2005
Ceea ce contează cel mai mult este ceea ce durează cel mai mult
Noiembrie 2005


Ceea ce contează cel mai mult este ceea ce durează cel mai mult

În calitate de conducători ai dumneavoastră, le cerem membrilor Bisericii de pretutindeni să pună familia pe primul loc şi să găsească modalităţi concrete pentru a-şi întări propriile familii.

Împreună cu câţiva dintre fraţi, am vizitat recent câteva dintre centrele de refugiaţi din Louisiana, Mississippi, şi din Texas acolo unde stăteau victimele devastate şi fără case ale uraganului Katrina, în timp ce acestea începuseră să încerce să se întoarcă la viaţa obişnuită. Povestirile şi situaţiile lor sunt tragice şi emoţionante din multe puncte de vedere, însă din tot ceea ce am auzit, ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost interesul pentru familie. „Unde este mama mea?“ „Nu-mi găsesc fiul“. „Am pierdut o soră“. Aceştia erau oameni înfometaţi , înspăimântaţi care au pierdut totul şi care aveau nevoie de hrană, de îngrijire medicală şi de ajutor sub orice formă, însă ceea ce vroiau şi de ce aveau nevoie cel mai mult erau familiile lor.

Criza sau tranziţia de orice fel ne aminteşte de ceea ce contează cel mai mult. În rutina vieţii, ne tratăm familiile – părinţii, copii, fraţii şi surorile noastre – cu uşurinţă. Însă, în momentele de pericol, de nevoie şi de schimbare nu există nici o îndoială că familiile noastre sunt cele de care ne îngrijim cel mai mult! Acest lucru va fi şi mai puternic când părăsim această viaţă şi intrăm în lumea spiritelor. Cu siguranţă, primele persoane pe care vom încerca să le găsim acolo vor fi tatăl, mama, soţul, soţia, copiii, fraţii şi surorile.

Cred că deviza misiunii vieţii muritoare ar putea fi: „să clădim o familie veşnică“. Aici, pe acest pământ, noi ne străduim să devenim parte a familiilor extinse cu abilitatea de a crea şi ne forma propria parte a acelor familii. Acesta este unul dintre motivele pentru care Tatăl nostru Ceresc ne-a trimis aici. Nu toţi oamenii vor găsi un partener în timpul vieţii muritoare şi nu toţi vor avea familii, însă toţi, indiferent de situaţiile individuale, sunt membri valoroşi ai familiei lui Dumnezeu.

Dragi fraţi şi surori, acest an marchează cea de-a zecea aniversare a proclamaţiei „Familia – O declaraţie oficială către lume“, ce a fost oferită de către Prima Preşedinţie şi de către Cvorumul celor Doisprezece Apostoli în 1995 (vezi „Familia – O declaraţie oficială către lume“, Liahona, octombrie 2004, pag. 49; Ensign, noiembrie 1995, pag. 102). A fost atunci şi este şi acum o chemare clară de a proteja şi de a întări familiile fiind, de asemenea, şi o avertizare foarte severă într-o lume în care declinul valorilor morale şi priorităţile greşite ameninţă să distrugă societatea prin destabilizarea unităţii sale de bază.

Declaraţia este un document profetic nu numai pentru că a fost oferită de către profeţi, ci pentru că a fost oferită înainte de vremea sa. Ea avertizează împotriva multor lucruri care au ameninţat şi au subminat familiile în timpul ultimului deceniu, face apel la prioritate şi subliniază nevoia familiilor dacă acestea vor să supravieţuiască într-un mediu care pare mai otrăvitor ca niciodată faţă de căsătoria tradiţională şi faţă de relaţiile părinte-copil.

Limbajul clar şi simplu al Declaraţiei stă într-un contrast total faţă de noţiunile confuze şi complicate ale unei societăţi care nici măcar nu poate să cadă de acord asupra unei definiţii a familiei, societate care pune de-o parte acordarea ajutorului, susţinerea părinţilor şi necesităţile familiilor. Dumneavoastră sunteţi familiarizaţi din Declaraţie cu expresii cum ar fi următoarele:

  • „…căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este rânduită de Dumnezeu“.

  • „Faptul că o persoană este bărbat sau femeie reprezintă o caracteristică fundamentală pentru scopul şi identitatea individului în existenţa lui premuritoare, muritoare şi eternă.“

  • „Soţul şi soţia au o responsabilitate sacră, aceea de a se iubi şi de a se îngriji unul de celălalt şi de copiii lor.“

  • „Copiii au dreptul de a se naşte din părinţi căsătoriţi şi au dreptul de a fi crescuţi de un tată şi o mamă care-şi onorează jurămintele căsătoriei cu toată fidelitatea.“

  • „… dezintegrarea familiei va aduce asupra persoanelor, comunităţilor şi naţiunilor, nenorocirile prevestite de profeţii din vechime, precum şi de cei moderni“.

Ultimele cuvinte ale declaraţiei exprimă simplul adevăr că familia este „unitatea fundamentală a societăţii“.

Astăzi, le cer membrilor Bisericii, părinţilor devotaţi, bunicilor şi membrilor familiei extinse de pretutindeni să trăiască în acord cu această declaraţie măreaţă, s-o facă un drapel asemănător „drapelului libertăţii“ al generalului Moroni şi să se angajeze să trăiască după preceptele ei. Cum toţi facem parte dintr-o familie, Declaraţia se aplică tuturor.

Un sondaj de opinie indică faptul că peste tot în lume, oamenii consideră familia ca fiind cea mai mare prioritate, totuşi în ultimii ani, societatea pare să ignore sau să definească familia în mod greşit. Gândiţi-vă la câteva dintre schimbările din ultimul deceniu:

  • Multe instituţii mari naţionale şi internaţionale care obişnuiau să ajute şi să întărească familiile încearcă acum să înlocuiască şi chiar să saboteze fiecare dintre familiile pentru care au fost create să le slujească.

  • În numele „toleranţei“, definiţia familiei a fost extinsă peste limită, până la punctul în care „familia“ poate fi constituită din orice persoane, indiferent de sex, care trăiesc împreună cu sau fără un angajament, copii sau fără să acorde atenţie la urmări.

  • Materialismul răspândit şi egoismul îi înşeală pe mulţi să se gândească la faptul că familiile, şi în special copiii, sunt o povară şi o piatră de moară din punct de vedere financiar care îi va trage înapoi, în loc să gândească faptul că este un privilegiu sacru care-i va învăţa să devină mai asemănători lui Dumnezeu.

Şi totuşi majoritatea părinţilor din întreaga lume continuă să cunoască atât importanţa, cât şi bucuria ce sunt ataşate familiilor normale. Nişte prieteni de-ai mei care tocmai s-au întors dintr-o călătorie pe câteva continente în care li s-au adresat familiilor şi părinţilor, mi-au raportat că speranţele şi îngrijorările părinţilor sunt uimitor de asemănătoare pe tot pământul.

În India, o mamă hindusă îngrijorată a spus: „Tot ceea ce vreau este să am o influenţă mai mare asupra copiilor mei decât o au mass-media şi anturajul“.

O mamă budistă din Malaezia a spus: „Mi-ar place ca băieţii mei să poată lucra în lume, însă să nu fie din lume“. Părinţii din toate culturile şi credinţele spun şi simt aceleaşi lucruri ca noi, părinţii din Biserică.

Lumea trebuie să ştie ce ne învaţă Declaraţia, deoarece familia este unitatea fundamentală a societăţii, a economiei, a culturii noastre şi a guvernului nostru. Şi aşa cum sfinţii din zilele din urmă ştiu, familia va fi, de asemenea, unitatea fundamentală în împărăţia celestială.

În Biserică, credinţa noastră despre importanţa supremă a familiei se trage din doctrina restaurată. Noi ştim despre sfinţenia familiilor în ambele direcţii ale existenţei noastre veşnice. Ştim că înainte de această viaţă noi am trăit cu Tatăl nostru Ceresc, ca parte a familiei Sale, şi ştim că relaţiile de familie pot rezista şi după moarte.

Dacă trăim şi acţionăm conform aceste cunoştinţe, vom atrage lumea către noi. Părinţii care acordă o prioritate majoră familiilor lor vor fi atraşi către Biserică deoarece aceasta oferă o structură a familiei, valori, doctrină şi perspective veşnice pe care ei le caută şi nu le pot găsi în altă parte.

Perspectiva noastră orientată asupra familiei ar trebui să-i facă pe sfinţii din zilele din urmă să se străduiască să fie cei mai buni părinţi din lume. Ar trebui să ne ofere un respect uriaş pentru copiii noştri care sunt într-adevăr fraţii şi surorile noastre de spirit şi ar trebui să ne facă să dedicăm oricât timp este necesar pentru a ne întări familiile. Cu siguranţă, nimic nu condiţionează mai mult fericirea – atât a noastră, cât şi cea a copiilor noştri – decât modul în care ne iubim şi ne sprijinim unul pe altul în cadrul familiei.

Preşedintele Harold B. Lee a spus că Biserica este „suportul“ vital care ajută la formarea individului cât şi la cea a familiei. (vezi Conference Report octombrie 1967, pag. 107). Biserica este împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, însă în împărăţia cerului, familiile vor fi atât sursa progresului şi bucuriei noastre veşnice, cât şi organizaţia Tatălui nostru Ceresc. Aşa cum ni se aminteşte deseori, într-o zi vom fi eliberaţi din chemările noastre din Biserică; dar dacă suntem demni, niciodată nu vom fi eliberaţi din relaţiile noastre de familie.

Joseph F. Smith a spus: „Nu poate fi nici o fericire reală separată şi în afara căminului, iar fiecare efort depus pentru a sfinţi şi păstra influenţa sa este înălţător pentru cei care muncesc şi fac sacrificii pentru formarea acesteia. Bărbaţii şi femeile caută adesea să înlocuiască viaţa de acasă cu o altă viaţă; ei se vor convinge să creadă că un cămin înseamnă limitare; că cea mai mare libertate este aceea de a te putea mişca aşa cum doreşti. Nu există fericire fără slujire şi nu există slujire mai mare decât aceea care transformă căminul într-o instituţie divină şi care promovează şi păstrează viaţa de familie“ (Teachings of Presidents of the Church: Joseph F. Smith [1998], pag. 382).

Acum, cineva ar putea întreba: Cum ne putem proteja, păstra şi întări căminele şi familiile într-o lume care ne trage atât de puternic în direcţii opuse?. Permiteţi-mi să vă prezint trei sugestii simple:

  1. Fiţi constanţi în a avea zilnic rugăciunea ca o familie şi săptămânal seara în familie. Ambele invită Spiritul Domnului care ne oferă ajutorul şi puterea de care avem nevoie ca părinţi şi conducători ai familiei. Programa şi revistele Bisericii conţin multe idei bune pentru seara în familie. De asemenea, gândiţi-vă să ţineţi o adunare de mărturii pentru familie în care părinţii şi copiii îşi pot exprima unul altuia crezurile şi sentimentele într-un cadru intim şi personal.

  2. Predaţi Evanghelia şi valorile de bază în căminul dumneavoastră. Realizaţi o dragoste pentru citirea scripturilor împreună. Prea mulţi dintre părinţii noştri pasează Bisericii această responsabilitate. În timp ce seminarul, organizaţiile auxiliare şi cvorumurile preoţiei sunt importante ca un supliment la instruirea din Evanghelie oferită de părinţi, responsabilitatea principală se află în cămin. Puteţi să alegeţi un subiect al Evangheliei sau o valoare a familiei şi puteţi să căutaţi apoi ocazii pentru a-l preda. Fiţi înţelepţi şi nu implicaţi copiii şi nu vă implicaţi nici pe dumneavoastră în prea multe activităţi în afara căminului pentru a nu fi atât de ocupaţi încât Spiritul Domnului să nu poată fi recunoscut sau simţit pentru a vă oferi dumneavoastră şi familiei dumneavoastră îndrumarea promisă.

  3. Creaţi legături de familie care să le ofere copiilor dumneavoastră o identitate mai puternică decât cea pe care o pot găsi cu anturajul lor, la şcoală sau în oricare alt loc. Acest lucru se poate face prin intermediul tradiţiilor de familie pentru zile de naştere, pentru sărbători, pentru timpul cinei şi pentru zilele de duminică. Poate fi făcut, de asemenea, prin intermediul principiilor şi regulilor familiei care au urmări normale şi bine înţelese. Stabiliţi un sistem de gestiune simplu pentru familie în care copiii au responsabilităţi sau îndatoriri precise în casã şi în care ei primesc laude sau alt fel de recompense proporţional cu calitatea a ceea ce au făcut. Învăţaţi-i importanţa de a evita să fie datori şi importanţa de a câştiga, de a economisi şi de a cheltui banii înţelept. Ajutaţi-i să-şi înţeleagă responsabilitatea pentru propria lor independenţă temporală şi spirituală.

În lumea de astăzi, unde lupta Satanei împotriva familiei se manifestă atât de des, părinţii trebuie să facă tot ce pot pentru a-şi întări şi apăra familiile. Însă eforturile lor s-ar putea să nu fie suficiente. Instituţia noastră fundamentală a familiei are nevoie neapărată de ajutor şi sprijin din partea familiei extinse şi a instituţiilor publice care ne înconjoară. Fraţii şi surorile, mătuşele şi unchii, bunicii şi verii pot avea o influenţă puternică în vieţile copiilor. Amintiţi-vă că exprimarea dragostei şi a încurajării din partea unui membru al familiei extinse va oferi deseori o influenţă bună şi ajutor unui copil într-un moment dificil.

Biserica însăşi va continua să fie prima şi principala instituţie – „suportul“, aşa cum era – care ajută la clădirea familiilor puternice. Vă pot asigura că cei care conduc Biserica sunt foarte preocupaţi pentru bunăstarea familiilor dumneavoastră şi astfel, dumneavoastră veţi vedea eforturi mărite pentru organizarea şi concentrarea asupra nevoilor familiei. Însă în calitate de conducători ai dumneavoastră, le cerem membrilor Bisericii de pretutindeni să pună familia pe primul loc şi să găsească modalităţi concrete pentru a-şi întări propriile familii.

Mai departe, le cerem tuturor instituţiilor publice să se examineze singure şi să facă mai puţin din ceea ce ar putea răni familiile şi mai mult din ceea ce le va ajuta.

Cerem mijloacelor de informare să ofere mai mult din ceea ce promovează valorile tradiţionale ale familiei şi ce este înălţător şi ajutător pentru familii şi mai puţin din ceea ce popularizează imoralitatea şi materialismul.

Cerem guvernului şi conducătorilor politici să pună pe primul plan nevoile copiilor şi părinţilor şi să se gândească la impactul asupra familiei în toată legislaţia şi politica pe care o fac.

Le cerem celor care oferă servicii de Internet şi creatorilor de pagini virtuale să devină mai responsabili în ceea ce priveşte propriul potenţial de a influenţa şi de adopta obiectivul clar de a proteja copiii de violenţă, pornografie, obscenitate şi corupţie.

Le cerem organizaţiilor educaţionale să predea valori universale şi abilităţi familiare şi de creştere a copiilor, să-i ajute pe părinţi în responsabilitatea acestora de a creşte copiii pentru a deveni conducătorii familiilor generaţiilor care vor veni.

Le cerem membrilor propriei noastre Biserici să-şi întindă braţele cu dragoste către vecinii şi prietenii de alte credinţe şi să-i includă în folosirea multelor resurse pe care Biserica le are pentru a ajuta familiile. Comunităţile şi cartierele noastre vor fi mai sigure şi mai puternice pe măsură ce oamenii tuturor credinţelor lucrează împreună pentru întărirea familiilor.

Este important să ne amintim că toate unităţile mai mari ale societăţii depind de cea mai mică şi cea mai fundamentală unitate, familia. Indiferent de cine suntem sau de ceea ce suntem, ne ajutăm pe noi înşine atunci când ajutăm familiile.

Dragi fraţi şi surori, pe măsură ce ţinem sus ca pe un drapel „Familia – O declaraţie oficială către lume“ şi pe măsură ce trăim şi predăm Evanghelia lui Isus Hristos, vom îndeplini sarcina creaţiei noastre aici, pe pământ. Vom găsi pace şi bucurie aici şi în lumea care va veni. Nu ar trebui să avem nevoie de un uragan sau de alte crize pentru a ne reaminti ceea ce contează cel mai mult. Evanghelia şi planul fericirii şi al salvării întocmit de Domnul ar trebui să ne reamintească. Ceea ce contează cel mai mult este ceea ce durează cel mai mult, iar familiile noastre sunt pentru veşnicie. Mărturisesc despre aceasta în numele lui Isus Hristos, amin.