Capitolul 13

Templul – măreţul simbol al calităţii noastre de membru

„Dorinţa profundă a inimii mele este ca fiecare membru al Bisericii să fie demn de a intra în templu.”

Din viaţa lui Howard W. Hunter

Mama lui Howard W. Hunter a fost, întreaga sa viaţă, o membră credincioasă a Bisericii, dar tatăl său a fost botezat după ce Howard a împlinit 19 ani. Ani mai târziu, când Howard era preşedinte de ţăruş în California, membrii ţăruşului au mers la Templul Mesa, Arizona, pentru a face muncă în templu. Înaintea unei sesiuni, preşedintele templului l-a rugat să vorbească celor adunaţi în capelă. Era ziua în care preşedintele Hunter împlinea 46 de ani. El a scris, mai târziu, despre acea experienţă:

„În timp ce vorbeam congregaţiei… tatăl şi mama mea au intrat în capelă îmbrăcaţi în alb. Nu ştiam că tatăl meu era pregătit pentru a-şi primi binecuvântările din templu, deşi mama îşi manifestase nerăbdarea cu privire la aceasta de ceva timp. Am fost atât de copleşit de emoţie, încât nu am mai putut să vorbesc. Preşedintele Pierce [preşedintele templului] a venit lângă mine şi a explicat motivul întreruperii. Când tata şi mama veniseră la templu în acea dimineaţă, îl rugaseră pe preşedinte să nu-mi spună că se aflau acolo pentru că doreau să fie o surpriză de ziua mea. Aceasta a fost o zi de naştere pe care nu o voi uita niciodată, pentru că, în acea zi, ei au fost înzestraţi şi eu am avut privilegiul să fiu martor la pecetluirea lor, după care am fost pecetluit cu ei”¹.

Cu puţin peste 40 de ani mai târziu, când Howard W. Hunter a făcut prima declaraţie publică în calitate de preşedinte al Bisericii, unul dintre mesajele principale a fost ca membrii să caute binecuvântările asociate templului cu mai mult devotament.² El a continuat să sublinieze acest mesaj de-a lungul slujirii sale ca preşedinte. În luna iunie a anului 1994, vorbind la locul de amplasare al Templului Nauvoo, el a spus:

„La începutul acestei luni, mi-am început slujirea exprimându-mi dorinţa arzătoare ca tot mai mulţi membri să devină demni de a merge la templu. Ca şi în zilele lui [Joseph Smith], membrii demni şi înzestraţi reprezintă cheia clădirii împărăţiei în întreaga lume. Demnitatea de a intra în templu ne asigură că vieţile noastre sunt în armonie cu voia Domnului şi că noi suntem receptivi pentru a primi îndrumarea Sa în vieţile noastre”³.

Câteva luni mai târziu, în luna ianuarie a anului 1995, ultima activitate publică a preşedintelui Hunter a fost dedicarea Templului Bountiful, Utah. În rugăciunea de dedicare, el a cerut ca binecuvântările templului să îmbogăţească vieţile tuturor celor care intră in el:

„Ne rugăm cu umilinţă ca Tu să accepţi acest edificiu şi să laşi binecuvântările Tale asupra lui. Fie ca spiritul Tău să-i însoţească şi să-i îndrume pe toţi aceia care oficiază aici, ca sfinţenia să domnească în fiecare încăpere. Fie ca toţi cei care intră să aibă mâini curate şi inimi pure. Fie ca credinţa lor să fie întărită şi ca ei să plece cu sentimentul de pace, lăudând numele Tău sfânt

Fie ca această casă să aducă spiritul păcii tuturor acelora care îi respectă maiestuozitatea şi, mai ales, acelora care intră pentru a-şi primi rânduielile sacre şi a înfăptui munca pentru cei dragi lor aflaţi dincolo de văl. Fie ca ei să simtă dragostea şi mila Ta divine. Fie ca ei să aibă privilegiul să spună, precum psalmistul din vechime: «Noi, care trăiam împreună într-o plăcută prietenie şi ne duceam împreună cu mulţimea în Casa lui Dumnezeu».

Când dedicăm acest edificiu sacru, noi ne rededicăm chiar vieţile noastre Ţie şi lucrării Tale”⁴.

Templul Mesa, Arizona, în care preşedintele Howard W. Hunter a fost pecetluit cu părinţii săi în anul 1953.

Învăţături ale lui Howard W. Hunter

Noi suntem îndemnaţi să stabilim templul drept simbolul măreţ al calităţii noastre de membri.

Când am fost chemat în acest oficiu sacru [de preşedinte al Bisericii], toţi membrii Bisericii au fost invitaţi să stabilească templul Domnului drept simbolul măreţ al calităţii lor de membri şi locul ceresc pentru cele mai sacre legăminte.

Când cuget la templu, mă gândesc la aceste cuvinte:

„Templul este un loc de învăţătură, în care sunt dezvăluite adevăruri profunde referitoare la împărăţia lui Dumnezeu. Este un loc al păcii, în care minţile se pot concentra pe lucrurile Spiritului şi în care grijile lumii pot fi lăsate deoparte. În templu, facem legăminte să ne supunem legilor lui Dumnezeu şi ni se fac promisiuni, condiţionate întotdeauna de credinţa noastră, care durează toată eternitatea” (The Priesthood and You, Melchizedek Priesthood Lessons – 1966, oraşul Salt Lake: Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, 1966, p. 293).

Domnul Însuşi, în revelaţiile pe care El ni le-a dat, a stabilit că templul este simbolul măreţ al membrilor Bisericii. Gândiţi-vă la atitudinile şi comportamentele neprihănite pe care Domnul ni le-a indicat în sfatul pe care El l-a dat sfinţilor din Kirtland prin profetul Joseph Smith atunci când ei se pregăteau să clădească un templu. Sfatul este încă valabil:

„Organizaţi-vă; pregătiţi tot ce este necesar; şi întemeiaţi o casă, chiar o casă de rugăciuni, o casă de post, o casă de credinţă, o casă de învăţătură, o casă de slavă, o casă a ordinii, o casă a lui Dumnezeu” (D&L 88:119). Reflectă, cu adevărat, aceste atitudini şi comportamente ceea ce doreşte şi caută să fie fiecare dintre noi?

Pentru ca templul să fie cu adevărat un simbol pentru noi, trebuie să dorim să fie astfel. Trebuie să trăim fiind demni de a intra în templu. Trebuie să ţinem poruncile Domnului nostru. Dacă putem să ne modelăm viaţa după cea a Învăţătorului şi să considerăm învăţăturile şi exemplul Său ca fiind modelul suprem pentru noi, nu ne va fi greu să fim demni de a merge la templu, să fim consecvenţi şi loiali în toate aspectele vieţii muritoare, pentru că vom fi dedicaţi unui standard sacru, unic de conduită şi de credinţă. Fie acasă sau la magazin, fie la şcoală sau după ce a trecut mult timp de când am terminat şcoala, fie că acţionăm complet singuri sau împreună cu mulţi alţii sau în grup, drumul nostru va fi clar şi standardele noastre vor fi evidente.

Capacitatea de a fi credincios principiilor proprii, de a trăi cu integritate şi credinţă corespunzător propriului crez este lucrul care contează cel mai mult. Acest devotament faţă de principiul adevărat – în vieţile noastre individuale, în căminele şi familiile noastre şi în toate locurile în care întâlnim alţi oameni şi avem o influenţă asupra lor – acest devotament este ceea ce, de fapt, ne cere Dumnezeu. Se cere un angajament – din tot sufletul, respectat cu tărie, un angajament, preţuit etern, faţă de principiile care ştim că sunt adevărate în poruncile date de Dumnezeu. Dacă vom fi fideli şi credincioşi principiilor Domnului, atunci vom fi întotdeauna demni de a merge la templu şi Domnul şi templele Sale sfinte vor fi simbolul măreţ al calităţii noastre de ucenici ai Săi.⁵

Fiecare dintre noi trebuie să se străduiască să fie demn pentru a primi o recomandare pentru templu.

Dorinţa profundă a inimii mele este ca fiecare membru al Bisericii să fie demn de a intra în templu. Domnului I-ar fi pe plac dacă fiecare membru adult ar fi demn să deţină – şi să poarte la el – o recomandare valabilă pentru templu. Lucrurile pe care trebuie să le facem şi cele pe care trebuie să nu le facem pentru a fi demni de recomandarea pentru templu sunt tocmai lucrurile care ne vor asigura fericirea personală şi în cadrul familiei.⁶

Tatăl nostru Ceresc a subliniat, în mod clar, că aceia care intră în templu trebuie să fie curaţi şi fără de păcatele lumii. El a spus: „Şi, în măsura în care poporul Meu construieşte o casă pentru Mine, în numele Domnului şi nu permite niciunui lucru care nu este curat să intre în ea pentru a nu fi pângărită, slava Mea va rămâne acolo… Dar, dacă ea este pângărită, Eu nu voi intra în ea şi slava Mea nu va fi acolo; pentru că Eu nu voi merge în temple pângărite” (D&L 97:15, 17).

Ar putea fi interesant de ştiut că preşedintele Bisericii obişnuia să semneze fiecare recomandare pentru templu. Atât de puternice erau sentimentele preşedinţilor de la începuturi cu privire la demnitatea de a intra în templu. În anul 1891, responsabilitatea a revenit episcopilor şi preşedinţilor de ţăruşi, care vă adresează mai multe întrebări cu privire la demnitatea dumneavoastră pentru a afla dacă îndepliniţi condiţiile pentru a primi o recomandare pentru templu. Trebuie să ştiţi ce condiţii trebuie să îndepliniţi pentru a primi o recomandare pentru templu.

Trebuie să credeţi în Dumnezeu, Tatăl Veşnic, şi în Fiul Său, Isus Hristos, şi în Duhul Sfânt. Trebuie să credeţi că aceasta este lucrarea Lor divină şi sacră. Vă încurajăm să lucraţi zilnic la clădirea mărturiei dumneavoastră despre Tatăl nostru Ceresc şi Domnul Isus Hristos. Spiritul pe care Îl simţiţi este Duhul Sfânt care vă depune mărturie despre realitatea Lor. Mai târziu, în templu, veţi afla mai multe despre Dumnezeire prin instrucţiuni şi rânduieli revelate.

Trebuie să le susţineţi pe autorităţile generale şi autorităţile locale ale Bisericii. Când vă ridicaţi braţul, în unghi drept, atunci când sunt prezentate pentru susţinere numele acestor conducători, arătaţi că îi veţi susţine în responsabilităţile lor şi în sfaturile pe care vi le dau.

Acesta nu este un act de omagiere a celor pe care Domnul i-a chemat să prezideze. Ci, este recunoaşterea faptului că Dumnezeu a chemat profeţi, văzători şi revelatori şi pe alţii ca autorităţi generale. Este un angajament că veţi urma instrucţiunile care vor veni de la oficianţii care prezidează ai Bisericii. La fel, trebuie să fiţi loiali episcopului şi preşedintelui de ţăruş şi altor conducători ai Bisericii. Eşecul în a-i susţine pe cei care deţin autoritatea vă va face incompatibili cu slujirea în templu.

Trebuie să fiţi curaţi moral pentru a intra în templul sfânt. Legea castităţii cere să nu aveţi relaţii sexuale cu nimeni altcineva decât soţul sau soţia dumneavoastră. Vă îndemnăm, în mod special, să vă păziţi de ademenirile lui Satana de a vă păta curăţenia morală.

Trebuie să vă asiguraţi că nu există nimic în relaţia cu membrii familiei care să nu fie în armonie cu învăţăturile Bisericii. Îi încurajăm în special pe [tineri] să fie supuşi părinţilor [lor] în neprihănire. Părinţii trebuie să fie vigilenţi pentru a se asigura că relaţiile lor cu membrii familiei sunt în armonie cu învăţăturile Evangheliei şi nu implică niciodată abuz sau neglijenţă.

Pentru a intra în templu, trebuie să fiţi oneşti în toate relaţiile dumneavoastră cu alţii. Ca sfinţi din zilele din urmă, avem obligaţia sacră ca niciodată să nu înşelăm sau să fim necinstiţi. Integritatea noastră fundamentală este în pericol când încălcăm acest legământ.

Pentru a fi demni de o recomandare pentru templu, trebuie să vă străduiţi să vă îndepliniţi îndatorirea în Biserică, participând la adunarea de împărtăşanie, la adunările preoţiei şi la celelalte adunări. Trebuie să vă străduiţi, de asemenea, să vă supuneţi regulilor, legilor şi poruncilor Evangheliei. Învăţaţi… să acceptaţi chemări şi alte responsabilităţi pe care le primiţi. Fiţi activi în episcopiile şi ramurile dumneavoastră şi fiţi o persoană pe care conducătorii dumneavoastră se pot bizui.

Pentru a intra în templu, trebuie să fiţi plătitor de zeciuială integrală şi să trăiţi potrivit Cuvântului de înţelepciune. Aceste două porunci, care cuprind instrucţiuni simple, dar extrem de importante pentru creşterea noastră spirituală, sunt esenţiale pentru certificarea demnităţii noastre. Observaţiile făcute de-a lungul mai multor ani au arătat că aceia care îşi plătesc cu credinţă zeciuiala şi respectă Cuvântul de înţelepciune sunt, de obicei, credincioşi în toate celelalte aspecte referitoare la intrarea în templul sfânt.

Acestea nu sunt aspecte care să fie tratate cu uşurinţă. După ce am fost găsiţi demni de a intra în templu, noi înfăptuim rânduielile care sunt cele mai sacre rânduieli administrate pe faţa pământului. Aceste rânduieli au legătură cu lucrurile eternităţii.⁷

„[Episcopii şi preşedinţii] de ţăruşi… vă adresează mai multe întrebări cu privire la demnitatea dumneavoastră pentru a afla dacă îndepliniţi condiţiile pentru a primi o recomandare pentru templu.”

Înfăptuirea muncii în templu aduce mari binecuvântări indivizilor şi familiilor.

Ce lucru extraordinar este pentru noi să avem privilegiul de a merge la templu pentru binecuvântările noastre! Apoi, după ce am mers la templu pentru binecuvântările noastre, avem privilegiul extraordinar să realizăm munca pentru cei care au trăit înaintea noastră. Acest aspect al muncii din templu implică altruism. Oricând facem munca în templu pentru alte persoane, există o binecuvântare care se întoarce asupra noastră. Astfel, nu trebuie să fie o surpriză pentru noi faptul că Domnul doreşte ca poporul Său să fie un popor motivat să meargă la templu

Ar trebui să mergem nu doar pentru rudele noastre decedate, ci şi pentru binecuvântarea personală de a preaslăvi în templu, pentru sacralitatea şi siguranţa care există între aceşti pereţi sfinţiţi şi consacraţi. Când mergem la templu, învăţăm mai mult şi mai în profunzime despre scopul vieţii şi importanţa sacrificiului ispăşitor al Domnului Isus Hristos. Fie ca noi să facem din templu, din slujirea noastră acolo, din legămintele în templu şi din căsătoria în templu obiectivul nostru suprem pe pământ şi cea mai importantă experienţă din viaţa muritoare. ⁸

Prin participarea noastră la munca din templu se îndeplinesc mai multe lucruri – ne supunem instrucţiunilor Domnului de a îndeplini munca privind rânduielile noastre, ne binecuvântăm familiile prin rânduielile de pecetluire şi împărtăşim altora binecuvântările noastre înfăptuind pentru ei ceea ce ei nu pot să facă singuri. Pe lângă acestea, ne înălţăm gândurile, ne apropiem mai mult de Domnul, cinstim preoţia şi ne spiritualizăm vieţile.⁹

Când mergem la templu, primim binecuvântări personale. Vorbind despre modul în care ne sunt binecuvântate vieţile când mergem la templu, vârstnicul John A. Widtsoe a spus:

„Munca în templu… oferă un prilej minunat de a ne păstra vie cunoaşterea spirituală şi tăria spirituală… Măreaţa perspectivă a eternităţii se dezvăluie în faţa noastră în templele sfinte; vedem timpul de la începutul său infinit până la sfârşitul fără de sfârşit; şi viaţa eternă se derulează în faţa noastră. Atunci, îmi văd mai clar locul în mijlocul lucrurilor din univers, locul meu printre scopurile lui Dumnezeu; am o capacitate mai mare să mă duc acolo unde aparţin, am o capacitate mai mare să preţuiesc şi să cântăresc, să separ şi să organizez îndatoririle obişnuite, zilnice din viaţa mea, astfel încât lucrurile mici să nu mă apese sau să mă facă să pierd perspectiva lucrurilor mai mari pe care ni le dă Dumnezeu” (în Conference Report, apr. 1922, p. 97-98).¹⁰

Gândiţi-vă la învăţăturile importante din măreaţa rugăciune de dedicare a Templului Kirtland, o rugăciune despre care profetul Joseph Smith a afirmat că i-a fost dată prin revelaţie. Este o rugăciune prin care şi noi suntem binecuvântaţi, ca indivizi, ca familii şi ca popor datorită puterii preoţiei pe care Domnul ne-a dat-o pentru a o folosi în templele Sale sfinte.

„Şi acum, Tată Sfânt”, s-a rugat profetul Joseph Smith, „noi Te rugăm să ne ajuţi pe noi, poporul Tău, cu harul Tău… să fim găsiţi demni în ochii Tăi, de a obţine împlinirea promisiunilor pe care ni le-ai făcut nouă, poporul Tău, în revelaţia dată nouă;

Pentru ca slava Ta să rămână asupra poporului Tău

Şi noi Te rugăm, Tată Sfânt, ca slujitorii Tăi să iasă din această casă înarmaţi cu puterea Ta şi ca numele Tău să fie peste ei, ca slava Ta să fie împrejurul lor şi ca îngerii Tăi să îi păzească” [D&L 109:10-12, 22].¹¹

Prezenţa în templu creează spiritualitate. Este unul dintre programele perfecte pe care le avem în Biserică pentru a dezvolta spiritualitatea. Aceasta întoarce inimile copiilor către părinţii lor şi inimile părinţilor către copiii lor (Maleahi 4:6). Aceasta promovează solidaritatea şi unitatea familiei.¹²

Să ne grăbim către templu.

Să împărtăşim copiilor noştri sentimentele spirituale pe care le avem în templu. Să-i învăţăm într-un mod mai serios şi mai accesibil lucrurile pe care le putem spune într-un mod potrivit despre scopurile casei Domnului. Ţineţi o fotografie a unui templu în casa dumneavoastră, astfel încât copiii dumneavoastră să o poată vedea. Învăţaţi-i despre scopurile casei Domnului. Ajutaţi-i să planifice din primii lor ani să meargă acolo şi să rămână demni de această binecuvântare. Să pregătim pe fiecare misionar să meargă la templu fiind demn şi să facem din această experienţă un moment şi mai măreţ decât primirea chemării de a merge în misiune. Să planificăm, să propovăduim şi să-i încurajăm pe copiii noştri să se căsătorească în casa Domnului. Să reafirmăm cu mai multă vigurozitate decât am făcut-o vreodată în trecut că este important unde te căsătoreşti şi prin ce autoritate eşti declarat soţ şi soţie.¹³

Este plăcut Domnului ca tineretul nostru să meargă fiind demn la templu şi să înfăptuiască botezurile pentru şi în folosul celor care nu au avut ocazia să fie botezaţi în timpul vieţii lor muritoare. Este plăcut Domnului când mergem demni la templu pentru a face personal legămintele noastre cu El şi pentru a fi pecetluiţi ca familii şi cupluri. Şi Îi este plăcut Domnului atunci când mergem fiind demni la templu pentru a înfăptui aceleaşi rânduieli necesare salvării pentru cei care au murit, mulţi dintre ei aşteptând cu nerăbdare îndeplinirea acestor rânduieli pentru şi în folosul lor.¹⁴

Acelora care nu au primit binecuvântările din templu sau care nu deţin o recomandare pentru templu valabilă, vă încurajez cu umilinţă şi dragoste să progresaţi spre ziua în care veţi putea intra în casa Domnului. El a promis acelora care sunt credincioşi legămintelor lor: „Dacă poporul Meu va asculta glasul Meu şi glasul slujitorilor Mei pe care i-am numit să conducă poporul Meu, iată, adevărat vă spun vouă, ei nu vor fi mutaţi din locul lor” (D&L 124:45)… Vă promit că spiritualitatea dumneavoastră personală, relaţia cu soţul sau soţia şi relaţiile de familie vor fi binecuvântate şi întărite când veţi merge cu regularitate la templu.¹⁵

Să fim un popor care merge la templu şi care iubeşte templul. Să ne grăbim către templu cât de des ne permit timpul, mijloacele şi circumstanţele personale. Haideţi să mergem nu doar pentru rudele noastre decedate, ci haideţi să mergem pentru binecuvântarea personală de a preaslăvi în templu, pentru sacralitatea şi siguranţa care sunt asigurate între aceşti pereţi sfinţiţi şi consacraţi. Templul este un loc al frumuseţii, este un loc al revelaţiei, este un loc al păcii. Este casa Domnului. Este sfânt pentru Domnul. Trebuie să fie sfânt şi pentru noi.¹⁶

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

Meditaţi asupra învăţăturilor preşedintelui Hunter din secţiunea 1. Cum putem „să stabilim templul drept simbolul măreţ al calităţii noastre de membri”?
Revedeţi cerinţele pentru o recomandare pentru templu menţionate în secţiunea 2. Cum v-a binecuvântat, pe dumneavoastră şi familiile dumneavoastră, punerea în practică în viaţă a acestor cerinţe? De ce ni se cere să ne străduim să fim „curaţi şi fără de păcatele lumii” când intrăm în templu?
Revedeţi învăţăturile preşedintelui Hunter cu privire la binecuvântările aduse de munca în templu (vezi secţiunea 3). Cum v-a binecuvântat, pe dumneavoastră şi familiile dumneavoastră, participarea la rânduielile din templu? Cum puteţi beneficia mai pe deplin de binecuvântările din templu? Puteţi împărtăşi o situaţie în care aţi simţit tărie sau îndrumare spirituală în templu? Dacă nu aţi fost încă la templu, gândiţi-vă cum vă puteţi pregăti să primiţi această binecuvântare.
Care sunt unele modalităţi în care îi putem ajuta pe copii şi pe tineri să înveţe despre temple şi să înveţe să le îndrăgească? (Vezi secţiunea 4.) Cum îi putem ajuta pe copii şi pe tineri să dorească să se căsătorească în casa Domnului? De ce este important să mergem la templu „cât de des ne permit timpul, mijloacele şi circumstanţele personale”?

Scripturi suplimentare

Psalmii 55:14; Isaia 2:2-3; D&L 97:12-17; 110:6-10; 124:39-41; 138:53-54; Ghid pentru scripturi, „Templu”

Ajutor pentru predare

„Deseori, o lecţie va conţine mai mult material decât puteţi dumneavoastră să predaţi în timpul pe care îl aveţi. În astfel de cazuri, trebuie să selectaţi materialul care le va fi de cel mai mare ajutor celor cărora le predaţi” (Predarea, nu este chemare mai mare [1999], p. 99).