Capitolul 8

Să ne uităm către Hristos

„Noi credem în Hristos. Noi propovăduim despre Hristos. Noi ne uităm către Hristos. El este Mântuitorul nostru, Domnul nostru şi Salvatorul nostru.”

Din viaţa lui Gordon B. Hinckley

În cadrul Conferinţei Generale din luna aprilie a anului 1975, vârstnicul Gordon B. Hinckley, atunci membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, a împărtăşit următoarea experienţă:

„Recent, am avut o casă deschisă la Templul Mesa, Arizona. După renovarea completă a acestei clădiri, aproape un sfert de milion de oameni au putut să-i vadă frumosul interior. Clerici ai altor religii au fost invitaţi să viziteze templul în prima zi a perioadei de casă deschisă în calitate de invitaţi speciali şi sute dintre ei au răspuns invitaţiei. Am avut privilegiul de a le vorbi şi de a le răspunde la întrebări la sfârşitul tururilor lor. Le-am spus că aş fi bucuros să răspund la orice întrebare pe care ar putea s-o aibă. Au avut multe. Printre aceste întrebări a fost una a unui cleric protestant.

„El a spus: «Am vizitat toată clădirea aceasta, acest templu, care are înscris pe faţadă numele lui Isus Hristos, dar nicăieri nu am văzut nicio reprezentare a crucii, simbolul creştinătăţii. Am văzut clădirile voastre din alte locuri şi, la fel, nu am găsit crucea. De ce nu există dacă spuneţi că voi credeţi în Isus Hristos?»

Am răspuns: «Nu doresc să supăr pe nici unul dintre colegii mei creştini care folosesc crucea pe turlele catedralelor lor şi în altarele capelelor lor, care o poartă pe veşminte şi o imprimă pe cărtile lor şi pe alte publicaţii. Dar, pentru noi, crucea este simbolul morţii lui Hristos, în timp ce mesajul nostru este o declaraţie despre Hristos cel Viu».

Apoi, el a întrebat: «Dacă nu folosiţi crucea, care este simbolul religiei voastre?»

I-am răspuns că vieţile oamenilor noştri trebuie să devină exprimarea cea mai semnificativă a credinţei noastre şi, ca urmare, simbolul preaslăvirii noastre …

Pentru a exprima în mod potrivit gloria şi minunea lui Hristos cel Viu, nu sunt potrivite semne, lucrări de artă sau reprezentări de vreun fel. El ne-a spus care ar trebui să fie acest simbol, când a spus: «Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele» (Ioan 14:15).

În calitate de ucenici ai săi, noi nu putem să facem un lucru meschin, grosolan sau dizgraţios fără să întunecăm imaginea Sa. Nici nu putem să facem o faptă bună, plăcută şi generoasă fără să facem să strălucească mai luminos simbolul Său, al cărui nume l-am luat asupra noastră.

Astfel, vieţile noastre trebuie să devină o exprimare plină de înţeles, simbolul declarării mărturiei noastre despre Hristos cel Viu, Fiul Etern al Dumnezeului cel Viu.

Dragi fraţi şi surori, acest lucru este atât de simplu şi profund, încât nu ar trebui să-l uităm niciodată”¹.

„Lucrul de bază al credinţei noastre este mărturia noastră în Isus Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu… El este principala piatră din capul unghiului a Bisericii care îi poartă numele.

Învăţături ale lui Gordon B. Hinckley

Isus Hristos este Fiul cel Viu al Dumnezeului cel Viu.

Lucrul de bază al credinţei noastre este mărturia noastră în Isus Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu… El este principala piatră din capul unghiului a Bisericii care îi poartă numele.²

Noi credem în Hristos. Noi propovăduim despre Hristos. Noi ne uităm către Hristos. El este Mântuitorul nostru, Domnul nostru şi Salvatorul nostru.³

Slujirea din viaţa muritoare

El, Cel care este Fiul lui Dumnezeu, Singurul Fiu Născut, a plecat din palatul celestial al Tatălui Său pentru a deveni muritor. La naşterea Sa, îngerii au cântat şi magii au venit să-i aducă daruri. A crescut precum alţi băieţi din Nazaret, Galilea. Acolo, El „creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor” (Luca 2:52).

Împreună cu Maria şi Iosif, El a vizitat Ierusalimul când avea 12 ani. Când se întorceau spre casă, ei L-au pierdut. S-au întors la Ierusalim şi L-au găsit în templu discutând cu oameni învăţaţi. Când Maria L-a certat pentru că nu a plecat cu ei, El a spus: „Oare nu ştiaţi că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?” (Luca 2:49). Cuvintele Sale erau o premoniţie a slujirii Sale viitoare.

Acea slujire a început cu botezul Său în râul Iordan înfăptuit de vărul Său, Ioan. Când El a ieşit din apă, Duhul Sfânt S-a coborât asupra lui în chip de porumbel şi glasul Tatălui Său s-a auzit, spunând: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Îmi găseasc plăcerea” (Matei 3:17). Această declaraţie a devenit afirmarea divinităţii Sale.

El a postit timp de patruzeci de zile şi a fost ispitit de diavol, care a căutat să-L îndepărteze de misiunea Sa divină. La invitaţia duşmanului, El a răspuns: „Să nu ispiteşti pe Domnul, Dumnezeul tău” (Matei 4:7), declarând din nou faptul că este Fiul lui Dumnezeu.

A mers pe drumurile prăfuite ale Palestinei. Nu a avut o casă pe care putea s-o numească a Lui, niciun loc în care să-şi culce capul. Mesajul Său a fost Evanghelia păcii. Învăţăturile Sale au fost cele ale generozităţii şi dragostei. „Şi dacă cineva vă va da în judecată după lege şi vă va lua haina, lăsaţi-l să vă ia şi mantia” (Matei 5:40).

El a propovăduit folosind pilde. A înfăptuit miracole care nu au mai fost înfăptuite niciodată înainte sau după. I-a vindecat pe cei bolnavi de multă vreme. El i-a făcut pe orbi să vadă, pe surzi să audă şi pe schilozi să meargă. El a înviat pe cei morţi şi ei au trăit din nou pentru a-L lăuda. Cu siguranţă niciun om nu a mai făcut aşa ceva înainte.

Câţiva L-au urmat, dar majoritatea L-au urât. El a spus despre cărturari şi farisei că sunt ipocriţi precum mormintele văruite. Ei au complotat împotriva Lui. El i-a izgonit pe schimbătorii de bani din casa Domnului. Foarte probabil, ei s-au alăturat celor care plănuiau să-L distrugă. Dar El nu a fost descurajat. El „umbla din loc în loc, făcea bine” (Faptele apostolilor 10:38).

Oare toate aceste lucruri nu erau suficiente pentru a ne face să ne aducem aminte de El pentru totdeauna? Oare nu a fost suficient pentru a-I trece numele pe lista acelor bărbaţi măreţi care au trăit pe acest pământ şi care sunt amintiţi pentru ceea ce au spus sau au făcut? Cu siguranţă, El ar fi fost considerat unul dintre cei mai mari profeţi din toate timpurile.

Dar toate aceste lucruri nu au fost suficiente pentru Fiul Atotputernicului. A fost doar începutul lucrurilor măreţe care aveau să urmeze. Acestea s-au întâmplat într-un mod neobişnuit şi groaznic.⁴

Arestarea, răstignirea şi moartea

El a fost trădat, arestat, condamnat să moară în agonie îngrozitoare prin răstignire. Trupul Său viu a fost bătut în cuie pe o cruce de lemn. Având dureri de nedescris, viaţa Sa s-a stins încet. Cât timp încă mai respira, El a strigat: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac” (Luca 23:34).

Pământul s-a cutremurat când spiritul Său L-a părăsit. Sutaşul care a văzut totul a declarat solemn: „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu” (Matei 27:54).

Cei care L-au iubit I-au dat trupul jos de pe cruce. L-au îmbrăcat şi L-au pus într-un mormânt nou …

Prietenii Lui L-au plâns. Apostolii pe care El i-a iubit şi pe care El i-a chemat să fie martori ai divinităţii Sale au plâns. Femeile care L-au iubit au plâns. Nimeni nu a înţeles ce a spus El despre învierea în a treia zi. Cum ar fi putut ei să înţeleagă? Aşa ceva nu se mai întâmplase niciodată înainte. Era total fără precedent. Era de necrezut, chiar şi pentru ei.

Probabil că erau foarte trişti, lipsiţi de speranţă şi nefericiţi când se gândeau la Domnul lor, care le-a fost luat prin moarte.⁵

Învierea

Dar acesta nu a fost sfârşitul. În dimineaţa celei de-a treia zile, Maria Magdalena şi cealaltă Maria s-au întors la mormânt. Spre marea lor surprindere, piatra de la intrare fusese dată deoparte şi mormântul era deschis. Ele s-au uitat înăuntru. Două fiinţe îmbrăcate în alb stăteau la câte un capăt al mormântului. Un înger li s-a arătat şi le-a spus: „Pentru ce căutaţi între cei morţi pe Cel ce este viu?

Nu este aici, ci a înviat. Aduceţi-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galilea,

când zicea că Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoşilor, să fie răstignit, şi a treia zi să învie” (Luca 24:5-7).

Aceste cuvinte simple – „Nu este aici, ci a înviat” – au devenit cele mai profunde din toată literatura. Acestea declară faptul că mormântul era gol. Acestea reprezintă împlinirea tuturor lucrurilor pe care El le-a spus despre înviere. Acestea reprezintă răspunsul triumfător la întrebarea care frământă fiecare bărbat, femeie şi copil care s-a născut vreodată pe pământ.

„Mesajul Său a fost Evanghelia păcii. Învăţăturile Sale au fost cele ale generozităţii şi dragostei.”

Salvatorul înviat a vorbit cu Maria şi ea i-a răspuns. El nu era o fantomă. Acest moment nu era ceva imaginat. El era real, la fel de real cum fusese în viaţa muritoare. El nu i-a permis să-L atingă. El încă nu se înălţase la Tatăl Său din Cer. Acest lucru avea să se întâmple curând după aceea. Ce reuniune trebuie să fi fost să fie îmbrăţişat de Tatăl, care L-a iubit şi care, de asemenea, a plâns pentru El în orele Sale de agonie.

El avea să se arate celor doi bărbaţi pe drumul către Emaus. El avea să discute cu ei şi să mănânce cu ei. El avea să se întâlnească cu apostolii Săi şi să le propovăduiască. Toma nu a fost prezent cu prima ocazie. Cu a doua ocazie, Domnul L-a invitat să-I pipăie mâinile şi coasta. Fiind complet uimit, el a spus: „Domnul meu şi Dumnezeul meu” (Ioan 20:28). Cu o altă ocazie, el s-a adresat unui public de cinci sute de persoane …

Şi mai avem o altă mărturie. Acest testament care însoţeşte Biblia, Cartea lui Mormon, depune mărturie că El nu s-a arătat doar celor din Lumea Veche, ci şi celor din Lumea Nouă. Căci El a spus la un moment dat: „Cum că Eu am alte oi care nu sunt din stâna aceasta; pe ele, de asemenea, trebuie Eu să le aduc; şi ele Îmi vor auzi glasul; şi atunci va fi numai o stână şi un Păstor” (Ioan 10:16).

Celor din această emisferă El li S-a arătat după învierea Sa. Când a coborât printre nori, glasul lui Dumnezeu, Tatăl Etern, s-a auzit din nou, declarând solemn: „Iată-L pe Fiul Meu Preaiubit, de Care Eu sunt foarte mulţumit, în Care Eu Mi-am slăvit numele – ascultaţi-L pe El” (3 Nefi 11:7) …

Şi dacă toate acestea nu au fost suficiente, există o mărturie, sigură, irevocabilă şi clară a marelui profet al acestei dispensaţii, Joseph Smith. Fiind tânăr băiat, el a mers în pădure pentru a se ruga pentru lumină şi înţelegere. „Am văzut două Personaje, ale căror strălucire şi slavă întreceau orice descriere şi care stăteau deasupra mea, în aer. Unul dintre Ele mi-a vorbit, chemându-mă pe nume, şi a spus, arătând către celălalt – Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!” [Joseph Smith – Istorie 1:17].

Acelaşi Joseph a declarat cu altă ocazie: „Şi noi am văzut slava Fiului la dreapta Tatălui şi am primit din plenitudinea Sa…

Şi acum, după numeroasele mărturii care au fost date despre El, aceasta este mărturia, ultima dintre toate, pe care o dăm despre El: Că El trăieşte!” (D&L 76:20, 22).⁶

Celor care au îndoieli, le spun din nou cuvintele care i-au fost spuse lui Toma când a atins rănile din mâinile Domnului: „Nu fi necredincios, ci credincios” [Ioan 20:27]. Credeţi în Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cel mai măreţ om din istorie şi din eternitate. Credeţi în faptul că viaţa Sa fără egal a început cu mult înainte ca lumea să fie creată. Credeţi în faptul că El a fost Creatorul pământului pe care trăim. Credeţi că El a fost Iehova din Vechiului Testament, că El a fost Mesia din Noului Testament, că El a murit şi a înviat, că El a vizitat continentele din vest şi i-a învăţat pe oamenii de acolo, că El a inaugurat această ultimă dispensaţie a Evangheliei şi că El trăieşte, fiind Fiul cel Viu al Dumnezeului cel Viu, Salvatorul şi Mântuitorul nostru.⁷

Fiecare dintre noi poate şti că Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii care a înviat din mormânt.

Există o bătălie care se poartă pentru credinţa oamenilor, dar părţile nu sunt mereu bine stabilite, căci chiar şi în rândul forţelor creştinismului se află aceia care doresc să distrugă divinitatea lui Hristos în numele căruia vorbesc. Ar putea să nu fie luaţi în seamă dacă glasurile lor nu ar fi atât de seducătoare, dacă influenţa lor nu ar fi atât de mare, dacă motivul lor nu ar fi atât de subtil…

O mulţime de oameni se vor aduna pe o mie de dealuri pentru a ura bun venit zorilor zilei de Paşte şi pentru a-şi aduce aminte de povestirea despre Hristos, a Cărui înviere o vor sărbători. Folosind cuvinte frumoase şi pline de speranţă, predicatorii mai multor credinţe vor spune din nou povestea despre mormântul gol. Dânşilor – şi dumneavoastră – eu vă adresez următoarea întrebare: „Chiar credeţi în aceste lucruri?”

Chiar credeţi că Isus a fost Fiul lui Dumnezeu, literalmente copilul Tatălui?

Credeţi că glasul lui Dumnezeu, Tatăl Etern, s-a auzit deasupra apelor Iordanului spunând: „Acesta este Fiul Meu Preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea”? (Matei 3:17.)

Credeţi că acest acelaşi Isus a înfăptuit miracole, i-a vindecat pe cei bolnavi şi infirmi şi i-a înviat pe cei morţi?

Credeţi că, după moartea Sa de pe Dealul Golgota şi înmormântarea Sa în mormântul lui Iosif, El a înviat a treia zi?

Chiar credeţi că El încă trăieşte – fiind real, viu şi în persoană – şi că El va veni din nou potrivit promisiunii făcute de îngeri în momentul înălţării Sale?

Chiar credeţi aceste lucruri? Dacă da, atunci dumneavoastră faceţi parte dintr-un grup tot mai mic de persoane care cred în Biblie literalmente, care, din ce în ce mai mult, primesc zâmbete răutăcioase de la filosofi, care sunt ridiculizaţi din ce în ce mai mult de anumiţi învăţători şi care sunt consideraţi din ce în ce mai mult ca fiind „demodaţi” de un grup tot mai mare de predicatori şi teologi influenţi…

În ochii acestor intelectuali, acestea sunt mituri – naşterea lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu despre care îngerii au cântat pe câmpiile Iudeii, Cel care a înfăptuit miracole şi i-a vindecat pe cei bolnavi şi i-a înviat pe cei morţi, Hristos, Cel care a înviat din mormânt, care s-a înălţat şi care a promis că se va întoarce.

Aceşti teologi moderni Îl dezbracă de divinitatea Sa şi apoi se miră de ce oamenii nu Îl preaslăvesc.

Salvatorul înviat a mers împreună cu doi bărbaţi pe drumul către Emaus.

Aceşti învăţaţi deştepţi I-au luat lui Isus mantia Dumnezeirii şi L-au făcut să pară un simplu om. Ei au încercat să-L includă în propria gândire îngustă. Ei I-au furat calitatea de Fiu divin şi i-au luat lumii Regele ei legitim …

Vă ofer mărturia noastră solemnă că Dumnezeu nu este mort, deşi uneori El este interpretat ca fiind fără viaţă …

Avem nevoie de ceva mai mult decât de o credinţă raţională. Avem nevoie de o înţelegere a poziţiei sale unice şi incomparabile în calitate de Mântuitor divin şi de un entuziasm faţă de El şi de mesajul Său ca Fiu al lui Dumnezeu.

Acea înţelegere şi acel entuziasm sunt disponibile tuturor celor care vor plăti preţul. Acestea nu sunt incompatibile cu educaţia superioară, dar nu le vom dobândi citind doar filosofie. Nu, acestea se dobândesc printr-un proces mai simplu. Lucrurile lui Dumnezeu pot fi înţelese numai prin Spiritul lui Dumnezeu. (1 Corinteni 2:11.) Aşa declară revelaţiile.

Dobândim înţelegere şi entuziasm în ceea ce Îl priveşte pe Domnul urmând reguli simple… Doresc să sugerez trei dintre acestea, având un concept simplu, prea des folosite şi repetate, dar fundamentale în ceea ce priveşte punerea în practică şi roadele rezultatelor lor …

Prima regulă este să citim – să citim cuvântul Domnului… Citiţi, de exemplul, Evanghelia după Ioan de la început la sfârşit. Permiteţi Domnului să vă vorbească şi cuvintele Sale vor veni împreună cu o convingere subtilă care va face ca ceea ce au spus cei care Îl critică să pară lipsit de importanţă. Citiţi, de asemenea, testamentul Lumii Noi, Cartea lui Mormon, scoasă la lumină pentru a fi martor „că Isus este Hristosul, Dumnezeul Veşnic, care Se arată tuturor naţiunilor” (pagina de titlu a Cărţii lui Mormon).

Următoarea regulă este să slujim – să slujim în lucrarea Domnului… Cauza lui Hristos nu are nevoie de îndoielile dumneavoastră; are nevoie de tăria, timpul şi talentele dumneavoastră şi, pe măsură ce exercitaţi toate aceste lucruri în slujirea dumneavoastră, credinţa dumneavoastră va creşte şi îndoielile vor dispărea …

A treia regulă este să ne rugăm. Vorbiţi cu Tatăl dumneavoastră Etern în numele Preaiubitului Său Fiu. El spune: „Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

Aceasta este invitaţia Sa iar promisiunea se va îndeplini. Este puţin probabil că veţi auzi glasuri din cer, dar veţi primi o asigurare trimisă din cer, liniştită şi sigură …

Strălucind în mijlocul întregii confuzii filosofice, a aşa numitelor critici superioare şi a teologiei negative, va veni mărturia Duhului Sfânt că Isus este într-adevăr Fiul lui Dumnezeu, născut în trup, Mântuitorul lumii înviat din mormânt, Domnul care va veni din nou pentru a domni ca Rege al regilor. Este ocazia dumneavoastră să ajungeţi să cunoaşteţi aceste lucruri. Este obligaţia dumneavoastră să ajungeţi să descoperiţi aceste lucruri.⁸

Trebuie să ne întrebăm în mod continuu: „Dar ce să fac cu Isus, care se numeşte Hristos?”

Pun din nou întrebarea rostită de Pilat în urmă cu două mii de ani: „Dar ce să fac cu Isus, care se numeşte Hristos?” (Matei 27:22). Într-adevăr, noi trebuie să ne întrebăm continuu: Ce vom face noi cu Isus, care se numeşte Hristos? Ce vom face cu învăţăturile Sale şi cum putem să le facem să devină o parte inseparabilă a vieţii noastre? …

„Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!” (Ioan 1:29.) Într-adevăr, cât de săracă ar fi viaţa noastră fără influenţa învăţăturilor Sale şi a exemplului Său fără egal. Învăţăturile despre faptul de a întoarce celălalt obraz, de a merge o milă în plus, despre întoarcerea fiul rătăcitor şi alte numeroase învăţături neasemuite s-au păstrat de-a lungul secolelor pentru a deveni forţa motivantă care scoate la iveală bunătatea şi mila din lipsa de umanitate a omului faţă de om.

Brutalitatea domneşte acolo unde Hristos este izgonit. Bunătatea şi toleranţa domnesc acolo unde Hristos este acceptat şi învăţăturile Sale sunt urmate.

Ce să facem cu Isus, care se numeşte Hristos? „Ţi s-a arătat, omule, ce este bine, şi ce alta cere Domnul de la tine, decât să faci deptate, să iubeşti mila, şi să umbli smerit cu Dumezeul tău?” (Mica 6:8.)

„De aceea, Eu vă spun vouă că trebuie să iertaţi unul altuia; pentru că acela care nu iartă fratelui său greşelile lui este condamnat înaintea Domnului; pentru că rămâne în el păcatul mai mare” (D&L 64:9) …

Ce să facem cu Isus, care se numeşte Hristos? „Căci am fost flămând, şi Mi-aţi dat de mâncat; Mi-a fost sete, şi Mi-aţi dat de băut; am fost străin, şi M-aţi primit; am fost gol, şi M-aţi îmbrăcat; am fost bolnav, şi aţi venit să Mă vedeţi; am fost în temniţă, şi aţi venit pe la Mine (Matei 25:35-36)…

Ce să facem cu Isus, care se numeşte Hristos?

Învăţaţi despre El. Cercetaţi scripturile căci tocmai ele mărturisesc despre El. Cugetaţi asupra miracolului vieţii şi misiunii Sale. Încercaţi cu puţin mai multă sârguinţă să urmaţi exemplul Său şi să respectaţi învăţăturile Sale.⁹

Ne uităm către Isus Hristos ca fiind stânca salvării noastre, tăria noastră, alinarea noastră şi punctul central al credinţei noastre.

Nu ştim ce ne rezervă viitorul. Nu ştim ce ne vor aduce zilele următoare. Trăim într-o lume a incertitudinii. Unii vor avea parte de mari realizări. Alţii vor avea parte de dezamăgiri. Unii vor avea parte de bucurie, veselie, sănătate şi un mod de trai plăcut. Alţii poate că vor avea parte de boală şi multă tristeţe. Nu ştim. Dar ştim un lucru. Asemenea stelei polare de pe cer, indiferent de ceea ce ne rezervă viitorul, Îl avem pe Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu, o temelie fermă şi neschimbătoare a vieţii noastre nemuritoare. El este stânca salvării noastre, tăria noastră, alinarea noastră, chiar punctul central al credinţei noastre.

În momentele fericite şi în cele dificile, noi ne uităm către El şi El este acolo pentru a ne linişti şi a ne zâmbi.¹⁰

Mântuitorul trăieşte,
El, Salvator triumfător
A-nvins durearea şi moartea.
El, Domn, Rege, Conducător.

El e stânca de credinţă,
Strălucitoare speranţă.
E far spre-o cale mai bună,
Calea spre eterna viaţă.

Dă-mi pacea şi al Tău Spirit
Care doar de la Tine vin,
Credinţa să-Ţi urmez calea
Spre veşnicia Ta să vin.11

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

Recitiţi mărturia preşedintelui Hinckley din secţiunea 1 şi gândiţi-vă la propria mărturie despre Isus Hristos. De ce sunteţi recunoscători pentru slujirea şi ispăşirea Salvatorului? Care dintre învăţăturile Salvatorului şi relatările despre viaţa Sa au o însemnătate deosebită pentru dumneavoastră?
Adresaţi-vă fiecare întrebare pusă în secţiunea 2. În ce mod răspunsurile dumneavoastră influenţează viaţa dumneavoastră de zi cu zi? În aceeaşi secţiune, recitiţi cele trei „reguli simple” ale preşedintelui Hinckley pentru a dobândi înţelegere despre „lucrurile lui Dumnezeu”. În ce mod v-au ajutat aceste principii să vă măriţi înţelegerea spirituală?
Preşedintele Hinckley a adresat frecvent întrebarea: „Dar ce să fac cu Isus, care se numeşte Hristos?” (sectiunea 3). Ce putem învăţa din răspunsurile lui? Gândiţi-vă cum aţi putea răspunde la această întrebare. Cum ar fi viaţa dumneavoastră dacă nu aţi cunoaşte învăţăturile şi exemplul Salvatorului?
Preşedintele Hinckley a subliniat faptul că Isus Hristos este ancora noastră într-o lume a incertitudinii (vezi secţiunea 4). Când aţi simţit tăria şi alinarea Salvatorului într-un moment dificil? Gândiţi-vă la fiecare vers al imnului preşedintelui Hinckley din secţiunea 4. În ce moduri este Hristos o „strălucitoare speranţă”? În ce mod este El „far spre-o cale mai bună”?

Scripturi suplimentare

Luca 24:36-39; Ioan 1:1-14; Faptele apostolilor 4:10-12; 2 Nefi 2:8; 25:26; Alma 5:48; D&L 110:3-4

Ajutor pentru studiu

„Planificaţi activităţi de studiu care vă vor întări credinţa în Salvator” (Predicaţi Evanghelia Mea [2004], p. 22). De exemplu, în timp ce studiaţi, vă puteţi adresa întrebări precum acestea: Cum mă pot ajuta aceste învăţături să-mi aprofundez înţelegerea privind ispăşirea lui Isus Hristos? Cum mă pot ajuta aceste învăţături să devin mai asemănător Salvatorului?