Capitolul 13

Bizuirea pe forţele proprii din punct de vedere temporal oferă pace şi satisfacţie

„Noi predăm bizuirea pe forţele proprii ca principiu de viaţă, faptul că trebuie să ne asigurăm cele necesare vieţii şi să ne îngrijim de propriile nevoi.”

Din viaţa lui Gordon B. Hinckley

Când era copil, Gordon B. Hinckley a învăţat principii legate de bizuirea pe forţele proprii în timp ce lucra împreună cu părinţii şi fraţii şi surorile lui. El şi-a amintit mai târziu:

„După părerea mea, casa în care am locuit era mare… Avea o peluză mare, cu mulţi copaci care împrăştiau milioane de frunze şi enorm de mult de lucru de făcut în mod constant…

Aveam o sobă în bucătărie şi una în sufragerie. Mai târziu, am instalat un cuptor şi ce minunat a fost! Dar cuptorul folosea o cantitate enormă de cărbuni şi nu avea sistem de alimentare automat. Cuptorul trebuia umplut cu grijă cu cărbuni în fiecare noapte.

Am învăţat o lecţie importantă de la acel monstru de cuptor: dacă doreai să-ţi fie cald, trebuia să dai la lopată.

Tatălui meu i-a venit o idee că băieţii lui trebuiau să înveţe să lucreze atât vara, cât şi iarna, deci a cumpărat o fermă de două hectare şi ceva, care, până la urmă, a ajuns la peste 12 hectare. Vara locuiam acolo şi, când începea şcoala, ne întorceam la oraş.

Aveam o livadă mare şi pomii trebuiau curăţaţi de uscături în fiecare primăvară. Tata ne-a dus să vedem demonstraţii de curăţat pomi făcute de experţi de la facultatea de agricultură. Am învăţat un mare adevăr – puteai destul de bine să stabileşti ce fel de roade urma să culegi în septembrie după felul în care curăţai pomii în februarie”¹.

Adevărurile acestea au reprezentat temelia sa personală şi l-au ajutat să predea deseori lecţii practice despre cum să trăim potrivit Evangheliei. El a depus mărturie despre binecuvântările care rezultă în urma muncii grele şi i-a îndemnat pe sfinţii din zilele din urmă să trăiască în limita posibilităţilor şi să se pregătească pentru calamităţile care ar putea veni în viitor.

Pe lângă faptul că a propovăduit aceste principii, preşedintele Hinckley i-a ajutat pe sfinţi să le urmeze. De exemplu, în luna aprilie a anului 2001, el a înfiinţat Fondul Permanent pentru Educaţie, despre care a spus că a fost inspirat de Domnul.² Prin acest program, oamenii puteau dona bani unui fond din care se acordau împrumuturi pe termen scurt pentru a-i ajuta pe membrii Bisericii care îndeplinesc condiţiile, majoritatea foşti misionari, să-şi continue studiile universitare sau profesionale, care urmau să le ofere locuri de muncă bune. Banii pe care beneficiarii îi returnau fondului erau folosiţi pentru a-i ajuta pe alţii. Fondul Permanent pentru Educaţie i-a ajutat pe zeci de mii de oameni să devină independenţi din punct de vedere financiar. Acesta oferă, după cum a spus cândva preşedintele Hinckley, „o rază strălucitoare de speranţă”³.

„Nu există nimic sub soare care să înlocuiască munca productivă. Este procesul prin care visele devin realitate.”

Învăţături ale lui Gordon B. Hinckley

Pe măsură ce muncim cu integritate, vieţile noastre sunt binecuvântate pentru totdeauna.

Cred în Evanghelia muncii. „Nu există nimic sub soare care să înlocuiască munca productivă. Este procesul prin care visele devin realitate. Este procesul prin care viziunile devin împliniri.⁴

Puţină joacă şi puţină relaxare nu strică. Dar munca este cea care face ca viaţa unui bărbat sau a unei femei să fie împlinită. Munca este cea care ne pune hrana pe masă, îmbrăcămintea pe noi şi acoperişul deasupra capetelor. Nu putem nega nevoia de a munci folosindu-ne mâinile îndemânatice sau minţile educate dacă vrem să creştem şi să prosperăm în mod individual şi colectiv.⁵

Am descoperit că viaţa nu este o serie de fapte eroice. Viaţa trăită la maximum este viaţa trăită în bunătate şi decenţă, făcând, fără a suna din trâmbiţă, ceea ce trebuie făcut atunci când trebuie făcut. Am observat că nu geniile sunt cele care fac diferenţa în această lume. Am observat că munca din lume este făcută, în mare parte, de bărbaţi şi femei cu talente obişnuite care lucrează într-un mod neobişnuit.⁶

Copiii trebuie să muncească alături de părinţii lor – să spele vase împreună, să şteargă pe jos, să tundă iarba din faţa casei, să cureţe pomii şi tufişurile, să zugrăvească, să repare, să cureţe şi să mai facă alte o sută de lucruri prin care vor învăţa că preţul curăţeniei, al progresului şi al prosperităţii este munca.⁷

„Copiii trebuie să muncească alături de părinţii lor… Ei vor învăţa că preţul curăţeniei, al progresului şi al prosperităţii este munca.”

Marea particularitate a acestei Biserici este munca. Toată lumea munceşte. Nu puteţi creşte decât dacă munciţi. Credinţa, mărturia despre adevăr este ca muşchiul braţului. Dacă îl folosiţi, muşchiul devine puternic. Dacă puneţi braţul într-o faşă, muşchiul slăbeşte. Noi îi punem pe oameni la treabă. Avem aşteptări mari de la ei iar lucrul incredibil şi minunat este că ele se împlinesc. Oamenii aduc roade.⁸

Nu se întâmplă nimic în această Biserică decât dacă munciţi. Este ca o roabă. Se mişcă numai dacă o prindem de cele două mânere şi o împingem. Munca grea face ca lucrarea Domnului să înainteze şi, dacă aţi învăţat să lucraţi într-adevăr cu integritate, vă va binecuvânta viaţa pentru totdeauna. Vă spun aceasta din toată inima. Vă va binecuvânta viaţa pentru totdeauna.⁹

Avem responsabilitatea de a-i ajuta pe ceilalţi să se ridice şi să ajungă să se bizuie pe forţele proprii.

Există o vorbă din bătrâni care spune că, dacă dai unui om un peşte, el va avea hrană o zi. Dar, dacă îl înveţi cum să pescuiască, el va avea hrană tot restul vieţii lui …

Fie ca Domnul să ne dăruiască viziunea şi înţelegerea pentru a face aceste lucruri care îi vor ajuta pe membrii noştri nu numai spiritual, ci şi temporal. Ne revine o obligaţie foarte serioasă. Preşedintele Joseph F. Smith a spus… că o religie care nu va ajuta un om în această viaţă, nu o va face, probabil, nici în viaţa care va urma (vezi „The Truth about Mormonism”, revista Out West, sept. 1905, p. 242).

Acolo unde sărăcia este larg răspândită printre oamenii noştri, trebuie să facem tot ceea ce putem pentru a-i ajuta să se ridice singuri, să-şi stabilească viaţa pe temelia bizuirii pe forţele proprii, care poate veni din instruire. Educaţia este cheia pentru ocazii favorabile …

Este obligaţia noastră solemnă, este responsabilitatea noastră evidentă „de a-i ajuta pe slabi, de a înălţa mâinile obosite şi de a întări genunchii care se clatină” (D&L 81:5). Trebuie să-i ajutăm să ajungă să se bizuie pe forţele proprii şi să reuşească.

Cred că Domnul nu doreşte să-şi vadă poporul condamnat să trăiască în sărăcie. Cred că El doreşte ca toţi credincioşii să se bucure de lucrurile bune de pe pământ. El doreşte ca noi să facem aceste lucruri pentru a-i ajuta.¹⁰

Omul trebuie să facă tot ce poate pentru el însuşi. Când şi-a epuizat toate resursele, el trebuie să se întoarcă spre membrii familiei să-l ajute. Când familia nu-l poate ajuta, Biserica își oferă ajutorul. Şi, când Biserica își oferă ajutorul, cea mai mare dorinţă a noastră este ca, în primul rând, să ne ocupăm de nevoile sale imediate şi, apoi, să-l ajutăm atâta timp cât are nevoie să fie ajutat, dar, între timp, să-l ajutăm să se instruiască, să-şi găsească un loc de muncă, să găsească o cale de a se pune, din nou, pe picioare. Acesta este întregul obiectiv al măreţului program de bunăstare [al Bisericii].¹¹

Cei care au beneficiat de pe urma acestui program au fost scutiţi de „blestemul pierderii de vreme şi de tristeţea neputinţei”. Ei şi-au păstrat demnitatea şi respectul de sine. Iar acei nenumăraţi bărbaţi şi acele nenumărate femei care nu au fost beneficiari direcţi, dar care au participat la cultivarea şi procesarea hranei şi la alte cauze nobile, depun mărturie despre bucuria de a oferi slujire altruistă altora.

Nicio persoană care a fost martoră la acest program cu implicaţiile sale vaste şi consecinţele sale extraordinare nu poate să pună la îndoială spiritul revelaţiei prin care a fost primit şi care i-a crescut puterea practică de a face bine.¹²

Trebuie să continuăm cu această muncă. Întotdeauna vor exista nevoi. Foametea, lipsurile şi catastrofele vor exista întotdeauna. Întotdeauna vor fi acolo cei ale căror inimi au fost atinse de lumina Evangheliei, care vor fi doritori să slujească, să lucreze şi să-i încurajeze pe nevoiaşii pământului.

Cu eforturi similare, am stabilit Fondul permanent de educaţie. Aceasta s-a realizat cu ajutorul contribuţiilor dumneavoastră generoase… Împrumuturile sunt date tinerilor demni, baieţi şi fete, pentru a-şi face o educaţie. Altfel, ar putea fi prinşi în cursa neschimbată a sărăciei pe care au cunoscut-o parinţii şi strămoşii lor, de generaţii …

Spiritul Domnului îndrumă această muncă. Această activitate de bunăstare nu este religioasă, exprimându-se ea însăşi în termeni de orez şi de fasole, de pături şi de corturi, de haine şi de medicamente, de locuri de muncă şi de educaţie pentru un loc de muncă mai bun. Dar ceea ce numim muncă nereligioasă nu este decât o exprimare exterioară a unui spirit interior – Spiritul Domnului, despre care s-a spus: „umbla din loc în loc, facea bine” (Faptele apostolilor 10:38).¹³

Profeţii ne-au îndemnat să ne pregătim din punct de vedere spiritual şi temporal pentru catastrofele care vor veni.

Noi predăm bizuirea pe forţele proprii ca principiu de viaţă, faptul că trebuie să ne asigurăm cele necesare vieţii şi să ne îngrijim de propriile nevoi. Şi îi încurajăm pe membrii noştri să aibă un plan, să fie pregătiţi, să pună deoparte hrană, să-şi creeze, dacă se poate, un cont de economii pentru vremurile rele. Catastrofele îi lovesc pe oameni când nici nu se aşteaptă – şomaj, boală, lucruri de genul acesta.¹⁴

Această lume veche a cunoscut calamităţi şi catastrofe. Aceia dintre noi care citim şi credem în scripturi cunoaştem avertizările profeţilor cu privire la catastrofele care s-au întâmplat şi care se vor mai întâmpla …

Cât de puternice sunt cuvintele revelaţiei care se găseşte în secţiunea 88 din Doctrină şi legăminte despre calamităţile care se vor întâmpla conform mărturiilor vârstnicilor. Domnul spune:

„Pentru că, după mărturia voastră, vine mărturia cutremurelor care vor determina gemete în interiorul pământului şi oamenii vor cădea la pământ şi nu vor putea să stea în picioare.

Şi, de asemenea, vine mărturia glasului tunetelor, şi a glasului fulgerelor, şi a glasului furtunilor, şi a glasului valurilor mării, ridicându-se dincolo de limitele lor.

Şi toate lucrurile vor fi tulburate; şi cu siguranţă, oamenii îşi vor da inimile; pentru că groaza se va abate asupra tuturor oamenilor (D&L 88:89-91) …

Aşa cum au fost calamităţi în trecut, ne aşteptăm la mai multe în viitor. Ce să facem?

Cineva a spus că nu ploua când Noe şi-a construit arca. Dar el a construit-o şi ploile au venit.

Domnul a spus: „Dacă sunteţi pregătiţi, nu vă va fi teamă” (D&L 38:30).

Principala pregătire este, de asemenea, prezentată în Doctrină şi legăminte, când se spune: „De aceea, staţi în locuri sfinte şi nu vă clintiţi până când vine ziua Domnului” (D&L 87:8) …

Putem trăi [în aşa fel încât să-L] putem chema pe Domnul să ne protejeze şi să ne îndrume. Aceasta este prima prioritate. Nu ne putem aştepta ca El să ne ajute dacă noi nu dorim să ţinem poruncile Lui. Noi, în această Biserică, avem destule dovezi ale pedepsiri celor nesupuşi, atât în exemplul naţiunii iaredite, cât şi al celei nefite. Fiecare a trecut de la glorie la distrugere cumplită din cauza răutăţii.

Ştim, desigur, că ploaia cade asupra celor drepţi la fel ca şi asupra celor nedrepţi (vezi Matei 5:45). Dar, chiar dacă cei drepţi mor, ei nu sunt pierduţi, ci salvaţi prin ispăşirea Mântuitorului. Pavel a scris romanilor: „Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim” (Romani 14:8) …

Membrii noştri au fost sfătuiţi şi încurajaţi să se pregătească în aşa fel încât să supravieţuiască în cazul unei calamităţi.

Putem pune deoparte apă, alimente de bază, medicamente şi îmbrăcăminte care să ne ţină de cald. Ar trebui să avem ceva bani puşi deoparte în cazul unor zile negre.¹⁵

Avem un program de bunăstare excepţional care cuprinde locuri speciale pentru depozitarea grâului în diferite zone. Este important ca noi să facem aceste lucruri! Dar cel mai bun loc în care putem păstra hrană şi pune bani deoparte este căminul nostru. Cel mai bun program de bunăstare este cel pe care ni-l creăm singuri. Cinci sau şase conserve de grâu depozitate în căminul nostru fac mai mult decât o baniţă în grânarul programului de bunăstare …

Putem începe cu puţin. Putem începe să punem deoparte alimente pentru o săptămână şi, apoi, să creştem treptat cantitatea de alimente astfel încât să ajungă pentru o lună, apoi, trei luni. Mă refer la alimente care să acopere nevoile de bază. După cum ştiţi cu toţii, acest sfat nu este nou. Dar mi-e teamă că foarte mulţi simt, probabil, că o aprovizionare pe termen lung este mult peste posibilităţile lor, astfel încât nu depun niciun efort.

Începeţi cu puţin… şi adăugaţi treptat până vă atingeţi obiectivul. Economisiţi cu regularitate o sumă mică de bani şi veţi fi surprinşi să vedeţi cât de mult se adună”¹⁶.

Ne bucurăm de independenţă şi libertate atunci când evităm datoriile pe cât posibil şi punem bani deoparte pentru vremuri grele.

Am fost sfătuiţi în repetate rânduri cum să facem să ne bizuim pe forţele proprii, să nu ne îndatorăm şi să fim cumpătaţi. Foarte mulţi dintre membrii noştri au datorii extrem de mari pentru lucruri care nu sunt deloc necesare… Vă îndemn ca, în calitate de membri ai acestei Biserici, să vă eliberaţi de datorii dacă este posibil şi să puneţi bani deoparte pentru vremuri grele.¹⁷

A sosit timpul să ne punem căminele la punct …

Preşedintele J. Reuben Clark jr., în cadrul sesiunii preoţiei a conferinţei generale din anul 1938, [a spus]: „Odată ajuns dator, rata şi dobânda sunt însoţitoarele dumneavoastră în fiecare minut din zi şi din noapte, nu puteţi să le evitaţi sau să vă îndepărtaţi de acestea, nu le puteţi concedia, nu cedează nici la rugăminţi, nici la cereri sau la ordine şi oricând staţi în calea lor sau vă opuneţi lor sau nu izbutiţi să le îndepliniţi cererile, vă vor distruge” (în Conference Report, apr. 1938, p. 103).

Recunosc că poate fi necesar să împrumutaţi bani pentru a achiziţiona o casă, desigur. Dar haideţi să cumpărăm o casă pe care ne-o putem permite şi, astfel, să nu ne fie atât de greu să plătim rata, care va atârna mereu deasupra capetelor noastre fără milă sau răgaz …

De la începuturile Bisericii, Domnul a vorbit despre problema datoriilor. Lui Martin Harris, El i-a transmis prin revelaţie: „Plăteşte datoria pe care ai contractat-o cu tipograful. Eliberează-te de sclavie” (D&L 19:35).

Preşedintele Heber J. Grant a vorbit în repetate rânduri despre acest subiect… El a spus: „Dacă există un lucru care va aduce pace şi mulţumire în inima omului şi în familie, acesta este traiul în limita propriilor mijloace. Şi, dacă există un lucru chinuitor, descurajator şi demoralizator, acesta este faptul de a avea datorii şi obligaţii pe care nu le putem îndeplini” (Gospel Standards, comp. de G. Homer Durham [1941], p. 111).

În întreaga Biserică, transmitem un mesaj de bizuire pe forţele proprii. Bizuirea pe forţele proprii nu poate exista când un cămin este împovărat cu datorii mari. O persoană nu poate fi nici independentă, nici liberă de sclavie când are obligaţii faţă de alte persoane.

Am încercat să stabilim un exemplu în modul de administrare al lucrurilor ce ţin de Biserică. Ca regulă de bază, am urmat cu stricteţe practica de a pune deoparte în fiecare an un procentaj din venitul Bisericii pentru o posibilă perioadă de nevoie.

Sunt recunoscător să pot să spun că Biserica, în toate acţiunile sale, în toate întreprinderile sale, în toate departamentele sale, este capabilă să funcţioneze fără bani împrumutaţi. Dacă nu ne vom descurca, vom reduce costurile programelor noastre. Vom micşora cheltuielile pentru a se potrivi venitului. Nu vom împrumuta …

Ce sentiment minunat este să nu ai datorii, să ai o sumă de bani pusă deoparte pentru urgenţe, pe care să o ai la dispoziţie atunci când este necesar …

Vă sfătuiesc… să vă analizaţi situaţia financiară. Vă îndemn să fiţi cumpătați în cheltuieli, să aveţi grijă ce cumpăraţi pentru a evita pe cât posibil datoriile. Plătiţi-vă datoriile cât puteţi de repede şi eliberaţi-vă de robie.

Aceasta face parte din Evanghelia temporală în care credem. Domnul să vă binecuvânteze să vă puneţi casele în ordine. Dacă v-aţi plătit datoriile, dacă aveţi ceva pus deoparte, chiar dacă nu este mult, atunci veţi avea un adăpost pentru [familiile] voastre şi pace în inimile voastre, în cazul în care furtunile vor bate la uşa voastră.¹⁸

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

Preşedintele Hinckley ne-a învăţat că „nu există nimic care să înlocuiască… munca productivă” (secţiunea 1). În ce mod a fost munca o binecuvântare în viaţa dumneavoastră? Ce aţi învăţat muncind din greu? Cum pot părinţii să-şi ajute copiii să înveţe să muncească?
Care sunt responsabilităţile noastre faţă de cei care au nevoi temporale? (Vezi secţiunea 2.) Cum îi putem ajuta pe alţii să se bizuie pe forţele proprii? Cum a fost binecuvântată viaţa dumneavoastră datorită slujirii pe care aţi oferit-o şi pe care aţi primit-o?
Revedeţi pregătirile pe care preşedintele Hinckley ne-a sfătuit să le facem pentru vremurile grele (vezi secţiunea 3). Când v-aţi dat seama de importanţa de a vă pregăti pentru vremuri grele? Care sunt câteva dintre lucrurile mărunte pe care le putem face treptat pentru a ne pregăti?
Revedeţi sfatul preşedintelui Hinckley legat de datorii şi cumpătare (vezi secţiunea 4). De ce este important să fim disciplinaţi în modul în care ne cheltuim banii? Cum ne pot afecta datoriile pe plan temporal şi spiritual? Cum pot părinţii să-şi înveţe copiii să folosească banii în mod înţelept?

Scripturi suplimentare

1 Tesaloniceni 4:11-12; D&L 1:11-13; 78:13-14; 104:13-18; Moise 5:1

Ajutor pentru predare

„Fiţi atenţi să nu încheiaţi discuţiile bune prea devreme încercând să prezentaţi tot materialul pe care l-aţi pregătit. Chiar dacă este important să parcurgeţi materialul, este şi mai important să ajutaţi cursanţii să simtă influenţa Spiritului, să le rezolvaţi întrebările, să le măriţi cunoaşterea despre Evanghelie şi să le aprofundaţi angajamentul de a ţine poruncile” (Predarea, nu este chemare mai mare, [1999], p. 64).