Capitolul 16

Căsătoria – un parteneriat etern

„Cel mai mare parteneriat al vieţii constă în căsătorie – acea relaţie care are o însemnătate durabilă şi eternă.”

Din viaţa lui Howard W. Hunter

Când avea 20 de ani, Howard W. Hunter a întâlnit-o pe Claire Jeffs la o seară de dans organizată de Biserică, în Los Angeles, California, când ea era la o întâlnire cu unul dintre prietenii lui Howard. După terminarea dansului, câţiva dintre tinerii adulţi au mers să se răcorească în valurile oceanului. Howard şi-a pierdut cravata şi Claire s-a oferit să meargă cu el pe plajă s-o găsească. Mai târziu, Howard a spus: „Următoarea dată când am ieşit împreună, eu am mers cu Claire şi [prietenul meu] cu o altă fată”¹.

În următorul an, ei au început să trateze cu seriozitate întâlnirile lor şi, într-o seară de primăvară, la aproximativ 3 ani după ce s-au cunoscut, Howard a dus-o pe Claire într-un loc frumos de unde puteau privi în jos spre ocean. „[Am privit] valurile Pacificului rostogolindu-se şi spărgându-se de stânci în lumina lunii pline”, a scris el. În acea seară, Howard a cerut-o în căsătorie pe Claire şi ea a acceptat. „Am vorbit despre planurile noastre”, a spus el, „[şi] am luat multe hotărâri în acea seară şi ne-am propus lucruri remarcabile cu privire la vieţile noastre”.²

Howard şi Claire s-au căsătorit în data de 10 iunie 1931 în Templul Salt Lake. În următorii 52 de ani, dragostea lor a crescut pe măsură ce şi-au crescut fiii, au slujit în Biserică şi au înfruntat cu credinţă încercările de care au avut parte.

Fericirea lor în calitate de cuplu era evidentă pentru familia lor. Robert Hunter, cel mai mare nepot al lor, a spus: „Când mă gândesc la bunicul Hunter, îmi vine în minte cel mai mult exemplul unui soţ iubitor… Puteai simţi, cu adevărat, o legătură de dragoste între ei doi”³.

Dragostea preşedintelui Hunter faţă de soţia sa a fost clară în special când a îngrijit-o în timpul ultimului deceniu din viaţa ei, când ea a avut probleme grave de sănătate. Moartea lui Claire, la data de 9 octombrie 1983, a fost un lucru „devastator” pentru preşedintele Hunter.⁴ El a scris că, după ce a ajuns acasă în ziua în care ea a murit, „casa părea rece şi, mergând prin casă, totul îmi amintea de ea”⁵.

După aproape şapte ani în care a fost singur, preşedintele Hunter s-a căsătorit cu Inis Stanton în luna aprilie a anului 1990. Preşedintele Gordon B. Hinckley a înfăptuit ceremonia în Templul Salt Lake. Inis a fost o mare sursă de alinare şi tărie pentru preşedintele Hunter în timpul slujirii sale în calitate de preşedinte al Cvorumului celor Doisprezece şi de preşedinte al Bisericii. Ea l-a însoţit în multe dintre călătoriile sale făcute cu scopul de a se întâlni cu sfinţi din întreaga lume.

Vârstnicul James E. Faust, din Cvorumul celor Doisprezece, a vorbit despre binecuvântarea pe care Inis o reprezenta pentru preşedintele Hunter: „După moartea [lui Claire], a avut o perioadă de singurătate de câţiva ani, până s-a căsătorit cu Inis. Ei au avut în comun atât de multe amintiri şi experienţe fericite”. Apoi, adresându-se surorii Hunter, el a spus: „Îţi suntem atât de recunoscători, Inis, pentru compania şi pentru grija ta plină de iubire şi devotament faţă de el. Ai adus o sclipire în ochii săi şi bucurie în momentul culminat al vieţii şi slujirii sale”⁶.

„În templu, noi primim cea mai înaltă rânduială disponibilă bărbaţilor şi femeilor, şi anume pecetluirea soţului cu soţia pentru eternitate.”

Învăţături ale lui Howard W. Hunter

Căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este rânduită de Dumnezeu şi este menită să fie eternă.

Domnul ne-a definit căsătoria. El a spus: „De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa, şi cei doi vor fi un singur trup” (Matei 19:5).⁷

Cel mai mare parteneriat al vieţii constă în căsătorie – acea relaţie care are o însemnătate durabilă şi eternă.⁸

Având drept temelie cunoaşterea planului salvării, un bărbat care deţine preoţia priveşte căsătoria ca pe un privilegiu şi o obligaţie sacră. Nu este bine nici bărbatul să fie singur, şi nici femeia. Bărbatul nu este întreg fără femeie. Şi nici nu pot umple măsura creării lor unul fără celălalt (vezi 1 Corinteni. 11:11; Moise 3:18). Căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este rânduită de Dumnezeu (vezi D&L 49:15-17). Doar prin noul şi nepieritorul legământ al căsătoriei pot primi plenitudinea binecuvântărilor eterne (vezi D&L 131:1-4; 132:15-19).⁹

Căsătoria este deseori considerată un parteneriat cu Dumnezeu. Aceasta nu este doar o figură de stil. Dacă acest parteneriat rămâne puternic şi activ, bărbatul şi femeia se vor iubi unul pe celălalt aşa cum Îl iubesc pe Dumnezeu şi, în căminul lor, se vor simţi bunătatea şi afecţiunea care le vor aduce succes etern.¹⁰

Prima căsătorie a fost înfăptuită de Domnul. A fost o căsătorie eternă deoarece timpul nu exista când acea ceremonie a avut loc. Ceremonia a fost înfăptuită pentru un cuplu care, atunci, nu era supus morţii; astfel, în acele circumstanţe, căsătoria nu avea să se termine niciodată. După cădere, primii noştri părinţi au fost alungaţi din Grădină. Atunci, ei au fost supuşi morţii, dar le-a fost promisă învierea. Nu s-a spus niciodată despre căsătoria lor eternă că avea să se încheie.¹¹

În templu, noi primim cea mai înaltă rânduială disponibilă bărbaţilor şi femeilor, şi anume, pecetluirea soţului cu soţia pentru eternitate. Sperăm ca tinerii noştri să nu fie mulţumiţi cu nimic altceva decât cu o căsătorie în templu.¹²

Aşa cum botezul este o poruncă de la Domnul, tot aşa este şi căsătoria în templu. Aşa cum botezul este esenţial pentru a fi primit în Biserică, tot aşa căsătoria în templu este esenţială pentru exaltarea noastră în prezenţa lui Dumnezeu. Este o parte a destinului nostru. Nu ne putem atinge scopurile supreme fără ea. Să nu vă mulţumiţi cu mai puţin.

Nu aţi accepta nicio formă lumească de botez, nu-i aşa? Dumnezeu a stabilit felul Său în care trebuie să fim botezaţi – prin scufundare de către cineva care deţine autoritatea. Atunci aţi accepta o formă lumească de căsătorie? El are, de asemenea, modul Său de căsătorie: căsătoria în templu.¹³

Mă rog ca Domnul să ne binecuvânteze să înţelegem scopul existenţei noastre şi ce trebuie să facem pentru a găsi calea către exaltare şi viaţă eternă. O parte a planului etern este căsătoria pe care o considerăm sacră. Dacă suntem dornici să ne supunem, rânduielile rămân în vigoare pentru totdeauna. Ce lucru extraordinar este să avem această înţelegere şi faptul că ne-au fost revelate aceste adevăruri!¹⁴

Când vă hotărâţi cu cine să vă căsătoriţi, fiţi răbdători, aveţi credinţă şi rămâneţi demni de a primi ajutor divin.

Cred că cea mai mare hotărâre pe care trebuie s-o luaţi… este cea care vă va modela viaţa pentru eternitate şi aceea este căsătoria dumneavoastră. Sunt sigur că veţi fi de acord cu mine că acest lucru va fi mult mai important decât orice alt lucru pe care îl veţi face în viaţă, pentru că munca şi profesia dumneavoastră sau orice veţi face nu este la fel de important precum valorile eterne… [Hotărârea cu privire la căsătorie] va avea efect asupra dumneavoastră atât de-a lungul eternităţii, cât şi în timpul vieţii de pe pământ.¹⁵

Nu… vă grăbiţi să începeţi o relaţie fără să aveţi chibzuinţa şi inspiraţia corespunzătoare. Căutaţi, prin intermediul rugăciunii, îndrumarea Domnului în această privinţă. Rămâneţi demni de a primi acel ajutor divin.¹⁶

Mulţi dintre dumneavoastră… sunt îngrijoraţi cu privire la curtare, căsătorie şi la faptul de a întemeia o familie. Probabil că nu veţi găsi numele viitorului soţ sau viitoarei soţii în viziunea lui Nefi sau în Apocalipsă; probabil că nu vă va fi spus de un înger sau nici chiar de episcopul dumneavoastră. Unele lucruri trebuie să le soluţionaţi singuri. Aveţi credinţă şi fiţi supuşi, iar binecuvântările vor veni. Încercaţi să fiţi răbdători. Încercaţi să nu lăsaţi ca lucrurile pe care nu le aveţi să vă împiedice să vedeţi lucrurile pe care le aveţi. Dacă vă îngrijoraţi prea mult cu privire la căsătorie, acest lucru vă poate distruge şansele de a vă căsători. Trăiţi pe deplin şi cu credinţă ca o persoană necăsătorită înainte de a vă nelinişti prea mult cu privire la viaţa în doi.¹⁷

Când aşteptaţi binecuvântările promise, nu trebuie să pierdeţi vremea, căci eşecul de a nu înainta reprezintă, într-o oarecare măsură, un regres. Angajaţi-vă cu sârguinţă în cauze bune, inclusiv în propriul progres.¹⁸

„Când aşteptaţi binecuvântările promise… angajaţi-vă cu sârguinţă în cauze bune, inclusiv în propriul progres.”

Nicio binecuvântare nu va fi refuzată persoanelor demne care nu sunt căsătorite.

Aceasta este biserica lui Isus Hristos, nu biserica celor căsătoriţi sau a celor necăsătoriţi sau a oricărui alt grup sau persoană. Evanghelia pe care o predicăm este Evanghelia lui Isus Hristos care cuprinde toate rânduielile şi legămintele necesare salvării şi exaltării oricărei persoane care este dornică să-L accepte pe Hristos şi să ţină poruncile pe care El şi Tatăl nostru din Cer le-au dat.¹⁹

Nicio binecuvântare, inclusiv aceea privind căsătoria eternă şi familia eternă, nu va fi refuzată unei persoane demne. Deşi poate dura mai mult – poate chiar după această viaţă muritoare – ca unele persoane să primească această binecuvântare, ea nu le va fi refuzată

Acum, doresc să vă adresez câteva sfaturi şi cuvinte de dragoste.

Pentru aceia dintre dumneavoastră care sunt bărbaţi necăsătoriţi: Nu amânaţi căsătoria deoarece nu aveţi cariera şi situaţia financiară perfecte… Amintiţi-vă că, fiind un deţinător al preoţiei, aveţi obligaţia de a prelua iniţiativa în căutarea unei partenere eterne.

Pentru dumneavoastră, femeile necăsătorite: Promisiunile profeţilor lui Dumnezeu au fost mereu acelea că Domnul vă cunoaşte; dacă sunteţi credincioase, toate binecuvântările vor fi ale dumneavoastră. A nu fi căsătorit şi a nu avea o familie în această viaţă este o stare temporară, iar eternitatea este o perioadă lungă. Preşedintele Benson ne-a amintit că „timpul poate fi socotit doar pentru om. Dumnezeu are în minte perspectiva dumneavoastră eternă” (Ensign, nov. 1988, p. 97). Umpleţi-vă vieţile cu activităţi care merită osteneala şi care sunt semnificative.

Pentru aceia dintre dumneavoastră care au trecut prin divorţ: Nu lăsaţi ca dezamăgirea sau sentimentul de eşec să schimbe modul în care percepeţi căsătoria sau viaţa. Nu vă pierdeţi credinţa în căsătorie şi nu lăsaţi ca amărăciunea să vă rănească sufletul sau să vă distrugă pe dumneavoastră sau pe cei pe care îi iubiţi ori pe care i-aţi iubit.²⁰

O căsătorie reuşită necesită cele mai bune eforturi ale noastre de a trăi conform principiilor Evangheliei.

[A fi căsătorit]… este un comportament care se învaţă. Efortul nostru conştient, nu instinctul, determină reuşita. Forţa care ne motivează rezultă din bunătate, afecţiune adevărată şi consideraţie faţă de fericirea şi bunăstarea reciprocă.

Înainte de căsătorie, priveam viaţa din propriul punct de vedere, dar, după ce trecem acel prag, începem să o privim şi din punctul de vedere al celuilalt. Este necesar să facem sacrificii şi schimbări ca manifestări ale asigurării şi dragostei.

Se spune deseori că a avea o căsnicie fericită şi reuşită, în general, nu înseamnă atât de mult să te căsătoreşti cu persoana potrivită, ci să fii persoana potrivită. Statisticile care indică rata mare a divorţului pot sugera faptul că oamenii nu sunt înţelepţi când îşi aleg partenerii. Dacă s-ar fi căsătorit cu alte persoane, poate că acea problemă ar fi dispărut, dar, cu siguranţă, ar fi fost alta în locul ei. Alegerea înţeleaptă a unui partener are o mare contribuţie la o căsătorie reuşită, totuşi, efortul conştient de a ne face partea este cea mai importantă componentă care contribuie la reuşită.²¹

Deşi este adevărat că acele cupluri demne vor obţine exaltarea în împărăţia celestială, fiecare bărbat şi fiecare femeie pecetluiţi într-o relaţie eternă trebuie să fie individual demni de acea binecuvântare.

O căsnicie eternă este formată dintr-un bărbat demn şi o femeie demnă, care au fost botezaţi individual cu apă şi cu Spirit, care au mers individual la templu pentru a-şi primi înzestrarea, care şi-au luat individual angajamente de fidelitate faţă de Dumnezeu şi de partenerul lor prin legământul căsătoriei şi care şi-au ţinut individual legămintele făcând tot ceea ce Dumnezeu a aşteptat de la ei.²²

Faptul de a trăi conform principiilor Evangheliei face ca o căsnicie să fie fericită… Când două persoane pot trăi conform principiilor Evangheliei, căsnicia poate fi plăcută şi fericită.²³

Soţii şi soţiile trebuie să conlucreze pentru a întări legăturile căsătoriei.

Caritate şi răbdare faţă de cei cu imperfecţiuni

Cei mai muţi dintre parteneri au imperfecţiuni… Odată, Richard L. Evans a spus: „Probabil, oricare dintre noi s-ar putea înţelege cu oamenii perfecţi, dar însărcinarea noastră este să ne înţelegem cu oamenii imperfecţi” [Richard Evans’ Quote Book (1971), p. 165]. În căsătorie, înţelegem că nu avem de-a face cu oameni perfecţi; noi căutăm perfecţiune şi mergem pe calea pe care sperăm să găsim perfecţiunea, dar trebuie să fim înţelegători, să dăm tot ce putem şi să facem viaţa frumoasă

În Biblie ni se spune: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate” (vezi 1 Corinteni 13:4). Acel tip de dragoste, tipul care nu este tratat cu uşurinţă, nu se termină când avem chef şi nu este aruncat precum plasticul de unică folosinţă, ci care înfruntă toate micile dificultăţi ale vieţii alături de soţ sau soţie, făcându-i pe cei doi una, este expresia supremă a fericirii umane.²⁴

O singură inimă

Cu siguranţă, cele mai fericite căsătorii sunt cele în care rana ta este rana mea, durerea mea este durerea ta, succesul meu este succesul tău, grijile mele sunt grijile tale. O singură inimă, un singur suflet, un singur trup pare să fie acum o provocare mai mult ca niciodată în lumea în care întrebarea pare a fi: „Eu ce avantaje am?”. Prea mulţi oameni se gândesc la soţul sau soţia lor ca fiind un lucru pe care-l deţin, fără a avea sentimente reale faţă de el sau de ea.²⁵

Când soţul şi soţia „se [iubesc] unul pe celălalt aşa cum Îl iubesc pe Dumnezeu… în căminul lor, se vor simţi bunătatea şi afecţiunea care le vor aduce succes etern”.

Fidelitate în privinţa gândurilor, cuvintelor şi faptelor

Bărbatul care deţine preoţia trebuie să fie perfect fidel soţiei sale din punct de vedere moral şi să nu-i dea niciun motiv să se îndoiască de loialitatea lui. Soţul trebuie să-şi iubească soţia cu toată inima şi să se lipească de ea şi de nimeni altcineva (vezi D&L 42:22-26). Preşedintele Spencer W. Kimball a explicat:

„Expresia nimeni altcineva include toate persoanele şi toate lucrurile. Soţul sau soţia devine atunci cea mai importantă persoană din viaţa soţiei sau a soţului şi nici viaţa socială, ocupaţia sau viaţa politică şi nici orice alt interes, persoană sau lucru nu vor fi niciodată mai importante decât partenerul din cadrul căsătoriei” (The Miracle of Forgiveness, oraşul Salt Lake: Bookcraft, 1969, p. 250).

Domnul interzice şi Biserica Sa condamnă orice relaţii intime în afara căsătoriei. Infidelitatea din partea soţului frânge inima soţiei sale şi acesta pierde încredere ei şi a copiilor săi (vezi Iacov 2:35).

Fiţi credincioşi legămintelor căsătoriei în privinţa gândurilor, cuvintelor şi faptelor dumneavoastră. Pornografia, flirtarea şi fanteziile sexuale necorespunzătoare distrug treptat caracterul omului şi atacă temelia căsătoriei fericite. Unitatea şi încrederea din cadrul unei căsătorii sunt astfel distruse. Cel care nu îşi controlează gândurile şi, astfel, comite adulter în inima sa, dacă nu se pocăieşte, nu va avea Spiritul, ci va nega credinţa şi ar trebui să se teamă (vezi D&L 42:23; 63:16).²⁶

Blândeţea şi respectul în intimitate

Nu vă implicaţi în niciun tip de comportament autoritar sau nedemn în relaţia blândă şi intimă dintre soţ şi soţie. Deoarece căsătoria este rânduită de Dumnezeu, relaţia intimă dintre soţ şi soţie este bună şi onorabilă în ochii lui Dumnezeu. El a poruncit ca ei să fie un singur trup şi să se înmulţească şi să umple pământul (vezi Moise 2:28; 3:24). Trebuie să vă iubiţi soţia aşa cum Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea (vezi Efeseni 5:25-31).

Blândeţea şi respectul – niciodată egoismul – trebuie să fie principiile care să ghideze relaţia intimă dintre soţ şi soţie. Fiecare partener trebuie să fie atent şi sensibil la nevoile şi dorinţele celuilalt. Orice comportament autoritar, indecent sau necontrolat în relaţia intimă dintre soţ şi soţie este condamnat de Domnul.

Orice bărbat care abuzează sau îşi umileşte soţia fizic sau spiritual este vinovat de un păcat grav şi are nevoie de pocăinţă sinceră şi serioasă. Neînţelegerile trebuie rezolvate cu dragoste şi bunătate şi având un spirit reciproc de reconciliere. Soţul trebuie să-i vorbească întotdeauna soţiei sale cu dragoste şi bunătate, având cel mai mare respect faţă de ea. Căsătoria este ca o floare fragilă… şi trebuie hrănită constant prin fapte de iubire şi afecţiune.²⁷

Ascultarea cu atenţie

Multe probleme ar putea fi soluţionate rapid şi multe situaţii dificile ar putea fi rezolvate dacă am putea înţelege că sunt momente în care trebuie să ascultăm. La şcoală, am învăţat lecţia atunci când am ascultat şi nu am reuşit să facem aceasta atunci când am refuzat să fim atenţi. În căsnicie este o mare lipsă de înţelegere dacă nu suntem dornici să ascultăm… Desigur, trebuie să vorbim, dar trebuie să ascultăm părerea celuilalt pentru a avea o înţelegere mai profundă, suficientă pentru a lua o hotărâre inteligentă. Ascultarea părerii celeilalte persoane poate ajuta la rezolvarea conflictelor.²⁸

Altruismul

Prieteniile nu pot dăinui dacă se bazează pe nisipul egoismului. Căsătoriile nu dăinuie dacă singura lor bază este cea reprezentată de atracţia fizică şi nu au temelia unei iubiri şi fidelităţi profunde.²⁹

Sperăm ca aceia dintre dumneavoastră care sunt căsătoriţi să-şi amintească de sentimentele de iubire care i-au condus la altarul din casa Domnului. Inimile noastre se întristează când auzim de multe persoane a căror dragoste s-a răcit sau care, din cauza egoismului sau al încălcării, uită sau tratează cu uşurinţă legămintele căsătoriei pe care le-au făcut în templu. Îi implorăm pe soţi şi pe soţii să simtă dragoste şi să aibă respect unul faţă de celălalt. Într-adevăr, cea mai dragă speranţă a noastră este ca fiecare familie să fie binecuvântată cu o mamă şi un tată care îşi exprimă dragostea unul faţă de celălalt, care au respect unul faţă de celălalt şi care conlucrează pentru a întări legăturile căsătoriei.³⁰

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

În secţiunea 1, preşedintele Hunter subliniază faptul că Dumnezeu a rânduit căsătoria şi că ea este menită să fie eternă. Cum vă poate influenţa această cunoaştere relaţia cu soţul sau soţia dumneavoastră? Ce înseamnă pentru dumneavoastră faptul că o căsătorie este un „parteneriat cu Dumnezeu”? Cum îi putem ajuta pe copii şi pe tineri să se pregătească să se căsătorească în templu?
Ce gânduri şi impresii aveţi pe măsură ce studiaţi sfatul preşedintelui Hunter despre hotărârea legată de persoana cu care să vă căsătoriţi? (Vezi secţiunea 2.)
Cum pot promisiunile şi sfatul preşedintelui Hunter din secţiunea 3 să ajute persoanele care nu sunt căsătorite? Cum putem pune în practică mesajul preşedintelui Hunter despre faptul că „aceasta este biserica lui Isus Hristos, nu biserica celor căsătoriţi sau a celor necăsătoriţi”?
Ce credeţi că a vrut să sugereze preşedintele Hunter când a spus despre căsătorie că „este un comportament care se învaţă”? (Vezi secţiunea 4.) Când aţi observat faptul că viaţa trăită conform principiilor Evangheliei a adus fericire într-o căsnicie? Dacă sunteţi căsătoriţi, vă puteţi gândi la ce puteţi face pentru a vă manifesta mai mult dragostea faţă de soţul sau soţia dumneavoastră.
Cugetaţi asupra sfatului preşedintelui Hunter din secţiunea 5. Cum poate soţul sau soţia să dea dovadă de mai multă răbdare cu privire la imperfecţiunile celuilalt? Cum pot soţii şi soţiile să se apropie mai mult de nivelul la care devin „o singură inimă”? Cum pot soţii şi soţiile să arate mai multă fidelitate în căsătorie prin intermediul gândurilor, vorbelor şi al faptelor?

Scripturi suplimentare

Genesa 2:18, 21-24; Iacov 2:27, 31-33; 4 Nefi 1:11; D&L 42:22; Moise 3:19-24; vezi, de asemenea, „Familia: o declaraţie oficială către lume”, Liahona, nov. 2010, p. 129

Ajutor pentru studiu

„Studiul personal al Evangheliei este cel mai eficient atunci când sunteţi învăţaţi prin Duhul Sfânt. Începeţi întotdeauna studiul Evangheliei, rugându-vă ca Duhul Sfânt să vă ajute să învăţaţi” (Predicaţi Evanghelia Mea [2004], p. 18).