Capitolul 11

Căminul, temelia unei vieţi drepte

„Cu cât vă creşteţi copiii pe calea Evangheliei lui Isus Hristos, cu dragoste şi aşteptări mari, cu atât ei vor avea parte de mai multă pace în viaţa lor.”

Din viaţa lui Gordon B. Hinckley

La sfârşitul anului 1973, Gordon şi Marjorie Hinckley au decis cu reticenţă să se mute din căminul lor din East Mill Creek, Utah, pentru a putea locui mai aproape de sediul central al Bisericii din oraşul Salt Lake. Preşedintele Hinckley, care atunci era membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, şi-a făcut timp în acel an, de Anul Noul, pentru a scrie despre căminul lor. Cuvintele sale descriau sentimentele sale cu privire la noua locuinţă şi, mai mult, sentimentele sale cu privire la familia sa iubitoare.

El a scris: „Cât de melancolici şi trişti eram pentru că trebuia să ne mutăm”. El şi-a adus aminte cât de mult a muncit familia pentru a construi casa şi pentru a amenaja zona din jurul ei. Apoi, gândurile sale s-au îndreptat către relaţiile cu membrii familiei şi cu Dumnezeu:

„Aici ne-am jucat împreună când au crescut copiii noştri şi aici ne-am rugat împreună. Aici, noi şi copiii noştri am ajuns să-L cunoaştem pe Tatăl nostru Ceresc, să ştim că El trăieşte, ne ascultă şi ne răspunde.

Pot continua şi scrie o carte… nu pentru lume, ci pentru aceşti cinci copii, pentru soţii şi soţiile lor şi pentru posteritate. Și, dacă pot folosi cuvintele potrivite pentru a povesti despre căminul acesta, atunci vor curge lacrimi şi se vor auzi râsete şi vom simţi un spirit al dragostei măreţ, liniştit şi pătrunzător faţă de cei care au trăit şi au crescut acolo, s-au iubit unul pe altul, şi-au iubit vecinii şi L-au iubit pe Dumnezeul lor şi pe Domnul Isus Hristos”¹.

De-a lungul slujirii lui, preşedintele Hinckley a depus mărturie despre importanţa familiilor iubitoare şi credincioase. Sub îndrumarea lui, Prima Preşedinţie şi Cvorumul celor Doisprezece Apostoli au redactat „Familia – o declaraţie oficială către lume”, pe care vârstnicul M. Russell Ballard, din Cei Doisprezece, a descris-o ca fiind „o chemare clară de a proteja şi a întări familiile”². După ce a citit declaraţia în luna septembrie a anului 1995 în cadrul adunării generale a Societăţii de Alinare, preşedintele Hinckley a spus: „Tăria oricărei naţiuni îşi are rădăcina între pereţii căminelor ei. Îi îndemnăm pe oamenii noştri de pretutindeni să-şi întărească familiile potrivit acestor valori care au fost onorate de-a lungul timpului”³.

„Facem apel la părinţi să depună toate eforturile pentru a-şi creşte şi învăţa copiii.”

Învăţături ale lui Gordon B. Hinckley

Relaţiile de familie sunt cele mai sacre dintre toate relaţiile.

Familia este divină. A fost instituită de Tatăl nostru Ceresc. Reprezintă cea mai sacră dintre toate relaţiile. Doar prin organizarea ei pot fi îndeplinite scopurile Domnului.⁴

Suntem o Biserică ce depune mărturie despre importanţa familiei – a tatălui, a mamei, a copiilor – şi despre faptul că noi suntem cu toţii copii ai lui Dumnezeu, Tatăl nostru Etern. Părinţii care aduc copii pe lume au responsabilitatea de a iubi acei copii, de a-i hrăni şi a avea grijă de ei, de a-i învăţa acele valori care le vor binecuvânta vieţile pentru ca ei să crească şi să devină cetăţeni buni… Doresc să subliniez ceea ce ştiţi deja, şi anume importanţa de a ne uni familia cu dragoste şi bunătate, cu apreciere şi respect şi cu faptul de a o învăţa căile Domnului, astfel încât copiii noştri să crească în neprihănire şi să evite tragediile care copleşesc atât de multe familii din întreaga lume.⁵

Este esenţial ca dumneavoastră să nu vă neglijaţi familiile. Nu aveţi nimic mai preţios.⁶

Taţii şi mamele au privilegiul de a avea grijă de copiii lor şi de a-i învăţa Evanghelia lui Isus Hristos.

Facem apel la părinţi să depună toate eforturile pentru a-şi creşte copiii și a-i învăţa principiile Evangheliei, care îi va ţine aproape de Biserică. Căminul este temelia unei vieţi neprihănite şi nimic altceva nu-l poate înlocui sau nu poate să îndeplinească funcţiile sale esenţiale în îndeplinirea acestei responsabilităţi date de către Dumnezeu.⁷

Sunt mulţumit că nimic nu vă va asigura un succes mai mare în dificila sarcină de a fi părinte decât un program privind viaţa de familie care se găseşte în minunatele învăţături ale Evangheliei, că tatăl familiei poate fi îmbrăcat cu preoţia lui Dumnezeu, că este privilegiul lui şi obligaţia lui, în calitate de îngrijitor al copiilor Tatălui nostru Ceresc, să le asigure cele necesare traiului, că el trebuie să guverneze în cămin în spiritul preoţiei „prin convingere, prin răbdare îndelungată, prin bunătate şi blândeţe şi prin dragoste sinceră” (D&L 121:41–42), că mama familiei este o fiică a lui Dumnezeu, un suflet dotat cu inteligenţă, devotat, plin de dragoste care poate fi îmbrăcată cu Spiritul lui Dumnezeu, că este privilegiul ei şi obligaţia ei, în calitate de îngrijitoare a copiilor Tatălui nostru Ceresc, să-i hrănească pe aceşti copii în fiecare zi, că ea, alături de soţul ei, trebuie să-i înveţe pe copiii ei să „înţeleagă doctrina pocăinţei, a credinţei în Hristos, Fiul Dumnezeului celui Viu, şi a botezului şi a darului Duhului Sfânt prin aşezarea mâinilor… [şi] să se roage şi să umble în dreptate înaintea Domnului” (D&L 68:25, 28).

Într-un astfel de cămin, părinţii sunt iubiţi şi nu inspiră groază, ei sunt apreciaţi şi nu temuţi. Şi copiii sunt consideraţi daruri de la Domnul şi trebuie să fie îngrijiţi, hrăniţi, încurajaţi şi îndrumaţi.

Ocazional, pot apărea neînţelegeri sau mici certuri. Dar, dacă familia se roagă împreună, dacă există dragoste şi respect în cadrul ei, atunci va exista un strop de afecţiune care va uni pentru totdeauna şi o loialitate care va îndruma întotdeauna.⁸

Permiteţi-mi să dau un sfat părinţilor singuri. Purtaţi poveri epuizante atunci când duceţi luptele zilnice care ţin de creşterea copiilor şi de faptul de a avea grijă ca ei să aibă tot ceea ce le trebuie. Este o îndatorire pe care o îndepliniți singuri. Dar nu trebuie să fiţi complet singuri. Sunt mulţi, chiar foarte mulţi în această Biserică care vă pot ajuta dând dovadă de sensibilitate şi înţelegere. Ei nu doresc să intervină acolo unde nu sunt doriţi. Dar interesul lor este adevărat şi sincer şi ei îşi binecuvântează viaţa pe măsură ce vă binecuvântează viaţa dumneavoastră şi pe cea a copiilor dumneavoastră. Acceptaţi ajutorul lor. Ei trebuie să vi-l acorde atât de dragul lor, cât şi de dragul dumneavoastră.

Avem mii de episcopi buni în această Biserică. Avem mii de oficianţi ai cvorumurilor buni. Avem mii de surori minunate în cadrul Societăţii de Alinare. Avem învăţători de acasă şi învăţătoare vizitatoare. Ei sunt prietenii dumneavoastră, aleşi de Domnul pentru a vă da din tăria lor pentru a vă ajuta. Şi nu uitaţi niciodată că Însuşi Domnul este o sursă de tărie mai mare decât oricare alta. Am fost mişcat de o experienţă povestită de o mamă singură care creştea şapte copii, care L-a implorat pe Tatăl ei din Cer să poată să meargă la El, chiar şi pentru o singură noapte, pentru a găsi alinare şi tărie pentru a face faţă încercărilor de mâine. Blând a fost răspunsul pe care l-a primit aproape ca o revelaţie: „Nu poţi veni la Mine, dar voi veni Eu la tine”⁹.

Cu cât vă creşteţi copiii pe calea Evangheliei lui Isus Hristos, cu dragoste şi speranță mare, cu atât ei vor avea parte de mai multă pace în viaţa lor.¹⁰

Datorită rugăciunii în familie, copiii cresc având credinţă în Dumnezeul cel Viu.

Iată-i pe cei mici ai voştri. Rugaţi-vă împreună cu ei. Rugaţi-vă pentru ei şi binecuvântaţi-i. Lumea în care se află este una complexă şi dificilă. Vor avea parte de multe adversităţi. Vor avea nevoie de toată tăria şi de toată credinţa pe care le puteţi oferi lor atunci când încă sunt lângă dumneavoastră. De asemenea, vor avea nevoie de o tărie mai mare care vine de la o putere mai mare. Ei trebuie să facă mai mult decât să urmeze mulţimea de oameni din jur. Ei trebuie să facă lumea mai bună şi tot ceea ce au pentru a face acest lucru este exemplul vieţii lor şi puterea de convingere a mărturiei lor şi a cunoaşterii lor despre lucrurile lui Dumnezeu. Ei vor avea nevoie de ajutorul Domnului. Cât timp sunt tineri, rugaţi-vă cu ei pentru ca ei să ajungă să cunoască sursa tăriei care apoi le va fi mereu disponibilă în orice moment greu.¹¹

Nu cunosc alt obicei care să aibă un efect mai benefic asupra vieţii lor aşa cum va avea obiceiul de a vă ruga cu ei în genunchi. Chiar aceste cuvinte, Tatăl nostru din Cer, au un efect incredibil. Nu aveţi cum să le rostiţi cu sinceritate şi recunoscând faptul că Dumnezeu este Tatăl vostru din Cer fără să simţiţi o anumită responsabilitate faţă de Dumnezeu …

Conversaţiile dumneavoastră zilnice cu El vă vor aduce pace în inimă şi bucurie în viaţă care nu au cum să vină de la nicio altă sursă… Dragostea dumneavoastră se va mări. Aprecierea unul pentru celălalt va creşte.

Copiii dumneavoastră vor fi binecuvântaţi cu un sentiment de siguranţă care vine din faptul de a locui într-un cămin în care Spiritul lui Dumnezeu este prezent. Ei îşi vor cunoaşte şi îşi vor iubi părinţii care se respectă unul pe altul şi un spirit al respectului va înflori în inima lor. Ei vor simţi siguranţa care provine din cuvintele pline de bunătate rostite cu blândeţe. Ei vor fi apăraţi de un tată şi o mamă care, trăind în mod onest în faţa lui Dumnezeu, vor trăi în mod onest unul cu celălalt şi cu semenii lor. Ei se vor maturiza având un sentiment de apreciere deoarece şi-au auzit părinţii exprimându-şi recunoştinţa în rugăciunile lor pentru micile şi marile binecuvântări. Ei vor creşte având credinţă în Dumnezeul cel Viu.¹²

Serile în familie îi pot aduce împreună pe părinţi şi copii pentru a învăţa căile Domnului.

Îmi amintesc că, atunci când eram un băieţel în vârstă de cinci ani, preşedintele Joseph F. Smith a făcut un anunţ tuturor membrilor Bisericii că ei ar trebui să se adune cu membrii familiei lor pentru a petrece o seară în familie. Tatăl meu a spus: „Preşedintele Bisericii ne-a cerut să facem acest lucru, aşa că îl vom face”.

Astfel că ne-am adunat şi am petrecut o seară în familie. A fost amuzant. El a spus: „O să cântăm un cântec”. Ei bine, nu suntem cântăreţi… Am încercat să cântăm şi am râs unul de altul. Aşa am făcut cu multe alte lucruri. Dar, din acea experienţă, treptat a ieşit ceva care a fost minunat – un obicei care ne-a ajutat, ne-a adus mai aproape ca familie, ne-a întărit şi a făcut ca, în inimile noastre, să crească o convingere privind valoarea serii în familie.¹³

Sunt recunoscător că noi, ca Biserică, avem inclus în programul nostru o seară în familie săptămânală. Este un lucru important că, în aceste vremuri ocupate, mii de familii din întreaga lume fac un efort pentru a-şi consacra o seară pe săptămână pentru a cânta împreună, a se instrui unul pe altul privind căile Domnului, a se ruga împreună în genunchi pentru a-i mulţumi Domnului pentru mila Sa şi pentru a invoca binecuvântările Sale în viaţa lor, căminele lor, muncile lor şi ţara lor. Cred că subestimăm marele bine de care vom avea parte datorită serii în familie.¹⁴

Dacă aveţi vreo îndoială în privinţa virtuţii serii în familie, faceţi o seară în familie. Adunaţi-vă copiii, învăţaţi-i, depuneţi-vă mărturia în faţa lor, citiţi din scripturi împreună şi petreceţi timp de calitate împreună.¹⁵

Părinţii trebuie să înceapă să-şi înveţe copiii atunci când copiii sunt foarte mici.

La puţin timp după ce ne-am căsătorit, am construit prima noastră casă. Am avut bani puţini şi eu am făcut mare parte din muncă. Amenajarea grădinii era în totalitate responsabilitatea mea. Primul dintre numeroşii copaci pe care i-am plantat a fost un roşcov sălbatic şi mi-am imaginat ziua în care umbra sa mă va ajuta să mă răcoresc vara. L-am plantat într-un colţ, acolo unde vântul dinspre partea estică a canionului bătea cel mai tare. Am săpat o groapă, am pus înăuntru rădăcina goală, am pus pământ în jurul ei, am turnat apă şi am uitat în mare parte de el. Era un copăcel, având poate doi centimetri în diametru. Era atât de suplu încât îl puteam îndoi cu uşurinţă în orice direcţie. De-a lungul anilor, nu prea i-am acordat nicio atenţie. Apoi, într-o zi de iarnă, când copacul nu avea nicio frunză, întâmplător m-am uitat pe fereastră la el. Am observat că era înclinat către vest, diform şi dezechilibrat. Nu mi-a venit să cred. M-am dus afară şi m-am proptit de el pentru a-l îndrepta. Dar acum trunchiul avea aproape un metru în diametru. În comparaţie cu el, tăria mea era foarte mică. Am luat din magazie un scripete pe care l-am legat de copac. Am tras de frânghie. Scripetele s-a mişcat un pic iar trunchiul copacului a tremurat un pic. Dar doar atât. Părea că îmi spune: „Nu mă poţi îndrepta. Este prea târziu. Am crescut aşa din cauza neglijenţei tale şi nu mă voi îndrepta”.

În cele din urmă, din disperare, am luat fierăstrăul şi am tăiat creanga grea din partea vestică. Am făcut un pas înapoi şi am privit ceea ce am făcut. Am tăiat o parte mare a copacului, făcându-i o mare cicatrice de aproximativ douăzeci de centimetri şi rămânând doar o creangă mică care creştea în sus…

Recent, m-am uitat la copac. Este mai mare, arată mai bine şi este un bun important al căminului. Dar cât de mare a fost trauma din tinereţea sa şi cât de brutal a fost tratamentul pe care l-am folosit pentru a-l îndrepta. Când a fost plantat, o bucată de sfoară l-ar fi ţinut ferm împotriva forţelor vântului. Puteam şi ar fi trebuit să-i ofer acea sfoară fără un efort prea mare, dar nu am făcut-o. Şi s-a lăsat modelat de forţele care l-au copleşit.

Copiii sunt precum copacii. Când sunt mici, vieţile lor pot fi modelate şi îndrumate, de obicei cu puţin efort. În Proverbele scrie: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea” [Proverbele 22:6]. Această instruire începe acasă.¹⁶

„Adunaţi-vă copiii, învăţaţi-i, depuneţi-vă mărturia în faţa lor, citiţi din scripturi împreună şi petreceţi timp de calitate împreună.”

Isaia a spus: „Şi toţi copiii tăi vor fi învăţaţi despre Domnul; şi mare va fi pacea copiilor tăi” (Isaia 54:13).

Aşadar, conduceţi-vă fiii şi fiicele, îndrumaţi-i încă de când sunt foarte mici, învăţaţi-i căile Domnului pentru ca pacea să îi însoţească în viaţă.¹⁷

Dacă copiii se răzvrătesc, părinţii trebuie să continue să se roage pentru ei, să-i iubească şi să-i ajute.

Recunosc că sunt părinţi care, în pofida faptului că au dat dovadă de dragoste şi şi-au dat silinţa cu sârguinţă şi credinţă pentru a-şi învăţa copiii, îi văd pe aceştia cum nu ţin cont de ceea ce au fost învăţaţi şi plâng în timp ce fiicele şi fiii lor rătăciţi aleg în mod voit să meargă pe o cale care îi va duce către pierzanie. Mi-e milă de aceşti părinţi şi obişnuiesc să le citez cuvintele lui Ezechiel: „Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său” (Ezechiel 18:20).¹⁸

Din când în când, în pofida tuturor lucrurilor pe care încercaţi să le faceţi, vor exista copii care se vor răzvrăti. Dar continuaţi să faceţi toate aceste lucruri. Nu renunţaţi niciodată. Nu veţi pierde niciodată atât timp cât încercaţi. Continuaţi să faceţi aceste lucruri.¹⁹

Dacă oricine dintre dumneavoastră aveţi un copil sau o persoană dragă care s-a răzvrătit, nu renunţaţi. Rugaţi-vă pentru ei, iubiţi-i şi ajutaţi-i.²⁰

Uneori, poate părea că este prea târziu… Totuşi, vă aduceţi aminte de roşcovul meu sălbatic [vezi paginile 171-172]. Acea operaţie şi suferinţă au avut ca rezultat ceva frumos, iar apoi acel copac a oferit mult dorita protecţie de arşiţa zilei.²¹

Ne întărim familiile pe măsură ce căutăm ajutorul Cerului şi cultivăm un spirit al dragostei şi respectului unul faţă de celălalt.

Faptul de a creşte o familie nu este un lucru uşor. Poate fi ceva plin de dezamăgiri şi încercări. Va necesita curaj şi răbdare… Dragostea poate conta în mod decisiv – dragostea oferită cu generozitate în copilărie şi până în anii dificili ai tinereţii. Poate face ceea ce banii oferiţi în exces copiilor nu pot face.

Şi răbdarea, care ne controlează limbajul şi furia …

Şi încurajarea, care face complimente cu uşurinţă şi critică cu greutate.

Acestea, împreună cu rugăciunile, vor face minuni. Nu vă puteţi aştepta să faceţi lucrurile singuri. Aveţi nevoie de ajutorul Cerului pentru a creşte copiii Cerului – copilul dumneavoastră, care este, de asemenea, copilul Tatălui Ceresc.²²

Fiecare copil, cu câteva posibile excepţii, este produsul unui cămin, fie că este bun, rău sau neutru. De-a lungul anilor, pe măsură ce copiii cresc, viaţa lor, într-o mare măsură, devine o extensie şi o reflecţie a învăţăturilor familiei. Dacă există duritate, abuz, furie necontrolată, lipsă de loialitate, atunci roadele vor fi sigure şi perceptibile şi, cel mai probabil, aceste lucruri vor fi perpetuate de generaţia care va urma. Dacă, pe de altă parte, există toleranţă, iertare, respect, grijă, bunătate, milă şi compasiune, roadele vor fi din nou perceptibile şi vor aduce recompense pentru eternitate. Vor fi pozitive, dulci şi minunate. Şi, pe măsură ce părinţii vor da dovadă de milă şi îşi vor învăţa copiii despre aceasta, atunci aceste lucruri se vor perpetua în viaţa şi în faptele generaţiei următoare.

Mă adresez taţilor şi mamelor din întreaga lume, implorându-i să lase în urmă duritatea, să înfrâneze furia, să-şi coboare glasurile şi să aibă milă, dragoste şi respect unul faţă de altul în căminele lor.²³

S-a spus în vechime că „un răspuns blând potoleşte mânia” (Proverbele 15:1). Rareori întâmpinăm probleme când vorbim cu un glas blând. Doar atunci când ne ridicăm glasurile apar scântei şi ne înfuriem în privinţa lucrurilor mărunte… Glasul Cerului este un glas blând şi încet [vezi 1 Împăraţi 19:11-12]; în mod asemănător, glasul domestic al păcii este unul liniştit.²⁴

Desigur, este nevoie de disciplină în familie. Dar disciplina impusă cu severitate, cu cruzime duce, în mod inevitabil, nu la îndreptare, ci la resentimente şi amărăciune. Nu vindecă nimic, ci doar agravează problema. Se autodistruge.²⁵

Nu există o disciplină în toată lumea precum disciplina dragostei. Are o putere a ei.²⁶

Haideţi să lucrăm în mod continuu să ne întărim familiile. Fie ca soţii şi soţiile să cultive un spirit absolut de loialitate unii faţă de ceilalţi. Haideţi să ne apreciem mai mult unul pe celălalt, să lucrăm în mod constant să cultivăm un spirit al dragostei şi respectului unul pentru celălalt.²⁷

O, Dumnezeule, Tatăl nostru Etern, binecuvântează părinţii pentru ca ei să-i înveţe cu dragoste, răbdare şi încurajări pe cei care sunt cei mai preţioşi, copiii care au venit de la Tine, pentru ca împreună ei să fie protejaţi şi îndrumaţi spre bine şi ca, în timp ce cresc, să aducă binecuvântări lumii din care fac parte.²⁸

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

Preşedintele Hinckley ne-a învăţat că familia „reprezintă cea mai sacră dintre toate relaţiile” (secţiunea 1). Cum ar putea acest adevăr să afecteze relaţiile cu membrii familiei noastre? Cum ar putea să afecteze modul în care ne organizăm timpul şi ceea ce facem?
De ce trebuie ca părinţii „să depună toate eforturile pentru a-şi creşte şi învăţa copiii principiile Evangheliei”? (Vezi secţiunea 2.) În ce mod v-a binecuvântat familia propovăduirea Evangheliei în casa dumneavoastră? Cum pot părinţii să-şi ajute mai mult copiii să trăiască potrivit Evangheliei?
Recitiţi învăţăturile preşedintelui Hinckley despre binecuvântările rugăciunii în familie (vezi secţiunea 3). De ce credeţi că rugăciunea în familie ne aduce binecuvântări? Ce binecuvântări aţi primit datorită faptului că v-aţi rugat cu regularitate în familie? Ce pierdem dacă neglijăm rugăciunea în familie?
Ce putem învăţa din experienţa lui Gordon B. Hinckley privind seara în familie? (Vezi secţiunea 4.) Ce binecuvântări au primit membrii familiei dumneavoastră datorită serii în familie?
Recitiţi povestirea preşedintelui Hinckley despre roşcovul sălbatic (vezi secţiunea 5). În ce mod aţi putea pune în practică ceea ce învăţaţi din această povestire?
Cum ar putea învăţăturile preşedintelui Hinckley din secţiunea 6 să-i ajute pe părinţii unui copil care a luat-o pe o cale greşită? Care sunt unele dintre modurile în care părinţii şi alţii pot să-l ajute cu dragoste?
De ce este important ca părinţii să-şi disciplineze copiii cu dragoste şi nu cu furie? Care sunt unele dintre lucrurile pe care părinţii le pot face pentru a-şi disciplina copiii cu dragoste? În ce mod pot membrii familiei să cultive un spirit al dragostei şi respectului unul faţă de celălalt? (Vezi secţiunea 7.)

Scripturi suplimentare

Deuteronom 11:19; Enos 1:1-5; Mosia 4:14-15; Alma 56:45-48; 3 Nefi 18:21; vezi, de asemenea, „Familia: o declaraţie oficială către lume”, Ensign sau Liahona, nov. 2010, p. 129.

Ajutor pentru predare

„Este posibil să simţiţi că vă lipseşte înţelegerea unui anumit principiu pe care vă pregătiţi să-l predaţi. Totuşi, dacă îl studiaţi cu ajutorul rugăciunii, dacă vă străduiţi să trăiţi în acord cu acesta, dacă vă pregătiţi să-l predaţi şi apoi îl împărtăşiţi altora, propria dumneavoastră mărturie se va întări şi va deveni mai profundă” (Predarea, nu este chemare, [1999], p. 19).