Capitolul 1

Restaurarea Evangheliei – zorii unei zile mai frumoase

„Calea către această măreaţă Evanghelie a fost deschisă prin apariţia Tatălui şi a Fiului în faţa băiatului Joseph.”

Din viaţa lui Gordon B. Hinckley

Întreaga sa viaţă, preşedintele Gordon B. Hinckley a avut un mare respect pentru oamenii implicaţi în restaurarea Evangheliei şi pentru locurile în care aceasta s-a desfăşurat. El a avut o recunoştinţă deosebită pentru Joseph Smith şi rolul său în restaurare şi a vorbit despre „o dorinţă tot mai mare de a depune mărturie despre divinitatea Domnului şi despre misiunea profetului Joseph Smith”.¹

În anul 1935, când Gordon se întorcea acasă după misiunea sa din Anglia, el şi alţi misionari care îşi terminaseră misiunea au vizitat Dumbrava Sacră şi Dealul Cumora. De asemenea, ei s-au dus la Închisoarea Carthage, unde profetul Joseph şi Hyrum Smith au fost martirizaţi. Ei au mers pe străzile prăfuite din Nauvoo, loc pe care sfinţii exilaţi l-au transformat dintr-o mlaştină în acest oraş frumos. Fără îndoială, Gordon se gândea la încercările şi biruinţele sfinţilor din perioada de început a Bisericii în timp ce el se afla în aceste locuri şi atunci când şi-a continuat călătoria spre vest, pe ruta pionierilor, către oraşul Salt Lake.

În deceniile următoare, Gordon B. Hinckley s-a întors la locurile sfinte ale restaurării de multe ori. În cadrul adunării de devoţiune organizată de Prima Preşedinţie cu prilejul Crăciunului din data de 3 decembrie 2000, el a împărtăşit această experienţă personală pe care a avut-o în timp ce vizita Dumbrava Sacră:

„În urmă cu câţiva ani, am fost rugat să particip la conferinţa ţăruşului Rochester, New York. Sâmbăta, le-am spus fraţilor care se aflau cu mine: «Haideţi să ne trezim dimineaţa devreme, duminica dimineaţa devreme, şi să mergem la Dumbrava Sacră înainte de conferinţă». Cu toţii au fost de acord. Drept urmare, foarte devreme în acea duminică de primăvară, preşedintele de misiune, preşedintele de ţăruş, reprezentantul regional şi cu mine am mers la Palmyra şi am mers în dumbravă. Nimeni nu se afla acolo. Totul era paşnic şi frumos. Plouase pe timp de noapte. Copacii aveau frunze noi şi mici.

Am vorbit încet unul cu altul. Am îngenuncheat pe pământul umed şi ne-am rugat. Nu am auzit o voce distinctă. Nu am avut o viziune. Dar, într-un mod pe care nu îl pot defini, ni s-a spus în mintea noastră, a fiecăruia dintre noi, că da, aici s-a întâmplat, aşa cum Joseph a spus că s-a întâmplat. Aici, Dumnezeu, Tatăl nostru Etern, şi Fiul Său Preaiubit, Domnul Isus Hristos înviat, i-au apărut băiatului de paisprezece ani şi au vorbit cu el. Lumina Lor perfectă l-a luminat şi el a fost instruit în legătură cu ceea ce ar trebui să facă.

Acea ocazie sublimă, Prima Viziune, a însemnat începutul revelaţiilor cereşti prin care a avut loc restaurarea pe pământ a Bisericii lui Hristos. A apărut din pustiul întunericului, din tristeţea vremurilor trecute, în zorii măreţi ai unei zile noi. A urmat Cartea lui Mormon ca o altă mărturie despre Domnul Isus Hristos. Preoţia sa sfântă şi divină a fost restaurată de mâinile celor care au deţinut-o în vechime. Profetului şi tovarăşilor săi le-au fost conferite chei şi puteri. Biserica din vechime se afla din nou pe pământ cu toate binecuvântările, puterile, doctrinele, cheile şi principiile dispensaţiilor precedente. Este Biserica [lui Hristos]. Ea poartă numele Lui. Este condusă de preoţia Sa. Nu există alt nume dat sub cer prin care omul să poată fi salvat. Joseph Smith… a devenit persoana care a depus cel mai mult mărturie despre El”².

Prima Viziune a demarat „capitolul final al îndelungatei cronici a prezenţei lui Dumnezeu în viaţa bărbaţilor şi femeilor de pe pământ”.

Învăţături ale lui Gordon B. Hinckley

După moartea Salvatorului, Biserica pe care El o stabilise s-a rătăcit în apostazie.

[Isus Hristos] a fost şi este marea figură centrală a istoriei oamenilor, apogeul vremurilor şi timpurilor tuturor oamenilor.

Înainte de moartea Sa, El i-a rânduit pe apostolii Săi. Ei au dus lucrarea mai departe o vreme. Biserica Sa fusese întemeiată.³

După moartea Salvatorului, Biserica pe care El o stabilise s-a rătăcit în apostazie. Au fost împlinite cuvintele profetului Isaia, care a spus: „Căci ţara a fost spurcată de locuitorii ei; ei călcau legile, nu ţineau poruncile şi rupeau legământul cel veşnic!” (Isaia 24:5).⁴

Epistolele lui Pavel au fost un strigăt care cerea tărie printre cei care Îl urmau pe Hristos, pentru ca ei să nu ajungă pe căile celui rău. Dar spiritul apostaziei a avut, în cele din urmă, câştig de cauză.⁵

Secolele s-au scurs. Un văl de întuneric a acoperit pământul. Isaia l-a descris: „Căci iată, întunericul acoperă pământul, şi negură mare popoarele” (Isaia 60:2).

A fost un anotimp al prădării şi al suferinţei, marcat de un conflict lung şi sângeros… A fost o vreme a lipsei de speranţă, un timp al stăpânilor şi al slugilor.

Prima mie de ani a trecut şi al doilea mileniu a început. Primele lui secole au fost o continuare a precedentului mileniu. A fost o perioadă plină de frică şi suferinţă.⁶

Renaşterea şi reforma protestantă au ajutat la pregătirea drumului pentru restaurarea Evangheliei.

Cumva, în acea lungă perioadă de întuneric, s-a aprins o lumină. Epoca Renaşterii a adus cu ea înflorirea studiului, artei şi ştiinţei. A apărut o mişcare a unor curajoşi bărbaţi şi femei, care priveau către ceruri cu recunoaştere faţă de Dumnezeu şi de Fiul Său divin. Mă refer la Reformă.⁷

Reformatorii au lucrat pentru a schimba biserica [creştină], mai ales bărbaţi precum Luther, Melanchthon, Hus, Zwingli şi Tyndale. Aceştia erau bărbaţi foarte curajoşi, câţiva dintre ei având parte de o moarte crudă din cauza crezurilor lor. Protestantismul s-a născut împreună cu strigătul ei pentru reformă. Când reforma nu s-a înfăptuit, reformatorii şi-au organizat propriile biserici. Ei au făcut acest lucru fără autoritatea preoţiei. Singura lor dorinţă a fost de a găsi un mic loc în care ei puteau să-L preaslăvească pe Dumnezeu aşa cum simţeau ei că ar trebui preaslăvit.

În timp ce acest mare tumult răscolea întreaga lume creştină, forţe politice, de asemenea, se puneau în mişcare. Apoi, a început Războiul de independenţă al Statelor Unite care a dus la naşterea unei naţiuni a cărei constituţie declara faptul că guvernul nu ar trebui să-şi exercite influenţa în problemele de natură religioasă. Sosise o nouă zi, una glorioasă. O zi în care nu mai exista o biserică a statului. Nicio religie nu mai era favorizată.

După secole de întuneric, durere şi încercări, sosise perioada potrivită pentru restaurarea Evangheliei. Profeţii din vechime au vorbit despre această zi mult aşteptată.

Toată istoria indica această perioadă. Secolele cu toată suferinţa şi speranţa lor veniseră şi trecuseră. Atotputernicul Judecător al naţiunilor, Dumnezeul cel Viu, hotărâse că perioada despre care vorbiseră profeţii sosise. Daniel a profeţit despre o piatră care s-a desprins dintr-un munte, fără ajutorul vreunei mâini, şi a devenit un munte mare care a umplut întregul pământ [vezi Daniel 2:35, 44].⁸

Calea către restaurare a fost deschisă prin apariţia Tatălui şi a Fiului în faţa lui Joseph Smith.

Şi apoi, după ce multe generaţii au trecut pe faţa pământului – atât de multe dintre ele în conflicte, ură, întuneric şi răutate – a venit măreaţa nouă zi a restaurării. Calea către această măreaţă Evanghelie a fost deschisă prin apariţia Tatălui şi a Fiului în faţa băiatului Joseph.⁹

Cât de extraordinară a fost acea viziune din anul 1820, când Joseph s-a rugat în pădure şi când, atât Tatăl, cât şi Fiul au apărut în faţa lui. Unul dintre Ei i-a vorbit, chemându-l pe nume, şi a spus, arătând către celălalt: „Acesta este Fiul Meu Iubit. Ascultă-L!”. (Joseph Smith – Istorie 1:17)

Un astfel de eveniment nu mai avusese loc până atunci. Unii s-ar putea întreba de ce era atât de important ca atât Tatăl, cât şi Fiul să Se arate. Cred că motivul a fost că Ei anunţau începutul dispensaţiei plenitudinii timpurilor, ultima şi cea din urmă dispenaţie a Evangheliei, când aveau să fie adunate împreună, într-una singură, toate elementele dispensaţiilor precedente. Acesta avea să fie capitolul final al îndelungatei cronici a prezenţei lui Dumnezeu în viaţa bărbaţilor şi femeilor de pe pământ.¹⁰

Fiecare afirmaţie pe care noi o facem privind autoritatea divină, fiecare adevăr pe care noi îl oferim în ceea ce priveşte autenticitatea acestei lucrări, toate aceste lucruri pornesc de la Prima Viziune a băiatului profet. Fără aceasta, noi nu prea am avea mare lucru de spus. Aceasta a reprezentat debutul dispensaţiei plenitudinii timpurilor, când Dumnezeu a promis că El va restaura toată puterea, toate darurile şi binecuvântările tuturor dispensaţiilor precedente.¹¹

Au fost restaurate autoritatea şi cheile preoţiei.

Autoritatea şi cheile Preoţiei lui Melhisedec au fost restaurate pe pământ ca parte a restaurării.

Pentru a restaura Preoţia aaronică, Ioan Botezătorul, fiind o fiinţă înviată, şi-a aşezat mâinile pe capul lui Joseph Smith şi al lui Oliver Cowdery şi a spus: „Vouă, tovarăşilor mei în slujire, în numele lui Mesia, eu vă confer preoţia lui Aaron, care deţine cheile slujirii îngerilor, ale Evangheliei pocăinţei şi ale botezului prin scufundare pentru iertarea păcatelor” (D&L 13:1).¹²

Aceasta a fost urmată de apariţia lui Petru, Iacov şi Ioan, apostoli ai Domnului Isus Hristos, care le-au conferit lui Joseph şi lui Oliver Cowdery Preoţia lui Melhisedec, preoţie care a fost primită de aceşti apostoli prin mâinile Domnului Însuşi.¹³

Trei dintre apostolii Salvatorului – Petru, Iacov şi Ioan – li s-au arătat lui Joseph şi Oliver undeva „în [pustiu]”, de-a lungul râului Susquehanna (vezi D&L 128:20). Aceştia şi-au pus mâinile pe capul lor şi le-au conferit această sfântă autoritate …

Îmi pot trasa linia preoţiei mele cu o linie directă spre acest eveniment. Aceasta este: Am fost rânduit de David O. McKay, care a fost rânduit de Joseph F. Smith, care a fost rânduit de Brigham Young, care a fost rânduit de cei trei martori, care au fost rânduiţi de Joseph Smith Jr. şi Oliver Cowdery, care au fost rânduiţi de Petru, Iacov şi Ioan, care au fost rânduiţi de Domnul Isus Hristos.

Preoţia lui Melhisedec a ajuns în mod similar la [fiecare deţinător]. Fraţilor, fiecare dintre dumneavoastră care deţineţi această preoţie aţi primit-o, de asemenea, printr-o linie directă de la conferirea făcută de Petru, Iacov şi Ioan.¹⁴

Prin Joseph Smith, Domnul a revelat adevăruri care ne diferenţiază de alte biserici.

Permiteţi-mi să numesc câteva dintre multele doctrine şi practici care ne diferenţiază de toate celelalte biserici, toate aceste lucruri fiind primite prin revelaţia dată tânărului profet. Dumneavoastră le cunoaşteţi, dar merită să le repetăm şi să reflectăm asupra lor.

Dumnezeirea

Prima dintre acestea… este apariţia lui Dumnezeu Însuşi şi a Preaiubitului Său Fiu, Domnul Isus Hristos înviat. Această măreţă manifestare a divinităţii este, în opinia mea, cel mai măreţ eveniment de la naşterea, viaţa, moartea şi învierea Domnului nostru la meridianul timpului.

Nu avem nicio consemnare a unui alt eveniment asemănător.

Timp de secole, oamenii s-au adunat pentru a se certa în ceea ce priveşte naturii Dumnezeirii. Împăratul Constantin a adunat diferiţi cărturari la Nicea în anul 325. După două luni de dezbateri amare, ei au făcut un compromis asupra unei definiţii care, timp de generaţii, a reprezentat afirmaţia doctrinară a creştinilor în ceea ce priveşte Dumnezeirea.

Vă invit să citiţi această definiţie şi să o comparaţi cu afirmaţia tânărului Joseph. El spune pur şi simplu că Dumnezeu a stat înaintea lui şi a vorbit cu el. Joseph L-a putut vedea şi L-a putut auzi. El arăta ca un om, o fiinţă tangibilă. Lângă El stătea Domnul înviat, o fiinţă individuală, pe care El l-a prezentat ca fiind Fiul Său Preaiubit şi cu care, de asemenea, Joseph a vorbit.

Cred că, cât timp a durat acea viziune remarcabilă, Joseph a învăţat mai multe despre Divinitate decât toţi cărturarii şi clericii din vechime.

În această revelaţie divină, a fost reafirmată, dincolo de orice îndoială, realitatea învierii propriu-zise a Domnului Isus Hristos.

Această cunoaştere despre Divinitate, ascunsă lumii timp de secole, a fost primul şi cel mai măreţ lucru pe care Dumnezeu l-a revelat slujitorului Său ales.¹⁵

Cartea lui Mormon: un martor alături de Biblie

„Cartea lui Mormon se face auzită ca un glas din ţărână, depunând mărturie despre Fiul lui Dumnezeu.”

Vă voi vorbi în continuare despre un alt lucru important pe care Dumnezeu l-a revelat.

Lumea creştină acceptă Biblia ca fiind cuvântul lui Dumnezeu. Cei mai mulţi nici nu ştiu cum a ajuns la noi.

Tocmai am terminat de citit o carte recent publicată de un om de ştiinţă cunoscut. Este evident din informaţiile pe care el le oferă că diferite cărţi din Biblie au fost puse laolaltă în ceea ce pare să fi fost o modalitate dezordonată. În unele cazuri, consemnările au fost făcute după o lungă perioadă de la desfăşurarea evenimentele pe care le descriu. Cineva ar putea întreba: „Este Biblia adevărată? Este cu adevărat cuvântul lui Dumnezeu”.

Noi răspundem că este, în măsura în care este tradusă corect. Mâna Domnului a dirijat scrierea ei. Dar acum nu este singura. Mai este o mărturie despre adevărurile semnificative şi importante pe care le conţine.

În scripturi se spune: „Orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau a trei martori” (2 Corinteni 13:1).

Cartea lui Mormon a apărut prin harul şi puterea lui Dumnezeu. Se face auzită ca un glas din ţărână, depunând mărturie despre Fiul lui Dumnezeu. Vorbeşte despre naşterea Sa, despre slujirea Sa, despre răstignirea şi învierea Sa, precum şi despre vizita Sa printre credincioşi în ţara Abundenţa de pe continentul american.

Este un lucru tangibil, care poate fi ţinut în mâini, care poate fi citit, care poate fi testat. Cuprinde în paginile sale o promisiune despre originea ei divină. Milioane de oameni au pus la încercare acea promisiune şi au aflat că este o scriere adevărată şi sfântă …

Așa cum Biblia este testamentul Lumii Vechi, Cartea lui Mormon este testamentul Lumii Noi. Ele merg mână în mână declarând că Isus este Fiul Tatălui …

Această carte sfântă, care a apărut ca o revelaţie dată de Atotputernic, este într-adevăr un alt testament despre divinitatea Domnului nostru.¹⁶

Autoritatea preoţiei şi organizarea Bisericii

Preoţia este autoritatea de a acţiona în numele lui Dumnezeu… Am mai citit recent o altă carte. Descrie apostazia Bisericii întemeiate de Isus. Dacă autoritatea acelei Biserici s-a pierdut, cum putea să fie înlocuită?

Autoritatea preoţiei a venit din unicul loc din care putea să vină, adică din ceruri. A fost conferită prin mâinile celor care au deţinut-o atunci când Salvatorul era pe pământ …

Cât de frumoasă este dezvăluirea modelului restaurării care a condus la organizarea Bisericii în anul 1830… Chiar numele Bisericii a fost dat prin revelaţie. A cui Biserică era? Era a lui Joseph Smith? Era a lui Oliver Cowdery? Nu, a fost Biserica lui Isus Hristos restaurată pe pământ în aceste ultime zile.¹⁷

Familia

O altă revelaţie măreaţă şi unică dată profetului a fost referitoare la planul despre viaţa eternă a familiei.

Familia este o creaţie a Celui Atotputernic. Reprezintă cea mai sacră dintre toate relaţiile. Este cea mai importantă dintre toate promisiunile. Este organizaţia fundamentală a societăţii.

Prin revelaţie de la Dumnezeu, dată profetului Său, a venit doctrina şi autoritatea prin care familiile sunt pecetluite împreună nu numai pentru această viaţă, ci pentru toată eternitatea.¹⁸

Inocenţa copiilor mici

Inocenţa copiilor mici este încă una dintre revelaţiile pe care Dumnezeu le-a dat prin intermediul profetului Joseph. Practica des întâlnită este botezarea copiilor mici pentru a îndepărta efectele a ceea ce este descris ca fiind păcatul lui Adam şi al Evei. În doctrina restaurării, botezul este iertarea păcatelor personale ale fiecăruia. Devine un legământ între Dumnezeu şi om. Se efectuează la vârsta responsabilităţii, atunci când oamenii sunt destul de maturi pentru a face diferenţa dintre bine şi rău. Se face prin scufundare ca simbol al morţii şi îngropării lui Isus Hristos şi prin ieşirea din apă ca semn al învierii Sale.¹⁹

Salvarea celor morţi

Voi continua menţionând un alt adevăr revelat. Ni s-a spus că Dumnezeu nu este părtinitor şi totuşi, în nicio altă biserică din câte ştiu eu, nu se are grijă de cei aflaţi dincolo de vălul morţii, ca ei să primească fiecare binecuvântare care le este oferită celor în viaţă. Măreaţa doctrină a salvării celor morţi este unică şi aparţine acestei Biserici… Celor morţi li se dă aceeaşi ocazie ca şi celor vii. Mă repet, câtă grijă glorioasă şi măreaţă a manifestat Atotputernicul prin revelaţia dată profetului Său.²⁰

Natura, scopul şi potenţialul copiilor lui Dumnezeu

Natura eternă a omului a fost revelată. Noi suntem fii şi fiice ai lui Dumnezeu. Dumnezeu este Tatăl spiritelor noastre. Noi am trăit înainte de a veni aici. Am avut o personalitate. Noi ne-am născut în această viaţă ca parte a unui plan divin. Suntem aici pentru a pune la încercare demnitatea noastră, acţionând prin libertatea de a alege pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Atunci când murim, vom continua să trăim. Viaţa noastră eternă este cuprinsă în trei etape: prima este existenţa noastră premuritoare, a doua este existenţa noastră muritoare iar a treia este existenţa noastră de după moarte. La moarte, murim în această lume şi păşim prin văl în gloria în care suntem demni să intrăm. Aceasta, din nou, este o doctrină unică, aparte şi preţioasă a acestei Biserici care a apărut prin revelaţie.²¹

Revelaţia din zilele noastre

Ofer acest scurt rezumat al acestei revărsări nemaipomenite de cunoaştere şi autoritate de la Dumnezeu asupra capului profetului Său… Mai este încă una pe care trebuie să o menţionez. Aceasta este principiul revelaţiei din zilele noastre. Articolul de credinţă pe care l-a scris profetul spune:

„Noi credem în tot ceea ce a revelat Dumnezeu, tot ceea ce revelează El în zilele noastre şi credem că El va revela încă multe lucruri măreţe şi importante referitoare la Împărăţia lui Dumnezeu” (Articolele de credinţă 1:9).

O biserică în creştere, o biserică ce se răspândeşte pe suprafaţa pământului în aceste timpuri dificile are nevoie constantă de revelaţie de la tronul ceresc pentru a îi oferi îndrumare şi pentru a înainta.

Prin rugăciune şi căutând să aflăm voia Domnului, noi depunem mărturie că acea îndrumare este primită, că revelaţia este primită şi că Domnul binecuvântează Biserica Sa pe calea destinului ei.

Pe temelia solidă a chemării divine a profetului Joseph şi a revelaţiei de la Dumnezeu, care a venit prin el, noi înaintăm.²²

Fiind al cincisprezecelea profet de la Joseph Smith şi purtând mantia apostolică ce i-a fost oferită, declar solemn mărturia mea cu privire la veridicitatea relatării profetului Joseph despre [restaurare], declar că Tatăl… a depus mărturie despre divinitatea Fiului Său, că Fiul l-a instruit pe băiatul profet şi că au urmat o serie de evenimente care au dus la organizarea „singurei Biserici adevărate şi vii de pe toată suprafaţa pământului” [D&L 1:30].²³

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

De ce aveau nevoie oamenii din lume ca Biserica şi Evanghelia lui Isus Hristos să fie restaurate? (Vezi secţiunea 1.) Care sunt câteva dintre modurile în care Domnul a pregătit calea pentru restaurarea Evangheliei? (Vezi secţiunea 2.)
Meditaţi asupra învăţăturilor preşedintelui Hinckley despre Prima Viziune (vezi secţiunea 3). În ce fel v-a influenţat mărturia pe care o aveţi despre Prima Viziune?
De ce a fost necesar ca preoţia să fie restaurată de mesageri cereşti? (Vezi secţiunea 4.) De ce este important că fiecare deţinător al preoţiei lui Melhisedec îşi poate trasa linia autorităţii preoţiei înapoi până la Isus Hristos?
În secţiunea 5, revedeţi rezumatul câtorva dintre adevărurile care i-au fost revelate profetului Joseph Smith. Cum v-au binecuvântat viaţa aceste adevăruri? Cum putem să-i ajutăm pe copii să înţeleagă şi să aprecieze aceste adevăruri?

Scripturi suplimentare

Isaia 2:1-3; Faptele apostolilor 3:19-21; Apocalipsa 14:6-7; 2 Nefi 25:17-18; D&L 128:19-21

Ajutor pentru studiu

„Studiul personal al Evangheliei este cel mai eficient atunci când sunteţi învăţaţi prin Duhul Sfânt. Începeţi întotdeauna studiul Evangheliei rugându-vă ca Duhul Sfânt să vă ajute să învăţaţi” (Predicaţi Evanghelia Mea [2004], p. 18).