Fiţi pregătiţi … fiţi tari de-acum înainte
Tragediile nu înving niciodată acolo unde triumfă neprihănirea personală.
V-aţi aflat vreodată într-o conversaţie unde să vi se ceară pe neaşteptate să nu mai spuneţi nimic în timp ce punctul dumneavoastră de vedere a fost înţeles greşit şi ridiculizat? Un asemenea lucru mi s-a întâmplat în urmă cu aproximativ 25 de ani, iar frustrarea acelei conversaţii neterminate a rămas până în ziua de astăzi.
Ca preşedinte de misiune, fusesem invitat, împreună cu alte persoane din Biserică, să mă întâlnesc cu primarul unuia dintre oraşele din misiunea noastră. El a fost prietenos când ne-a primit în biroul său. Conversaţia noastră a atins probleme din zilele noastre. Într-un final, el a întrebat de ce făcea Biserica muncă misionară în oraşul său.
Aceasta nu a fost ceva neaşteptat. Cu câteva săptămâni înainte, avusesem sentimentul că el îmi va adresa această întrebare şi ştiam care ar trebui să fie răspunsul meu. Am răspuns: „Evanghelia lui Isus Hristos oferă răspunsuri şi soluţii la toate problemele lumii, inclusiv celor cu care se confruntă oamenii buni din oraşul dumneavoastră. De aceea suntem aici“.
Speram mult ca primarul să dorească să cunoască mai mult. În schimb, dispoziţia lui s-a schimbat. Scepticismul, apoi dispreţul au putut fi văzute pe înfăţişarea sa. El a început să vorbească tare şi cu aroganţă despre abordarea mea naivă a provocărilor lumii şi a încheiat brusc vizita noastră. Nici o altă explicaţie nu a mai fost permisă.
În această dimineaţă, mi-ar place să termin acea conversaţie. Sper că bunul primar ascultă pentru că ceea ce urmează este vital pentru o lume tulburată.
Suntem întristaţi de calamităţile teribile din ultimii ani. Ele au loc cu o frecvenţă şi cu o intensitate mărită. Forţele naturale sunt feroce în magnitudinea lor, atacurile oamenilor asupra altor oameni sunt crime necruţătoare, poftele neînfrânate conduc la imoralite sexuală, la crimă, iar distrugerea familiei atinge proporţii uriaşe. Valurile ucigătoare din Asia de sud şi uraganele din Statele Unite, cu numărul lor mare de pagube materiale şi de victime omeneşti, sunt cele mai recente calamităţi care ne-au atras atenţia. Inimi şi mâini din întreaga lume au fost întinse către cei care au fost afectaţi atât de grav. Pentru o perioadă scurtă, diferenţele au cedat în faţa compasiunii şi a dragostei.
Le suntem îndatoraţi celor care, atunci când au fost loviţi de calamităţi, ne-au amintit de dependenţa omului faţă de Dumnezeu. O văduvă care se află într-o tabără de refugiaţi, suferind după moartea teribilă a fiilor ei, spune în timp ce plânge: „Nu trebuie să-mi pierd credinţa“. Supravieţuitorii, copleşiţi de furia uraganului Katrina, lansează apelul: „Rugaţi-vă pentru noi“.1
Cauzele unor astfel de calamităţi constituie subiectul unei dezbateri ce pare a nu avea sfârşit. Comentatori, politicieni, oameni de ştiinţă şi mulţi alţii au opinii despre cauzele acestora.
Referitor la restaurarea Evangheliei Sale, Domnul Isus Hristos a spus:
„De aceea, Eu, Domnul, cunoscând nenorocirea care va veni peste locuitorii pământului, l-am chemat pe slujitorul Meu, Joseph Smith, fiul, şi i-am vorbit din ceruri şi i-am dat porunci…
Cercetaţi aceste porunci, pentru că ele sunt adevărate şi demne de încredere şi profeţiile şi promisiunile pe care le conţin se vor îndeplini toate“.2
Să ne îndreptăm atenţia asupra motivelor sau scopurilor acestor calamităţi. Din fericire, aici nu este necesară o dezbatere deoarece avem plenitudinea Evangheliei lui Hristos pe care ne putem baza. Căutaţi cuvintele profeţilor în Cartea lui Mormon şi în Biblie; citiţi învăţăturile lui Isus Hristos cuprinse în capitolul 24 din Matei3; studiaţi în Doctrină şi legăminte revelaţiile Domnului din zilele din urmă.4 În aceste scripturi, învăţăm scopurile lui Dumnezeu în ceea ce priveşte aceste aspecte.
Calamităţile reprezintă o formă a adversităţii, iar adversitatea este o parte necesară a planului Tatălui Ceresc pentru fericirea copiilor Săi.
Dacă inimile noastre sunt drepte în faţa lui Dumnezeu, adversitatea ne va instrui, ne va ajuta să ne depăşim starea carnală şi va avea grijă de scânteia divină din interiorul nostru. Dacă nu am avea parte de adversitate, nu am şti să alegem „partea cea bună“.5 Adversitatea ne ajută să vedem unde trebuie să ne pocăim, ne ajută să controlăm instinctele primare, ne ajută să îmbrăţişăm neprihănirea şi să ne bucurăm de „pace în conştiinţă“.6
Cu cât ne lipim mai mult de neprihănire, cu atât ne bucurăm mai mult de grija protectoare a Salvatorului nostru. El este Creatorul şi Domnul universului. El va linişti vânturile şi marea.7 Învăţăturile şi ispăşirea Sa vor vindeca sufletul pocăit. El este Mesia sau Eliberatorul şi datorită Lui, fiecare dintre noi poate fi responsabil pentru el sau pentru propria-i lume, chiar şi când suntem afectaţi de tragedii. Ascultaţi aceste adevăruri:
„Iar Mesia vine la timpul potrivit, pentru ca El să poată mântui pe copiii oamenilor de la cădere. Şi pentru că sunt mântuiţi de la cădere, au devenit liberi pentru totdeauna, deosebind binele de rău; pentru a acţiona pentru ei înşişi, şi nu pentru a se acţiona asupra lor, decât dacă aceasta ar fi pedeapsa legii din acea zi mare de pe urmă, potrivit poruncilor pe care Dumnezeu le-a dat.
Prin urmare, oamenii sunt liberi în trup; şi le sunt date toate lucrurile care sunt de folos omului. Şi ei sunt liberi să aleagă libertatea şi viaţa veşnică, prin intermediul marelui Mijlocitor al tuturor oamenilor sau să aleagă robia şi moartea, potrivit robiei şi puterii diavolului; căci el caută ca toţi oamenii să fie nenorociţi la fel ca şi el“.8
Am face bine să ne amintim că diavolul este nimicitorul.
Este adevărat că în această viaţă suntem liberi doar cât ne permit condiţiile vieţii noastre muritoare. Poate că nu vom putea să oprim războiul din ţări îndepărtate, sau să oprim cu braţul nostru slab furtunile care se dezlănţuie cu mare putere, sau să alergăm în voie atunci când corpul nostru este captiv unei sănătăţi nu prea bune. Însă este foarte adevărat faptul că asemenea lucruri nu ne controlează în cele din urmă lumea personală. Noi o facem!
Profetul Joseph Smith a declarat: „Fericirea este obiectul şi proiectul existenţei noastre; şi va fi finalul acesteia dacă noi urmăm calea care conduce la aceasta; iar această cale este virtutea, neprihănirea, credinţa, sfinţenia şi ţinerea tuturor poruncilor lui Dumnezeu“.9
Şi astfel, prea stimate primar, Evanghelia lui Isus Hristos oferă într-adevăr răspunsuri la toate problemele lumii, deoarece oferă soluţii pentru suferinţele fiecărui suflet în viaţă.
De fiecare dată când o calamitate loveşte, există o obligaţie corespondentă sacră pe care o avem fiecare dintre noi, aceea de a deveni mai buni. Ar trebui să ne adresăm întrebarea: „Ce aspect al vieţii mele trebuie să se schimbe pentru a nu mai fi simţită greutatea mustrării?“
În scripturi, Domnul clarifică ceea ce aşteaptă de la noi în timp ce vin astfel de judecăţi. El spune: „De aceea, încingeţi-vă coapsele şi fiţi pregătiţi. Iată, împărăţia este a voastră şi duşmanul nu va învinge“.10
Bisericii şi membrilor acesteia li s-a poruncit să se bizuie pe forţele proprii şi să fie independenţi.11 Pregătirea începe cu credinţa, care ne permite să îndurăm necazurile când acestea apar. Noi înţelegem viaţa pe pământ ca fiind o călătorie pregătitoare. Credinţa în Domnul şi în Evanghelia Sa învinge teama şi creează spiritualitate.
Spiritualitatea creşte pe măsură ce noi ne „[rugăm] şi [umblăm] în dreptate înaintea Domnului“.12 Este „conştiinţa victoriei asupra propriei personalităţi şi a comuniunii cu infinitul“.13
Credinţa, spiritualitatea şi supunerea creează un popor pregătit, care se bizuie pe forţele proprii. Pe măsură ce ne supunem faţă de legământul zeciuielii, suntem protejaţi faţă de nevoi şi faţă de puterea nimicitorului. Pe măsură ce ne supunem postului şi facem donaţii generoase pentru a avea grijă de ceilalţi, rugăciunile noastre sunt auzite, iar loialitatea familiei creşte. Binecuvântări asemănătoare vin când ne supunem faţă de sfatul profeţilor şi trăim din ceea ce avem, evităm datoriile inutile şi punem de-o parte cât este necesar pentru nevoile vieţii pentru a ne susţine pentru cel puţin un an atât pe noi, cât şi pe familiile noastre. Acest lucru poate să nu fie întotdeauna uşor, dar să facem „tot ce putem“14 şi proviziile noastre nu se vor termina – vor fi „suficient[e] şi chiar din belşug“.15
Şi din nou, Domnul spune: „Fiţi tari de-acum înainte în credinţă; nu vă temeţi, pentru că împărăţia este a voastră“.16
Tăria şi flexibilitatea vin printr-o viaţă neprihănită. Dacă cineva este sfânt duminica şi leneş în restul săptămânii, el nu este neprihănit. Poftele neînfrânate sunt distructive şi îi fac pe oameni să „[trateze] fără respect lucrurile sacre“.17 Preşedintele Brigham Young ne-a învăţat: „Păcatul care va fi asupra tuturor urmaşilor lui Adam şi ai Evei constă în faptul că ei nu au făcut atât de bine pe cât ştiau să facă“.18
Evanghelia lui Isus Hristos este calea către neprihănire. Tragediile nu înving niciodată acolo unde triumfă neprihănirea personală. De aceea, să dăm ascultare sfatului apostolului Pavel:
„Noaptea aproape a trecut, se apropie ziua. Să ne dezbrăcăm dar de faptele întunericului şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii.
Să trăim frumos, ca în timpul zilei, nu în chefuri şi în beţii; nu în curvii şi în fapte de ruşine; nu în certuri şi în pizmă;
ci îmbrăcaţi-vă în Domnul Isus Hristos, şi nu purtaţi grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziţi poftele“.19
Datoria noastră ca sfinţi din zilele din urmă este aceea de a ne pregăti pe noi înşine, de a pregăti acest pământ precum şi pe locuitorii săi pentru cea de-a Doua Venire a Domnului Isus Hristos. Faptul de a fi pregătiţi şi puternici, aşa cum ne învaţă Evanghelia, ne asigură fericirea în această viaţă precum şi după aceasta şi face posibilă această „măreaţă misiune din timpul mileniului“.
Preaiubitul nostru preşedinte Hinckley ne-a avertizat: „Acum, stimaţii mei fraţi şi surori, a venit timpul să ne îndreptăm spatele, să ne ridicăm ochii şi să ne dezmorţim minţile pentru a cuprinde şi a înţelege mai bine misiunea Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă de pregătire pentru marele Mileniu. Acesta este momentul să fim puternici. Este timpul să înaintăm fără ezitare, cunoscând foarte bine sensul, dimensiunea şi importanţa misiunii noastre. Este timpul să facem ce este de făcut, oricare ar fi consecinţele ce vor rezulta. Este timpul să fim găsiţi respectând poruncile. Este timpul să ne întindem braţele cu bunătate şi cu dragoste spre cei în suferinţă şi spre cei care rătăcesc în întuneric şi durere. Este timpul să fim grijulii şi buni, decenţi şi curtenitori unul faţă de altul şi în toate relaţiile noastre. Cu alte cuvinte, să devenim mai asemănători lui Hristos“.20
Avertizarea făcută de către profetul Domnului ne arată calea prin aceste vremuri agitate. Inimile noastre se îndreaptă către dumneavoastră toţi care suferiţi. Fie ca Tatăl Ceresc, în infinita Sa milă, să vă uşureze poverile şi să vă umple vieţile cu acea pace care „întrece orice pricepere“.21 Nu sunteţi singuri. Dragostea, credinţa şi rugăciunile noastre sunt unite cu ale dumneavoastră. Mergeţi înainte în neprihănire şi totul va fi bine.
În numele lui Isus Hristos, amin.