternitate. Orice alt dar este, în cele din urmă, fără valoare. Orice altă măreţie păleşte în timp şi dispare ca lucrurile acestei lumi. În final… nu vom cunoaşte o bucurie adevărată cu excepţia celei pe care ne-o dă Hristos…

Fie ca noi să fim ucenici mai devotaţi şi mai disciplinaţi ai lui Hristos. Fie ca noi să-L preţuim în gândurile noastre şi să rostim numele Său cu dragoste. Fie ca noi să îngenunchem înaintea Lui cu blândeţe şi milă. Fie ca noi să-i binecuvântăm pe alţii şi să le slujim pentru ca ei să facă la fel.⁶

Lucrul de care această lume are nevoie în cea mai mare măsură este credinţa activă şi sinceră în Salvator şi în învăţăturile Sale.

Sunt persoane care declară că este de modă veche să crezi în Biblie. Este de modă veche să crezi în Dumnezeu, în Isus Hristos, Fiul Dumnezeului cel Viu? Este de modă veche să crezi în sacrificiul Său ispăşitor şi în înviere? Dacă este, declar că eu sunt de modă veche şi Biserica este de modă veche. Învăţătorul a propovăduit, cu multă simplitate, principiile vieţii eterne şi învăţături care aduc fericire acelora care au credinţa de a crede. Nu există niciun motiv să presupunem că este necesar să se modernizeze aceste învăţături ale Învăţătorului. Mesajul Său se referă la principii care sunt eterne.⁷

În această perioadă, ca în fiecare perioadă anterioară şi în fiecare perioadă care va urma, lucrul de care această lume are nevoie în cea mai mare măsură este credinţa activă şi sinceră în învăţăturile lui Isus din Nazaret, Fiul Viu al Dumnezeului cel Viu. Faptul că mulţi resping aceste învăţături constituie motivul principal pentru care cei care cred cu sinceritate în Evanghelia lui Isus Hristos trebuie să-i proclame adevărul şi să arate prin exemplu puterea şi pacea unei vieţi neprihănite şi liniştite

Cum ar trebui să acţionăm când suntem jigniţi, neînţeleşi, trataţi în mod nedrept sau nepoliticos sau când se comit păcate împotriva noastră? Ce ar trebui să facem dacă suntem răniţi de cei pe care îi iubim sau dacă nu suntem promovaţi la serviciu ori dacă suntem acuzaţi pe nedrept sau dacă motivele noastre sunt atacate în mod nedrept?

Răspundem în acelaşi mod? Reacţionăm cu şi mai multă duritate? Recurgem la principiul ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte sau… ajungem să înţelegem că aceasta ne va aduce în situaţia de a rămâne orbi şi ştirbi?

Prin măreţia vieţii Sale şi exemplul învăţăturilor Sale, Hristos ne-a dat multe sfaturi însoţite mereu de promisiuni ferme. El a propovăduit cu o măreţie şi autoritate care au adus multă speranţă atât celor învăţaţi, cât şi celor ignoranţi, atât celor bogaţi, cât şi celor săraci, atât celor sănătoşi, cât şi celor bolnavi.⁸

Străduiţi-vă să vă clădiţi o mărturie personală despre Isus Hristos şi ispăşire. Studierea vieţii lui Hristos şi mărturia despre realitatea Sa sunt lucruri pe care trebuie să le caute fiecare dintre noi. Când vom ajunge să înţelegem misiunea Sa şi ispăşirea pe care El a înfăptuit-o, vom dori să trăim fiind mai asemănători Lui.⁹

Salvatorul poate calma furtunile din viaţa noastră.

Când ne vom exercita credinţa în Salvator, El va calma apele agitate ale vieţii noastre.

Noi toţi ne confruntăm cu furtuni neprevăzute în viaţa noastră. Unele dintre ele… pot fi violente şi înspăimântătoare şi cu potenţial distrugător. Ca indivizi, familii, comunităţi, naţiuni, chiar ca biserică, ne confruntăm cu furtuni puternice care ne fac să adresăm, într-un fel sau altul, întrebarea: „Învăţătorule, nu-Ţi pasă că pierim?” [Marcu 4:38]. Şi, într-un fel sau altul, auzim întotdeauna în liniştea de după furtună: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?” [Marcu 4:40].

Niciunuia dintre noi nu i-ar plăcea să creadă că nu are deloc credinţă, dar cred că dojana blândă a Domnului este, în acest caz, pe deplin meritată. Acest mare Iehova, în care spunem că ne încredem şi al Cărui nume l-am luat asupra noastră, este Cel care a spus: „Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape” (Genesa 1:6). Tot El este Cel care a spus: „Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul!” (Genesa 1:9). Mai mult, El a fost acela care a despărţit apele Mării Roşii, permiţând israeliţilor să treacă pe pământ uscat (vezi Exodul 14:21-22). Cu siguranţă nu ar trebui să fie o surpriză faptul că El a putut să poruncească elementelor care acţionau pe Marea Galileii. Şi credinţa noastră ar trebui să ne aducă aminte că El poate calma apele agitate ale vieţii noastre

Noi toţi ne vom confrunta cu adversităţi în vieţile noastre. Cred că putem fi siguri de acest lucru. Unele dintre ele vor fi violente, vor provoca mult rău şi vor distruge. Altele ar putea să ne pună la încercare credinţa într-un Dumnezeu iubitor, care are puterea să ne aducă alinare.

Cu privire la toate aceste nelinişti, cred că Tatăl nostru, al tuturor, ar spune: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Tot n-aveţi credinţă?”. Şi, desigur, credinţa trebuie să fie credinţă pe întregul parcurs al călătoriei noastre prin viaţă, în întreaga experienţă, plenitudinea vieţii noastre, nu doar în momentele de mici încercări şi de furtuni

Isus a spus: „În lume veţi avea necazuri; dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33).¹⁰

Când viaţa noastră se axează pe Salvator, nu trebuie să ne temem iar temerile noastre vor fi transformate în bucurii.

Cunosc destule despre vieţile dumneavoastră ocupate şi agitate pentru a şti că sunteţi, uneori, descurajaţi. Din când în când, chiar sunteţi puţin îngrijoraţi. Cunosc toate acestea

Mesajul meu de astăzi pentru dumneavoastră este: „Nu te teme, turmă mică”. Scopul lui este să vă încurajeze să vă bucuraţi de marile binecuvântări ale vieţii. Este să vă invite să simţiţi marea bucurie a vieţii trăite conform Evangheliei şi dragostea Tatălui nostru din Cer. Viaţa este minunată, chiar şi în momentele grele şi, la răscrucile aflate de-a lungul drumului, există fericire, bucurie şi pace, iar la capătul drumului, există cantităţi nelimitate din toate acestea.

Desigur, există multe lucruri care ne îngrijorează – unele dintre ele, lucruri foarte grave – dar acesta este motivul pentru care vorbim despre ceea ce ne învaţă Evanghelia: credinţă, speranţă şi caritate. Ca sfinţi din zilele din urmă, avem „viaţă din belşug” şi încercăm să ne concentrăm mai mult asupra binecuvântărilor şi ocaziilor şi mai puţin asupra dezamăgirilor şi temerilor. „Căutaţi cu sârguinţă, rugaţi-vă întotdeauna şi fiţi credincioşi”, ne spun scripturile, „şi toate lucrurile vor conlucra spre binele vostru” (D&L 90:24). Vreau să vă reamintesc această promisiune

Vă rog să vă aduceţi aminte acest lucru. Dacă viaţa şi credinţa noastră se axează pe Isus Hristos şi Evanghelia Sa restaurată, nimic nu poate merge, tot timpul, rău. Pe de altă parte, dacă viaţa noastră nu se axează pe Salvator şi învăţăturile Sale, niciun alt succes nu poate fi permanent

Noi toţi ne confruntăm, ocazional, cu probleme de sănătate – alţii, permanent. Îmbolnăvirea şi boala fac parte din povara vieţii muritoare. Aveţi credinţă şi fiţi pozitivi. Puterea preoţiei este reală şi există în măsură atât de mare, încât există bine în viaţă, chiar dacă ne luptăm cu probleme fizice. Este o bucurie să ştim că, la înviere, nu vor exista răni sau boli.

Unele dintre preocupările noastre ar putea avea forma ispitelor. Altele ar putea fi hotărârile dificile cu privire la educaţie sau carieră sau bani ori căsătorie. Oricare ar fi povara dumneavoastră, veţi găsi în Hristos tăria de care aveţi nevoie. Isus Hristos este Alfa şi Omega, cu adevărat începutul şi sfârşitul. El este cu noi de la început până la sfârşit şi, ca urmare, este mai mult decât un spectator în vieţile noastre

Dacă jugul în care ne zbatem este păcatul însuşi, mesajul este acelaşi. Hristos cunoaşte întreaga povară a păcatelor noastre, pentru că El a purtat-o întâi. Dacă povara noastră nu este păcatul, nici ispita, ci boala sau sărăcia ori respingerea, este la fel. El ştie

El a suferit mult mai multe decât păcatele noastre. El, pe care Isaia L-a numit „om al durerii” (Isaia 53:3; Mosia 14:3), cunoaşte perfect fiecare problemă prin care trecem noi, pentru că El a ales să poarte întreaga povară a tuturor necazurilor şi durerilor noastre

Fraţi şi surori, aveţi şi veţi avea temeri şi încercări de multe feluri, dar îmbrăţişaţi viaţa cu bucurie şi credinţă deplină. Studiaţi scripturile cu regularitate. Rugaţi-vă fervent. Supuneţi-vă glasului Spiritului şi al profeţilor. Faceţi tot ce puteţi pentru a-i ajuta pe alţii. Veţi avea parte de multă fericire făcând astfel. Într-o zi glorioasă, toate temerile dumneavoastră se vor transforma în bucurii.

Aşa cum a scris Joseph Smith, din celula sa din închisoarea Liberty, sfinţilor încercaţi de greutăţi:

Să facem cu voioşie toate lucrurile care stau în puterea noastră; şi, atunci, putem sta neclintiţi, cu cea mai mare siguranţă, pentru a vedea salvarea lui Dumnezeu şi braţul Său dezvăluit [D&L 123:17; subliniere adăugată].

[În cuvintele pe care Domnul le-a adresat profetului Joseph Smith:]

Nu te teme turmă mică; faceţi bine; lăsaţi pământul şi iadul să se unească împotriva voastră, pentru că, dacă voi sunteţi zidiţi pe piatra Mea, ei nu pot birui

Întoarce-te către Mine în fiecare gând; nu te îndoi, nu te teme.

Priveşte rănile care Mi-au străpuns coasta şi, de asemenea, semnele cuielor din mâinile şi picioarele Mele; fii credincios, păzeşte poruncile Mele şi vei moşteni împărăţia cerurilor [D&L 6:34-37].¹¹

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

Gândiţi-vă cum aţi răspunde întrebărilor preşedintelui Hunter din secţiunea 1. Ce putem face pentru ca viaţa noastră să se axeze mai mult pe Isus Hristos? Ce putem face pentru ca El să aibă un loc mai important în căminele noastre? Ce putem face pentru a ajunge să-L cunoaştem pe Hristos mai bine decât Îl cunoaştem?
Ce preţ trebuie „să plătim” pentru a primi speranţa, bucuria şi pacea pe care le oferă Hristos? (Vezi secţiunea 2.) Când aţi simţit speranţa, pacea şi bucuria care vin de la Salvator?
De ce credeţi că „lucrul de care această lume are nevoie în cea mai mare măsură este credinţa activă şi sinceră în învăţăturile fundamentale ale lui Isus din Nazaret”? (Vezi secţiunea 3.) Cum vă puteţi arăta credinţa în învăţăturile lui Hristos când vă simţiţi „jigniţi, neînţeleşi, trataţi în mod nedrept sau nepoliticos sau când se comit păcate împotriva [dumneavoastră]”?
Ce putem învăţa din învăţăturile preşedintelui Hunter despre teamă şi credinţă? (Vezi secţiunea 4.) Cum ne poate ajuta credinţa să ne învingem teama? Reflectaţi la o situaţie în care Salvatorul a calmat furtunile din viaţa dumneavoastră după ce v-aţi exercitat credinţa în El.
Cum ne poate ajuta sfatul preşedintelui Hunter din secţiunea 5 să „îmbrăţişăm viaţa cu bucurie”, chiar şi atunci când trecem prin tristeţi, dezamăgiri şi boli? Cum ne putem forma o perspectivă eternă? Cum v-a ajutat Salvatorul să aveţi o viaţă mai îmbelşugată?

Scripturi suplimentare

Matei 11:28-30; Ioan 14:6; 2 Nefi 31:19-21; Alma 5:14-16; 7:10-14; 23:6; Helaman 3:35; 5:9-12; D&L 50:40-46; 93:1

Ajutor pentru studiu

„Atunci când studiaţi, acordaţi o mare atenţie ideilor care vă vin în minte şi sentimentelor care vă apar în inimă” (Predicaţi Evanghelia Mea [2004], p. 19). Vă puteţi consemna impresiile pe care le primiţi, chiar dacă par să nu aibă legătură cu ceea ce citiţi. Ele ar putea fi tocmai ceea ce Domnul doreşte să vă reveleze.