Capitolul 14

Să ne pierdem în slujirea celorlalţi

„Fie ca adevărata semnificaţie a Evangheliei să se reverse în inimile noastre pentru ca noi să ne dăm seama că viaţa noastră, pe care ne-a dat-o Dumnezeu Tatăl, trebuie trăită în slujirea altora.”

Din viaţa lui Gordon B. Hinckley

Tânărul misionar Gordon B. Hinckley a întâmpinat greutăţi în primele săptămâni ale misiunii sale cu timp deplin în Anglia. S-a îmbolnăvit când a ajuns acolo iar încercările sale de a propovădui Evanghelia au fost respinse de mai multe ori. În timpul acelei perioade dificile, el a fost binecuvântat cu ceea ce a numit mai târziu „ziua hotărârii” – o experienţă care i-a influenţat slujirea tot restul vieţii sale.

„Eram descurajat”, şi-a amintit el. „I-am scris o scrisoare bunului meu tată şi i-am spus că simţeam că îmi pierdeam timpul şi îi risipeam banii. El era tatăl meu şi preşedintele meu de ţăruş, un bărbat înţelept şi inspirat. Mi-a scris o scrisoare foarte scurtă în care-mi spunea: «Dragă Gordon, am primit ultima ta scrisoare. Am o singură sugestie: uită de tine şi du-te la muncă». Mai devreme în acea dimineaţă, în timp ce studiam împreună cu colegul meu, citisem aceste cuvinte rostite de Domnul: «Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui» (Marcu 8:35).

Acele cuvinte ale Învăţătorului, urmate de scrisoarea de la tatăl meu, în care mă sfătuia să uit de mine şi să mă duc la muncă, au pătruns în fiinţa mea. Ţinând scrisoarea de la tatăl meu în mână, am intrat în dormitorul meu aflat în casa în care locuiam, de pe strada Wadham, numărul 15, am îngenuncheat şi i-am făcut o promisiune Domnului. Am jurat că voi încerca să uit de mine şi să mă pierd în slujirea Sa.

Acea zi de iulie a anului 1933 a fost ziua hotărârii mele. O nouă lumină a pătruns în viaţa mea şi o nouă bucurie mi-a inundat inima”¹.

Acea lumină nu a mai ieşit niciodată din viaţa lui Gordon B. Hinckley. Din ziua aceea, el şi-a dedicat toate eforturile Domnului, slujind altora. La înmormântarea preşedintelui Hinckley, preşedintele Henry B. Eyring a enumerat câteva dintre contribuţiile preşedintelui Hinckley: a construit temple pe întreg pământul, a avut ideea construirii de temple mai mici pentru a grăbi munca din templu, a înfiinţat Fondul Permanent pentru Educaţie şi a construit Centrul de Conferinţe. Apoi, el a spus:

„Moştenirea sa personală este mult mai vastă decât lista aceasta scurtă şi puterea mea de a o descrie. Dar realizările sale au cel puţin un lucru în comun. Menirea lor a fost mereu aceea de a-i binecuvânta pe oameni cu şanse. Şi s-a gândit mereu la cei care aveau cele mai puţine şanse, oamenii obişnuiţi care se străduiau să facă faţă greutăţilor vieţii de zi cu zi şi provocării de a trăi potrivit Evangheliei lui Isus Hristos. De multe ori, el mă atingea cu degetul pe piept când îi făceam o sugestie şi spunea: «Hal, te-ai gândit la persoana care are greutăţi?»”².

„Îmi doresc să fiu activ şi să muncesc”, a spus preşedintele Hinckley. „Îmi doresc să înfrunt fiecare zi având un scop, un obiectiv. Îmi doresc să folosesc fiecare oră din zi pentru a-i încuraja, a-i binecuvânta pe cei ale căror poveri sunt grele, pentru a clădi credinţa şi a întări mărturia.”³

„Dacă pretindem că-L preaslăvim şi-L urmăm pe Învăţător, nu trebuie să ne străduim să trăim aşa cum a trăit El, adică slujind?”

Învăţături ale lui Gordon B. Hinckley

Viaţa noastră este un dar de la Dumnezeu şi trebuie folosită în slujirea altora.

Există… multă sărăcie şi nevoie în întrega lume, atâta răzvrătire şi răutate, atâta vulgaritate şi murdărie, atâtea cămine destrămate şi familii distruse, atâţia oameni singuri care trăiesc vieţi lipsite de culoare şi speranţă, atâta suferinţă peste tot.

Prin urmare, vă fac un îndemn. Vă rog insistent ca, pe lângă faptul că primiţi, să şi dăruiţi pentru a face lumea puţin mai bună.⁴

Dacă vrem ca lumea în care trăim să fie mai bună, trebuie ca dragostea să facă o schimbare în inimile oamenilor. Acest lucru se poate întâmpla atunci când privim dincolo de noi înşine şi ne oferim dragostea lui Dumnezeu şi altora din toată inima, din tot sufletul şi cu tot cugetul.

Domnul a declarat prin revelaţie modernă: „Dacă aveţi ochiul îndreptat numai către slava Mea, trupurile voastre se vor umple în întregime cu lumină şi nu va fi întuneric în voi” (D&L 88:67).

Pe măsură ce privim spre Dumnezeu cu dragoste şi recunoştinţă, pe măsură ce-I slujim cu ochiul îndreptat numai către slava Lui, ieşim din întunericul păcatului, din întunericul egoismului, din întunericul mândriei. Vom avea din ce în ce mai multă dragoste pentru Tatăl nostru Etern şi Preaiubitul Său Fiu, Salvatorul şi Mântuitorul nostru. Vom dori din ce în ce mai mult să slujim semenilor noştri, ne vom gândi din ce în ce mai puţin la noi înşine şi din ce în ce mai mult la a-i ajuta pe alţii.

Acest principiu al dragostei este esenţa Evangheliei lui Isus Hristos.⁵

Dacă pretindem că-L preaslăvim şi-L urmăm pe Învăţător, nu trebuie să ne străduim să trăim aşa cum a trăit El, adică slujind? Niciunul dintre noi nu poate spune pe bună dreptate că viaţa sa îi aparţine. Vieţile noastre sunt daruri de la Dumnezeu. Nu noi am hotărât să venim în această lume. Nu noi vom hotărî când vom pleca din ea. Zilele noastre sunt numărate nu de către noi, ci potrivit voinţei lui Dumnezeu.

Atât de mulţi dintre noi ne folosim viaţa ca şi cum ne-ar aparţine numai nouă. Putem alege să o irosim dacă dorim. Dar făcând astfel, noi trădăm încrederea măreaţă şi sacră care ne-a fost oferită. După cum Învăţătorul a declarat în mod clar: „Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui” (Marcu 8:35)⁶.

Preaiubiţii mei fraţi şi preaiubitele mele surori, provocarea este extrem de importantă. Avem ocazii peste tot în jurul nostru. Dumnezeu doreşte ca noi să-I înfăptuim lucrarea – şi să o facem plini de energie şi bucurie. Acea lucrare, după cum a definit-o El, înseamnă să-i „[ajutăm] pe [cei] slabi, [să înălţăm] mâinile obosite şi [să întărim] genunchii care se clatină” (D&L 81:5).

Înseamnă să slujim celor aflaţi în nevoie. Înseamnă să-i mângâiem pe cei îndureraţi. Înseamnă să le vizităm pe văduve şi pe orfani în suferinţele lor. Înseamnă să-i hrănim pe cei flămânzi, să-i îmbrăcăm pe cei goi, să oferim adăpost celor care nu au unul deasupra capului. Înseamnă să urmăm exemplul Salvatorului, care „umbla din loc în loc [făcând] bine” (Faptele apostolilor 10:38)⁷.

Mesajul meu pentru dumneavoastră astăzi… este să luaţi hotărârea de a dedica o parte din timpul dumneavoastră, atunci când vă planificaţi ziua, celor aflaţi în suferinţă şi în nevoie, fără să vă gândiţi la recompense. Este nevoie de orice abilitate aţi avea. Mâinile dumneavoastră vor scoate pe cineva din noroiul suferinţei. Glasul dumneavoastră prietenos va încuraja pe cineva care, altminteri, pur şi simplu, ar renunţa. Abilitatea dumneavoastră poate schimba, într-un mod remarcabil şi minunat, viaţa celor care sunt în nevoie. Dacă nu acum, atunci când? Dacă nu dumneavoastră, atunci cine?⁸

Fie ca inimile noastre să înțeleagă adevărata semnificaţie a Evangheliei, pentru ca noi să ne dăm seama că viaţa noastră, pe care ne-a dat-o Dumnezeu Tatăl, trebuie trăită slujind altora.

Dacă vom sluji în acest fel, zilele noastre vor fi pline de bucurie şi fericire. Şi, mai important, vor fi consacrate Domnului şi Salvatorului nostru, Isus Hristos, şi binecuvântării tuturor acelora ale căror vieţi le influenţăm.⁹

Slujirea este cel mai bun remediu pentru autocompătimire, egoism, disperare şi singurătate.

Îmi amintesc că am fost în vizită la un campus universitar şi i-am auzit pe tineri plângându-se de lucruri obişnuite, banale: s-au plâns în legătură cu presiunile şcolii – ca şi cum ar fi o povară, nu un prilej de a fi părtaşi la cunoaşterea pământului – s-au plâns în legătură cu condiţiile de cazare şi hrană …

Le-am spus acelor tineri că, dacă presiunile şcolii sunt prea mari, dacă simţeau că trebuiau să se plângă în legătură cu cazarea şi mâncarea, atunci le puteam sugera un tratament pentru problemele lor. Le-am sugerat să-şi lase cărţile deoparte câteva ore, să-şi părăsească camerele de cămin şi să meargă în vizită la cineva care este în vârstă sau singur, cineva care este bolnav şi descurajat. Punând lucrurile cap la cap, am ajuns să-mi dau seama că, dacă ne plângem în legătură cu viaţa, ne gândim numai la noi înşine.

Timp de mulţi ani, am văzut un afiș pe peretele unui magazin de reparat încălţăminte pe care l-am vizitat frecvent. Pe el scria: „M-am tot plâns că nu aveam pantofi până când am văzut un om care nu avea picioare”. Cel mai eficient remediu pentru boala numită autocompătimire este faptul de a ne dedica slujirii altora¹⁰.

Cred că, pentru majoritatea dintre noi, cel mai bun remediu pentru singurătate este munca şi slujirea oferită celorlalţi. Nu doresc să minimalizez problemele dumneavoastră, însă nu ezit să vă spun că există mulţi alţii care au probleme mai grave decât dumneavoastră. Întindeţi-vă braţele pentru a le sluji, pentru a-i ajuta, pentru a-i încuraja. Sunt atâţia băieţi şi fete care nu se descurcă bine la şcoală şi au nevoie să li se dea puţină atenţie şi încurajare. Sunt atâtea persoane în vârstă care trăiesc în suferinţă, singurătate şi teamă, pentru care o simplă conversaţie le-ar însenina viaţa şi le-ar da speranţă …

Sunt atât de mulţi care au fost răniţi şi au nevoie de un bun samaritean care să le lege rănile şi să-i ajute pe drumul lor. Un act mic de bunătate poate aduce o mare binecuvântare cuiva aflat în suferinţă şi un sentiment plăcut celui care dă dovadă de prietenie.¹¹

Sunt atât de mulţi oameni ale căror poveri le puteţi uşura. Peste tot în jurul nostru, există oameni fără adăpost, oameni înfometaţi, oameni săraci. Există oameni în vârstă singuri în cămine pentru bătrâni. Există copii cu dizabilităţi, tineri dependenţi de droguri, bolnavi şi obligaţi să rămână în casă, care tânjesc după o vorbă bună. Dacă nu îi ajutaţi dumneavoastră, atunci cine?

Cel mai bun antidot pentru îngrijorare pe care îl cunosc eu este munca. Cel mai bun medicament pentru disperare este slujirea. Cel mai bun remediu pentru oboseală este provocarea de a ajuta pe cineva care este şi mai obosit.¹²

De ce sunt fericiţi misionarii? Deoarece se pierd în slujirea altora.

De ce sunt fericiţi cei care lucrează în templu? Deoarece munca lor făcută cu dragoste este în armonie cu măreaţa muncă în folosul altora pe care a făcut-o Salvatorul pentru omenire. Ei nici nu cer, nici nu aşteaptă mulţumiri pentru ceea ce fac. De cele mai multe ori, nu ştiu nimic exceptând numele persoanei pentru care fac munca în templu.¹³

Oferiţi dorinţelor nobile din inima dumneavoastră posibilitatea de a se exprima oferind mângâiere, sprijin şi clădind. Pe măsură ce faceţi acest lucru, efectele dăunătoare ale egoismului vă vor părăsi şi vor fi înlocuite de un sentiment dulce şi minunat care nu poate fi obţinut, se pare, în niciun alt mod.¹⁴

„Sunt atât de mulţi oameni în lume ale căror poveri le puteţi uşura.”

Când ne întindem braţele pentru a-i ajuta pe alţii, ne descoperim adevărata identitate.

Într-o duminică dimineaţa, în urmă cu mai mulţi ani, mă aflam într-un orăşel din Idaho, în casa unui preşedinte de ţăruş. Înainte de rugăciunea de dimineaţă, membrii familiei au citit câteva versete din scripturi împreună. Printre acestea erau cuvintele lui Isus consemnate în Ioan 12:24: „Adevărat, adevărat, vă spun, că, dacă grăuntele de grâu, care a căzut pe pământ, nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă”.

Nu încape îndoială că Învăţătorul se referea la moartea sa iminentă, declarând că, dacă nu ar muri, misiunea Lui din viaţa muritoare ar fi în van. Dar eu văd un înţeles mai profund în aceste versete. Mie mi se pare că Domnul ne spune fiecăruia dintre noi că, dacă nu ne pierdem în slujirea altora, ne trăim vieţile fără un scop real, deoarece El a continuat şi a spus: „Cine îşi iubeşte viaţa, o va pierde; şi cine îşi urăşte viaţa în lumea aceasta, o va păstra pentru viaţa veşnică” (Ioan 12:25). Sau, după cum a consemnat Luca: „Oricine va căuta să-şi scape viaţa, o va pierde; şi oricine o va pierde, o va găsi” (Luca 17:33). Cu alte cuvinte, cel care trăieşte numai pentru el însuşi se ofileşte şi moare, în timp ce acela care uită de el, slujindu-i pe alţii, creşte şi înfloreşte în această viaţă şi în eternitate.

În acea dimineaţă, în cadrul conferinţei de ţăruş, preşedintele la care am stat a fost eliberat după treisprezece ani de slujire credincioasă. Membrii prezenţi şi-au revărsat dragostea şi aprecierea lor pentru el, nu datorită bogăţiei lui, nici datorită statutului său în comunitatea oamenilor de afaceri, ci datorită slujirii sale minunate pe care o oferise în mod altruist. Fără să se gândească la interesul personal, el călătorise zeci de mii de kilometri pe toate tipurile de vreme. Petrecuse la propriu mii de ore în interesul altora. Îşi neglijase treburile personale pentru a-i ajuta pe cei care aveau nevoie de ajutorul său. Şi, făcând aceasta, el crescuse şi devenise mare în ochii celor cărora le slujise.¹⁵

În urmă cu câţiva ani, am citit despre o tânără care a mers să predea undeva la ţară. Printre elevii ei, era o fată care nu reuşise să treacă clasa şi nu se descurca bine nici în prezent. Nu ştia să citească. Provenea dintr-o familie fără posibilităţi materiale, care nu putea să o ducă într-un oraş mai mare pentru a fi consultată şi a se stabili dacă avea o problemă care putea fi remediată. Simţind că fata ar putea avea probleme cu ochii, tânăra profesoară a făcut pregătirile pentru a o duce pe elevă la medicul oftalmolog pe cheltuiala ei. I s-a descoperit o deficienţă de vedere care putea fi corectată cu ochelari. Curând, elevei i s-a deschis o lume cu totul nouă. Pentru prima oară în viaţa ei, a văzut clar cuvintele din faţa ei. Salariul acelei profesoare de la ţară era modest, dar din puţinul pe care l-a avut, ea a făcut o investiţie care a schimbat complet viaţa unei eleve corigente şi, făcând aceasta, ea a descoperit o nouă perspectivă în propria viaţă.¹⁶

Pe măsură ce slujiţi, o nouă perspectivă va fi adăugată vieţii dumneavoastră. Veţi intra în colectivități noi care vă vor stimula. Veţi lega prietenii. Cunoaşterea, înţelegerea, înţelepciunea şi capacitatea dumneavoastră de a acţiona vor creşte.¹⁷

Vă mărturisesc fiecăruia că, pe măsură ce vă veţi întinde braţele pentru a-i ajuta pe alţii, vă veţi descoperi adevărata identitate şi veţi binecuvânta în mare măsură lumea în care trăiţi.¹⁸

Biserica oferă multe ocazii de slujire altruistă.

Dragi fraţi şi surori, nu veţi fi niciodată fericiţi dacă treceţi prin viaţă gândindu-vă numai la voi. Implicaţi-vă în cea mai bună cauză din lume – cauza Domnului. Munca făcută de cvorumuri şi organizaţiile auxiliare, munca din templu, munca de bunăstare, munca misionară. Atunci când veţi binecuvânta vieţile altora, vă veţi binecuvânta viaţa.¹⁹

Nu există nicio altă muncă mai dătătoare de fericire în toată lumea decât această muncă. Fericirea aceasta este neobişnuită. Ea vine din slujire. Ea este reală. Ea este unică. Ea este minunată.²⁰

„Pe măsură ce slujiţi, o nouă perspectivă va fi adăugată vieţii dumneavoastră.”

Lăsaţi Biserica să fie prietenul dumneavoastră cel mai bun. Lăsaţi-o să fie tovarăşul dumneavoastră cel mai bun. Slujiţi oriunde sunteţi chemat să slujiţi. Faceţi ceea ce sunteţi rugat să faceţi. Fiecare rol pe care-l veţi avea vă va face mai capabili. Am slujit în multe chemări în această organizaţie. În fiecare dintre acestea, am fost binecuvântat.

Va fi nevoie… de devotamentul dumeavoastră altruist, de loialitatea şi credinţa dumneavoastră de neclintit. Până la sfârşitul vieţii dumneavoastră, veţi sluji în multe chemări. Unele pot părea neînsemnate, dar nu există chemare neînsemnată sau lipsită de importanţă în această Biserică. Fiecare chemare este importantă. Fiecare chemare este necesară pentru ca munca să avanseze. Nu desconsideraţi o responsabilitate în Biserică …

Faceţi loc pentru Biserică în viaţa dumneavoastră. Lăsaţi cunoaşterea dumneavoastră despre doctrina Bisericii să crească. Lăsaţi înţelegerea dumneavoastră despre organizarea ei să crească. Lăsaţi dragostea dumneavoastră pentru adevărurile ei eterne să devină din ce în ce mai puternică.

Biserica s-ar putea să vă ceară să faceţi sacrificii. S-ar putea să vă ceară să daţi tot ce aveţi mai bun din voi. Nu veţi pierde nimic, deoarece veţi descoperi că slujirea pe care aţi oferit-o vă va binecuvânta toată viaţa. Biserica este marele rezervor de adevăr etern. Primiţi-o şi ţineţi-vă bine de ea.²¹

Vreţi să fiţi fericiţi? Uitaţi de voi şi pierdeţi-vă în această cauză măreaţă! Împrumutaţi din timpul dumneavoastră pentru a ajuta oamenii. Cultivaţi în inima dumneavoastră un spirit de iertare faţă de oricine v-a jignit. Priviţi spre Domnul şi trăiţi şi munciţi pentru a-i înălţa pe fiii şi pe fiicele Lui şi pentru a le sluji. Dacă veţi face aceasta, veţi ajunge să cunoaşteţi o fericire pe care nu aţi mai cunoscut-o niciodată. Nu mă interesează cât de bătrâni sunteţi sau cât de tineri sunteţi. Îi puteţi înălţa şi ajuta pe oameni. Dumnezeu ştie că sunt foarte, foarte, foarte mulţi oameni în această lume care au nevoie de ajutor. O, atât de mulţi! Dragi fraţi şi surori, haideţi să scoatem atitudinea egoistă, otrăvitoare din vieţile noastre, să ne ridicăm standardele și să slujim mai eficient … Creşteţi, îmbunătăţiţi-vă, ridicaţi genunchii slabi şi mâinile obosite ale celor slăbiţi, bolnavi sau deprimaţi. Trăiţi potrivit Evangheliei lui Isus Hristos. Uitaţi de dumneavoastră.²²

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

Preşedintele Hinckley ne-a învăţat că vieţile noastre sunt daruri de la Dumnezeu şi trebuie folosite în slujirea altora (vezi secţiunea 1). Ce putem face ca slujirea să devină un mod de viaţă pentru noi? Ce credeţi că înseamnă a sluji cu ochiul îndreptat numai către slava lui Dumnezeu? În ce mod v-a binecuvântat slujirea pe care v-a oferit-o altcineva?
De ce ne ajută slujirea să biruim autocompătimirea, egoismul şi singurătatea? (Vezi secţiunea 2.) În ce fel v-a adus fericire slujirea? Pe măsură ce citiţi descrierile pe care preşedintele Hinckley le-a făcut oamenilor aflaţi în nevoie, stabiliţi modurile în care dumneavoastră şi familia dumneavoastră îi puteţi ajuta slujindu-le.
De ce faptul de a ne pierde în slujirea altora ne ajută „să [ne] descoperim propria identitate”? (Vezi secţiunea 3.) Ce putem învăţa din povestirile din secţiunea 3?
Preşedintele Hinckley ne-a sfătuit: „Implicaţi-vă în cea mai bună cauză din lume – cauza Domnului” (secţiunea 4). Ce binecuvântări v-a adus slujirea în Biserică în viaţa dumneavoastră?

Scripturi suplimentare

Matei 20:25-28; 25:34-40; Ioan 13:35; Mosia 2:16-18; 18:8-9; D&L 64:33

Ajutor pentru studiu

„Atunci când studiaţi, acordaţi o mare atenţie ideilor care vă vin în minte şi sentimentelor care vă apar în inimă” (Predicaţi Evanghelia Mea [2004], p. 19). Vă puteţi consemna impresiile pe care le primiţi, chiar dacă par să nu aibă legătură cu ceea ce citiţi. Ele ar putea fi tocmai ceea ce Domnul doreşte să învăţaţi.