Capitolul 21

Munca misionară – miracolul zilelor din urmă

„Vă invit să deveniţi o mare armată entuziasmată să facă această lucrare şi având o dorinţă uriaşă de a-i ajuta pe misionari în responsabilitatea importantă pe care o au.”

Din viaţa lui Gordon B. Hinckley

Când era tânăr, Gordon B. Hinckley era un deţinător demn al preoţiei, dar nu s-a aşteptat să fie chemat să slujească în misiune cu timp deplin. „Era perioada celei mai mari crize economice din istoria lumii”, a explicat el mai târziu. „Rata şomajului în [oraşul Salt Lake] a atins aproximativ 35% şi majoritatea şomerilor erau soţi şi taţi, deoarece existau puţine femei angajate. În vremea aceea, erau foarte puţini misionari în câmpul misiunii… Mi-am luat licenţa şi am plănuit să fac, cumva, masteratul. Apoi, episcopul mi-a dat ceea ce mi se părea a fi o sugestie şocantă. Mi-a vorbit despre misiune.”¹

Gordon a acceptat „sugestia şocantă” a episcopului său şi, în anul 1933, a fost chemat să slujească în Anglia – fiind unul dintre cei 525 de misionari chemaţi în acel an.² A înfruntat multe greutăţi în timpul misiunii lui, dar slujirea pe care a făcut-o a oferit o temelie sigură credinţei sale:

„Munca în câmpul misiunii nu a fost uşoară. A fost grea şi descurajatoare. Dar ce experienţă minunată a fost! Gândindu-mă în urmă, recunosc că am fost, probabil, un tânăr egoist când am ajuns în Marea Britanie. Ce binecuvântare s-a dovedit a fi faptul de a lăsa interesele mele deoparte şi a face loc intereselor mai importante ale muncii Domnului …

Cât de profund recunoscător sunt pentru experienţa acelei misiuni. Am influenţat viaţa câtorva oameni care, mai târziu, şi-au exprimat aprecierea. Acest lucru a însemnat mult pentru mine. Dar nu m-a preocupat niciodată numărul de botezuri pe care le-am avut sau pe care le-au avut alţi misionari. Satisfacţia mea provenea din asigurarea că am făcut ceea ce a dorit Domnul să fac şi că am fost un instrument în mâinile Sale pentru a duce la îndeplinire scopurile Sale. În cursul acelei experienţe, în fiinţa mea a luat naştere o convingere şi o cunoaştere că aceasta este, cu adevărat, munca adevărată şi vie a lui Dumnezeu, restaurată printr-un profet pentru binecuvântarea tuturor acelora care o vor accepta şi vor trăi potrivit principiilor ei”³.

Misiunea preşedintelui Hinckley a reprezentat începutul unei vieţi dedicate muncii Domnului. În timp ce slujea în calitate de preşedinte al Bisericii, el a călătorit mai mult de un milion şi jumătate de kilometri vizitând peste 70 de ţări pentru a depune mărturie despre Isus Hristos şi Evanghelia Sa restaurată.⁴

Preşedintele Hinckley a lansat des chemarea ca membrii Bisericii să i se alăture în împărtăşirea Evangheliei. Peste 400.000 de misionari cu timp deplin au răspuns acelei chemări în timp ce era preşedinte. Prin slujirea lor şi prin munca membrilor misionari, peste 3.500.000 de convertiţi au fost botezaţi în acea perioadă.⁵

Mereu optimist, preşedintele Hinckley a împărtăşit o viziune largă cu privire la modul în care lucrarea Domnului va continua să crească:

„Dacă mergem înainte, fără să pierdem niciodată din vedere ţelul nostru, fără să vorbim cu răutate despre cineva, trăind conform principiilor despre care ştim că sunt drepte, această cauză va înainta în continuare maiestuos şi cu putere pentru a umple pământul. Uşi care sunt acum închise propovăduirii Evangheliei vor fi deschise”⁶.

„Speranţa noastră în ceea ce priveşte viitorul este mare şi credinţa noastră este puternică. Noi ştim că acesta este doar începutul a ceea ce va urma în anii pe care îi avem în faţă… Misiunea ce ne revine în a duce mai departe lucrarea este uriaşă. Dar ocazia pe care o avem este glorioasă.”⁷

„Haideţi să ne întindem braţele către lume prin slujirea noastră misionară, propovăduind despre restaurarea Evangheliei tuturor acelora care ne vor asculta.”

Învăţături ale lui Gordon B. Hinckley

Trebuie să ne întindem braţele către lume prin slujirea noastră misionară, propovăduind tuturor acelora care ne vor asculta.

Avem responsabilitatea divină de a duce Evanghelia fiecărei naţiuni, fiecărui neam, fiecărei limbi şi fiecărui popor. Ni s-a încredinţat sarcina de a propovădui şi a boteza în numele Domnului Isus Hristos. Salvatorul înviat a spus: „Duceţi-vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură” [Marcu 16:15]. Suntem angajaţi într-o cruciadă vastă şi istovitoare în favoarea adevărului şi bunătăţii.⁸

S-a făcut muncă misionară încă înainte ca Biserica să fie organizată. A continuat să se facă de atunci, în pofida greutăţilor prin care membrii noştri au trecut de multe ori. Fie ca noi, fiecare dintre noi, să ne luăm angajamentul de a răspunde la o nouă ocazie, de a avea un nou simţ al responsabilităţii, o nouă asumare a obligaţiei de a-L ajuta pe Tatăl nostru din Cer în lucrarea Sa glorioasă de a realiza nemurirea şi viaţa veşnică a fiilor şi fiicelor Sale de pe întreg pământul.⁹

Fie ca noi, în calitate de sfinţi din zilele din urmă, să ne întindem braţele către aceia care nu au aceeaşi religie ca noi. Fie ca noi să nu ne purtăm niciodată cu aroganţă sau având o atitudine de superioritate. Ci, din contră, să dăm dovadă de dragoste, de respect şi să fim dornici de a-i ajuta. Suntem foarte greşit înţeleşi şi mă tem că, în multe cazuri, acest lucru este din cauza noastră. Putem fi mai toleranţi, mai amabili, mai prietenoşi, exemple mai bune decât am fost în trecut. Să-i învăţăm pe copiii noştri să fie prietenoşi cu alţii, să-i trateze cu respect, dragoste şi admiraţie. Acest lucru va duce la rezultate mult mai bune decât o atitudine egoistă …

Haideţi să ne întindem braţele către lume prin slujirea noastră misionară, propovăduind despre restaurarea Evangheliei tuturor acelora care ne vor asculta, vorbind fără teamă şi, de asemenea, fără ipocrizie, despre Prima Viziune, depunând mărturie despre Cartea lui Mormon şi despre restaurarea preoţiei. Haideţi, fraţii şi surorile mele, să îngenunchem şi să ne rugăm pentru ocazia de a-i aduce pe alţii să simtă bucuria Evangheliei.¹⁰

Este un lucru uimitor şi minunat că mii de oameni au fost influenţaţi de miracolul Spiritului Sfânt, că ei cred, acceptă şi devin membri. Ei sunt botezaţi. Vieţile lor sunt influenţate în bine pentru totdeauna. Au loc miracole. O sămânţă de credinţă pătrunde în inimile lor. Ea creşte pe măsură ce ei învaţă. Şi ei acceptă principiu după principiu, până ce primesc toate binecuvântările care sunt date celor care merg cu credinţă în aceasta, în Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă.¹¹

Trebuie să-i ajutăm pe misionarii cu timp deplin să-i aducă pe alţii la cunoaşterea adevărului.

Am cunoscut o femeie din America de Sud care se alăturase recent Bisericii. Fiind motivată de o dragoste imensă pentru ceea ce găsise, ea începuse entuziasmată să le spună şi altora. În timpul unei perioade de numai şapte luni de la botezul ei, ea le oferise misionarilor trei sute de date de contact ale cunoştinţelor ei cărora să le explice Evanghelia. La un moment dat, şaizeci au venit în Biserică. În São Paulo, Brazilia, l-am întâlnit pe misionarul tânăr care îi propovăduise Evanghelia. Şi el fusese convertit şi plecase în misiune pentru a reprezenta Biserica, făcând mari sacrificii financiare. Femeia despre care vă vorbesc a fost una dintre cele patruzeci şi trei de persoane pe care le-a ajutat să vină în Biserică până în acel moment. Prin intermediul acestui tânăr din Brazilia, peste o sută de persoane s-au alăturat Bisericii – patruzeci şi trei de convertiţi cu ajutorul lui, şaizeci cu ajutorul uneia dintre persoanele pe care le-a convertit şi mult mai mulţi care urmau să fie convertiţi prin intermediul convertiţilor lui.¹²

Foarte mulţi se uită la munca misionară ca la o simplă distribuire de broşuri religioase. Toţi cei cărora le este cunoscută această muncă ştiu că există o cale mai bună. Acea cale este prin membrii Bisericii. Oricând există un membru al Bisericii care prezintă un simpatizant, există imediat un sistem de sprijin. Membrul Bisericii depune mărturie despre adevărul lucrării. El ţine mult la fericirea prietenului său simpatizant. El se bucură când prietenul lui face progrese în învăţarea Evangheliei.

Misionarii cu timp deplin pot face propovăduirea concretă, dar membrul Bisericii, ori de câte ori este posibil, va susţine această propovăduire prin oferirea casei lui pentru a fi dusă mai departe această slujire misionară. El va depune o mărturie sinceră despre divinitatea lucrării. El va fi acolo pentru a răspunde la întrebări când misionarii nu sunt în apropiere. El va fi un prieten pentru convertitul care face o schimbare mare şi uneori dificilă.

Nu trebuie să ne fie deloc ruşine de Evanghelie. Trebuie să fim mândri de ea. „Să nu-ţi fie ruşine dar de mărturisirea Domnului nostru”, i-a scris Pavel lui Timotei (2 Timotei 1:8). Pretutindeni există ocazii de a împărtăşi Evanghelia …

„Pretutindeni există ocazii de a împărtăşi Evanghelia.”

Procesul aducerii de oameni noi în Biserică nu este numai responsabilitatea misionarilor. Ei au cel mai mare succes când membrii devin sursa prin care se găsesc noii simpatizanţi …

Fie ca, în inima fiecărui membru, să se cultive o conştientizare a potenţialului său de a-i aduce pe alţii la cunoaşterea adevărului. Lăsaţi-l să lucreze la descoperirea acestuia. Lăsaţi-l să se roage cu multă sinceritate în legătură cu acesta …

Stimaţi fraţi şi surori, îi putem lăsa pe misionari să se descurce singuri sau îi putem ajuta. Dacă se vor descurca singuri, vor bate la uşi zi după zi şi recolta va fi săracă. Sau noi, ca membri, îi putem ajuta să-i găsească pe simpatizanţi şi să-i înveţe …

Fie ca membrii fiecărui ţăruş să-și dezvolte capacitatea de a recunoaște ocaziile de a-i găsi pe cei care vor asculta mesajul Evangheliei. În acest proces, noi nu trebuie să jignim. Nu trebuie să fim aroganţi. Modul cel mai eficient de a împărtăşi Evanghelia va fi bunătatea şi exemplul propriilor vieţi. Şi, pe măsură ce ne angajăm în această slujire, vieţile noastre se vor îmbunătăţi, vom fi alerţi pentru a vedea că nu facem sau spunem nimic ce le-ar putea împiedica progresul celor pe care încercăm să-i conducem spre adevăr …

Trebuie să aibă loc o insuflare de entuziasm în fiecare organizaţie auxiliară a Bisericii. Fie ca acest subiect [al muncii misionare] să fie discutat din când în când în cadrul adunărilor de împărtăşanie. Fie ca acesta să fie discutat de către preoţi şi membrele Societăţii de Alinare în cadrul adunărilor lor săptămânale. Fie ca tinerii băieţi şi tinerele fete să vorbească despre această repsonsabilitate importantă şi să planifice moduri în care pot ajuta. Fie ca şi copiii de la Societatea Primară să se gândească la moduri în care pot ajuta. Mulţi părinţi au venit în Biserică datorită unui copil care a fost invitat la Societatea Primară …

Fraţi şi surori, vă invit pe toţi, din episcopii şi [ţăruşi], din districte şi ramuri, să deveniţi o mare armată entuziasmată să facă această lucrare şi având o dorinţă uriaşă de a-i ajuta pe misionari în responsabilitatea importantă pe care o au de a duce Evanghelia fiecărei naţiuni, fiecărui neam, fiecărei seminţii şi fiecărui popor. „Câmpul este alb [şi gata] pentru seceriş” (D&L 4:4). Domnul a declarat aceasta în mod repetat. Să nu-L credem pe cuvânt?¹³

În numele misionarilor… doresc să insist ca dumneavoastră, sfinţii, să faceţi tot ce puteţi pentru a oferi date de contact [ale oamenilor] cărora le pot propovădui. Veţi fi fericiţi dacă veţi face acest lucru. Fiecare persoană pe care o veţi vedea că vine în Biserică datorită eforturilor dumneavoastră vă va aduce fericire în viaţă. Vă fac această promisiune fiecăruia dintre dumneavoastră.¹⁴

Munca misionară cu timp deplin aduce fericire de durată celor care slujesc.

Trebuie să ridicăm standardele de demnitate şi de pregătire pentru cei care merg în lume ca ambasadori ai Domnului Isus Hristos.¹⁵

Lumea din zilele noastre are nevoie de puterea mărturiei pure. Are nevoie de Evanghelia lui Isus Hristos şi, dacă lumea trebuie să audă acea Evanghelie, trebuie să existe mesageri care să o propovăduiască.

Le cerem părinţilor să înceapă devreme să-i pregătească pe copiii lor [pentru slujirea misionară]. Copiii crescuţi în cămine în care există rugăciunea în familie, unde există seara în familie, unde se citesc scripturile, unde tatăl şi mama sunt activi în Biserică şi vorbesc cu entuziasm despre Biserică şi despre Evanghelie, se umplu de o dorinţă de a propovădui altora Evanghelia. În cadrul unor astfel de cămine, munca misionară este, de obicei, o tradiţie. Se fac conturi de economii la bancă de când copiii sunt încă mici. Băieţii cresc ştiind că se aşteaptă ca ei să fie chemaţi să slujească în calitate de misionari pentru Biserică. Misiunea devine la fel de importantă în planul vieţii unui băiat precum dobândirea unei educaţii.¹⁶

Munca misionară este, în esenţă, o responsabilitate a preoţiei. Prin urmare, tinerii noştri băieţi trebuie să poarte cea mai mare povară. Aceasta este responsabilitatea şi obligaţia lor.¹⁷

Tineri [băieţi], sper că voi toţi veţi fi îndrumaţi spre slujirea misionară. Nu vă promit că vă veţi distra. Nu vă promit că veţi avea parte de o viaţă uşoară şi de confort. Nu vă promit că nu veţi fi descurajaţi, că nu vă va fi teamă, că nu veţi fi, uneori, nefericiți. Dar vă pot promite că veţi creşte cum nu aţi crescut niciodată în întreaga voastră viaţă într-o perioadă de timp atât de scurtă. Vă pot promite fericire unică, minunată şi de durată. Vă pot promite că vă veţi reevalua vieţile, că veţi stabili noi priorităţi, că veţi trăi mai aproape de Domnul, că rugăciunea va deveni o experienţă reală şi minunată, că veţi păși cu credinţă în rezultatul lucrurilor bune pe care le veţi face.¹⁸

Avem nevoie de tinere fete [să slujească în misiuni]. Ele fac o muncă remarcabilă. Ele pot merge în căminele în care tinerii misionari nu pot …

[Totuşi]… tinerele fete nu trebuie să simtă că au o datorie comparabilă cu cea a tinerilor băieţi. Unele dintre ele doresc foarte mult să meargă în misiune. Dacă acesta este cazul, ele trebuie să se sfătuiască cu episcopul lor, precum şi cu părinţii lor… Surorilor le spun că veţi fi foarte respectate, se va considera că v-ați îndeplinit în aceeași măsură îndatorirea și eforturile voastre vor fi la fel de acceptate de Domnul şi de Biserică fie că mergeţi în misiune sau nu mergeţi în misiune.¹⁹

Pe lângă nevoia de tineri misionari şi tinere misionare, există o nevoie tot mai mare de cupluri care să slujească în misiune. Cuplurile de seniori fac o treabă extraordinară în misiune. Este nevoie de mai multe cupluri de misionari. Avem nevoie în special de cei care vorbesc limbi străine. Ei pot sluji în multe responsabilităţi sub îndrumarea preşedinţilor de misiune atenţi şi delicaţi.

Odată cu creşterea numărului de oameni care se pensionează având încă o stare de sănătate bună şi fiind plini de vitalitate, mulţi pot împlini o nevoie uriaşă în munca Domnului.²⁰

[Avem] pensionari şi pensionare care slujesc îndeplinind responsabilități însemnate ca misionari pentru această Biserică în întreaga lume. Numărul lor este în creştere. Merg acolo unde sunt chemaţi. Slujesc acolo unde este nevoie de ei. Leagă prietenii, îşi împărtăşesc talentele, deschid uşi pentru cei care nu-i vor uita niciodată pe bărbaţii şi pe femeile care au venit la ei cu un spirit complet altruist, să-i înveţe şi să le facă bine. Nu sunt remuneraţi. Îşi plătesc misiunea din surse proprii. Devotamentul lor este nelimitat. Roadele eforturilor lor sunt de nemăsurat.²¹

„Lumea de astăzi… are nevoie de Evanghelia lui Isus Hristos şi, dacă lumea trebuie să audă acea Evanghelie, trebuie să existe mesageri care să o propovăduiască.”

Când le prezentăm altora Evanghelia, Spiritul Domnului ne ajută să trecem peste diferenţele dintre noi.

Pentru că toţi provenim din aceeaşi familie [în calitate de copii ai lui Dumnezeu], reacţionăm la acelaşi adevăr. Faptul că unii au culoarea pielii puţin mai diferită, că au forma ochilor puţin mai diferită şi că unii poartă un anumit fel de îmbrăcăminte nu îi face deloc un alt fel de indivizi. Bărbaţii şi femeile din întreaga lume reacţionează la aceiaşi stimuli în practic acelaşi fel. Când le e frig, caută căldură; când îi doare, îi doare la fel; au parte de tristeţe şi au parte de bucurie …

Când diferenţele – chiar şi faţă de vecinii noştri sau faţă de alte culturi – par să stea ca nişte bariere în timp ce încercăm să împărtăşim Evanghelia, acestea sunt înlăturate, de obicei, de curtoazia modestă. Când ţinem porunca Domnului de a le prezenta altora Evanghelia, depun mărturie că Spiritul Domnului ne ajută să trecem peste diferenţele dintre cel care propovăduieşte şi cel căruia i se propovăduieşte. Domnul a clarificat acest proces când a spus: „De aceea, cel care predică [prin Spirit] şi cel care primeşte [prin Spirit] se înţeleg unul cu altul şi amândoi sunt edificaţi şi se bucură împreună” (D&L 50:22).

Sunt liniştit să ştiu că metoda cea mai eficientă pe care fiecare dintre noi o avem în chemarea noastră de a împărtăşi Evanghelia este Spiritul Domnului. L-am văzut cu toţii în alţii. Pe măsură ce facem munca Domnului, îl simţim, de asemenea, în noi înşine. În astfel de situaţii, diferenţele superficiale dintre noi şi cei cărora le propovăduim par să cadă de pe ochii noştri ca nişte solzi. (Vezi 2 Nefi 30:6.) O relaţie caldă de înfrăţire şi înţelegere se naşte şi este ceva minunat. Pur şi simplu ne înţelegem unul pe altul şi suntem pur şi simplu edificaţi şi ne bucurăm împreună.²²

Pe măsură ce înaintăm cu credinţă, Domnul va binecuvânta eforturile noastre de a le prezenta altora Evanghelia.

Cu adevărat, suntem angajaţi într-o lucrare minunată şi un miracol… Dumnezeul din Cer a înfăptuit acest miracol al zilelor din urmă şi ceea ce am văzut nu este decât începutul lucrurilor măreţe care se vor mai întâmpla. Munca va fi înfăptuită de bărbaţi umili şi femei umile, tineri şi bătrâni.²³

Munca va avea succes deoarece Domnul este cel care a promis:

„Şi acolo unde vă primeşte pe voi, Eu, de asemenea, voi fi, pentru că Eu voi merge în faţa voastră. Voi fi la dreapta voastră şi la stânga voastră şi Spiritul Meu va fi în inima voastră şi îngerii Mei în jurul vostru pentru a vă susţine” (D&L 84:88).

Păstrând în minte faptul că Dumnezeu ne-a trimis şi Dumnezeu ne-a făcut promisiuni, haideţi să înaintăm cu credinţă. Pe măsură ce facem aceasta, Domnul va binecuvânta eforturile noastre. Haideţi să ne facem partea şi să împărtăşim Evanghelia celor din jurul nostru, întâi prin exemplu şi, apoi, prin învăţătură.

Piatra care s-a dezlipit din munţi fără ajutorul vreunei mâini va continua să se rostogolească până când va umple tot pământul. (Vezi Daniel 2:34.) Vă las mărturia mea despre acest adevăr şi despre adevărul că fiecare dintre noi poate să ajute în moduri care sunt potrivite împrejurărilor noastre dacă vom căuta îndrumarea şi inspiraţia Tatălui nostru din Cer. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu pe care o facem noi şi, având binecuvântările Sale, nu vom eşua.²⁴

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

De ce ne este, uneori, teamă să împărtăşim Evanghelia? Care sunt câteva dintre modurile în care putem să depăşim acea teamă şi să-i ajutăm pe ceilalţi să cunoască adevărul? (Vezi secţiunea 1.) Care sunt unele dintre miracolele muncii misionare la care aţi fost martori?
De ce misionarii „au cel mai mare succes când membrii devin sursa prin care sunt găsiţi noii simpatizanţi”? (Vezi secţiunea 2.) Care sunt câteva dintre modalităţile prin care membrii îi pot ajuta pe misionarii cu timp deplin?
De ce au misiunile cu timp deplin o influenţă atât de mare în vieţile celor care slujesc? Cum îi pot ajuta părinţii pe copiii lor să se pregătească să slujească în misiune cu timp deplin? (Vezi secţiunea 3.) Cum pot membrii familiei să ajute cuplurile de seniori să se pregătească să slujească?
Recapitulaţi secţiunea 4. Care sunt câteva dintre trăsăturile comune ale tuturor oamenilor? Cum putem trece peste diferenţele care par obstacole mari în împărtăşirea Evangheliei? În ce mod aţi văzut Spiritul Domnului ajutându-i pe oameni să vadă dincolo de diferenţele dintre ei?
Preşedintele Hinckley a subliniat că Domnul ne va binecuvânta eforturile de a împărtăşi Evanghelia dacă „înaintăm cu credinţă” (secţiunea 5). Cum puteţi face ca dorinţa şi credinţa dumneavoastră de a împărtăşi Evanghelia să crească?

Scripturi suplimentare

Isaia 52:7; Matei 28:19-20; Alma 26:1-5; D&L 1:20-23; 4; 18:15-16; 38:40-41

Ajutor pentru predare

„Nu vă temeţi de linişte. Oamenii au nevoie, deseori, de timp pentru a se gândi şi a răspunde la întrebări sau pentru a exprima ceea ce simt. Puteţi să faceţi o pauză după ce aţi adresat o întrebare, după o experienţă spirituală care a fost împărtăşită sau când o persoană are dificultăţi în a se exprima” (Predarea, nu este chemare mai mare [1999], p. 67).