Să învăţăm legea lui Dumnezeu
„Aduceţi însă la casa vistieriei toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea” (Maleahi 3:10).
Bazată pe o întâmplare reală
„Aceasta va fi a zecea încărcătură”, i-a strigat lui David tatăl acestuia. „Trage căruţa pe pământ mai înalt”.
Tânărul David O. McKay s-a uitat peste câmp la locul pe care-l indica tatăl său. Primele nouă încărcături pe care le strânseseră fuseseră pline de fân mai slab calitativ. David ştia că tatăl său voia ca această a zecea încărcătură, cu cel mai bun fân, să meargă în magazia episcopului, ca zeciuială. Dar el nu înţelegea de ce nu ar fi putut să-I dea Domnului acelaşi tip de fân pe care-l strânseseră.
David i-a strigat înapoi tatălui său: „Nu, haide să adunăm fânul aşa cum urmează la rând”.
Tatăl lui David nu a răspuns. David era gata să repete când l-a văzut pe tatăl său întorcându-se şi începând să vină spre el. Dintr-o dată, adierea vântului a încetat iar soarele a început să fie extrem de arzător. David şi-a şters transpiraţia de pe frunte şi de pe ceafă. Ştia că tatăl său nu traversa câmpul ca să-l bată prieteneşte pe spate pentru răspunsul său nepoliticos. Străbătea toată distanţa aceea pentru a se asigura că David urma să înţeleagă ceva.
„Nu, David”. Tatăl său a vorbit cu fermitate, şi totuşi calmul din vocea sa l-a făcut pe David să fie mult mai atent. „Aceasta este a zecea încărcătură şi chiar ceea ce este cel mai bun nu este suficient de bun pentru Dumnezeu”. Tatăl lui David a privit cu atenţie chipul fiului său pentru a se asigura că l-a ascultat. Apoi, s-a întors şi s-a îndepărtat.
David a înghiţit în sec şi apoi şi-a mânat calul către pământul mai înalt. În timp ce încărca fânul în căruţă, a început să se gândească la ceea ce a încercat tatăl său să-l înveţe. Deşi ştia că zeciuiala este o lege, la fel de mult cum sunt şi supunerea şi sacrificiul, David dorise să pună pe prim plan propriile lor interese. Însă Dumnezeu a spus să luăm întâi-născuţii din turmele noastre – cei mai buni – şi să-i dăm Lui (vezi Deuteronom 12:6).
„Tatăl meu îi dă lui Dumnezeu ce-i mai bun, şi noi luăm ceea ce urmează calitativ”, se gândea David. „Probabil că aşa facem ca Domnul să se afle în centrul gândurilor şi vieţilor noastre”.
Au fost momente când David a văzut-o pe mama sa dând bani pentru zeciuială. În loc să-i cheltuiască pe ceea ce avea nevoie şi apoi să spere că mai rămânea ceva pentru zeciuială, ea trimitea imediat banii către episcop şi apoi folosea ceea ce-i rămânea. Primul şi cel mai bun Îi era oferit întotdeauna lui Dumnezeu.
David a condus căruţa cu fân pe drumul prăfuit către magazia episcopului. A dus căruţa în curte şi a descărcat fânul. Era un sacrificiu pentru tatăl său să-I dea Domnului cel mai bun fân, dar David ştia că tatăl său nu ar fi făcut altfel. El voia să-I dea Domnului ce avea el mai bun, exact la fel cum Tatăl Ceresc L-a dat lumii pe Fiul Său perfect.
În timp ce David şi-a mânat calul către casă, a avut un sentiment plăcut. Era bucuros că tatăl său îl învăţase legea zeciuielii. Fusese o lecţie pe care urma să şi-o amintească toată viaţa.
Adaptare după Teachings of Presidents of the Church: David O. McKay (2003), p. xv. Preşedintele McKay (1873-1970) a slujit în calitate de al nouălea preşedinte al Bisericii, între anii 1951-1970.
„Plătirea zeciuielii este dovada că noi acceptăm legea sacrificiului. De asemenea, ne pregăteşte pentru legea consacrării şi pentru celelalte legi mai înalte ale împărăţiei celestiale”.
Vârstnicul Dallin H. Oaks din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, „Tithing,” Ensign, mai 1994, p. 34.