Capitolul 14

Grăbirea muncii de întocmire a istoriei familiei şi a muncii în templu

„Cu siguranţă, Domnul ne va sprijini dacă depunem tot efortul pentru a îndeplini porunca de a face munca de întocmire a istoriei familiei şi pe cea din templu.”

Din viaţa lui Howard W. Hunter

Istoria familiei a însemnat întotdeauna mult pentru preşedintele Howard W. Hunter. Încă de când era copil, el asculta cu mare interes povestiri despre strămoşii săi. Odată cu trecerea anilor, el a dedicat mult timp muncii de întocmire a istoriei familiei sale.¹ În anul 1972, în timp ce se afla în Europa pentru a îndeplini o însărcinare în cadrul Bisericii, el şi soţia sa, Claire, au vizitat locurile din Danemarca în care au locuit strămoşii săi. Într-unul dintre sate, ei au găsit biserica în care străbunicul preşedintelui Hunter, pe nume Rasmussen, fusese creştinat şi în care familia preaslăvise. Această experienţă l-a făcut pe preşedintele Hunter să-i aprecieze şi mai mult pe strămoşii săi din partea mamei. El a vizitat şi alte zone din Norvegia şi Scoţia în care au locuit alţi strămoşi de-ai săi.²

Fiul preşedintelui Hunter, Richard, şi-a amintit de dragostea tatălui său faţă de istoria familiei:

„A făcut munca de întocmire a istoriei familiei cu entuziasm toată viaţa sa. Deseori, îşi lua o pauză de la activitatea de avocat pentru a merge la biblioteca publică din Los Angeles pentru a face cercetări în secţiunea mare a acesteia dedicată genealogiei. Îşi ţinea cercetările, înregistrările grupului de familie, tabelele cu arborele genealogic şi istorisirile pe care chiar el le nota în registre.

Ocazional, călătoream cu el în diferite locuri în care trebuia să participe la conferinţe. Punea câteva registre în portbagaj şi, după conferinţa ţăruşului, el spunea: «Haide să mergem la casa unui văr pentru câteva minute. Sunt anumite informaţii pe care aş dori să le verific». Mergeam la casa vărului. El lua registrele din portbagaj şi, imediat, masa din sufragerie se umplea de înregistrări ale grupului de familie.

Dacă unul dintre membrii familiei dorea să se asigure că propria cercetare conţinea informaţiile corecte, acesta îl suna sau îi scria tatălui meu pentru a verifica informaţiile, deoarece ştia că el le avea pe cele corecte. Munca pe care a făcut-o a fost prodigioasă”³.

Odată, în timp ce preşedintele Hunter slujea în Cvorumul celor Doisprezece, învăţătorii săi de acasă l-au vizitat şi i-au spus: „Dorim să vă arătăm înregistrările grupului de familie pe care le-am pregătit… Nu avem suficient timp pentru a le vedea pe ale dumneavoastră, dar, data viitoare când vom veni, ne-ar plăcea să ne uităm la ele”.

Preşedintele Hunter a spus: „Acest lucru mi s-a părut foarte interesant. Am muncit o lună pentru a mă pregăti pentru următoarea vizită a învăţătorilor de acasă”⁴.

Din anul 1964 până în anul 1972, Howard W. Hunter a prezidat asupra Societăţii de Genealogie din Utah (vezi pagina 20). În anul 1994, la o adunare în cadrul căreia i s-a adus un omagiu preşedintelui Hunter şi s-a sărbătorit cea de-a 100-a aniversare a Societăţii de Genealogie, el a spus:

„În seara de dinaintea celei de-a 87-a aniversări a zilei mele de naştere, mă minunez uitându-mă la modelul creat de Domnul în ceea ce priveşte înaintarea muncii de întocmire a istoriei familiei şi a celei făcute în templu. Când am fost preşedintele Societăţii de Genealogie din Utah, am primit viziuni privind modul în care aceasta va progresa rapid. Acum, noi vedem cum ceva măreţ se întâmplă în întreaga lume. Evanghelia înaintează şi ajunge la fiecare naţiune, neam, limbă şi popor. Găsim temple în întreaga lume şi spiritul lui Ilie atinge inimile multor membri care fac munca de întocmire a istoriei familiei şi rânduielile în templu într-un ritm fără precedent”⁵.

Părinţii lui Howard W. Hunter, John William (Will) Hunter şi Nellie Marie Rasmussen Hunter

Învăţături ale lui Howard W. Hunter

Templele sunt construite pentru a se înfăptui rânduieli esenţiale necesare salvării şi exaltării copiilor lui Dumnezeu.

Templele sunt sacre datorită celei mai apropiate comunicări dintre Domnul şi cei care primesc cele mai înalte şi mai sacre rânduieli ale preoţiei sfinte. Templul este locul în care lucrurile de pe pământ se unesc cu lucrurile din cer… Marea familie a lui Dumnezeu va fi unită prin intermediul rânduielilor Evangheliei necesare salvării. Munca făcută pentru şi în folosul celor decedaţi şi rânduielile pentru cei vii reprezintă scopurile templelor.⁶

Evanghelia proclamată lumii de sfinţii din zilele din urmă este Evanghelia lui Isus Hristos restaurată pe pământ în această dispensaţie şi este dată pentru mântuirea întregii omeniri. Domnul Însuşi ne-a revelat ceea ce este important pentru salvarea şi exaltarea copiilor Săi. Unul dintre aceste lucruri importante este faptul că templele trebuie să fie construite în vederea înfăptuirii rânduielilor care nu pot fi înfăptuite în altă parte.

Când se explică acest lucru oamenilor din întreaga lume care vin şi se uită la templele noastre, întrebarea pe care aceşti oameni o adresează cel mai frecvent este: Care sunt rânduielile care se înfăptuiesc în temple?

Botezul pentru cei morţi

Drept răspuns, adesea le explicăm mai întâi rânduiala cunoscută drept botezul pentru cei morţi. Observăm că mulţi creştini cred că, în momentul morţii, situaţia noastră în faţa Domnului este hotărâtă pentru eternitate, căci nu i-a spus Hristos lui Nicodim: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan 3:5)? Cu toate acestea, ştim că mulţi oameni au murit fără să fi primit rânduiala botezului şi, astfel, potrivit celor spuse de Hristos lui Nicodim, ei nu vor putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Acest lucru ridică întrebarea: Este Dumnezeu drept?

Răspunsul este: Desigur că Dumnezeu este drept. Este evident faptul că ceea ce Salvatorul i-a spus lui Nicodim presupune faptul că botezurile pot fi înfăptuite pentru cei care au murit şi care nu au fost botezaţi. Profeţii din zilele din urmă ne-au spus că botezul este o rânduială pământeană care poate fi înfăptuită doar de cei vii. Cum pot atunci cei care au decedat să fie botezaţi dacă doar cei vii pot înfăptui rânduiala? Aceasta a fost tema celor scrise de apostolul Pavel corintenilor atunci când el a întrebat:

„Altfel, ce ar face cei ce se botează pentru cei morţi? Dacă nu învie morţii nicidecum, de ce se mai botează ei pentru cei morţi?” (1 Corinteni 15:29).⁷

Este în regulă ca cei care au trăit pe pământ şi au murit fără a avea ocazia de a fi botezaţi să nu li se ofere această şansă de-a lungul eternităţii? Este ceva greşit în faptul că cei vii înfăptuiesc botezuri pentru cei morţi? Poate că cel mai măreţ exemplu al muncii făcute pentru şi în folosul celor decedaţi este dat de Însuşi Învăţătorul. El Şi-a dat viaţa ispăşind pentru şi în folosul nostru, pentru ca toţi cei care mor să poată trăi din nou şi să aibă viaţă eternă. El a făcut pentru noi ceea ce noi nu am fi putut face pentru noi înşine. Într-un mod asemănător, noi putem înfăptui rânduieli pentru cei care nu au avut ocazia să le primească în timpul vieţii lor.⁸

Înzestrarea

Înzestrarea este o altă rânduială înfăptuită în templele noastre. Constă din două părţi: prima reprezintă o serie de instrucţiuni, iar a doua este o serie de promisiuni sau legăminte pe care persoana care primeşte înzestrarea le face – promite să trăiască în neprihănire şi să se supună cerinţelor Evangheliei lui Isus Hristos. Înzestrarea este o rânduială dată pentru a le oferi mari binecuvântări sfinţilor – atât celor vii cât şi celor morţi. Astfel, este, de asemenea, o rânduială înfăptuită de cei vii pentru şi în folosul persoanele decedate; este înfăptuită pentru cei cărora le-a fost deja făcută rânduiala botezului.

Căsătoria celestială

O altă rânduială din templu este cea a căsătoriei celestiale, în cadrul căreia soţia este pecetluită cu soţul şi soţul este pecetluit cu soţia pentru eternitate. Desigur, ştim că cele civile se sfârşesc odată cu moartea; dar căsătoriile eterne înfăptuite în templu pot dăinui pentru eternitate. Copiii născuţi unui soţ şi unei soţii care au fost căsătoriţi pentru eternitate sunt în mod automat pecetluiţi cu părinţii lor pentru eternitate. Dacă aceştia se nasc înainte ca soţia să fi fost pecetluită cu soţul, există o rânduială de pecetluire în templu care îi poate pecetlui pe aceşti copii cu părinţii lor pentru eternitate şi tot aşa copiii pot fi pecetluiţi cu părinţii lor decedaţi

Toate aceste rânduieli ale preoţiei sunt esenţiale pentru salvarea şi exaltarea copiilor Tatălui nostru din Cer.⁹

„Cu siguranţă, nu există nicio muncă precum cea realizată în templu.”

Obiectivul muncii de întocmire a istoriei familiei este de a pune la dispoziţia tuturor oamenilor toate binecuvântările din templu.

Cu siguranţă, noi, cei aflaţi de această parte a vălului, avem o lucrare măreaţă de făcut… Construirea de temple are o însemnătate mare pentru noi şi pentru omenire iar responsabilităţile noastre devin clare. Trebuie să primim rânduielile preoţiei care se înfăptuiesc în templu şi care sunt necesare pentru exaltarea noastră; apoi, trebuie să înfăptuim munca necesară pentru cei care nu au avut ocazia de a accepta Evanghelia în această viaţă. Putem face munca pentru alţii în doi paşi: primul, cercetăm istoria familiei pentru a afla cine sunt strămoşii noştri; al doilea, înfăptuim rânduielile în templu pentru a le oferi aceleaşi ocazii acordate celor în viaţă.

Cu toate acestea, există mulţi membri ai Bisericii al căror acces la temple este limitat. Ei fac tot ce pot. Ei efectuează cercetările pentru istoria familiei, iar rânduielile din templu sunt înfăptuite de alţii. Pe de altă parte, există unii membri care sunt implicaţi în munca din templu, dar care nu reuşesc să facă cercetările pentru istoria familiei lor. Cu toate că slujirea lor în sprijinirea altora este divină, ei pierd o binecuvântare atunci când nu îşi caută propriile rude decedate aşa cum am fost îndrumaţi în mod divin de profeţii din zilele din urmă.

Îmi amintesc de o experienţă pe care am avut-o cu mulţi ani în urmă care este asemănătoare acestei situaţii. La sfârşitul unei adunări de post şi mărturii, episcopul a spus: „Am avut o experienţă spirituală astăzi ascultând mărturiile depuse de fiecare dintre noi. Aceasta deoarece am postit potrivit legii Domnului. Dar să nu uităm că legea constă din două părţi: ca noi să postim fără să mâncăm şi să bem, precum şi ca noi să contribuim cu ceea ce am economisit astfel la magazia episcopului în folosul celor mai puţin norocoşi”. Apoi, a adăugat: „Sper că niciunul dintre noi nu va pleca astăzi cu doar o jumătate a binecuvântării”.

Am învăţat că cei care sunt implicaţi în cercetări pentru istoria familiei şi care, apoi, înfăptuiesc rânduielile din templu pentru cei ale căror nume le-au găsit vor cunoaşte bucuria suplimentară de a primi ambele jumătăţi ale binecuvântării.

Mai mult, cei decedaţi aşteaptă cu nerăbdare ca sfinţii din zilele din urmă să le caute numele şi, apoi, să meargă la temple pentru a face rânduieli pentru şi în folosul lor, pentru ca ei să poată fi eliberaţi din închisoarea din lumea spiritelor. Cu toţii trebuie să găsim bucurie făcând această lucrare minunată a dragostei.¹⁰

Obiectivul muncii de întocmire a istoriei familiei este de a pune la dispoziţia tuturor oamenilor toate binecuvântările din templu, atât celor vii, cât şi celor morţi. Când mergem la templu şi facem munca pentru cei morţi, avem un sentiment mai puternic de alianţă cu Dumnezeu şi o înţelegere mai bună a planului Său pentru salvarea omenirii. Învăţăm să ne iubim aproapele ca pe noi înşine. Cu siguranţă, nu există nicio muncă precum cea realizată în templu.¹¹

Fie ca noi să fim cutezători în grăbirea muncii de întocmire a istoriei familiei şi a muncii din templu.

Când facem munca în templu pentru cei care au decedat, ne amintim de sfatul inspirat dat de preşedintele Joseph F. Smith, care a declarat: „Prin intermediul eforturilor noastre pentru şi în folosul lor, ei nu vor mai fi încătuşaţi şi întunericul care îi înconjoară va dispărea, astfel încât lumina să poată străluci asupra lor şi ei vor auzi în lumea spiritelor despre lucrarea pe care copiii lor de aici au făcut-o pentru ei şi se vor bucura” [în Conference Report, oct 1916, p. 6].¹²

Această lucrare sacră [cea de întocmire a istoriei familiei şi cea din templu] are un loc important în inima şi mintea membrilor Primei Preşedinţii şi ai Cvorumului celor Doisprezece. Vorbesc în numele tuturor membrilor Primei Preşedinţii şi ai Cvorumului celor Doisprezece când le mulţumesc celor care au avut contribuţii valoroase înfăptuind rânduielile necesare salvării pentru şi în folosul celor de dincolo de văl… Suntem recunoscători armatei de voluntari care ajută la înaintarea acestei lucrări în întreaga lume. Vă mulţumim pentru tot ce faceţi atât de bine.

Profetul Joseph Smith a spus: „Cea mai mare responsabilitate pe care Dumnezeu ne-a dat-o în această lume este aceea de a ne căuta morţii” (Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith (2007), p. 502). El a mai spus: „Acei sfinţi care neglijează înfăptuirea acestei rânduieli în numele rudelor decedate sunt ei înşişi în pericol de a-şi pierde propria salvare” [Învăţături ale preşedinţilor Bisericii: Joseph Smith, p. 499].

Având aceeaşi viziune a acestei importante revelaţii, preşedintele Brigham Young a spus: „Avem o lucrare de făcut la fel de importantă în ceea ce priveşte îndatoririle acesteia precum a fost lucrarea Salvatorului şi îndatoririle ei. Părinţii noştri nu pot fi făcuţi perfecţi fără noi; noi nu putem fi făcuţi perfecţi fără ei. Ei şi-au îndeplinit lucrarea şi acum dorm. Noi suntem chemaţi acum să ne facem lucrarea, care va fi cea mai măreaţă lucrare pe care omul a făcut-o vreodată pe pământ” (Discourses of Brigham Young, selecţie realizată de John A. Widtsoe, oraşul Salt Lake: Deseret Book Co., 1941, p. 406).

Fiecare profet care a condus această Biserică din perioada lui Joseph Smith până în prezent a repetat acest adevăr sublim. Îndrumată de aceste adevăruri, încă de la începutul acestei dispensaţii, Biserica a fost implicată în lucrarea de salvare şi exaltare a tuturor fiilor şi fiicelor lui Dumnezeu, indiferent de perioada în care au trăit pe pământ.

Noi, cei care trăim în această perioadă, suntem cei pe care Dumnezeu i-a numit dinainte de a ne naşte să fim reprezentanţii Săi pe pământ în această dispensaţie. Noi suntem din casa lui Israel. Noi deţinem puterile sacre de a fi izbăvitori pe muntele Sion în zilele din urmă [vezi Obadia 1:21].

În ceea ce priveşte munca în templu şi cea de întocmire a istoriei familiei, am un mesaj important: Această muncă trebuie grăbită. Munca ce trebuie înfăptuită este imensă şi depăşeşte limitele înţelegerii umane. Anul trecut [1993], am înfăptuit înzestrări în templu pentru cei decedaţi pentru aproximativ cinci milioane şi jumătate de persoane, dar în acel an au murit aproximativ cincizeci de milioane de persoane. Acest lucru ar putea sugera inutilitate cu privire la lucrarea pe care o avem de făcut, dar noi nu ne putem gândi la inutilitate. Cu siguranţă, Domnul ne va sprijini dacă depunem tot efortul pentru a îndeplini porunca de a face munca de întocmire a istoriei familiei şi pe cea din templu. Marea lucrare din temple şi tot ceea ce sprijină această lucrare trebuie să sporească. Este absolut necesar

Dragii mei fraţi şi dragile mele surori, fie ca noi să fim cutezători în grăbirea muncii de întocmire a istoriei familiei şi a celei din templu. Domnul a spus: „Lucrarea templului Meu şi toate lucrurile pe care le-am desemnat să continue şi să nu se oprească; şi sârguinţa voastră, şi perseverenţa voastră, şi răbdarea voastră, şi lucrările voastre să fie dublate şi voi nu veţi pierde în niciun fel răsplata voastră, spune Domnul oştirilor” (D&L 127:4).

Vă încurajez în eforturile dumneavoastră folosind următoarele cuvinte ale profetului Joseph Smith; „Fraţilor, să nu perseverăm noi într-o cauză aşa măreaţă? Mergeţi înainte şi nu înapoi. Curaj, fraţilor; şi înainte, înainte, spre victorie! Inima voastră să se bucure şi să fie foarte veselă. Pământul să izbucnească în cântece. Morţii să cânte imnuri de laudă veşnică regelui Emanuel, care a stabilit, înainte de a fi lumea, ceea ce ne va da nouă puterea să-i răscumpărăm din închisoare; pentru că prizonierii vor fi liberi” (D&L 128:22).

Iubesc această muncă. Ştiu că Domnul ne va oferi tot ceea ce ne va fi necesar pentru a o îndeplini pe măsură ce ne facem partea cu devotament. Fie ca Domnul să ne binecuvânteze pe fiecare în parte pe măsură ce ne aducem contribuţia la această lucrare măreaţă, pe care trebuie să o înfăptuim în zilele noastre.¹³

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

Meditaţi asupra primei fraze din secţiunea 1. Cum v-a ajutat înfăptuirea de rânduieli în templu să vă apropiaţi mai mult de Dumnezeu? Ce informaţie prezentată în această secţiune vă poate ajuta să explicaţi scopurile templelor cuiva care nu le înţelege?
În ce mod aţi avut parte de „ambele jumătăţi ale binecuvântării” legată de munca de întocmire a istoriei familiei şi de cea din templu? (Vezi secţiunea 2.) Cum îi putem implica pe copii şi pe alţi membri ai familiei în îndeplinirea acestei lucrări importante?
În timp ce recitiţi învăţăturile preşedintelui Hunter din secţiunea 3, gândiţi-vă la importanţa pe care Domnul o acordă muncii de întocmire a istoriei familiei şi celei făcute în templu. În ce mod sunt grăbite astăzi munca de întocmire a istoriei familiei şi cea făcută în templu? În ce mod putem să contribuim mai mult la această lucrare?

Scripturi suplimentare

Isaia 42:6-7; Maleahi 4:5-6; 1 Petru 3:18-20; 4:6; D&L 2; 110:12-15; 124:28-30; 128:15-18; 138:57-59

Ajutor pentru studiu

Pentru a face ca toate cuvintele profeţilor să ni se aplice, gândiţi-vă la legătura pe care aceste învăţături o au cu dumneavoastră (vezi Predarea, nu este chemare mai mare [1999], p. 170). În timpul studiului dumneavoastră, puteţi să vă întrebaţi cum vă pot ajuta aceste învăţături cu grijile, întrebările şi încercările din viaţa dumneavoastră.