Capitolul 20

Să ne împrietenim cu cei care nu au aceeaşi religie ca noi

„Să ne întindem braţele pentru a-i ajuta pe bărbaţii şi pe femeile de bună credinţă, oricare ar fi convingerea lor religioasă şi oriunde ar locui ei.”

Din viaţa lui Gordon B. Hinckley

În luna noiembrie a anului 1994, în cuvântarea rostită în cadrul unei conferinţe la care au participat conducători religioşi, preşedintele Gordon B. Hinckley a spus:

„Avem convingeri diverse cu privire la doctrină. Există diferențe teologice între noi, dar eu cred că suntem cu toții conștienți de relele și problemele din lumea şi societatea în care trăim şi de responsabilitatea și ocazia de a apăra împreună, în viaţa publică şi privată, valorile care demonstrează virtute şi moralitate, respect față de toţi bărbaţii şi femeile în calitatea lor de copii ai lui Dumnezeu, nevoia comportamentului civilizat și amabilității în relaţiile dintre noi şi păstrarea familiei ca celulă de bază a societăţii noastre, rânduită de Dumnezeu…

Cu toţii purtăm în inimă o dorinţă de a-i ajuta pe cei săraci, de a-i înălţa pe cei nefericiţi, de a oferi alinare, speranţă şi ajutor tuturor celor care trec prin greutăți şi durere, indiferent de cauza acestora.

Este necesară vindecarea rănilor societății și înlocuirea pesimismului din vremurile noastre cu optimism şi credinţă. Trebuie să recunoaştem că acuzaţiile şi criticile unora împotriva altora nu-şi au locul. Trebuie să ne folosim influenţa pentru a linişti glasurile pline de mânie şi de argumente răzbunătoare…

Ne tragem tăria din libertatea noastră de a alege. Există tărie chiar în mijlocul diversităţii noastre. Dar există şi mai multă tărie în porunca dată de Dumnezeu fiecăruia dintre noi de a lucra pentru a-i înălţa şi a-i binecuvânta pe toţi fiii şi pe toate fiicele Lui, indiferent de originea lor etnică sau naţională ori indiferent de alte diferenţe …

Fie ca Domnul să ne binecuvânteze să lucrăm în unitate pentru a înlătura din inimile noastre şi a exclude din societatea noastră orice urmă de ură, fanatism, rasism şi alte cuvinte şi fapte care dezbină. Remarcele false, replicile rasiste, epitelele pline de ură, bârfa răutăcioasă şi pălăvrăgeala rea şi ranchiunoasă nu au ce căuta printre noi.

Fie ca Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi cu pacea care vine de la El. Fie ca El să ne binecuvânteze cu inimi recunoscătoare şi cu dorinţa de a ne purta cu respect unul faţă de celălalt, unindu-ne eforturile pentru a binecuvânta comunităţile în care avem norocul să locuim”¹.

La un an după ce a transmis acest mesaj, preşedintele Hinckley s-a adresat unor conducători laici. Era un grup mic – de numai aproximativ 30 de persoane – dar un grup cu o influenţă mare: preşedinţi, redactori-şefi, producători şi reporteri ai principalelor canale de ştiri din Statele Unite. Într-un „schimb de replici plăcut şi, uneori, plin de umor”, a oferit „o privire de ansamblu asupra scopului internaţional al Bisericii, vorbind despre îndeletnicirile misionare, umanitare şi educaţionale și, apoi, s-a oferit să răspundă la întrebări… A răspuns la fiecare întrebare sincer şi fără ezitare sau ceva care să indice stânjeneală”. Participanţii au spus că au fost surprinşi de cât de deschis a fost, la care el a răspuns că singurul lucru despre care nu ar fi discutat ar fi fost detaliile cu privire la rânduielile sacre din templu. „Despre orice altceva, putem discuta fără nicio problemă”, a spus el.

La un moment dat în cadrul sesiunii de întrebări şi răspunsuri, Mike Wallace, un reporter important al emisiunii de televiziune 60 Minutes (60 de minute) a spus că dorea că facă un reportaj special despre preşedintele Hinckley. Preşedintele Hinckley a tăcut câteva clipe, apoi a răspuns: „Vă mulţumesc. Îmi voi încerca norocul”².

Mai târziu, preşedintele Hinckley a recunoscut că a avut un sentiment de neîncredere cu privire la faptul de a fi intervievat de Mike Wallace, care avea o reputaţie de reporter dur. A explicat de ce a fost de acord cu interviul în ciuda acestei neîncrederi:

„Am simţit că acest interviu îmi oferea ocazia de a prezenta multor milioane de oameni câteva aspecte pozitive ale culturii şi mesajului nostru. M-am gândit că era mai bine să mă avânt în furtuna ocaziei decât să mă ascund şi să nu fac nimic”³.

Interviul cu audienţă mare a inclus următorul dialog:

Dl. Wallace: „Cum îi priviţi pe oamenii care nu sunt membri ai Bisericii mormone?”

Preşedintele Hinckley: „Cu dragoste şi respect. Am mulţi prieteni care nu sunt membri ai Bisericii. Îi respect. Am cea mai mare admiraţie pentru ei”.

Dl. Wallace: „În pofida faptului că nu au văzut încă lumina?”

Preşedintele Hinckley: „Da. Oricărei persoane care nu face parte din această Biserică, vă spun că noi recunoaştem toate virtuţile pe care le aveţi şi tot binele pe care îl faceţi. Aduceţi-l cu dumneavoastră şi vedeţi dacă putem adăuga ceva”⁴.

La sfârşitul interviului, preşedintele Hinckley şi Mike Wallace erau prieteni. Dl. Wallace a vorbit despre preşedintele Hinckley ca fiind un „conducător cald, atent, cumsecade şi optimist” care „merită pe deplin admiraţia aproape universală pe care o primeşte”⁵.

Preşedintele Hinckley ne-a îndemnat să ne alăturăm celor care nu fac parte din Biserica noastră „în cauze bune ale comunităţii”.

Învăţături ale lui Gordon B. Hinckley

Când ne amintim că toţi oamenii sunt copii ai lui Dumnezeu, ne întindem braţele mai mult pentru a-i înălţa şi a-i ajuta pe semenii noştri.

Nu trebuie să uităm niciodată că trăim într-o lume în care există o mare diversitate. Toţi oamenii pământului sunt copiii Tatălui nostru şi aparţin numeroaselor şi variatelor credinţe religioase. Trebuie să dăm dovadă de toleranţă, apreciere şi respect unii faţă de alţii.⁶

Nu este nevoie, în nicio ţară, de conflicte între diverse grupuri de orice natură. Fie ca părinţii să-şi înveţe copiii acasă că noi toţi suntem copii ai lui Dumnezeu, Tatăl nostru Etern, şi că, la fel de sigur precum există o relaţie între Tată şi copii, trebuie să existe şi o relaţie între fraţi.⁷

Dacă am păstra mereu în minte acea imagine a moştenirii noastre divine, realitatea faptului că Dumnezeu este Tatăl nostru şi că toţi oamenii sunt fraţii şi surorile noastre, am fi puţin mai toleranţi, puţin mai buni, puţin mai dornici să-i ridicăm, să-i ajutăm şi să-i susţinem pe semenii noştri. Am fi mai puţin înclinaţi să facem acele lucruri care, în mod clar, ne înjosesc. Suntem copii ai lui Dumnezeu şi Îl iubim. Haideţi să ne purtăm în consecinţă.⁸

Ar trebui să trăim dând dovadă de respect, apreciere şi prietenie faţă de oamenii care nu au aceeaşi religie ca noi.

„Noi afirmăm că avem dreptul de a-L preaslăvi pe Dumnezeu Cel Atotputernic aşa cum ne îndeamnă propria conştiinţă şi recunoaştem tuturor oamenilor acelaşi drept de a preaslăvi cum doresc, unde doresc sau ceea ce doresc” (Articolele de credinţă 1:11).

Cât este de important acest lucru – ca, în timp ce credem şi Îl preaslăvim pe Dumnezeu potrivit doctrinei noastre, să nu devenim aroganţi, făţarnici sau mândri, ci să le oferim altora privilegiul de a preaslăvi cum doresc ei. Multe dintre necazurile din lume provin din conflictele dintre religii. Sunt fericit să pot spune că pot sta de vorbă cu prietenii mei catolici, că pot sta de vorbă cu prietenii mei protestanţi fără nicio problemă. Le-aş lua apărarea, la fel cum a făcut-o această Biserică şi va continua să o facă, apărându-i în această lume.⁹

Îi rog pe membrii noştri de pretutindeni să trăiască dând dovadă de respect şi apreciere faţă de cei care nu aparţin religiei noastre. Este atâta nevoie de amabilitate şi respect reciproc printre cei cu crezuri şi filosofii diferite! Nu trebuie să fim partizanii niciunui fel de doctrină care încurajează superioritatea etnică. Trăim într-o lume a diversităţii. Putem şi trebuie să dăm dovadă de respect faţă de cei cu ale căror învăţături s-ar putea să nu fim de acord. Trebuie să dorim să apărăm drepturile altora care pot deveni victime ale intoleranţei.

Atrag atenţia asupra acelor cuvinte impresionante pe care le-a rostit Joseph Smith în anul 1843:

„Dacă s-a demonstrat că am fost gata să mor pentru un «mormon», îndrăznesc să declar înaintea Cerului că sunt la fel de pregătit să mor apărând drepturile unui prezbiterian, unui baptist sau ale unui om bun de orice altă confesiune; pentru că acelaşi principiu care ar călca în picioare drepturile sfinţilor din zilele din urmă ar călca în picioare drepturile romano-catolicilor sau ale oricărei alte confesiuni” (History of the Church, 5:498).¹⁰

Nu trebuie să ne ajutăm doar noi între noi. Nu trebuie să avem niciodată o atitudine de superioritate. Nu trebuie să fim făţarnici. Trebuie să fim mărinimoşi, deschişi şi prietenoşi. Putem să ne păstrăm credinţa. Putem să ne practicăm religia. Putem să preţuim modul nostru de preaslăvire fără a-i jigni pe alţii. Profit de această ocazie să vă rog să aveţi un spirit de toleranţă şi omenie, de prietenie şi dragoste faţă de cei care nu fac parte din religia noastră.¹¹

Nu trebuie să devenim dezagreabili când vorbim despre diferenţele dintre doctrine. Nu avem de ce să fim sarcastici. Însă nu ne putem da bătuţi niciodată sau nu ne putem compromite cunoaşterea pe care am dobândit-o prin revelaţie şi înmânarea directă a cheilor şi autorităţii din mâinile celor care le-au deţinut în trecut. Să nu uităm niciodată că aceasta este o restaurare a ceea ce a fost instituit de Salvatorul lumii …

Putem respecta alte religii şi trebuie să facem aceasta. Trebuie să recunoaştem binele pe care îl îndeplinesc membrii altor religii. Trebuie să-i învăţăm pe copiii noştri să fie toleranţi şi prietenoşi cu cei care nu fac parte din religia noastră.¹²

Nu trebuie să-i jignim pe membrii altor biserici. Nu trebuie să-i rănim pe membrii altor biserici. Nu ne certăm cu membrii altor biserici. Nu purtăm discuţii în contradictoriu cu membrii altor biserici. Le spunem pur şi simplu celor care aparţin altor religii sau niciuneia: „Aduceţi adevărul pe care îl aveţi şi să vedem dacă putem adăuga ceva”¹³.

Fără să ne compromitem doctrina, putem să lucrăm împreună cu alţii în cauze nobile.

Putem şi lucrăm cu cei de alte religii în diferite acţiuni împotriva relelor sociale care ameninţă valorile pe care le preţuim şi care sunt atât de importante pentru noi toţi. Aceşti oameni nu fac parte din religia noastră, dar ei sunt prietenii noştri, vecinii noştri şi colegii noştri într-o varietate de cauze. Ne bucurăm să-i ajutăm în eforturile lor.

Dar, în toate acestea, nu trebuie să facem compromisuri la nivel de doctrină. Nu este nevoie şi nu trebuie să existe compromisuri din partea noastră. Ci trebuie să existe înfrăţire pe măsură ce lucrăm împreună.¹⁴

Să nu uităm că noi credem că trebuie să fim binevoitori şi că trebuie să facem bine tuturor oamenilor. Sunt convins că putem să îi învăţăm pe copiii noştri într-un mod destul de eficient, astfel încât nu trebuie să ne fie teamă că ei îşi vor pierde credinţa în timp ce dau dovadă de prietenie şi amabilitate faţă de cei care nu sunt de acord cu doctrina acestei Biserici… Să ne implicăm în cauze bune ale comunităţii. Pot fi situaţii în care, din cauza problemelor morale grave implicate, să nu putem face compromisuri în privinţa principiilor. Dar, în astfel de situaţii, putem să ne exprimăm dezacordul în mod politicos, fără a fi dezagreabili. Putem recunoaşte sinceritatea celor ale căror poziţii nu le putem accepta. Putem vorbi mai degrabă de principii, în loc de personalităţi.

Să avem iniţiativă şi să ne oferim sprijinul în acele cauze care îmbunătăţesc comunitatea şi care au ca scop binecuvântarea tuturor cetăţenilor ei …

Învăţaţi-i pe cei pentru care sunteţi răspunzători importanţa comportamentului civic. Încurajaţi-i să se implice, amintindu-şi că, în dezbaterile publice, glasul blând al raţionamentului este mai convingător decât cel puternic şi zgomotos al protestului. Acceptând astfel de responsabilităţi, oamenii noştri vor binecuvânta comunităţile în care trăiesc, familiile lor şi Biserica.¹⁵

„Bunătatea noastră poate fi argumentul nostru cel mai convingător pentru ceea ce credem.”

Niciodată nu trebuie să ne dăm bătuţi în faţa forţelor răului. Putem şi trebuie să menţinem standardele morale pe care Biserica le-a promovat de la organizarea ei. Există o cale mai bună decât calea lumească. Dacă aceasta înseamnă să rămânem singuri, va trebui să rămânem singuri.

Dar nu vom fi singuri. Am încredinţarea că există milioane de oameni, peste tot în lume, care suferă din cauza răului pe care-l văd în jurul lor. Ei iubesc virtutea, binele şi optimismul. Ei, de asemenea, îşi vor ridica glasurile şi nu-şi vor precupeţi eforturile pentru păstrarea acelor valori care sunt demne de a fi păstrate şi cultivate.¹⁶

Să ne rugăm pentru forţele binelui. Să ne întindem braţele pentru a-i ajuta pe bărbaţii şi femeile de bună credinţă, oricare-ar fi convingerea lor religioasă şi oriunde ar locui ei. Să înfruntăm cu fermitate răul, atât acasă, cât şi în alte ţări… Putem influenţa în bine această lume, fiecare dintre noi.¹⁷

Când îi tratăm pe alţii cu dragoste, respect şi bunătate, arătăm că suntem ucenici adevăraţi ai lui Isus Hristos.

Pe măsură ce ne îndeplinim misiunea, noi lucrăm prin împuternicirea pe care ne-a dat-o Domnul înviat, care a vorbit în această ultimă dispensaţie. Aceasta este cauza Sa unică şi minunată. Noi depunem mărturie despre El. Dar nu trebuie să facem acest lucru cu aroganţă sau făţărnicie.

După cum a spus Petru, noi suntem „o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor [neobişnuit]”. De ce? Ca noi să „[vestim] puterile minunate ale Celui ce [ne-a] chemat din întuneric la lumina Sa minunată” (1 Petru 2:9) …

Haideţi să fim ucenici adevăraţi ai lui Hristos, să respectăm regula de aur şi să facem altora tot ceea ce dorim ca ei să ne facă nouă. Haideţi să ne întărim propria credinţă şi pe cea a copiilor noştri fiind amabili faţă de cei care nu fac parte din Biserica noastră. Dragostea şi respectul vor alunga orice urmă de animozitate. Bunătatea noastră poate fi argumentul nostru cel mai convingător pentru ceea ce credem.¹⁸

Doresc să sugerez să ne dezvoltăm o atitudine deschisă faţă de cei care nu fac parte din Biserica noastră, să-i ajutăm, să-i încurajăm, să-i conducem într-un mod elegant şi amabil spre acele asocieri prin care ar putea cunoaşte programele minunate ale Bisericii.

Mă gândesc la poezia scrisă de Edwin Markham:

A desenat un cerc din care m-a exclus –
Eretic, rebel, nesupus.
Dar eu şi Dragostea am fost isteţi şi-am câştigat:
Am desenat un cerc în care l-am inclus și protejat!19

Cu certitudine nu trebuie să ne lăudăm cu [religia noastră] sau să fim aroganţi în vreun fel. Un asemenea comportament este negarea Spiritului lui Hristos pe care ar trebui să-L avem. Acest Spirit îşi găseşte expresia în inimă şi în suflet, în modul liniştit şi umil în care ne trăim vieţile.

Cu toţii i-am văzut pe cei cărora am dori să le urmăm exemplul pentru că au dezvoltat un fel de a fi care, chiar fără a fi menţionat, arată frumuseţea Evangheliei pe care au îmbrăţişat-o în comportamentul lor.

Putem scădea intensitatea glasului nostru cu câţiva decibeli. Putem răspunde răului cu bine. Putem zâmbi când ar fi mult mai uşor să ne enervăm. Putem exercita autocontrolul şi autodisciplina şi putem ignora orice insulte la adresa noastră.²⁰

Oare înţelegem cu adevărat, oare înţelegem semnificaţia imensă a ceea ce avem? Acesta este punctul culminant al generaţiilor de oameni, capitolul final al întregii panorame a experienţei umane.

Dar aceasta nu ne aşează într-o poziţie de superioritate. Mai degrabă ne îndeamnă să fim umili. Aşează pe umerii noştri o responsabilitate de la care nu putem abdica, responsabilitatea de a veni în întâmpinarea oamenilor, fiind preocupaţi de ei toţi, în spiritul Învăţătorului, care ne-a învăţat: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (Matei 19:19). Trebuie să lăsăm la o parte mulţumirea de sine şi să ne ridicăm deasupra interesului personal meschin …

Noi, cei din această generaţie, suntem rezultatul final a tot ceea ce s-a petrecut înainte. Nu este suficient să se ştie că suntem membri ai Bisericii. Noi avem o obligaţie solemnă. Să o acceptăm şi să ne străduim să o îndeplinim.

Trebuie să trăim cu adevărat ca oameni care Îl urmează pe Hristos, dând dovadă de caritate faţă de toţi, facând bine atunci când ni se face rău, propovăduind prin exemplu căile Domnului şi îndeplinind marea slujire pe care El ne-a dat-o spre împlinire.²¹

Extras din rugăciunea de dedicare a Centrului de conferinţe din oraşul Salt Lake, Utah: „Fie ca noi, cei din Biserica Ta, să fim ospitalieri şi buni. Fie ca noi să ne păstrăm standardele şi practicile pentru care suntem cunoscuţi şi să le acordăm celorlalţi privilegiul de a preaslăvi „cum, unde doresc şi ceea ce doresc ei” [Articolele de credinţă 1:11]. Binecuvântează-ne să ne întindem braţele ca buni vecini şi să fim de ajutor tuturor. Fie ca noi să ridicăm mâinile slăbite şi să întărim genunchii care se clatină ai celor care se află în suferinţă [vezi D&L 81:5]. Fie ca noi toţi să trăim în pace, cu recunoştinţă şi respect reciproc.²²

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

În relaţiile cu alţii, de ce este folositor să ne amintim că suntem toţi copii ai lui Dumnezeu? (Vezi secţiunea 1.) Cum putem ajunge să-i apreciem și să-i respectăm mai mult pe alţii? Cum pot adulţii să-şi înveţe copiii să-i aprecieze şi să-i respecte pe alţii?
Revedeţi sfatul preşedintelui Hinckley cu privire la relaţiile noastre cu oamenii care nu fac parte din Biserica noastră (vezi secţiunea 2). Cum putem să recunoaştem dacă suntem aroganţi sau ipocriţi în cadrul acestor relaţii? Cum putem să dăm dovadă de mai multă prietenie şi dragoste faţă de cei care au alte crezuri?
De ce este important ca membrii Bisericii să lucreze împreună cu alţi oameni în cauze drepte? (Vezi secţiunea 3.) Ce exemple de astfel de eforturi cunoaşteţi? Cum putem să devenim o influenţă în bine mai puternică în comunităţile noastre?
Ce putem învăţa despre ucenicie din învăţăturile preşedintelui Hinckley din secţiunea 4? În ce mod aţi văzut că dragostea şi respectul înlătură sentimentele de animozitate? De ce este comportamentul nostru faţă de alţii „argumentul nostru cel mai convingător pentru ceea ce credem”? Gândiţi-vă la moduri concrete în care îi puteţi ajuta pe alţii.

Scripturi suplimentare

Matei 7:12; Luca 9:49-50; Ioan 13:34-35; 1 Ioan 4:7-8; D&L 1:30; 123:12-14; Articolele de credinţă 1:13

Ajutor pentru studiu

„Atunci când simţiţi bucuria care vine din înţelegerea Evangheliei, veţi dori să puneţi în practică ceea ce învăţaţi. Străduiţi-vă să trăiţi în armonie cu ceea ce înţelegeţi. Făcând aceasta, vă veţi întări credinţa, cunoaşterea şi mărturia” (Predicaţi Evanghelia Mea [2004], p. 19).