Capitolul 12

Supunerea – pur şi simplu, trăiţi potrivit Evangheliei

„Calea Evangheliei este o cale uşoară… Umiliţi-vă şi umblaţi în supunere.”

Din viaţa lui Gordon B. Hinckley

Când a avut în jur de 14 ani, Gordon B. Hinckley a trăit o experienţă, în Tabernacolul din Salt Lake, care l-a făcut să-şi stabilească un obiectiv important. El şi-a amintit mai târziu:

„[L-am auzit] pe preşedintele Heber J. Grant povestind despre experienţa lui de când a fost băiat şi a citit Cartea lui Mormon. A vorbit despre Nefi şi despre puternica influenţă pe care a avut-o în viaţa lui. Şi, apoi, cu un glas răsunând de o convingere pe care nu o voi uita niciodată, a citat acele cuvinte măreţe ale lui Nefi: «Mă voi duce şi voi face lucrurile pe care Domnul le-a poruncit, căci eu ştiu că Domnul nu dă porunci copiilor oamenilor fără să pregătească o cale pentru ei, ca ei să îndeplinească lucrurile pe care El le-a poruncit” (1 Nefi 3:7).

În acel moment, în inima mea tânără, mi-am stabilit obiectivul de a încerca să fac ceea ce Domnul a poruncit”¹.

Gordon B. Hinckley a păstrat mereu acel obiectiv în inima sa. Mulţi ani mai târziu, când a fost preşedintele Bisericii, învăţăturile sale s-au îndreptat spre mesajul pe care-l auzise când fusese tânăr. Vorbind unui grup de sfinţi din zilele din urmă în cadrul unei conferinţe regionale, el a spus:

„Mulţi reporteri [de ştiri] mi-au luat interviuri. Una dintre întrebările pe care mi le-au adresat a fost: «Care va fi tema dumneavoastră în timpul slujirii în calitate de preşedinte al Bisericii?» Eu le răspund simplu: «Aceeaşi temă pe care preşedinţii Bisericii şi apostolii au repetat-o de când pot să-mi aduc aminte: Pur şi simplu, trăiţi potrivit Evangheliei şi fiecare persoană care face acest lucru va primi în inima sa o convingere a adevărului principiului potrivit căruia trăieşte»”².

În prima sa cuvântare din cadrul conferinţei generale în calitate de preşedinte al Bisericii, preşedintele Hinckley le-a cerut tuturor să se străduiască mai mult să trăiască potrivit Evangheliei.

„Acum, dragii mei fraţi şi dragile mele surori, a sosit timpul să ne stabilim standarde mai înalte, să privim mai sus şi să ne deschidem minţile pentru a înţelege şi a realiza mai bine măreaţa misiune milenară a acestei Biserici, Biserica lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă. Aceasta este o perioadă în care trebuie să fim puternici. Este o perioadă în care trebuie să înaintăm fără să ezităm, cunoscând bine însemnătatea, măreţia şi importanţa misiunii noastre. Este o perioadă în care trebuie să facem ceea ce este drept indiferent de consecinţele care ar putea rezulta. Este o perioadă în care trebuie să fim găsiți că ţinem poruncile. Este timpul să ne întindem braţele cu bunătate şi dragoste faţă de cei aflaţi în suferinţă şi cei care rătăcesc în întuneric şi în durere. Este o perioadă în care trebuie să fim atenţi şi buni, cumsecade şi amabili unii faţă de ceilalţi în toate relaţiile noastre. Cu alte cuvinte, să devenim mai asemănători lui Hristos”³.

Preşedintele Hinckley a continuat să sublinieze acest mesaj. Zece ani mai târziu, el a repetat aceste cuvinte în cadrul conferinţei generale şi a îndemnat pe fiecare membru să se evalueze spunând: „Dumneavoastră trebuie să judecaţi cât de departe am ajuns în îndeplinirea invitaţiei făcute cu 10 ani în urmă”⁴.

Exemplul de supunere al Nefi l-a inspirat pe tânărul Gordon B. Hinckley.

Învăţături ale lui Gordon B. Hinckley

Suntem un popor de legământ şi mari sunt obligaţiile care însoţesc acest legământ.

Suntem un popor de legământ şi cu aceasta nu este de glumit. Când această lucrare a fost restaurată şi Domnul şi-a stabilit scopurile pentru această restaurare, El a spus că unul dintre motivele pentru care a avut loc restaurarea a fost ca legământul Său nepieritor să fie restabilit. Acel legământ… a fost făcut între Avraam şi Iehova, atunci când puternicul Iehova i-a făcut lui Avraam o promisiune solemnă. El a spus că seminţia lui va fi la fel de numeroasă precum firele de nisip de pe malul mării şi că toate naţiunile vor fi binecuvântate prin el. El a făcut acest legământ cu Avraam, că El va fi Dumnezeul lor iar ei vor fi poporul Lui… Atunci a fost creată o relaţie care urma să aibă consecinţe eterne în vieţile tuturor acelora care urmau să intre în acest legământ. Implicaţiile lui sunt miraculoase: dacă ne vom purta aşa cum trebuie să se poarte copiii lui Dumnezeu, El va fi Dumnezeul nostru care ne va binecuvânta, ne va iubi, ne va îndruma, ne va ajuta.

Acum, în această dispensaţie, acel legământ nepieritor a fost reiterat. De fapt, noi am făcut acel legământ cu Dumnezeu când am fost botezaţi. Am devenit, să zicem, parte a familiei Sale divine. Toţi copiii lui Dumnezeu fac parte din familia Lui, dar, într-un mod special şi minunat, există o relaţie deosebită între Dumnezeu şi copiii Săi de legământ. Şi când am venit în Biserică… am devenit parte a unui popor de legământ şi, de fiecare dată când luăm din împărtăşanie, nu numai că facem acest lucru în amintirea Fiului lui Dumnezeu, care Şi-a dat viaţa pentru fiecare dintre noi, ci mai există un element, faptul că noi luăm Numele lui Isus Hristos asupra noastră şi ne angajăm să-I ţinem poruncile iar El ne promite că ne va binecuvânta cu Spiritul Său cel Sfânt.

Suntem un popor de legământ şi mari sunt obligaţiile care însoţesc acest legământ. Nu putem fi oameni obişnuiţi. Trebuie să fim mai buni decât majoritatea oamenilor. Trebuie să avem standarde mai înalte. Trebuie să fim puţin mai buni, puţin mai blânzi, puţin mai bine-crescuţi, puţin mai atenţi, puţin mai săritori.⁵

Suntem un popor care am luat asupra noastră un legământ solemn şi Numele Domnului nostru, Isus Hristos. Haideţi să ne străduim puţin mai mult să ţinem poruncile, să trăim aşa cum ne-a cerut Domnul să trăim.⁶

„De fiecare dată când luăm din împărtăşanie… noi luăm asupra noastră numele lui Isus Hristos şi promitem să ţinem poruncile Sale.

Domnul se aşteaptă ca noi să trăim potrivit Evangheliei în toate aspectele.

Trăim într-o perioadă a compromisului şi a cedării în faţa răului. În situaţiile cu care ne confruntăm zilnic, ştim ce este drept, dar, sub presiunea apropiaţilor noştri şi a glasurilor ispititoare ale celor care doresc să ne convingă, noi cedăm. Facem compromisuri. Cedăm în faţa răului. Cedăm şi ne este ruşine de noi înşine… Trebuie să ne cultivăm puterea de a ne susţine convingerile.⁷

Calea Evangheliei este o cale uşoară. Unele dintre cerinţe vă pot părea elementare şi inutile. Nu le nesocotiţi. Umiliţi-vă şi umblaţi în supunere. Vă promit că rezultatele care vor urma vor fi minunate şi satisfăcătoare.⁸

Marea mea rugăminte este ca noi toţi să încercăm mai din greu să trăim la înălțimea divinităţii care se găseşte în noi. Putem face mai mult bine decât facem. Putem fi mai buni decât suntem. Dacă am păstra mereu în minte acea imagine a moştenirii noastre divine, realitatea faptului că Dumnezeu este Tatăl nostru şi că toţi oamenii sunt fraţii şi surorile noastre, am fi puţin mai toleranţi, puţin mai buni, puţin mai dornici să-i ridicăm, să-i ajutăm şi să-i susţinem pe semenii noştri. Am fi mai puţini înclinaţi să facem acele lucruri care, în mod clar, ne înjosesc.⁹

Religia din care faceţi parte nu se practică doar duminica, ci şapte zile pe săptămână… Se practică tot timpul – douăzeci şi patru de ore pe zi, şapte zile pe săptămână, 365 de zile pe an.¹⁰

Domnul se aşteaptă ca noi să ne păstrăm vieţile în ordine, să trăim potrivit Evangheliei în toate aspectele.¹¹

Dumnezeu le va acorda binecuvântări din abundenţă celor care umblă în supunere faţă de poruncile Sale.

Domnul i-a spus lui Ilie să meargă să se ascundă lângă pârâul Cherit, unde să bea apă din pârâu şi să fie hrănit de corbi. Scriptura consemnează o declaraţie simplă şi minunată despre Ilie: „El a plecat şi a făcut după cuvântul Domnului” (1 Împăraţi 17:5).

Nu L-a contrazis. Nu a găsit scuze. Nu s-a sustras. Ilie, pur şi simplu, „a plecat şi a făcut după cuvântul Domnului”. Şi a fost salvat de la calamităţile îngrozitoare care s-au năpustit asupra celor care şi-au bătut joc, au cârtit şi s-au îndoit.¹²

Întreaga poveste din Cartea lui Mormon este povestirea unui popor care, atunci când a fost neprihănit, când L-a preaslăvit pe Isus Hristos, a prosperat în ţară şi a fost binecuvântat din plin şi din abundenţă de către Domnul; iar când a păcătuit, când s-a îndepărtat şi a uitat de Dumnezeul său, a căzut în suferinţă, război şi nenorocire. Siguranţa, pacea şi prosperitatea dumneavoastră depind de supunerea faţă de poruncile Celui Atotputernic.¹³

„Ţine poruncile Mele continuu şi o cunună a neprihănirii vei primi.” [D&L 25:15.] Aceasta a fost promisiunea Domnului către Emma Hale Smith. Aceasta este promisiunea Domnului către fiecare dintre dumneavoastră. Fericirea rezultă din respectarea poruncilor. Pentru un sfânt din zilele din urmă… încălcarea acelor porunci nu poate duce decât la suferinţă. Şi fiecărei persoane care le respectă, i se promite o coroană… a neprihănirii şi a adevărului etern.¹⁴

Adevărata libertate vine din supunerea faţă de sfaturile lui Dumnezeu. S-a spus demult că „sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină” (Proverbele 6:23).

Evanghelia nu este o filosofie a reprimării, aşa cum o văd mulţi oameni. Este un plan al libertăţii care oferă disciplină poftelor şi îndrumare comportamentului. Roadele sale sunt dulci şi recompensele sale sunt generoase …

„Rămâneţi dar tari, şi nu vă plecaţi iarăşi supt jugul robiei.” (Galateni 5:1.)

„Unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia” (2 Corinteni 3:17)¹⁵.

Siguranţa noastră provine din pocăinţă. Tăria noastră provine din supunerea faţă de poruncile lui Dumnezeu… Să rămânem fermi împotriva răului, atât acasă, cât şi în alte ţări. Să trăim demni de binecuvântările cerului, făcând o reformă în vieţile noastre acolo unde este necesar şi privind spre El, Tatăl nostru, al tuturor.¹⁶

Nu trebuie să ne fie teamă de nimic. Dumnezeu se află la cârmă. El va stăpâni pentru binele acestei lucrări. El le va acorda binecuvântări din abundenţă celor care umblă în supunere faţă de poruncile Sale. Aceasta a fost promisiunea Lui. Niciunul dintre noi nu se poate îndoi de capacitatea Lui de a-şi ţine promisiunea.¹⁷

Conducătorii Bisericii arată calea şi-i invită pe membri să trăiască potrivit Evangheliei.

Există unii care spun: „Nu-mi va dicta Biserica ce să gândesc despre un lucru sau despre altul sau cum să-mi trăiesc viaţa”.

Nu, răspund eu, Biserica nu va dicta niciunui [om] ce să gândească sau ce să facă. Biserica va arăta calea şi va invita pe fiecare membru să trăiască potrivit Evangheliei şi să se bucure de binecuvântările care rezultă dintr-o astfel de viaţă. Biserica nu va dicta niciunui [om], dar va sfătui, va convinge, va îndemna şi va aştepta loialitate din partea acelora care-şi susţin calitatea de membru al ei.

Când eram student, am spus tatălui meu la un moment dat că simţeam că autorităţile generale şi-au depăşit prerogativele când au susţinut un anumit lucru. El era un bărbat foarte bun şi înţelept. A spus: „Preşedintele Bisericii ne-a instruit şi eu îl susţin ca profet, văzător şi revelator şi intenţionez să-i urmez sfatul”.

Am slujit… în consiliile generale ale acestei Biserici timp de [mulţi] ani… Doresc să vă împărtăşesc mărturia mea că, deşi am participat la mii de adunări în care s-au discutat principiile de conducere şi programele Bisericii, nu a existat niciuna în care să nu se fi căutat îndrumarea Domnului sau în care participanţii să dorească să susţină sau să facă ceva care ar fi rănit sau ar fi constrâns pe cineva.¹⁸

Vă spun fiecăruia şi tuturor că noi [cei care participăm la consiliile generale ale Bisericii] nu avem un plan personal. Avem numai planul Domnului. Sunt unii care critică atunci când emitem o declaraţie care conţine sfaturi sau atenţionări. Vă rugăm să fiţi siguri că rugăminţile noastre nu sunt motivate de vreo dorinţă egoistă. Vă rugăm să fiţi siguri că avertizările noastre nu sunt lipsite de esenţă sau temei. Vă rugăm să fiţi siguri că deciziile de a ne spune punctul de vedere în privinţa diferitelor probleme nu s-au luat fără deliberare, discuţii şi rugăciune. Vă rugăm să fiţi siguri că singura noastră ambiţie este de a vă ajuta pe fiecare dintre dumneavoastră în problemele, încercările, familiile şi vieţile dumneavoastră… Nu avem nici cea mai mică intenţie de a propovădui altceva decât ceea ce ar fi propovăduit Domnul …

Responsabilitatea noastră este cea descrisă de Ezechiel: „Fiul omului, te pun păzitor peste casa lui Israel. Când vei auzi un cuvânt, care va ieşi din gura Mea, să-i înştiinţezi din partea Mea!” (Ezechiel 3:17).

Nu avem nicio dorinţă egoistă în niciunul dintre aceste aspecte, decât aceea de a ne dori fericirea fraţilor şi surorilor noastre, de a ne dori ca pacea şi dragostea să predomine în căminele lor, ca ei să fie binecuvântaţi în toate iniţiativele lor neprihănite prin puterea Celui Atotputernic.¹⁹

Dumnezeu Îşi face cunoscută în mod constant voia Lui, în felul ales de El, în legătură cu poporul Său. Vă ofer mărturia mea în ceea ce-i priveşte pe conducătorii acestei Biserici, că ei nu ne vor cere niciodată să facem nimic ce nu putem face cu ajutorul Domnului. S-ar putea să ne simţim nepotriviţi. Ceea ce ni se cere să facem nu este, poate, pe placul nostru sau în acord cu ideile noastre. Dar dacă vom încerca, dând dovadă de credinţă, rugăciune şi hotărâre, putem îndeplini ceea ce ni se cere.

Vă ofer mărturia mea că supunerea faţă de sfaturile deţinătorilor preoţiei lui Dumnezeu este esenţială pentru fericirea sfinţilor din zilele din urmă, pentru pacea sfinţilor din zilele din urmă, pentru progresul sfinţilor din zilele din urmă, pentru prosperitatea sfinţilor din zilele din urmă şi salvarea eternă şi exaltarea acestui popor.²⁰

Hotărârile cu privire la lucrurile mărunte pot duce la consecinţe uimitoare.

Pot să descriu un principiu… care, dacă este respectat, va mări probabilitatea ca hotărârile noastre să fie corecte şi, prin urmare, ca progresul şi fericirea noastră în viaţă să crească infinit. Acest principiu măreţ este păstraţi-vă credinţa …

Nu vă pot spune în detaliu ce hotărâri să luaţi. Însă, vă pot promite că, dacă hotărârile dumneavoastră vor fi luate potrivit standardelor Evangheliei şi învăţăturilor Bisericii şi dacă vă veţi păstra credinţa, vieţile dumneavoastră vor da roade minunate şi veţi avea parte de multă fericire şi împliniri.²¹

Cu mulţi ani în urmă, am lucrat pentru o companie de căi ferate… Era în vremea în care aproape toată lumea călătorea cu trenul. Într-o dimineaţă, am fost sunat de omologul meu din Newark, New Jersey. El mi-a spus: „Trenul cu numărul cutare a ajuns, dar nu are vagonul de bagaje. Undeva, 300 de pasageri şi-au pierdut bagajele şi sunt furioşi”.

M-am dus imediat la serviciu pentru a afla unde ar fi putut să se piardă vagonul respectiv. Am aflat că el a fost încărcat corect şi ataşat cum trebuia în Oakland, California. Fusese pus în mişcare pe linia noastră ferată în oraşul Salt Lake [şi ajunsese, în cele din urmă în] St. Louis. Acolo trebuia să fie preluat de o altă companie de căi ferate care să-l ducă la Newark, New Jersey. Dar un acar nechibzuit din St. Louis a deplasat o bucăţică de metal șapte centimetri și jumătate, un macaz, apoi a ridicat maneta pentru a decupla vagonul. Am descoperit că un vagon de bagaje care trebuia să fie în Newark, New Jersey, era de fapt în New Orleans, Louisiana – la 2.400 de kilometri depărtare faţă de destinaţia lui. Mişcarea de 7.5 cm făcută în depoul St. Louis, de către un angajat neglijent, l-a pus în mişcare pe şine greşite, iar distanţa faţă de destinaţia adevărată a crescut considerabil. Aşa este şi în cazul vieţilor noastre. În loc să urmăm un drum ferm, suntem traşi de unele idei greşite în altă direcţie. Depărtarea de destinaţia noastră originală poate fi foarte mică, dar, dacă este continuată, acea mişcare foarte mică devine o breşă mare şi ne vom găsi departe de locul în care am intenţionat să mergem. Lucrurile mici care ne influenţează sunt cele care produc mari schimbări în viaţa noastră.²²

Într-o zi, m-am apropiat de poarta mare a unei ferme. Am apăsat pe clanţă şi am deschis poarta. Mişcarea la nivelul balamalelor a fost atât de neînsemnată, încât de-abia s-a observat. Însă la celălalt capăt al porţii, raza de mişcare a avut aproape cinci metri. Uitându-ne numai la mişcarea balamalelor, nu ne-am putea imagina că ar putea duce la mişcarea amplă care a rezultat din mişcarea aceea nesemnificativă.

La fel este şi cu deciziile din vieţile noastre. Un gând mic, un cuvânt aparent neînsemnat, o faptă măruntă poate duce la consecinţe imense.²³

Preşedintele Hinckley a comparat deciziile noastre cu balamalele unei porţi de fermă.

Trăind potrivit Evangheliei, noi întărim Biserica şi ajutăm la creşterea lucrării lui Dumnezeu pe pământ.

Puteţi întări [Biserica] prin modul în care trăiţi. Lăsaţi Evanghelia să fie sabia şi scutul vostru …

Ce minunat va fi viitorul în timp ce Atotputernicul Dumnezeu va face ca lucrarea Sa glorioasă să înainteze, influenţându-i în bine pe toţi cei care vor accepta şi vor trăi potrivit Evangheliei.²⁴

Văd un viitor minunat într-o lume nesigură. Dacă ne vom agăţa de valorile noastre, dacă vom clădi pe moştenirea noastră, dacă vom umbla cu credinţă înaintea Domnului, dacă, pur şi simplu, vom trăi în acord cu Evanghelia, vom fi binecuvântaţi într-un mod extraordinar şi minunat. Vom fi priviţi ca fiind un popor neobişnuit care a găsit cheia unei fericiri neobişnuite.²⁵

Sper ca fiecare bărbat, fiecare femeie şi fiecare copil să-şi propună să facă lucrarea Domnului mai bună, mai puternică şi mai măreaţă decât a fost vreodată. Diferenţa se vede în calitatea vieţilor noastre. Diferenţa se vede în hotărârea noastră de a trăi potrivit Evangheliei lui Isus Hristos. Aceasta este o problemă personală. Cu cât ne rugăm cu toţii, cu atât Biserica este mai puternică. Şi aşa se întâmplă cu fiecare principiu al Evangheliei. Haideţi să fim parte a acestei măreţe cauze care înaintează şi creşte pe întreg pământul. Nu putem să stăm pe loc, trebuie să mergem mai departe. Este imperativ să facem acest lucru! Adevărata tărie a Bisericii vine din convingerea personală din inima fiecăruia dintre noi. Fără ea, avem foarte puţin din tot; cu ea, avem totul.²⁶

Vă invit pe fiecare dintre voi, oriunde v-aţi afla în calitate de membri ai acestei Biserici, să vă ridicaţi şi, având un cântec în inimile voastre, să înaintaţi trăind potrivit Evangheliei, iubindu-L pe Domnul şi clădind împărăţia Sa. Împreună vom rămâne pe calea cea dreaptă şi ne vom păstra credinţa, Cel Atotputernic fiind sursa noastră de tărie.²⁷

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

De ce noi, în calitate de poporul de legământ al Domnului, „nu putem fi oameni obişnuiţi”? (Vezi secţiunea 1.) Care sunt unele dintre căile prin care legămintele pe care le-aţi făcut cu Dumnezeu vă influenţează viaţa de zi cu zi?
Preşedintele Hinckley ne-a învăţat că „trebuie să ne cultivăm puterea de a ne susţine convingerile” (secţiunea 2). Cum ne compromitem, uneori, convingerile? În ce fel ne putem întări pentru a rezista ispitelor?
În ce mod ni se aplică povestea lui Ilie relatată de preşedintele Hinckley? (Vezi secţiunea 3.) Ce i-aţi spune cuiva care afirmă că poruncile sunt prea restrictive? În ce mod aţi observat că supunerea faţă de porunci aduce libertate, siguranţă şi pace?
Revedeţi explicaţia preşedintelui Hinckley legată de modul în care conducătorii Bisericii oferă sfaturi şi avertizări (vezi secţiunea 4). Cum aţi fost binecuvântaţi când aţi urmat sfaturile conducătorilor din Biserică?
Ce putem învăţa din povestirea despre vagonul pierdut relatată de preşedintele Hinckley? (Vezi secţiunea 5.) De ce faptele sau deciziile mărunte au un rol atât de important în vieţile noastre? Gândiţi-vă la o decizie măruntă care a adus o mare schimbare în bine în viaţa dumneavoastră. Cum putem să recunoaştem mai bine deviaţiile mici care ne-ar putea îndepărta de cărarea lui Dumnezeu?
Cum ne ajută faptul de a trăi potrivit Evangheliei să învingem nesiguranţa lumii? (Vezi secţiunea 6.) Cum vă simplifică viaţa faptul de a trăi potrivit Evangheliei? Gândiţi-vă cum aţi putea întări mai mult Biserica şi ajuta la creşterea lucrării lui Dumnezeu pe pământ.

Scripturi suplimentare

Deuteronomul 4:39-40; Evrei 5:8-9; D&L 64:33-34; 93:26-28; 98:22; Avraam 3:24-26; Articolele de credinţă 1:3

Ajutor pentru studiu

„A citi, a studia şi a medita nu înseamnă acelaşi lucru. Citim câteva cuvinte şi, poate, ne vin idei despre ce citim. Studiem şi descoperim caracteristici şi legături între diferitele idei sau pasaje din scripturi. Dar, când medităm, noi invităm revelaţia prin Spirit. Pentru mine, a medita înseamnă a gândi şi a mă ruga după ce citesc şi studiez cu atenţie din scripturi” (Henry B. Eyring, „Slujiţi cu Spiritul”, Ensign sau Liahona, nov. 2010, p. 60).