Exemplul unei singure persoane
Tema unui e-mail primit recent mi-a adus veşti triste: „Serviciu funerar pentru Wendy Knaupp”. În timp ce-mi ştergeam lacrimile, mă gândeam la acea zi, cu peste 40 de ani în urmă, când colegul meu misionar şi cu mine i-am întâlnit pe Wendy şi Paul Knaupp în apropierea florăriei din incinta gării din Frankfurt. Un cuplu american tânăr aflat în Germania pentru serviciul militar, departe de casă, aşteptând primul lor copil. Deoarece preşedintele nostru de misiune tocmai ne îndemnase să fim „tot timpul misionari” am început o conversaţie cu ei.
În timp ce le predam discuţiile misionare, am fost impresionat de lumina din sufletul lui Wendy. Ea era voioasă, luminoasă şi foarte vie din punct de vedere spiritual. Ea a simţit semnificaţia restaurării cu ajutorul unor impulsuri naturale ferme. A fost un privilegiu să mă aflu în apropiere pentru a vedea cum îi creşte mărturia şi cum creştea acea lumină de pe chipul ei.
După mai mult de 30 de ani, Wendy a vorbit despre prima noastră vizită: „Îmi voi aminti întotdeauna sentimentul pe care l-am avut atunci când am auzit prima dată povestea lui Joseph Smith! Pot vizualiza apartamentul nostru mic din Germania, aflat la etaj, care era probabil la fel de mare cât este baia noastră astăzi, şi pe noi stând pe marginea patului/canapelei [cu faţa către misionari]. Îmi amintesc că m-am simţit minunat şi alinată. Întotdeauna am simţit că trebuie să existe ceva de genul acesta undeva acolo. Nu avea sens ca Dumnezeu să ne lase să orbecăim prin prejur aşa cum o făceam atât de clar… Mi-a părut atât de potrivită şi am crezut-o”.
Curând după ce s-au hotărât să fie botezaţi, Wendy şi Paul au auzit unele lucruri de la un membru al familiei care critica politica Bisericii referitoare la persoanele care puteau să primească preoţia. Ei au devenit confuzi şi descurajaţi. Ne-au spus că nu ar mai trebui să-i vizităm – cu excepţia unei singure vizite pentru a ne lua rămas bun. Noi nu ştiam cum să le răspundem la întrebări dar ştiam că aveam o singură ocazie. În timp ce vorbeam, am simţit îndemnul de a citi împreună cu ei o scriptură pe care o remarcasem de curând în timpul studiului meu personal, povestea lui Petru şi a lui Corneliu din Faptele apostolilor 10-11. În acea seară am fost martor la împlinirea promisiunii pe care Domnul a făcut-o misionarilor: „Vi se va da vouă chiar în ceasul acela, da, chiar în acel moment, ceea ce va trebui să spuneţi… [şi] Duhul Sfânt [va] depune mărturie despre toate lucrurile pe care le veţi spune” (D&L 100:6, 8). Noi toţi am simţit un spirit de pace în timp ce ne-am rugat împreună.
Mulţi ani mai târziu, Wendy a vorbit despre această experienţă: „Nu-mi amintesc ce ne-au spus sau despre ce am vorbit, însă lumina aceea… Spiritul… s-a întors şi am ştiut că era adevărat şi chiar dacă nu am înţeles complet totul, mesajul era adevărat şi noi trebuia să-l acceptăm, iar în viitor urma să înţelegem”.
Paul şi Wendy au fost botezaţi. Curând după aceea au fost pecetluiţi în templu. Printre încercările normale ale vieţii de familie, ei au crescut cinci copii care, în cele din urmă, au devenit cu toţii activi în Biserică. Unii au slujit în misiuni. Paul a fost învăţător la şcoală. Paul şi Wendy cântau duete minunate la Biserică. Wendy a condus corul episcopiei ei timp de mulţi ani. Au iubit templul şi au ajuns să cunoască pentru ei înşişi „bucuria sfinţilor” (Enos 1:3).
Odată, în timp ce eram la Biserică în Londra, soţia mea, Marie, şi cu mine am întâlnit o femeie care se numea Libby Casas din Maine. Deoarece familia Knaupp erau singurii oameni din Maine pe care-i cunoşteam, am întrebat-o dacă îi cunoştea. Chipul ei s-a luminat: „Dacă îi cunosc? Wendy îmi este prietenă bună. Ea mi-a prezentat Evanghelia!” Wendy a întâlnit-o pe Libby la o spălătorie – două mame spălând rufele familiilor lor – şi a împărtăşit Evanghelia cu Libby, exact la fel cum am făcut-o şi noi cu Wendy în gară. Ce a impresionat-o prima dată cel mai mult pe Libby despre Biserică a fost puterea exemplului personal al lui Wendy – ca mamă, soţie şi om. Pentru Libby, cel puţin la început, Wendy însăşi a fost mesajul restaurării.
Mai târziu, familia Knaupp a locuit în Oregon. Apoi, în ultimul an, după ce noi am auzit că Wendy avea cancer, am fost binecuvântaţi să-i găsim vizitând Utah în timpul conferinţei generale. Soţul lui Wendy, fiul lor care a slujit într-o misiune şi cu mine i-am dat o binecuvântare. Ne-am împărtăşit experienţele avute în ultimii patruzeci de ani. Era clar că Evanghelia însemna absolut totul pentru ei. Era centrul şi scopul vieţii lor şi a copiilor lor. Paul şi Wendy şi-au dorit foarte mult să fie sănătoşi pentru a-şi putea îndeplini visul de a sluji împreună într-o misiune.
Nu cu mult timp înainte să moară, Wendy mi-a scris într-o scrisoare: „Simt cu adevărat că mă aflu în braţele Domnului. El poate să facă tot ceea ce doreşte, iar eu sunt în grija Sa”. Şi-a exprimat recunoştinţa pentru Evanghelie şi pentru familia ei, apoi a scris: „Nu este Domnul minunat?”
Acum, Wendy nu mai este, iar familia ei îi duce dorul foarte mult. Când fiul ei ne-a scris despre moartea ei, el a spus: „Vă mulţumesc pentru că aţi adus-o pe mama în lumina Evangheliei. Ea a fost supusă poruncilor”. El a spus că mama lui i-a scris odată: „Îl iubesc pe Domnul şi [Îi] sunt veşnic recunoscătoare pentru că a adus Evanghelia nepreţuită în viaţa mea. Vreau mai mult decât orice să fiu credincioasă şi încerc cu adevărat să fac acest lucru”.
Deoarece Evanghelia a însemnat totul pentru Wendy şi pentru familia ei, aceia dintre noi care am fost misionarii ei înţelegem „ce mare va fi bucuria [noastră]” (D&L 18:15) cu ea în împărăţia Tatălui. Evanghelia a însemnat totul pentru ea, astfel încât lucrurile de care am avut parte cu ea ca misionar înseamnă totul pentru mine. Nu-i de mirare faptul că Domnul a spus că a face muncă misionară este „lucrul care va fi cel mai valoros pentru tine” (D&L 15:6; subliniere adăugată).
Preşedintele Gordon B. Hinckley a spus: „Doresc să-i rog pe sfinţi să facă tot ceea ce pot pentru a oferi nume [de oameni] pe care [misionarii] să-i poată învăţa… Fiecare persoană pe care o vedeţi că vine la Biserică datorită eforturilor dumneavoastră va aduce fericire în viaţa dumneavoastră. Spun aceasta ca o promisiune pentru fiecare dintre dumneavoastră” („Inspirational Thoughts”, Liahona, octombrie 2003, p. 3).
Am simţit eu însumi ce înseamnă acea promisiune. Eu, de asemenea, vă rog să aduceţi chiar şi numai o singură persoană la Biserică anul acesta – şi să nu renunţaţi atunci când ele întâmpină unele probleme. Dacă vă asiguraţi că nu rataţi acea ocazie, veţi spune împreună cu Wendy Knaupp: „Nu este Domnul minunat?”