Dacă sunteţi pregătiţi, nu vă va fi teamă
Putem astfel trăi, pentru că putem chema pe Domnul să ne protejeze şi să ne îndrume… Nu ne putem aştepta ca El să ne ajute dacă noi nu dorim să ţinem poruncile Lui.
Stimaţi fraţi în preoţie, oriunde aţi fi în lumea largă – ce organizaţie colosală aţi devenit, bărbaţi şi băieţi de orice rasă şi neam, cu toţii făcând parte din familia lui Dumnezeu.
Cât de preţios este darul Lui pentru noi. El ne-a dat o parte din autoritatea Sa divină, preoţia veşnică, puterea prin care El înfăptuieşte nemurirea şi viaţa veşnică a omului. Apoi urmează ca după ce ne-a dat mult, să ni se ceară mult (vezi Luca 12:48; D&L 82:3).
Ştiu că noi nu suntem bărbaţi perfecţi. Noi ştim calea perfectă, dar nu întotdeauna acţionăm conform cunoştinţelor noastre. Dar cred că cea mai mare parte dintre noi încearcă. Încercăm să fim felul de bărbaţi aşa cum Tatăl nostru ar dori să fim. Este un obiectiv foarte înalt şi vă laud pe toţi cei care încercaţi să-l atingeţi. Domnul să vă binecuvânteze pe măsură ce căutaţi să trăiţi o viaţă exemplară din toate punctele de vedere.
Acum, suntem cu toţii conştienţi, zona statelor din Golful Statelor Unite a suferit recent groaznic de pe urma vântului şi a apelor devastatoare. Mulţi au pierdut tot ce au avut. Pagubele sunt astronomice. Literalmente milioane au avut de suferit. Teama şi îngrijorarea au pus stăpânire pe inimile multora. S-au pierdut vieţi.
Cu toate acestea, a fost o revărsare mare de ajutoare. Inimile s-au înduioşat. Căminele s-au deschis. Criticii adoră să vorbească despre eşecurile creştinătăţii. Oricare dintre aceştia ar trebui să se uite la ceea ce au făcut bisericile în aceste circumstanţe. Oameni de multe religii au făcut minuni. Şi nu printre ultimele dintre acestea a fost şi Biserica noastră. Un mare număr dintre bărbaţii noştri au venit de la distanţe considerabile să aducă unelte şi corturi, precum şi speranţă dătătoare de lumină. Bărbaţii din preoţie au prestat mii şi mii de ore de muncă pentru reconstrucţie. Au fost trei şi chiar patru mii odată. Şi în această seară unii sunt acolo. Nu putem să le adresăm suficiente mulţumiri. Vă rog să aflaţi de recunoştinţa, de dragostea şi de rugăciunile noastre pentru dumneavoastră.
Doi din Zona Celor Şaptezeci, fratele John Anderson, care locuieşte în Florida şi fratele Stanley Ellis, care locuieşte în Texas, au dirijat în mare parte acest efort. Dar ei ar fi primii să spună că meritul aparţine marelui număr de bărbaţi şi băieţi care au dat ajutor. Mulţi au purtat cămăşi pe care era inscripţionat: „Mâna de ajutor mormon“. Ei au câştigat dragostea şi respectul celor pe care i-au ajutat. Ajutorul lor nu a fost îndreptat doar spre membrii Bisericii aflaţi în necaz, ci şi spre un mare număr dintre cei care nu şi-au făcut cunoscută apartenenţa religioasă.
Ei au urmat modelul nefiţilor, aşa cum se consemnează în cartea lui Alma: „Ei nu au alungat pe nimeni care era gol sau flămând, însetat sau bolnav, sau care nu primise îngrijire; şi nu şi-au îndreptat inimile către bogăţii; de aceea, ei erau darnici cu toţi, bătrâni şi femei, fie că erau din afara Bisericii, sau aparţineau Bisericii, neţinând seama de nimic atunci când era vorba de o persoană în nevoie“ (Alma 1:30).
Femeile şi copiii din multe părţi ale Bisericii au făcut un efort herculean pentru a furniza zecii de mii de seturi pentru igienă şi curăţenie. Biserica a oferit echipamente, alimente, apă şi alinare.
Am contribuit cu sume substanţiale de bani la Crucea Roşie şi alte agenţii umanitare. Am dat milioane de dolari din fondurile de post şi din cele umanitare. Fiecăruia dintre dumneavoastră vă mulţumesc din partea beneficiarilor şi din partea Bisericii.
Şi nu spun doar aşa, ci repet pentru a sublinia, nu spun şi nici nu trag concluzia că ceea ce s-a întâmplat este pedeapsa Domnului. Mulţi oameni buni, inclusiv unii dintre sfinţii din zilele din urmă credincioşi se află printre aceştia care au suferit. Acestea fiind zise, nu ezit să spun că în această lume veche nu e de mirare că se întâmplă calamităţi şi catastrofe. Aceia dintre noi care citesc şi cred în scripturi sunt conştienţi de avertizările profeţilor în legătură cu catastrofele care au avut loc şi care vor mai avea loc.
Au fost mari inundaţii când apele au acoperit pământul şi când, după cum spune Petru, „au fost scăpate prin apă un mic număr de suflete, şi anume opt“ (1 Petru 3:20).
Dacă cineva se îndoieşte de lucrurile groaznice care pot şi care vor năpăstui lumea, să citească capitolul 24 din Matei. Printre alte lucruri, iată ce spune Domnul: „Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie…
Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie împotriva altei împărăţii; Şi, pe alocurea vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumă.
Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor…
Vai de femeile care vor fi însărcinate şi de cele ce vor da ţâţă în zilele acelea!…
Pentru că atunci va fi un necaz aşa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum, şi nici nu va mai fi.
Şi dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; Dar, din pricina celor aleşi, zilele acelea vor fi scurtate“ (Matei 24:6-8, 19, 21-22).
În Cartea lui Mormon citim despre distrugeri inimaginabile în emisfera de vest în timpul morţii Salvatorului la Ierusalim. Citez din nou:
„Şi s-a întâmplat că în cel de-al treizeci şi patrulea an, în prima lună, în cea de-a patra zi a lunii a început o furtună cum nu mai fusese alta cunoscută în toată ţara.
Şi, de asemenea, a fost o mare şi îngrozitoare furtună: şi a fost un tunet îngrozitor într-atât, încât acesta a cutremurat întregul pământ ca şi cum ar fi fost să se sfărâme în bucăţi.
Şi au fost fulgere foarte puternice, aşa cum nu mai fuseseră altele cunoscute în toată ţara.
Iar oraşul Zarahemla a luat foc.
Iar oraşul lui Moroni s-a scufundat în adâncurile mării şi locuitorii lui s-au înecat.
Iar pământul a fost ridicat peste oraşul lui Moroniha în aşa fel încât în locul oraşului s-a făcut un munte mare….
Întreaga faţă a ţării s-a schimbat din cauza furtunii şi a vârtejurilor şi a tunetelor şi a fulgerelor şi a cutremurelor nespus de mari ale întregului pământ;
Şi şoselele au fost distruse, iar drumurile cele drepte au fost stricate, iar multe locuri plate au devenit abrupte.
Şi multe oraşe mari şi importante s-au scufundat; şi multe au ars; şi multe au fost cutremurate până când clădirile de acolo s-au prăbuşit la pământ şi locuitorii de acolo au fost ucişi, iar locurile au fost lăsate în părăsire“ (3 Nefi 8:5-10, 12-14).
Ce catastrofă îngrozitoare trebuie să fi avut loc.
Ciuma sau moartea neagră, din secolul al XIV-lea a luat milioane de vieţi. Alte boli pandemice, cum ar fi variola, au adus suferinţe nespuse şi moarte de-a lungul secolelor.
În anul 79 d.H., marele oraş Pompei a fost distrus de erupţia vulcanului Vezuviu.
Chicago a fost devastat de un incendiu teribil. Valuri uriaşe au înghiţit zone din Hawaii. Cutremurul din 1906 din San Francisco a ruinat oraşul şi a luat viaţa a 3.000 de oameni. Uraganul care a lovit Galveston, Texas, în 1900 a omorât 8.000. Şi mai recent, după cum ştiţi, a fost un val uriaş ucigător în Asia de Sud-est, unde mii de vieţi s-au pierdut şi unde încă sunt necesare eforturi de ajutorare.
Cât de puternice sunt cuvintele revelaţiei care se găseşte în secţiunea 88 din Doctrină şi legăminte despre calamităţile care se vor întâmpla conform mărturiilor vârstnicilor. Domnul spune:
„Pentru că, după mărturia voastră, vine mărturia cutremurelor care vor determina gemete în interiorul pământului şi oamenii vor cădea la pământ şi nu vor putea să stea în picioare.
Şi, de asemenea, vine mărturia glasului tunetelor, şi a glasului fulgerelor, şi a glasului furtunilor, şi a glasului valurilor mării, ridicându-se dincolo de limitele lor.
Şi toate lucrurile vor fi tulburate; şi cu siguranţă, oamenii îşi vor da inimile; pentru că, groaza se va abate asupra tuturor oamenilor“ (D&L 88:89-91).
Cât de interesante sunt descrierile valurilor ucigaşe şi ale uraganelor recente în termenii limbajului acestei revelaţii care spune: „glasul[ui] valurilor marii, ridicându-se dincolo de limitele lor“.
Tratamentul inuman al oamenilor faţă alţi oameni în conflictele din trecut şi din prezent continuă să aducă suferinţe de nedescris. În regiunea Darfur din Sudan, zeci de mii de oameni au fost ucişi şi mai bine de un milion de oameni au rămas fără case.
Ceea ce am trăit în trecut a fost în întregime prezis şi sfârşitul încă nu a venit. Aşa cum au fost calamităţi în trecut, ne aşteptăm la mai multe în viitor. Ce să facem?
Cineva a spus că nu ploua când Noe şi-a construit arca. Dar el a construit-o şi ploile au venit.
Domnul a spus: „Dacă sunteţi pregătiţi, nu vă va fi teamă“ (D&L 38:30).
Principala pregătire este, de asemenea, prezentată în Doctrină şi legăminte, când se zice: „Staţi în locuri sfinte şi nu vă mişcaţi până când vine ziua Domnului“ (D&L 87:8).
Noi cântăm:
Când se va cutremura lumea,
Frica noastră alungă.
Când pe răi îi vei distruge,
În Sion, ne apără
(„Guide Us, O Thou Great Jehovah“, Hymns, nr. 83).
Putem astfel trăi, pentru că putem chema pe Domnul să ne protejeze şi să ne îndrume. Aceasta este prima prioritate. Nu ne putem aştepta ca El să ne ajute dacă noi nu dorim să ţinem poruncile Lui. Noi, în această Biserică, avem destule dovezi ale penalizării celor nesupuşi, atât în exemplele naţiunilor de iarediţi, cât şi în cele de nefiţi. Fiecare a trecut de la glorie la distrugere cumplită din cauza răutăţii.
Ştim, desigur, că ploaia cade asupra celor drepţi la fel ca şi asupra celor nedrepţi (vezi Matei 5:45). Dar chiar dacă cei drepţi mor, ei nu sunt pierduţi, ci salvaţi prin ispăşirea Mântuitorului. Pavel a scris romanilor: „Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim“ (Romani 14:8).
Putem să dăm atenţie avertizărilor. Ni s-a spus că mulţi oameni au fost avertizaţi de vulnerabilitatea oraşului New Orleans. Suntem anunţaţi de seismologi că Valea Salt Lake este o zonă de potenţiale cutremure. Acesta este motivul principal pentru care s-a renovat Tabernacolul din Piaţa Templului. Această remarcabilă construcţie istorică trebuie făcută să reziste la cutremurele pământului.
Am construit depozite şi silozuri pentru grâne pentru acoperirea necesităţilor în cazul unui dezastru. Dar cel mai bun depozit este depozitul familiei. În cuvintele din revelaţie Domnul a spus: „Organizaţi-vă singuri; pregătiţi tot ceea ce este necesar“ (D&L 109:8).
Poporul nostru de trei sferturi de secol a fost sfătuit şi încurajat să facă pregătiri care să asigure supravieţuirea în cazul unei calamităţi.
Putem pune deoparte apă, alimente de bază, medicamente şi îmbrăcăminte să ne ţină de cald. Ar trebui să avem ceva bani puşi deoparte în cazul unor zile negre.
Ceea ce v-am spus nu trebuie să provoace o îmbulzeală la magazine sau ceva de genul acesta. Nu spun nimic altceva decât ce s-a spus de foarte multă vreme.
Să nu pierdem din vedere visul faraonului referitor la vitele grase şi slabe, spice pline de boabe şi spice sece; înţelesul lor a fost interpretat de Joseph pentru a indica anii de bunăstare şi anii de sărăcie (vezi Genesa 41:1-36).
Am credinţa, dragii mei fraţi, că Domnul ne va binecuvânta şi va veghea asupra noastră dacă mergem supuşi în lumina Lui, a Evangheliei Lui şi a poruncilor Lui. El este Tatăl şi Dumnezeul nostru şi noi suntem copiii Lui şi trebuie să-I merităm dragostea şi grija Sa pentru noi prin tot ceea ce facem. Fie ca noi să îndeplinim aceasta, este rugăciunea mea umilă în numele lui Isus Hristos, amin.