Capitolul 17

Păstrarea şi protejarea familiei

„Căminul poate părea, uneori, un loc obişnuit având în vedere treburile de rutină din cadrul său, totuşi, succesul său trebuie să fie cea mai mare preocupare a noastră.”

Din viaţa lui Howard W. Hunter

Howard W. Hunter a crescut într-o familie iubitoare şi muncitoare, în cadrul căreia a învăţat de la părinţii săi că, pentru a clădi un cămin fericit, este nevoie, adesea, de sacrificii. Cu puţin timp înainte de a se căsători, el a făcut un sacrificiu pe care l-a considerat necesar pentru bunăstarea viitoarei sale familii.

Howard îşi dezvoltase pasiunea pentru muzică încă de la o vârstă fragedă. El a învăţat mai întâi să cânte la pian şi vioară şi, apoi, a învăţat singur să cânte la multe alte instrumente. Când era adolescent, şi-a făcut o trupă, Hunter’s Croonaders, care cânta la petreceri şi alte evenimente din jurul oraşului Boise, Idaho. Când avea 19 ani, el şi trupa sa au fost angajaţi pentru a cânta în timpul unei croaziere de două luni în Asia.¹

În anul următor întoarcerii lui Howard din croazieră, el s-a mutat în sudul statului California, unde a continuat să cânte în diferite trupe. În California, el a întâlnit-o, de asemenea, pe Claire Jeffs, pe care a cerut-o în căsătorie în primăvara anului 1931. Cu patru zile înainte de căsătorie, Howard a cântat împreună cu trupa sa şi, apoi, şi-a strâns instrumentele şi nu a mai cântat niciodată în calitate de interpret profesionist. Să cânte la petreceri „era încântător în anumite privinţe”, a spus el, „şi făceam bani buni”, dar a simţit că unele părţi ale stilului său de viaţă nu erau compatibile cu tipul de viaţă pe care şi-l dorea pentru familia sa. Câţiva ani mai târziu, el a spus: „Pentru că îmi plăcea, aceasta a lăsat un gol, [dar] nu am regretat niciodată decizia”².

Howard şi Claire au fost binecuvântaţi cu trei fii, Howard William (Billy), John şi Richard. Din nefericire, Billy a murit când era bebeluş. Pe măsură ce John şi Richard au crescut, familia Hunter a clădit o familie unită. Howard avea un program încărcat pentru că practica dreptul şi avea chemări în Biserică, dar el şi Claire au acordat prioritate familiei lor. Cu mult timp înainte ca Biserica să desemneze seara de luni drept seară în familie, familia Hunter a pus deoparte acea seară pentru a preda Evanghelia, a spune povestiri, a se juca şi a merge împreună în diverse locuri. Deseori, băieţii primeau însărcinări pentru lecţii.

Howard şi fiii săi şi-au format pasiuni comune, precum trenuleţele electrice. Ei făceau trenuleţele din seturi de asamblare şi construiau o cale ferată elaborată, şinele fiind ataşate unor bucăţi de placaj. El a spus: „Una dintre pasiunile noastre preferate era să mergem la şinele de tren… din apropiere de gara Alhambra a companiei de căi ferate Southern Pacific să găsim idei pentru macazurile noastre şi pentru echipament”³.

În cele din urmă, familia preşedintelui şi surorii Hunter a ajuns să aibă 18 nepoţi. Pe lângă vizitele mai lungi făcute copiilor şi nepoţilor săi, multe dintre vizitele preşedintelui Hunter erau „pe fugă” în pauzele din timpul însărcinărilor sale din cadrul Bisericii care îl duceau prin statul California. Pentru că John îi ducea deseori pe copiii săi la aeroport pentru a-şi vedea bunicul în timpul acestor escale, ei l-au numit uneori „bunicul care trăieşte la aeroport”⁴.

Familia „transcende orice altă preocupare a vieţii”.

Învăţături ale lui Howard W. Hunter

Familia este cea mai importantă unitate din cadrul societăţii, al Bisericii şi al eternităţii.

Familia este cea mai importantă unitate din această viaţă şi din eternitate şi, astfel, transcende orice altă preocupare a vieţii.⁵

Biserica are responsabilitatea – şi autoritatea – de a păstra şi proteja familia drept temelia societăţii. Modelul vieţii de familie, instituit înainte de întemeierea acestei lumi, le oferă copiilor ocazia de a fi născuţi şi îngrijiţi de un tată şi o mamă care sunt soţ şi soţie, căsătoriţi legal. Calitatea de părinte este o obligaţie sacră şi un privilegiu, copiii fiind bineveniţi ca „moştenire de la Domnul” (Psalmii 127:3).

Oamenii se îngrijorează pe măsură ce văd că dezintegrarea familiei aduce asupra lumii calamităţile prezise de profeţi. Consiliile şi discuţiile lumii în urma cărora se iau decizii vor avea succes doar dacă definesc familia aşa cum a revelat-o Domnul. „Dacă nu zideşte Domnul o casă, degeaba lucrează cei ce o zidesc” (Psalmii 127:1).⁶

Atunci când căutăm bunăstarea persoanelor şi a familiilor, este important să ne amintim că unitatea de bază a Bisericii este familia. Totuşi, atunci când ne concentrăm atenţia asupra familiei, trebuie să ne amintim că, în lumea în care trăim, familiile nu înseamnă doar grupul tradiţional format din tată, mamă şi copii. Astăzi, familiile din Biserică sunt formate din [soţ şi soţie] fără copii, părinţi singuri cu copii şi persoane necăsătorite care trăiesc singure… Fiecare dintre aceste familii trebuie să aibă parte de grija atentă a preoţiei. Deseori, cele care s-ar putea să aibă nevoie de cea mai mare atenţie sunt acele familii care nu au o structură tradiţională. Învăţătorii de acasă iubitori şi dedicaţi sunt necesari în fiecare cămin. Nimeni nu trebuie neglijat.⁷

Preşedintele Hunter împreună cu fiii şi nepoţii săi şi familiile lor în data de 2 octombrie 1994, la o zi după ce a fost susţinut ca preşedinte al Bisericii

Părinţii sunt parteneri în conducerea căminului şi au obligaţia strictă de a-şi proteja şi iubi copiii.

Responsabilităţile calităţii de părinte sunt cele mai importante. Urmările eforturilor noastre vor avea consecinţe eterne pentru noi şi pentru copiii pe care îi creştem, băieţi şi fete deopotrivă. Oricine devine părinte are obligaţia strictă de [a-şi] proteja şi iubi copiii şi de a-i ajuta să se întoarcă la Tatăl lor Ceresc. Toţi părinţii trebuie să înţeleagă că Domnul îi va învinovăţi pe cei care neglijează aceste responsabilităţi.⁸

Taţii şi mamele au o mare responsabilitate cu privire la copiii care le sunt încredinţaţi… În cartea Proverbele, găsim această avertizare pentru părinţi:

„Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” (Proverbele 22:6).

Cea mai mare învăţătură pe care o poate primi un copil este cea oferită prin intermediul exemplului părinţilor. Părinţii trebuie să fie exemplul pe care tinerii să-l urmeze. O mare putere vine din căminul în care sunt predate principiile neprihănirii, în care există dragoste şi respect între membrii acestuia, în care rugăciunea are influenţă în viaţa familiei şi în care există respect faţă de acele lucruri care aparţin lui Dumnezeu.⁹

Conducerea eficientă a familiei… necesită atât un timp îndelungat, cât şi unul de calitate. Predarea şi conducerea din cadrul familiei nu trebuie lăsate în grija… societăţii, a şcolii sau nici măcar a Bisericii.¹⁰

Bărbatul care deţine preoţia consideră familia ca fiind rânduită de Dumnezeu. Conducerea familiei dumneavoastră este cea mai importantă şi sacră responsabilitate pe care o aveţi

Bărbatul care deţine preoţia îşi conduce familia în aşa fel încât membrii ei să fie activi în Biserică, pentru ca şi ei să cunoască Evanghelia şi să se afle sub protecţia legămintelor şi rânduielilor. Dacă vreţi să vă bucuraţi de binecuvântările Domnului, trebuie să vă puneţi căminele în ordine. Împreună cu soţia dumneavoastră, stabiliţi climatul spiritual al căminului dumneavoastră. Prima dumneavoastră obligaţie este să vă puneţi în ordine propria viaţă spirituală prin intermediul studiului cu regularitate din scripturi şi al rugăciunii zilnice. Protejaţi şi onoraţi preoţia pe care o deţineţi şi legămintele pe care le-aţi făcut în templu; încurajaţi-vă familia să facă acelaşi lucru.¹¹

Bărbatul care deţine preoţia dă dovadă de pioşenie faţă de calitatea de mamă. Mamelor li se oferă privilegiul sacru de a „[da] naştere sufletelor oamenilor; pentru că prin aceste lucruri este continuată lucrarea Tatălui… pentru ca El să poată fi slăvit” (D&L 132:63)…

Preoţia nu-şi poate împlini destinul şi nici scopurile lui Dumnezeu nu pot fi îndeplinite fără soţiile noastre. Mamele fac o lucrare pe care preoţia nu o poate face. Datorită acestui dar al vieţii, deţinătorii preoţiei trebuie să aibă dragoste neţărmurită faţă de mame şi de copiii lor.

[Dragi fraţi,] cinstiţi rolul unic, desemnat în mod divin soţiei dumneavoastră, acela de mamă în Israel, precum şi capacitatea ei specială de a da naştere copiilor şi de a-i îngriji. Noi am primit porunca divină de a ne înmulţi şi a umple pământul şi de a ne creşte copiii şi nepoţii în lumină şi în adevăr (vezi Moise 2:28; D&L 93:40). Ca partener iubitor, implicaţi-vă în responsabilitatea de a avea grijă de copii. Ajutaţi-o să coordoneze şi să menţină în ordine căminul dumneavoastră. Ajutaţi la învăţarea, instruirea şi disciplinarea copiilor dumneavoastră.

Trebuie să vă exprimaţi, cu regularitate, faţă de soţia şi copiii dumneavoastră, reverenţa şi respectul faţă de ea. Într-adevăr, unul dintre cele mai măreţe lucruri pe care un tată le poate face pentru copiii săi este acela de a o iubi pe mama lor.¹²

Bărbatul care deţine preoţia îşi acceptă soţia drept parteneră în conducerea căminului şi a familiei, ea cunoscând toate hotărârile luate în legătură cu aceasta şi participând activ şi total în luarea lor. Este necesar ca, în cadrul Bisericii şi al căminului, să fie un oficiant care prezidează (vezi D&L 107:21). Prin însărcinare divină, responsabilitatea de a prezida în cămin aparţine deţinătorului preoţiei (vezi Moise 4:22). Domnul a dorit ca soţia să fie un ajutor potrivit pentru bărbat (potrivit înseamnă egal) – adică, o parteneră egală şi necesară a cărei participare trebuie să fie completă. Prezidarea în neprihănire necesită o responsabilitate împărţită între soţ şi soţie; împreună, acţionaţi cunoscând tot ce are legătură cu familia şi implicându-vă în toate aspectele legate de ea. Când un bărbat acţionează independent de soţia lui sau fără a ţine cont de sentimentele şi sfatul soţiei sale în conducerea familiei înseamnă că el exercită o autoritate nedreaptă.¹³

Dragi fraţi, vă încurajăm să vă amintiţi că preoţia nu poate fi decât o autoritate neprihănită. Câştigaţi-vă respectul şi încrederea copiilor dumneavoastră prin intermediul relaţiei bazate pe dragoste pe care o aveţi cu ei. Un tată neprihănit îşi protejează copiii acordând din timpul său şi fiind prezent la activităţile şi responsabilităţile lor sociale, educaţionale şi spirituale. Exprimarea cu blândeţe a dragostei şi afecţiunii faţă de copii este atât responsabilitatea tatălui, cât şi a mamei. Spuneţi-le copiilor dumneavoastră că îi iubiţi.¹⁴

Căminele noastre trebuie să fie locuri în care să domnească dragostea, rugăciunea şi predarea Evangheliei.

În căminele noastre, trebuie, pur şi simplu, să avem dragoste, integritate şi principii puternice. Trebuie să avem un angajament ferm faţă de căsătorie, copii şi moralitate. Trebuie să avem succes acolo unde succesul este foarte important pentru generaţia următoare.

Cu siguranţă, cel mai puternic şi cel mai frumos cămin este acela în care fiecare persoană este atentă la sentimentele celorlalţi, străduindu-se să le slujească celorlalţi şi să trăiască acasă principiile pe care le demonstrează în public. Trebuie să încercăm mai mult să trăim potrivit Evangheliei în cercurile familiei noastre. Căminele noastre merită cele mai fidele angajamente ale noastre. Copilul are dreptul să simtă că, în căminul său, el este în siguranţă, că acolo este locul în care el este protejat de pericolele şi răutăţile lumii de afară. Unitatea şi integritatea familiei sunt necesare pentru a îndeplini această nevoie. Copilul are nevoie de părinţi care sunt fericiţi în cadrul relaţiei lor, care lucrează fericiţi întru împlinirea idealului vieţii de familie, care îşi iubesc copiii având o dragoste sinceră şi altruistă şi care sunt devotaţi succesului familiei.¹⁵

Când serile în familie au fost prezentate pentru prima oară drept program oficial al Bisericii, membrii Primei Preşedinţii au spus: „Dacă sfinţii se supun acestui sfat [de a desfăşura serile în familie], promitem că vor primi mari binecuvântări. Dragostea în casă şi supunerea faţă de părinţi vor creşte. Credinţa se va dezvolta în inimile tinerilor lui Israel şi ei vor dobândi puterea de a lupta împotriva influenţelor rele şi ispitelor de care au parte”. Reafirmăm binecuvântările promise celor care ţin cu credinţă serile în familie.

Serile de luni trebuie rezervate pentru seara în familie. Conducătorii locali trebuie să se asigure că, în serile de luni, dotările şi clădirile Bisericii sunt închise, că nu este planificată nicio activitate la nivel de episcopie sau ţăruş şi că oricare altă perturbare a serii în familie este evitată.

Scopul principal al serii în familie trebuie să fie acela ca membrii familiei să se adune împreună pentru a studia Evanghelia. Le amintim tuturor că Domnul a atras atenţia părinţilor să-i înveţe pe copiii lor Evanghelia, să-i înveţe să se roage şi să ţină ziua de sabat. Scripturile sunt cea mai importantă resursă pentru predarea Evangheliei.¹⁶

Rugaţi-vă, ca familii, atât seara, cât şi dimineaţa. Ce mari binecuvântări vin în vieţile copiilor care îşi aud părinţii rugându-se Domnului pentru bunăstarea lor! Cu siguranţă, copiii care au parte de influenţa unor asemenea părinţi neprihăniţi vor fi protejaţi mai bine împotriva influenţelor duşmanului.¹⁷

Pentru ca părinţii şi copiii să se înţeleagă mai bine unii pe alţii, Biserica a adoptat un plan cunoscut sub numele de „Consiliul familiei”. Acest consiliu este întrunit şi condus de părinţi, iar la el participă toţi membrii familiei. El întăreşte legăturile de familie, îi asigură pe copii că „fac parte” din familie şi îi convinge că părinţii sunt interesaţi de problemele lor. Această adunare a familiei îi învaţă pe cei care participă să se respecte reciproc, să nu fie egoişti şi întăreşte regula de aur [vezi Matei 7:12] în cămin şi în faptul de a trăi o viaţă curată. Preaslăvirea şi rugăciunea în familie sunt predate împreună cu lecţiile despre bunătate şi onestitate. Problema familiei este atât de personală, încât adevărata ei dimensiune şi adevărata ei importanţă nu pot fi evaluate cu uşurinţă, dar când familiile sunt puternice şi unite în efortul de a-I sluji lui Dumnezeu şi a ţine poruncile Sale, multe dintre problemele din zilele noastre dispar.¹⁸

[Dragi fraţi,] luaţi-vă în serios responsabilitatea de a preda Evanghelia membrilor familiei dumneavoastră ţinând cu regularitate seara în familie, spunând rugăciunile în familie, alocând timp pentru gânduri spirituale şi cititul din scripturi, precum şi pentru alte momente de predare. Acordaţi o atenţie specială pregătirii pentru slujirea în misiune şi pentru căsătoria în templu. În calitate de patriarh în cămin, exercitaţi preoţia pe care o deţineţi înfăptuind rânduielile corespunzătoare pentru familia dumneavoastră şi dându-le binecuvântări soţiei şi copiilor dumneavoastră. Dragi fraţi, pe lângă propria salvare, nu există nimic mai important pentru dumneavoastră ca salvarea soţiei şi a copiilor dumneavoastră.¹⁹

Noi trebuie să fim pioşi şi… să le permitem copiilor noştri să ştie că-i iubim şi că ne pasă de ei.

Părintele de succes este cel care a iubit, a făcut sacrificii, a îngrijit, a învăţat şi a slujit pentru a îndeplini nevoile copilului.

Autorităţile generale au privilegiul de a se întâlni şi a face cunoştinţă cu membri ai Bisericii din toată lumea care au trăit, în mod consecvent, vieţi bune şi şi-au crescut familiile conform principiilor Evangheliei. Aceşti sfinţi s-au bucurat de marile binecuvântări şi de alinarea pe care le simt când privesc înapoi la eforturile îndelungate şi de succes făcute în calitate de părinţi, bunici şi străbunici. Cu siguranţă, acest lucru este ceva ce fiecăruia dintre noi i-ar plăcea să facă.

Totuşi, sunt mulţi în Biserică şi în lume care trăiesc având sentimente de vină şi simţindu-se nedemni, deoarece unii dintre fiii şi fiicele lor s-au îndepărtat sau au părăsit turma

Noi înţelegem că părinţii conştiincioşi fac tot ce le stă în putinţă, şi, totuşi, aproape toţi au făcut greşeli. Nimeni nu se lansează într-un asemenea proiect, precum acela de a fi părinte, fără a înţelege în scurt timp că va face multe greşeli de-a lungul timpului. Cu siguranţă, Tatăl nostru Ceresc ştie, când Îşi încredinţează copiii de spirit în grija unor părinţi tineri şi neexperimentaţi, că vor fi greşeli în modul de a gândi

Fiecare dintre noi este unic. Fiecare copil este unic. Tot aşa cum fiecare dintre noi intră în cursa vieţii într-un moment diferit şi tot aşa cum fiecare are diferite puncte forte, slăbiciuni şi talente, tot la fel, fiecare copil este binecuvântat cu propriile caracteristici speciale. Nu trebuie să presupunem că Domnul va judeca succesul unuia în acelaşi mod în care îl va judeca pe al altuia. Ca părinţi, noi presupunem deseori că, dacă propriul copil nu depăşeşte nivelul mediu în toate privinţele, am eşuat. Trebuie să fim atenţi în privinţa judecăţilor pe care le facem

Părintele de succes este cel care a iubit, a făcut sacrificii, a îngrijit, a învăţat şi a slujit pentru a îndeplini nevoile copilului. Dacă aţi făcut toate aceste lucruri şi copilul dumneavoastră încă este capricios, problematic sau preocupat de lucrurile lumeşti, puteţi fi, totuşi, un părinte de succes. Poate că sunt copii care vin în lume şi care ar reprezenta o provocare pentru orice părinţi în orice circumstanţe. De asemenea, poate că sunt alţii care ar binecuvânta vieţile şi ar fi o bucurie pentru aproape orice tată sau mamă.

Îngrijorarea mea astăzi este determinată de faptul că există părinţi care poate că se judecă pe sine cu asprime şi poate că permit acestor sentimente să le distrugă vieţile când, de fapt, au făcut tot ce au putut şi ar trebui să continue cu credinţă.²⁰

Un părinte, tată sau mamă, [al cărui copil s-a îndepărtat] nu este singur. Primii noştri părinţi au ştiut durerea şi suferinţa rezultate atunci când unii dintre copiii lor au respins învăţăturile cu privire la viaţa eternă (vezi Moise 5:27). Secole mai târziu, Iacov a ajuns să cunoască gelozia şi sentimentele rele ale fiilor săi mai mari faţă de preaiubitul său Iosif (vezi Genesa 37:1-8). Marele profet Alma, care avea un fiu pe nume Alma, s-a rugat de nenumărate ori Domnului cu privire la atitudinea de răzvrătire a fiului său şi, fără îndoială, a fost copleşit de îngrijorare şi temeri cu privire la dezbinarea şi ticăloşia pe care fiul său le provoca printre cei care făceau parte din Biserică (vezi Mosia 27:14). Tatăl nostru din Cer a pierdut, de asemenea, mulţi dintre copiii Săi de spirit în lume; El ştie ce simţiţi în inimile dumneavoastră

Nu renunţaţi să aveţi speranţă pentru un băiat sau o fată care s-a rătăcit. Mulţi care păreau complet pierduţi s-au întors. Noi trebuie să fim pioşi şi, dacă este posibil, să le permitem copiilor noştri să ştie că-i iubim şi că ne pasă de ei

Trebuie să ştiţi că Tatăl nostru Ceresc va recunoaşte iubirea, sacrificiul, îngrijorarea şi preocuparea chiar dacă marele nostru efort nu a avut succes. Inimile părinţilor sunt deseori frânte, totuşi, ei trebuie să înţeleagă că, după ce părinţii l-au învăţat pe copil principii corecte, responsabilitatea finală îi aparţine copilului…

Oricare ar fi tristeţea, oricare ar fi grija, oricare ar fi durerea şi chinul, căutaţi o modalitate de a le folosi în bine – poate în a-i ajuta pe alţii să evite acele probleme sau, poate, dezvoltând o cunoaştere mai profundă cu privire la sentimentele altora care întâmpină probleme similare. Cu siguranţă, vom avea o înţelegere mai profundă cu privire la dragostea Tatălui nostru Ceresc când, prin intermediul rugăciunii, ajungem, în final, să ştim că El înţelege şi vrea ca noi să privim înainte

Nu trebuie să-l lăsăm niciodată pe Satana să ne păcălească făcându-ne să credem că totul este pierdut. Să fim mândri de lucrurile bune şi neprihănite pe care le-am făcut, să respingem şi să alungăm din vieţile noastre acele lucruri care sunt greşite, să privim către Domnul pentru iertare, tărie şi alinare şi, apoi, să mergem înainte.²¹

Căminele noastre trebuie să fie locuri sfinte în care principiile Evangheliei să poată fi trăite şi în care Spiritul Domnului să poată fi prezent.

Sperăm să nu lăsaţi ca descurajarea să vă învingă în încercările dumneavoastră de a vă creşte familia în neprihănire. Amintiţi-vă că Domnul a poruncit aceasta: „Dar, ucenicii mei vor sta în locuri sfinte şi nu vor fi mişcaţi” (D&L 45:32).

Deşi mulţi consideră că aceasta înseamnă templul, ceea ce, cu siguranţă, este adevărat, reprezintă, de asemenea, căminele în care trăim. Dacă veţi lucra cu sârguinţă să vă conduceţi familiile în neprihănire, încurajând şi participând zilnic la rugăciunea în familie, citirea din scripturi, seara în familie şi la dragostea şi ajutorul unuia faţă de celălalt în a trăi învăţăturile Evangheliei, veţi primi binecuvântările promise ale Domnului în a creşte o posteritate neprihănită.

Într-o lume din ce în ce mai ticăloasă, cât de esenţial este ca fiecare dintre noi să „[stea] în locuri sfinte” şi să îşi ia angajamentul de a fi fidel şi credincios învăţăturilor Evangheliei lui Isus Hristos!²²

Pentru a avea succes în familie, părinţii trebuie să aibă dragoste şi respect unul faţă de altul. Soţii, deţinătorii preoţiei, trebuie să dea dovadă de mare respect faţă de soţiile lor în faţa copiilor şi soţiile trebuie să-şi iubească şi să-şi susţină soţii. În schimb, copiii vor simţi dragoste faţă de părinţii lor şi unii faţă de ceilalţi. Căminul va deveni atunci un loc sfânt în care principiile Evangheliei pot fi trăite cel mai bine şi în care Spiritul Domnului poate fi prezent. A fi un tată sau o mamă de succes este un lucru mult mai măreţ decât a deveni conducător sau a deţine o funcţie importantă într-o afacere, în guvern sau în treburile lumii. Căminul poate părea, uneori, un loc obişnuit având în vedere rutina din cadrul său, totuşi, succesul său trebuie să fie cea mai mare preocupare a vieţii noastre.²³

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

În timp ce recapitulaţi învăţăturile preşedintelui Hunter din secţiunea 1, aveţi în vedere importanţa familiei. Care este responsabilitatea Bisericii cu privire la familie? Cum ne putem proteja şi întări familiile?
Cugetaţi asupra învăţăturilor preşedintelui Hunter despre faptul că părinţii sunt parteneri în conducerea căminului (vezi secţiunea 2). Cum pot aceste învăţături să îi ajute atât pe taţi, cât şi pe mame? Cum pot fi uniţi părinţii în creşterea copiilor? Aveţi în vedere moduri în care puteţi îmbunătăţi „climatul spiritual” al căminului dumneavoastră.
În secţiunea 3, preşedintele Hunter a oferit sfaturi cu privire la întemeierea unei familii puternice. Cum putem dezvolta o mai mare „unitate şi integritate a familiei”? Cum a fost binecuvântată familia dumneavoastră datorită serii în familie? Cum a fost binecuvântată familia dumneavoastră datorită studiului din scripturi şi rugăciunii în familie?
Cum ar putea învăţăturile preşedintelui Hunter din secţiunea 4 să-i ajute pe părinţii unui copil care s-a rătăcit de la adevăr? Cum pot părinţii să folosească în bine suferinţa şi durerea prin care trec? Ce pot face părinţii, bunicii, conducătorii tinerilor şi alţii pentru a-i ajuta pe copiii care se rătăcesc de la adevăr?
După ce citiţi secţiunea 5, reflectaţi asupra învăţăturilor preşedintelui Hunter despre transformarea căminelor noastre în „locuri sfinte”. Care sunt câteva dintre încercările cu care ne confruntăm când facem acest lucru? Ce putem face pentru a ne strădui să transformăm căminele noastre în locuri sfinte?

Scripturi suplimentare

Exodul 20:12; Deuteronomul 6:4-7; Psalmii 127:3-5; Efeseni 6:1-4; Enos 1:1-3; Mosia 4:14-15; Alma 56:45-48; 3 Nefi 18:21; D&L 68:25-28; 93:40; 121:41-46

Ajutor pentru predare

Rugaţi membrii clasei să lucreze în echipe de câte doi şi să întocmească un plan despre cum ar preda o secţiune a acestui capitol în cadrul unei seri în familie. Cum am putea face ca respectivele învăţături să fie relevante pentru copii şi tineri? Invitaţi câteva dintre echipe să împărtăşească membrilor clasei planurile lor.