2007
The Testaments of One Fold and One Shepherd (Testamentele unei singure turme şi unui singur Păstor) disponibil pe DVD
Aprilie 2007


The Testaments of One Fold and One Shepherd (Testamentele unei singure turme şi unui singur Păstor) disponibil pe DVD

După cei cinci ani ai săi de prezentare exclusivă în clădirea memorială a lui Joseph Smith din oraşul Salt Lake şi sub îndrumarea Primei preşedinţii, filmul The Testaments of One Fold and One Shepherd este pus la dispoziţie pe DVD prin intermediul centrelor de distribuţie ale Bisericii.

The Testaments of One Fold and One Shepherd este o povestire epică ce descrie slujirea pe care Hristos a făcut-o printre oamenii din vechiul Israel şi apariţia Sa ulterioară pe vechiul continent american, aşa cum este descrisă în cele două testamente: Biblia şi Cartea lui Mormon. Urmează familia fictivă a lui Helam în timp ce membrii acesteia sunt martori la semnele şi la venirea Salvatorului pe meleagurile americane.

Atunci când filmul a fost prezentat prima dată, vârstnicul Neil L. Andersen, din Cei Şaptezeci, a explicat: „Scopul filmului este acela de a stabili faptul că Isus este Fiul lui Dumnezeu, ‘lumina şi viaţa lumii’ şi de a arăta efectul miraculos pe care Salvatorul îl are în viaţa celor care cred în El”.

A durat mai mult de doi ani ca filmul să fie făcut şi a fost nevoie de cercetări aprofundate despre culturile străvechi de pe meleagurile americane. A fost filmat în Utah, California şi Hawaii în 57 de locaţii, dintre care cea mai mare a fost aproape cât un stadion de fotbal american. Cei 48 de membri principali ai distribuţiei, cei 52 de actori secundari şi cei peste 1.000 de figuranţi au adus povestea la viaţă. Muzica a fost interpretată de orchestra de la Temple Square şi de către Corul Tabernacolului.

Filmul de 65 de minute (articolul nr. 01607) este disponibil pe DVD, cu opţiuni de alegere a mai multor limbi, în centrele de distribuţie ale Bisericii din întreaga lume, în 18 limbi (limbajul semnelor american, cantoneză, daneză, olandeză, engleză, finlandeză, franceză, germană, italiană, japoneză, coreeană, mandarin, norvegiană, portugheză, rusă, spaniolă, suedeză şi ucraineană).