Capitolul 24

Ispăşirea lui Isus Hristos – disponibilă tuturor, dar cu efecte individuale

„Depun mărturie [despre] ispăşirea Domnului Isus Hristos. Fără ea, viaţa nu are niciun sens. Ea este cheia de boltă a existenţei noastre.”

Din viaţa lui Gordon B. Hinckley

În data de 1 ianuarie 2000, preşedintele Gordon B. Hinckley, în fruntea membrilor Primei Preşedinţii şi a Cvorumului Celor Doisprezece Apostoli, a trimis spre publicare mărturia lor unită despre Salvator. În acest mesaj, denumit „Hristos Cel Viu”, ei au declarat: „Ne oferim mărturia despre realitatea vieţii Sale fără de egal şi virtutea infinită a măreţului Lui sacrificiu ispăşitor. Nimeni altcineva nu a avut o influenţă atât de profundă asupra tuturor celor care au trăit şi vor mai trăi pe pământ”¹.

Într-o cuvântare pe care a rostit-o în cadrul conferinţei generale trei luni mai târziu, preşedintele Hinckley a depus mărturie despre influenţa profundă pe care o avea Salvatorul în propria-i viaţă. El a vorbit cu blândeţe în mod personal, fiind, uneori, copleşit de emoţii:

„Dintre toate lucrurile pentru care sunt recunoscător în această dimineaţă, unul iese în evidenţă. Este o mărturie vie despre Isus Hristos, Fiul Dumnezeului Cel Atotputernic, Prinţul păcii, Sfântul lui Dumnezeu …

Isus este prietenul meu. Nimeni altcineva nu mi-a dat atât de mult. «Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi» (Ioan 15:13). El Şi-a dat viaţa Lui pentru mine. El a deschis drumul spre viaţa eternă. Numai un Dumnezeu a putut să facă aşa ceva. Sper că sunt demn să fiu unul dintre prietenii Lui.

El este exemplul meu. Felul Lui de viaţă, comportamentul Lui absolut lipsit de egoism, ajutorarea celor nevoiaşi, sacrificiul Lui final, toate reprezintă un exemplu pentru mine. Nu mă pot măsura complet cu El, dar pot să încerc …

El este vindecătorul meu. Am un sentiment de profund respect față de miracolele Lui. Şi totuşi ştiu că ele au avut loc. Accept adevărul acestor lucruri pentru că ştiu că El este Stăpânul vieţii şi al morţii. Miracolele slujirii Lui arată compasiune, dragoste şi un sentiment de omenie care sunt minunat de admirat.

El este conducătorul meu. Am cinstea de a fi unul din lungul şir al celor care Îl iubesc şi care L-au urmat în timpul celor două milenii care au trecut de la naşterea Lui …

El este Salvatorul şi Mântuitorul meu. Dându-Şi viaţa, în durere şi suferinţă de nedescris, El s-a coborât ca să mă ridice pe mine şi pe fiecare dintre noi şi pe toţi fiii şi fiicele lui Dumnezeu din abisul întunericului etern care urmează după moarte… El ne-a oferit ceva mai bun, o sferă de lumină și înțelegere, progres şi frumuseţe, unde putem merge înainte pe drumul care duce la viaţa veşnică. Recunoştinţa mea nu cunoaşte margini. Mulţumirile mele faţă de Domnul nu au sfârşit.

El este Dumnezeul şi Regele meu. Din veşnicii în veşnicii, El va domni şi va conduce ca Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor. Domnia Lui nu va avea sfârşit. Gloria Lui nu va cunoaște noapte.

Nimeni altcineva nu poate să-I ia locul. Nimeni altcineva n-o va face vreodată. Fără cusur și fără prihană de orice fel, El este Mielul lui Dumnezeu, căruia mă înclin și prin care mă apropii de Tatăl veșnic din Ceruri …

Cu recunoștință şi nemărginită dragoste, depun mărturie despre aceste lucruri în numele Lui sfânt”².

„Totul depindea de El – de sacrificiul Său ispăşitor… Acesta a reprezentat cheia de boltă a marelui plan al fericirii [întocmit] de Tatăl.”

Învăţături ale lui Gordon B. Hinckley

Dragostea Tatălui nostru Ceresc este exprimată în darul Singurului Său Fiu Născut.

Inima îmi este plină de recunoştinţă când mă gândesc la marea dragoste a Tatălui meu Ceresc. Cât sunt de recunoscător să ştiu că Dumnezeu ne iubeşte. Profunzimea de nepătruns a acelei dragoste şi-a găsit exprimarea în darul Singurului Său Fiu Născut care a venit în lume pentru a aduce speranţă în inimile noastre, bunătate şi curtoazie în relaţiile cu ceilalţi şi, mai presus de toate, pentru a ne salva de la păcatele noastre şi a ne îndruma pe calea care duce la viaţa eternă.³

Slujirea din viaţa premuritoare a Salvatorului

Tatăl nostru, al tuturor, cu dragoste pentru noi, copiii Lui, a oferit un… plan prin care să obţinem libertatea de a alege drumul vieţii noastre. Fiul Lui, Primul Născut, Fratele nostru mai mare, a fost cheia acestui plan. Omul va avea libertatea lui de a alege şi, prin această libertate, va fi răspunzător. Omul va merge pe drumul său, va păcătui şi se va împiedica. Dar, Fiul lui Dumnezeu va lua asupra Lui păcatele lumești și se va jertfi pe El Însuşi pentru ispășirea păcatelor tuturor oamenilor. Printr-o suferinţă de nedescris, El va deveni Mântuitorul, Salvatorul omenirii.⁴

Slujirea din viaţa muritoare a Salvatorului

În întreaga istorie, nu a existat măreţie mai mare ca a Sa. El, Iehova cel puternic, a coborât de bunăvoie pentru a se naşte în viaţa muritoare într-un staul din Betleem. Isus şi-a petrecut copilăria în Nazaret şi „creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor” (Luca 2:52).

A fost botezat de Ioan în apele Iordanului „şi în clipa aceea cerurile s-au deschis, şi a văzut pe Duhul lui Dumnezeu pogorându-Se în chip de porumbel şi venind peste El.

Şi din ceruri s-a auzit un glas, care zicea: «Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea»” (Matei 3:16-17).

În timpul celor trei ani ai slujirii Sale pe pământ, El a făcut ceea ce nimeni altul nu mai făcuse înainte; El a propovăduit cum nimeni altul nu mai propovăduise înainte.

Apoi, a venit timpul să-şi ofere viaţa. În odaia de sus a avut loc cina, ultima Sa cină cu cei doisprezece din viaţa muritoare. În timp ce le spăla picioarele, Isus a propovăduit o lecţie, dând dovadă de umilinţă şi slujire, pe care ei nu aveau să o uite niciodată.⁵

Suferința din Grădina Ghetsimani

Au urmat suferinţele din Ghetsimani, „suferinţe care”, a spus El, „M-au făcut, chiar pe Mine, Dumnezeu, Cel mai mare dintre toţi, să tremur de durere şi să sângerez din fiecare por şi să sufăr atât în trup, cât şi în spirit” (D&L 19:18)⁶.

În Grădina Ghetsimani, El a suferit atât de mult, încât, în timp ce se ruga Tatălui Său, sudoarea I s-a prefăcut în picături de sânge. Dar acest lucru a făcut parte din marele Său sacrificiu ispăşitor.⁷

[Am stat cândva] la umbra unui măslin bătrân [în Grădina Ghetsimani] şi am citit despre lupta cruntă a Fiului lui Dumnezeu în timp ce se confrunta cu ceea ce urma să se întâmple, sudoarea prefăcându-I-se în picături de sânge şi rugându-Se la Tatăl Său să îndepărteze de la El paharul dacă era cu putinţă – spunând: „Totuşi, nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu…” Am avut un sentiment copleşitor că El nu-şi făcea pledoaria, nu înfrunta acel chin din punct de vedere al durerii fizice pe care urma să o îndure, terifianta, violenta răstignire pe cruce. Era o parte din ea, sunt sigur. Dar El a simţit, în mare măsură, cred, rolului Său în binele veşnic al tuturor fiilor şi fiicelor lui Dumnezeu, din toate generaţiile timpurilor.

Totul depindea de El – de sacrificiul Său ispăşitor. Acesta era cheia. Era cheia de boltă a marelui plan pe care-l întocmise Tatăl pentru viaţa eternă a fiilor şi fiicelor Sale. Pe cât a fost de îngrozitor de înfruntat, pe cât a fost de cumplit de realizat, El l-a înfruntat, l-a îndeplinit şi a fost un lucru uimitor şi minunat. Cred că este peste capacitatea noastră de a înţelege. Cu toate acestea, întrezărim fărâme din el şi trebuie să învăţăm să-l apreciem din ce în ce mai mult.⁸

Arestarea, răstignirea şi moartea

A fost luat de mâini dure şi brutale şi, în timpul nopţii, contrar legii, a fost dus înaintea lui Ana, apoi a lui Caiafa, conducătorul viclean şi rău al sinedriului. Acolo, în dimineaţa care a urmat, a fost dus pentru a doua oară înaintea acestui bărbat corupt, vicios. Apoi a fost dus la Pilat, guvernatorul roman, pe care-l avertizase soţia: „Să n-ai nimic a face cu neprihănitul acesta” (Matei 27:19). Romanul, dorind să scape de responsabilitate, L-a trimis la Irod cel corupt, desfrânat, unul din cei patru conducători meschini ai Galileii. Hristos a fost insultat şi bătut. Pe cap I S-a pus o coroană împletită din spini; o haină purpurie i-a fost aruncată în batjocură pe spatele plin de sânge. A fost dus din nou înaintea lui Pilat, căruia gloata i-a cerut: „Răstigneşte-L, răstigneşte-L” (Luca 23:21).

Cu paşi grei, a urcat dealul Golgota, unde trupu-I rănit a fost prins în cuie pe cruce în cea mai crudă şi dureroasă metodă de execuţie pe care nişte minţi sadice au putut-o concepe.

Totuşi, El a strigat: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac” (Luca 23:34)⁹.

Nu există nicio imagine mai tulburătoare în întreaga istorie decât aceea a lui Isus în Ghetsimani şi singur pe cruce: Mântuitorul omenirii, Salvatorul lumii, înfăptuind ispăşirea.

Îmi amintesc că mă aflam cu preşedintele Harold B. Lee… în Grădina Ghetsimani din Ierusalim. Am putut simţi, deşi într-o măsură foarte mică, chinul îngrozitor care avusese loc acolo, un chin atât de intens în timp ce Isus s-a luptat singur în spirit, astfel încât a ţâşnit sânge din fiecare por (vezi Luca 22:44; D&L 19:18). Ne-am amintit de trădarea unuia căruia i se oferise o chemare de toată încrederea. Ne-am amintit că nişte oameni răi L-au lovit cu violenţă pe Fiul lui Dumnezeu. Ne-am amintit de chipul stingher de pe cruce, strigând în agonie: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” (Matei 27:46). Totuşi, Salvatorul lumii a continuat curajos să ducă la bun sfârşit ispăşirea în folosul nostru.¹⁰

Orele au trecut în timp ce viaţa Lui s-a scurs în durere. Pământul s-a cutremurat; vălul dinăuntrul templului s-a rupt în două. De pe buzele Lui uscate s-au auzit cuvintele: „«Tată, în mânile Tale Îmi încredinţez duhul!» Şi când a zis aceste vorbe, Şi-a dat duhul” (Luca 23:46).

Se terminase. Viaţa Lui muritoare se încheiase. O oferise drept răscumpărare pentru toţi. Speranţele celor care L-au iubit se năruiseră. Promisiunile Lui fuseseră uitate. Trupul Său a fost pus în grabă, dar cu blândeţe, într-un mormânt împrumutat în ajunul sabatului iudeilor.¹¹

Învierea

Duminică dis-de-dimineaţă, Maria Magdalena şi alte femei au venit la mormânt. În timp ce se grăbeau să ajungă la mormânt, ele se întrebau cum era posibil ca piatra de la uşa mormântului să fie dată la o parte. Când au ajuns, au văzut un înger care le-a vorbit: „Ştim că voi căutaţi pe Isus, care a fost răstignit.

Nu este aici; a înviat, după cum zisese” (Matei 28:5-6).

Aşa ceva nu se mai întâmplase niciodată. Mormântul gol a reprezentat răspunsul la cea mai importantă întrebare care a fost adresată vreodată. Pavel a exprimat-o bine când a scris: „Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?” (1 Corinteni 15:55)¹².

Prin sacrificiul ispăşitor al Salvatorului, toţi oamenii vor învia din mormânt.

Miracolul acelei dimineţi a învierii… este un miracol pentru întreaga omenire. Este miracolul puterii lui Dumnezeu, al Cărui Fiu Preaiubit Şi-a dat viaţa pentru a ispăşi pentru păcatele tuturor, o jerftă a dragostei pentru fiecare fiu şi fiică a lui Dumnezeu. Făcând aceasta, El a rupt pecetele morţii.¹³

Nu există nimic mai universal decât moartea şi nimic mai strălucitor, mai plin de speranţă şi credinţă decât asigurarea nemuririi. Tristeţea cumplită care vine odată cu moartea, pierderea pe care o simţim când cineva drag ne părăseşte sunt atenuate numai de siguranţa Învierii Fiului lui Dumnezeu …

De câte ori mâna rece a morţii loveşte, în acel ceas mohorât şi întunecat, străluceşte chipul triumfător al Domnului Isus Hristos, El, Fiul lui Dumnezeu care, prin puterea Sa eternă, de neegalat, a biruit moartea. El este Mântuitorul lumii. El Şi-a dat viaţa pentru fiecare dintre noi. El a luat-o înapoi şi a devenit pârga celor adormiţi. El, în calitate de Împărat al împăraţilor, stă triumfător deasupra tuturor împăraţilor. El, în calitate de Cel Omnipotent, stă deasupra tuturor conducătorilor. El este mângâierea noastră, singura noastră mângâiere adevărată când vălul întunecat al nopţii pământene se ridică şi spiritul părăseşte forma sa umană.

Isus Hristosul se află deasupra întregii omeniri şi o binecuvântează.¹⁴

Îmi amintesc că am vorbit la funeraliile unui om bun, un prieten a cărui bunătate m-a făcut să doresc să fiu mai bun. De-a lungul anilor, i-am cunoscut zâmbetul, cuvintele pline de bunătate, felul în care îi funcţiona mintea ageră, mărinimia cu care slujea altora. Şi apoi, dintr-o dată, el, care fusese atât de inteligent şi de bun, a murit. M-am uitat la trupul său neînsufleţit. Nu avea puterea să mă recunoască, nici să se mişte, nici să vorbească …

M-am uitat la chipurile înlăcrimate ale văduvei şi copiilor săi. Ei ştiau, la fel cum ştiam şi eu, că nu mai aveau să-i audă glasul niciodată în timpul vieţii. Dar o blândeţe suavă, de nedescris, ne-a adus pace şi asigurare. Părea că spune: „[Fiţi liniştiţi] şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu” (Psalmii 46:10).

Părea să ne mai spună: „Nu vă faceţi griji. Toate acestea fac parte din planul Meu. Nimeni nu poate păcăli moartea. Chiar şi Fiul Meu Preaiubit a murit pe cruce. Dar, prin aceasta, El a devenit primul rod glorios al învierii. El i-a luat morţii înţepătura şi mormântului izbânda”.

Am auzit în mintea mea cuvintele pe care Domnul i le-a spus îndureratei Marta: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată” (Ioan 11:25-26).¹⁵

Prin sacrificiul ispăşitor al Salvatorului, ni se oferă prilejul exaltării şi vieţii eterne.

Mulţumiri fie aduse Celui Atotputernic. Fiul Său preaslăvit a rupt legăturile morţii, înfăptuind cea mai mare victorie… El este Domnul nostru triumfător. El este Mântuitorul nostru, El a ispăşit pentru păcatele noastre. Prin sacrificiul Său ispăşitor, toţi oamenii vor învia din mormânt. A deschis calea prin care putem dobândi nu doar nemurire, ci şi viaţă eternă.¹⁶

Simt într-o anumită măsură înţelesul ispăşirii Sale. Nu pot să o înţeleg în întregime. Este disponibilă tuturor oamenilor şi, totuşi, efectele ei sunt atât de individuale încât acest lucru sfidează înţelegerea.¹⁷

Măreţia acelei ispăşiri este peste capacitatea noastră de a o înţelege complet. Eu ştiu doar că s-a întâmplat şi că a fost pentru mine şi pentru dumneavoastră. Suferinţa a fost atât de mare, agonia atât de intensă, încât niciunul dintre noi nu poate să înţeleagă când S-a oferit Salvatorul pe El Însuşi ca un preţ de răscumpărare pentru păcatele întregii omeniri.

Prin El obţinem iertare. Prin El vine acea promisiune că toată omenirea va beneficia de binecuvântările salvării şi de învierea din morţi. Prin El şi prin marele Său sacrificiu suprem ni s-a oferit şansa exaltării şi a vieţii eterne prin supunere.¹⁸

Nu suntem toţi fii risipitori şi fiice risipitoare care au nevoie să se pocăiască şi să simtă mila şi iertarea Tatălui nostru Ceresc şi, apoi, să urmeze exemplul Său?

Fiul Său Preaiubit, Mântuitorul nostru, ne întinde braţele plin de iertare şi milă dar, făcând astfel, El ne porunceşte să ne pocăim… Domnul a spus – citez dintr-o revelaţie dată profetului Joseph Smith:

„De aceea, Eu îţi poruncesc să te pocăieşti − pocăieşte-te ca nu cumva să te lovesc cu toiagul cuvântului Meu şi cu furia Mea şi cu mânia Mea şi ca nu cumva suferinţele tale să fie dureroase − şi tu nu ştii cât de dureroase sunt, nu ştii cât de cumplite sunt, da, nu ştii cât sunt de greu de suportat.

Căci iată, Eu, Dumnezeu, am suferit aceste lucruri pentru toţi, pentru ca ei să nu sufere, dacă ei se vor pocăi;

Dar dacă nu se vor pocăi, ei trebuie să sufere la fel ca şi Mine;

Suferinţe care M-au făcut, chiar pe Mine, Dumnezeu, Cel mai mare dintre toţi, să tremur de durere şi să sângerez din fiecare por şi să sufăr atât în trup, cât şi în spirit …

Învaţă de la Mine şi ascultă cuvintele Mele; umblă în umilinţa ce vine din Spiritul Meu şi vei avea pace în Mine”. (D&L 19:15-18, 23.)¹⁹

După ce toate s-au spus şi s-au făcut, după ce istoria a fost examinată, după ce mintea umană a fost explorată în profunzime, nimic nu este atât de minunat, de maiestuos, de extraordinar ca acest act de îndurare prin care Fiul Dumnezeului Cel Atotputernic, Prinţul din împărăţia Tatălui Său, Cel care odată a vorbit în calitate de Iehova, El care a coborât de bunăvoie pentru a veni pe pământ sub forma unui bebeluş născut în Betleem, Şi-a dat viaţa în mod ruşinos şi dureros, pentru ca toţi fiii şi toate fiicele lui Dumnezeu din toate generaţiile, pentru ca fiecare care trebuie să moară, să poată merge din nou şi să trăiască pentru eternitate. El a făcut pentru noi ceea ce niciunul dintre noi nu am fi putut face pentru noi înşine …

Profetul Isaia a declarat:

„Totuşi, El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui …

Dar El a fost rănit pentru păcatele noastre, El a fost zdrobit pentru fărădelegile noastre; pedeapsa care trebuia să ne aducă nouă pacea a căzut pe El; şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi” (Isaia 53:4-5).

Aceasta este incredibila şi adevărata poveste de Crăciun. Naşterea lui Isus în Betleemul din Iudea reprezintă doar începutul. Cei trei ani în care Învăţătorul a slujit reprezintă pregătirea pentru lucrul cel mai important. Momentul esenţial şi extraordinar al poveştii este sacrificiul Său, actul complet altruist al morţii dureroase pe crucea de pe dealul Golgota pentru a ispăşi pentru păcatele noastre, ale tuturor.

Ce s-a întâmplat după reprezintă miracolul învierii, care ne-a adus asigurarea că „după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos” (1 Corinteni 15:22).

Fără Paşte, nu ar exista nici Crăciun. Fără Mântuitorul Hristos din Ghetsimani şi de pe Golgota şi fără evenimentul triumfător al învierii, bebeluşul Isus din Betleem ar fi un simplu bebeluş.

Eu cred în Domnul Isus Hristos, Fiul Dumnezeului Celui Etern şi Viu. Niciun alt om atât de măreţ nu a umblat vreodată pe pământ. Niciun alt om nu a făcut un asemenea sacrificiu sau nu ne-a oferit o asemenea binecuvântare. El este Salvatorul şi Mântuitorul lumii. Eu cred în El. Declar divinitatea Sa fără echivoc sau compromis. Îl iubesc. Pronunţ Numele Lui cu pioşenie şi admiraţie. Îl preaslăvesc, la fel cum Îl preaslăvesc pe Tatăl Său, în spirit şi adevăr. Îi mulţumesc şi îngenunchez înaintea Preaiubitului Său Fiu, care Şi-a întins braţele cu mult timp în urmă şi ne-a spus fiecăruia: „Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28).

Îmi doresc ca fiecare dintre dumneavoastră să petreacă un timp, poate doar o oră, în meditaţie tăcută şi reflecţie profundă asupra măreţiei şi maiestuozităţii Acestuia, Fiului lui Dumnezeu.²⁰

Depun mărturie despre ispăşirea Domnului Isus Hristos. Fără ea, viaţa nu are niciun sens. Ea este cheia de boltă a existenţei noastre. Afirmă că am trăit înainte de a ne fi născut pe pământ. Viaţa muritoare este doar un pas intermediar spre o existenţă glorioasă din viitor. Tristeţea morţii este alinată de promisiunea învierii.²¹

Isus este Hristosul, Fiul prerânduit al lui Dumnezeu care a coborât de bunăvoie pentru a veni pe pământ, care s-a născut într-o iesle, într-o naţiune cucerită, printre oameni asupriţi, Fiul lui Dumnezeu, Singurul Fiu Născut al Tatălui în trup, Primul Născut al Tatălui şi Înfăptuitorul salvării noastre. El este Mântuitorul nostru, Salvatorul nostru, prin ispăşirea căruia viaţa eternă este posibilă tuturor celor care merg în supunere faţă de învăţăturile Sale.²²

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

De ce ne-a dat Tatăl Ceresc „darul Singurului Său Fiu Născut”? (Vezi secţiunea 1.) Ce puteţi face pentru a arăta recunoştinţă pentru acest dar? Ce simţiţi şi la ce vă gândiţi când citiţi rezumatul preşedintelul Hinckley privind lucrurile pe care Salvatorul le-a făcut pentru noi?
În secţiunea 2, comparaţi cuvintele pe care le foloseşte preşedintele Hinckley pentru a descrie moartea cu cele pe care le foloseşte pentru a descrie învierea. Ce învăţaţi din diferenţa dintre aceste cuvinte? În ce mod vă influenţează viaţa mărturia dumneavoastră cu privire la învierea Salvatorului?
Ce învăţaţi din mărturia preşedintelui Hinckley despre ispăşirea lui Isus Hristos? (Vezi secţiunea 3.) Cum v-a binecuvântat ispăşirea pe dumneavoastră în mod personal? Ce sentimente aveţi atunci când reflectaţi la sacrificiul făcut de Salvator pentru dumneavoastră? Planificaţi un timp în care să „meditaţi şi să reflectaţi în linişte” la Salvator.

Scripturi suplimentare

Isaia 53; Ioan 3:16; 11:25; 2 Nefi 9:6-13; Alma 7:11-13; 34:8-10; Helaman 14:13-19; D&L 18:10-12

Ajutor pentru predare

„În timp ce vă pregătiţi, rugându-vă, să predaţi, puteţi fi îndrumaţi să accentuaţi anumite principii. Puteţi să dobândiţi o cunoaştere despre cum să prezentaţi cel mai bine anumite idei. Puteţi să descoperiţi exemple, lecţii practice şi povestiri care inspiră în activităţile simple ale vieţii. Puteţi să simţiţi îndemnul de a invita o anumită persoană să vă ajute la lecţie. Vi se poate aminti de o experienţă personală pe care o puteţi împărtăşi” (Predarea, nu este chemare mai mare [1999], p. 48).