Fiul meu trăieşte, de asemenea
O femeie din episcopia mea m-a învăţat o lecţie preţioasă despre pacea dulce care vine din credinţa sigură în Isus Hristos şi în ispăşirea Sa.
Binecuvântarea patriarhală a acestei femei i-a promis bucuria de a fi mamă. Dar anii au trecut în timp ce ea şi soţul ei se rugau şi aşteptau să aibă copii. În cele din urmă, rugăciunile lor şi-au primit răspunsul. Timp de nouă luni viaţa lor a fost plină cu pregătiri făcute cu bucurie. Ei au zugrăvit o cameră specială; au cumpărat mobilă, haine şi alte lucruri pentru bebeluşi şi au spus multe rugăciuni. Doctorii îi spuseseră că nu va mai putea niciodată să aibă un alt copil în afară de acesta, deci visurile ei depindeau de acest copil.
A sosit şi ziua când această soră a născut şi a auzit plânsetul bebeluşului ei.
„Este un băiat frumos”, a spus sora medicală.
Mama şi-a închis ochii şi a spus o rugăciune de recunoştinţă. Patru minute mai târziu, bebeluşul a murit.
Am văzut-o la adunarea de împărtăşanie, la două săptămâni după acel eveniment. În calitate de dirijoare, a mers în faţa sălii şi şi-a ocupat locul lângă orgă. Sub îndrumarea sa, am cântat „Trăieşte-al meu Mântuitor” (Imnuri şi cântece pentru copii, p. 38). Ea stătea dreaptă cu capul sus, chipul îi era luminos, iar mărturia ei radia. Din când în când, cuvintele erau prea puternice pentru ea. Înghiţea şi îşi strângea buzele. Apoi, s-a oprit din cântat, însă braţul ei a continuat să se mişte, dirijându-ne în timp ce cântam.
Mai târziu, cu lacrimi curgându-i pe obraji, această soră şi-a depus mărturia cu următoarele cuvinte simple: „Ştiu că Mântuitorul meu trăieşte. Ştiu că El este drept şi că ne iubeşte. Şi pentru că El trăieşte, fiul meu trăieşte, de asemenea”.
În credinţa ei, am văzut certitudinea realităţii Mântuitorului nostru, a Cărui ispăşire pentru noi face ca nemurirea şi viaţa veşnică să fie posibile. Fiul ei a fost luat, însă ea ştia că el îi va fi dat înapoi într-o zi.