Zăgazurile cerurilor
Am obţinut primul meu loc de muncă adevărat când aveam 13 ani. Distribuiam ziare. Încă îmi amintesc cum mergeam pe bicicletă în fiecare seară prin cartierul meu din Salt Lake City, aruncând ziarele pe treptele caselor vecinilor mei. Nu am câştigat foarte mulţi bani din aceasta, însă în fiecare lună după ce-mi primeam salariul, nici nu se punea problema să nu-mi plătesc zeciuiala. Părinţii mei au dat exemplul plătirii zeciuielii şi eu ştiam că este o poruncă de la Domnul (vezi D&L 119:3-4).
Îmi amintesc cum participam la interviul pentru stabilirea zeciuielii atunci când eram tânar, împreună cu mama şi cu tatăl meu. Era atât de normal pentru mine să discut cu episcopul şi să mă declar un plătitor de zeciuială integrală. Chiar şi după ce am crescut şi am început să câştig mai mulţi bani mi-am plătit, în primul rând, zeciuiala.
Când am devenit părinte, a fost important pentru mine ca fiecare dintre copiii mei să se întâlnească personal cu episcopul în cadrul unui interviu pentru stabilirea zeciuielii. Soţia mea şi cu mine am încercat să-i învăţăm de mici să plătească zeciuială din puţinii bani pe care îi primeau de la noi, pentru ca atunci când urmau să crească, acest lucru să fie ceva pentru care să fi văzut deja binecuvântările care-i aparţin şi să ştie că trebuie să-l facă.
Vor veni binecuvântări
Când sora Richards şi cu mine eram proaspăt căsătoriţi, amândoi mergeam la şcoală iar veniturile noastre erau foarte mici pentru a face faţă cheltuielilor. Plătirea zeciuielii noastre a fost un mare sacrificiu. Însă sora Richards nu s-a gândit niciodată să folosească banii pentru zeciuială pentru celelalte lucruri de care aveam mare nevoie, cum ar fi alimente sau chirie. Ea a insistat ca noi să ne plătim în primul rând zeciuiala, şi aşa am făcut mereu. Uneori, ne rămânea numai un singur bănuţ după ce ne plăteam toate facturile, însă aveam întotdeauna atât cât trebuia pentru a le achita. Aceea era o binecuvântare pentru că ne exercitam credinţa plătindu-ne zeciuiala.
O binecuvântare care cred că a venit pentru că ne plăteam zeciuiala a fost aceea că, de-a lungul carierei mele, n-am rămas niciodată şomer pentru un timp lung. La un moment dat la începutul carierei mele, am fost concediat şi în două săptămâni am obţinut o nouă slujbă unde câştigam mai mult decât înainte. În 25 de ani pe care i-am lucrat în cadrul unei singure companii, am trecut prin multe perioade în care toţi angajaţii din jurul meu au fost concediaţi, însă eu nu am fost. Cred că Domnul m-a binecuvântat pentru că-mi plăteam zeciuiala.
Dragii mei tineri fraţi şi surori, dacă vă veţi exercita credinţa necesară pentru a vă plăti zeciuiala, vă promit că veţi fi binecuvântaţi. Nu contează cât de mică poate părea contribuţia dumneavoastră, plătiţi-o fără ezitare. Fie ca acest lucru să fie primul lucru pe care îl faceţi atunci când câştigaţi bani. Vă veţi dezvolta credinţa prin care veţi putea face lucruri pe care nu aţi fi crezut că le puteţi face. Veţi fi mai înţelepţi în modul de a vă gestiona banii şi veţi dobândi asigurarea dulce care vine datorită cunoaşterii faptului că faceţi ceea ce Domnul cere de la dumnevoastră. Aceasta va fi o sursă de tărie şi dumneavoastră vă veţi putea baza pe acea tărie în viitor.
Ştiu că sora Richards şi cu mine am primit multe binecuvântări pentru că ne-am plătit zeciuiala. Am fost, de asemenea, martor la belşugul de binecuvântări primite de sfinţii credincioşi din zilele din urmă din cele mai ascunse părţi ale lumii, datorită dorinţei lor de a plăti zeciuiala.
Biserica în India
O întâmplare anume m-a impresionat foarte mult. În anul 2000 am avut ocazia de a participa în India la ceremonia de începere a lucrărilor pentru construirea primei casei de întruniri a sfinţilor din zilele din urmă. Locaţia acestei capele era în Rajahmundry, un oraş situat în apropierea coastei de est a ţării. Acesta este un oraş relativ mic pentru India, chiar dacă în el locuiesc aproximativ trei milioane de oameni.
Am călătorit spre Rajahmundry împreună cu soţia mea, cu preşedintele misiunii, Ebenezer Solomon şi cu soţia sa. În timp ce soseam în gara aglomerată din Rajahmundry, inima mea suferea alături de oamenii mulţi pe care îi văzusem trăind într-o sărăcie cruntă. Erau mulţi oameni care dormeau pe jos, oriunde exista un loc liber. Când am sosit la locul de desfăşurare a ceremoniei, am remarcat un contrast mare între suferinţa la care tocmai fusesem martor şi bucuria pe care o vedeam pe chipurile membrilor adunaţi pentru a ne întâmpina. Ei zâmbeau şi dădeau din mâini pe măsură ce ne apropiam. Erau atât de fericiţi şi de entuziasmaţi. Deşi şi ei trăiau în sărăcie după unele standarde, acolo nu se vedea nici un semn de deznădejde sau de deşertăciune.
Am început imediat să înţeleg de ce a fost aleasă acea locaţie pentru capelă. Recunosc faptul că am fost puţin nesigur în ceea ce priveşte motivul pentru care resursele Bisericii erau concentrate asupra acelei locaţii îndepărtate. Dar după ce am conversat în treacăt cu sfinţii din Rajahmundry, toate întrebările mele au primit răspuns. Acei sfinţi din zilele din urmă erau atât de credincioşi şi de entuziasmaţi să aibă propria lor casă de întruniri.
Bănuţii văduvei
După ceremonia de începere a lucrărilor, preşedintele Solomon mi-a făcut cunoştinţă cu patru văduve care fuseseră botezate înainte cu câţiva ani. Toate aveau vârste cuprinse între 70 şi 80 de ani. Preşedintele Solomon m-a informat că toate acele femei plăteau o zeciuială integrală de când fuseseră botezate. Am fost impresionat că într-o zonă atât de săracă, acele surori credincioase nu au ratat nici o ocazie de a-şi plăti zeciuiala, deşi sunt sigur că a fost un sacrificiu pentru ele.
L-am întrebat pe preşedintele Solomon cam cât plătea zeciuială fiecare soră lunar. El mi-a spus o sumă în rupii, moneda folosită în India. Nu am înţeles suma, aşa că l-am întrebat cât ar plăti ele în dolari americani. Nu voi uita niciodată răspunsul său: „Ele ar plăti între un cent şi jumătate şi doi cenţi”. Mi s-a reamintit încă o dată faptul că plătirea zeciuielii nu este o problemă de bani, ci una care necesită credinţă! Am fost impresionat când am înţeles că binecuvântarea unei capele ajunsese la acei sfinţi datorită dorinţei lor de a face sacrificii plătind zeciuiala – chiar dacă valora doar câţiva cenţi. Sunt sigur că Domnul transformă acei cenţi în milioane de dolari.
Zeciuiala nu este o poruncă bănească – este un principiu al credinţei. Domnul cere 10 procente din venitul nostru şi aşteaptă să vadă dacă ne vom exercita credinţa în El pentru a face acel sacrificiu. Sfinţii din Rajahmundry aveau acea credinţă.
Am fost impresionat când am ajuns la locaţia clădirii să găsesc un covor roşu întins de la drum până la acoperişul de protecţie sub care erau adunaţi sfinţii. Avea aproximativ 30 de metri lungime. Sub acoperiş se găseau scaune de catifea roşie. Acestea erau mari şi impresionante. Covorul şi scaunele erau uzate, însă reprezentau tot ceea ce aveau mai bun de oferit acei sfinţi. Ei nu ar fi oferit altceva decât ceea ce aveau cel mai bun. A fost o experienţă impresionantă pentru mine. Acei sfinţi din Rajahmundry au dat exemplul de a-I da Domnului cu credinţă, fie că era vorba despre plata zeciuielii, fie că era vorba despre oferirea celor mai bune condiţii de şedere pentru conducătorii Bisericii care-i vizitau.
Poate credeţi că cele 10 procente din venitul dumneavoastră, mic sau mare, nu pot să facă prea mult bine sau că nu sunt atât de importante. Vă promit că sunt importante. Este important ca dumneavoastră să trăiţi acum legea zeciuielii deoarece aceasta vă va întări credinţa şi vă va pregăti pentru încercările din viitor.
Domnul ne-a promis că, dacă ne vom supune poruncilor Sale, El este obligat să ne ofere binecuvântările promise (vezi D&L 82:10; 130:21). Am fost martor la acea binecuvântare din viaţa sfinţilor din Rajahmundry şi dumneavoastră puteţi să fiţi martori la această binecuvântare din propria dumneavoastră viaţă dacă veţi fi credincioşi în plătirea zeciuielii.