Pregătiri pentru restaurare şi a Doua Venire: „Mâna Mea va fi asupra voastră“
Mâna [Domnului] a fost deasupra lucrării restaurării dinaintea întemeierii acestei lumi şi va continua până la a Doua Venire a Sa.
În acest an sărbătorim două sute de ani de la naşterea profetului Joseph Smith. Depunem mărturie în faţa întregii lumi că el a fost profetul lui Dumnezeu, rânduit să îndeplinească restaurarea Evangheliei lui Isus Hristos. Aceasta a făcut-o sub îndrumarea Salvatorului, care a spus unui profet anterior: „Numele Meu este Iehova şi Eu ştiu de la început sfârşitul; de aceea, mâna Mea va fi asupra voastră“.1
Recunosc mâna Domnului în restaurarea Evangheliei. Prin sacrificiile inspirate ale copiilor lui Dumnezeu de-a lungul timpului, temelia restaurării a fost pusă, iar lumea se pregăteşte pentru a Doua Venire a Domnului şi Salvatorului nostru, Isus Hristos.
Evanghelia Sa a fost întemeiată pentru prima dată începând cu profetul Adam şi a fost predată în fiecare dispensaţie prin profeţi ca Enoh, Noe, Avraam, Moise şi alţii. Fiecare dintre aceşti profeţi a prezis venirea lui Isus Hristos ca să ispăşească pentru păcatele lumii. Aceste profeţii s-au împlinit. Salvatorul a întemeiat Biserica Sa. Şi-a chemat apostolii şi a instituit preoţia Sa. Cel mai important, Şi-a dat viaţa şi a înviat ca toţi oamenii să poată învia, astfel înfăptuind sacrificiul ispăşirii. Dar acesta nu a fost sfârşitul.
După învierea Salvatorului, le-a dat apostolilor Săi sarcina de a conduce Biserica şi de a se îngriji de rânduielile Evangheliei. Dedicaţi acestei sarcini, ei au fost persecutaţi, unii chiar martirizaţi. Ca rezultat, autoritatea preoţiei Domnului a fost luată de pe pământ, iar lumea a căzut în întuneric spiritual. În secolele ce au urmat, copiii lui Dumnezeu au avut lumina lui Hristos, se puteau ruga şi puteau simţi influenţa Duhului Sfânt. Dar plenitudinea Evangheliei fusese pierdută. Nu mai exista nimeni pe pământ cu puterea şi autoritatea de a conduce Biserica sau de a înfăptui rânduieli sacre precum botezul, conferirea darului Duhului Sfânt şi rânduielile salvatoare din templu. Aproape tuturor le-a fost refuzat accesul la scripturi, iar majoritatea oamenilor erau analfabeţi.
Facilitarea accesului la scripturi şi ajutorarea copiilor lui Dumnezeu în a învăţa să le citească a fost primul pas către restaurarea Evangheliei. Iniţial, Biblia a fost scrisă în ebraică şi greacă, limbi necunoscute de oamenii obişnuiţi din întreaga Europă. Apoi, la 400 de ani de la moartea Salvatorului, Biblia a fost tradusă de Ieronim în limba latină. Totuşi, scripturile nu erau de găsit în mare măsură. Exemplarele erau scrise de mână, de obicei de către călugări, fiecare fiind scrisă în câţiva ani.
Apoi, prin influenţa Duhului Sfânt, interesul pentru învăţătură a început să crească în inimile oamenilor. Renascentismul s-a extins în întreaga Europă. Pe la sfârşitul secolului al XIII-lea, un preot numit John Wycliffe a iniţiat o mişcare de traducere a Bibliei din limba latină în limba engleză. Datorită faptului că la acel timp engleza se ivea ca fiind o limbă în curs de dezvoltare şi lipsită de rafinament, conducători ai bisericii au socotit-o nepotrivită pentru a exprima cuvântul lui Dumnezeu. Unii conducători erau siguri că dacă oamenii ar putea citi şi interpreta Biblia singuri, doctrina acesteia ar fi schimbată; alţii se temeau că oamenii cu acces nestingherit la scripturi nu vor mai avea nevoie de biserică şi vor înceta să o sprijine financiar. În consecinţă, Wycliffe a fost denunţat ca eretic şi tratat ca atare. După ce a murit şi a fost îngropat, osemintele i-au fost deshumate şi arse. Dar lucrarea lui Dumnezeu nu a putut fi oprită.
În timp ce unii au primit inspiraţie pentru a traduce Biblia, alţii au fost inspiraţi să-i asigure mijloacele de publicare. În anul 1455, Johannes Gutenberg a inventat presa şi tiparul mobil, iar Biblia s-a aflat printre primele cărţi tipărite de el. Pentru prima dată, a fost posibilă tipărirea mai multor exemplare ale scripturilor, la un preţ pe care mulţi şi-l puteau permite.
Între timp, inspiraţia lui Dumnezeu s-a oprit şi asupra exploratorilor. În anul 1942, Cristofor Columb a pornit în căutarea unui nou drum către Indiile Orientale. Columb a fost ghidat de mâna lui Dumnezeu în această călătorie. A spus: „Dumnezeu mi-a dat credinţa, şi apoi curajul“.2
Aceste invenţii şi descoperiri netezesc calea contribuţiilor viitoare. La începutul anilor 1500, tânărul William Tyndale s-a înscris la Universitatea Oxford. Acolo a studiat lucrările savantului evanghelic Erasmus, care considera că scripturile sunt „hrana sufletului [unui om] şi… trebuie să pătrundă în adâncul inimii şi minţii [lui]“.3 Prin studiile sale, Tyndale a dezvoltat o dragoste pentru cuvântul lui Dumnezeu şi dorinţa ca toţi copiii Săi să se poată ospăta din acesta singuri.
Cam în acel timp, un călugăr german pe nume Martin Luther a identificat 95 greşeli în biserica din acele zile, pe care le-a notat cu îndrăzneală într-o scrisoare adresată superiorilor săi. În Elveţia, Huldrych Zwingli a tipărit 67 articole de reformă. John Calvin în Elveţia, John Knox în Scoţia şi mulţi alţii, au participat la această mişcare. Începuse să aibă loc o reformă.
Între timp, William Tyndale devenise un preot cu pregătire şi vorbea cursiv în opt limbi. Considera că o traducere directă din greacă şi ebraică în engleză ar fi mai precisă şi mai uşor de citit decât cea a lui Wycliffe din latină. Astfel Tyndale, luminat de spiritul lui Dumnezeu, a tradus Noul Testament şi o parte din Vechiul Testament. Prietenii săi l-au avertizat că va fi omorât pentru aceasta, dar el a rămas neînfricat. Odată, în timp ce se contrazicea cu un învăţat, a spus: „Dacă Dumnezeu mă va ţine în viaţă cum a mai făcut şi până acum, voi face ca un băiat plugar să cunoască scripturile mai bine decât dumneata“.4
În cele din urmă Tyndale, ca şi alţii, a fost ucis pentru strădania sa – strangulat şi ars pe rug undeva lângă Bruxelles. Dar cauza pentru care şi-a dat viaţa nu a fost pierdută. Milioane de oameni au trăit pe propria lor piele cele spuse de Tyndale pe parcursul întregii sale vieţi: „Cuvântul lui Dumnezeu este de aşa natură încât, oricine îl citeşte, devine imediat mai bun cu fiecare zi ce trece, până când atinge perfecţiunea“.5
Agitaţia conflictelor politice a adus cu ea schimbarea. Din cauza unei neînţelegeri cu biserica din Roma, regele Henric al VIII-lea s-a auto-declarat capul bisericii în Anglia şi a ordonat ca în fiecare parohie să fie aduse copii ale Bibliei în limba engleză. Însetaţi de cunoaşterea Evangheliei, oamenii s-au înghesuit în biserici, citindu-şi scripturile unul altuia până când au răguşit. Biblia a fost folosită şi ca abecedar pentru a-i învăţa pe alţii să citească. Deşi oamenii au continuat să fie martirizaţi de-a lungul continentului european, bezna ignoranţei era pe sfârşite. Înainte de a fi ars pe rug, un predicator a declarat: „Vom aprinde astăzi o asemenea lumânare în Anglia, prin harul lui Dumnezeu, încât cred că nu va fi stinsă niciodată“.6
Ne exprimăm recunoştinţa faţă de toţi cei care au locuit în Anglia şi în întreaga Europă, care au ajutat la aprinderea acelei lumini. Prin harul Domnului, flacăra s-a extins. Conştient de diviziunile din propria sa ţară, regele englez Iacob I, a convenit asupra unei noi versiuni oficiale a Bibliei. A fost estimat că peste optzeci la sută din traducerile lui William Tyndale ale Noului Testament şi o bună parte a Vechiului Testament (Pentateuhul sau de la Genesa până la Deuteronom şi de la Iosua până la a doua carte a Cronicilor) sunt conţinute în versiunea regelui Iacob.7 Cu timpul, acea versiune şi-a găsit drumul către noi meleaguri şi a fost citită de un băiat plugar de paisprezece ani pe nume Joseph Smith. Mai încape îndoială de ce versiunea regelui James a Bibliei este acum versiunea în limba engleză aprobată a Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă?
Persecuţiile religioase din Anglia au continuat şi sub domnia fiului regelui James, Charles, iar mulţi oameni au fost nevoiţi să plece pe meleaguri noi în căutarea libertăţii. Printre ei se aflau pelerinii, care au navigat până în America în anul 1620 şi au aruncat ancora la Plymouth Rock, exact locul explorat de către Columb cu 100 de ani în urmă. Alţi colonişti i-au urmat la scurt timp, printre care unii ca Roger Williams, fondatorul şi mai târziu guvernatorul statului Rhode Island, care au continuat să caute adevărata Biserică a lui Hristos. Williams a spus că nu există o Biserică a lui Hristos constituită cum trebuie pe pământ, nici o persoană autorizată să înfăptuiască vreo rânduială a bisericii, nici nu va exista până când vor fi trimişi noi apostoli de către Măreaţa Căpetenie a Bisericii, a cărui venire o aştepta el. 8
Un secol mai târziu, astfel de considerente religioase i-au ghidat pe fondatorii unei noi naţiuni pe continentul American. Ghidaţi de Dumnezeu, au asigurat libertatea religioasă a fiecărui cetăţean printr-o inspirată Cartă a Drepturilor. Paisprezece ani mai târziu, la 23 decembrie 1805, s-a născut profetul Joseph Smith. Pregătirea pentru restaurare se apropia de final.
Ca tânăr băiat, mintea lui Joseph a fost „cuprinsă de reflecţii serioase“9 privind religia. Pentru că se născuse pe un pământ al libertăţii religioase, putea să pună la îndoială adevărul bisericilor. Şi pentru că Biblia fusese tradusă în engleză, putea să caute un răspuns în cuvântul lui Dumnezeu. A citit în Epistola lui Iacov: „Dacă vreunuia dintre voi îi lipseşte înţelepciunea, s-o ceară de la Dumnezeu“10, şi a făcut după cum a fost îndemnat. Ca răspuns la rugăciunea sa, Dumnezeu Tatăl şi Fiul Său Isus Hristos i s-au înfăţişat.11 Acest umil fiu de fermier era profetul ales de Dumnezeu să restaureze Biserica lui Isus Hristos din vechime şi preoţia Sa în aceste zile din urmă. Această restaurare urma să fie ultima dispensaţie până la împlinirea timpului, fiind restaurate toate binecuvântările preoţiei pe care putea să le aibă un om pe pământ. Cu această îndatorire divină, sarcina sa nu era să refacă sau să condamne ceea ce exista deja pe pământ. Ci să restaureze ceea ce existase pe pământ, dar fusese pierdut.
Restaurarea a început cu prima viziune din anul 1820, a continuat cu apariţia Cărţii lui Mormon, un alt Teastament al lui Isus Hristos. La 21 septembrie 1823, Joseph Smith a fost vizitat de îngerul Moroni care i-a vorbit despre o consemnare străveche ce conţinea: „plenitudinea nepieritoarei Evanghelii… pregătind a doua venire a lui Mesia“. 12 Scrisă pe plăci de aur, Cartea lui Mormon dă o relatare a slujirii lui Hristos în emisfera vestică, precum Biblia relatează viaţa şi slujirea Sa pe pământul sfânt. Patru ani mai târziu, Joseph a primit plăcile de aur, iar în decembrie 1827 a început traducerea Cărţii lui Mormon.13
În timp ce traduceau, Joseph Smith şi scribul său Oliver Cowdery au citit despre botez. Dorinţa lor de a primi această binecuvântare pentru ei înşişi a determinat restaurarea preoţiei lui Aaron la 15 mai 1829, prin mâinile lui Ioan Botezătorul. 14
A urmat restaurarea Preoţiei lui Melhisedec, ce le-a fost conferită lui Joseph şi lui Oliver de către apostolii Petru, Iacov şi Ioan, care deţineau cheile. După secole de întunecime spirituală, puterea şi autoritatea de a acţiona în numele lui Dumnezeu, de a înfăptui rânduieli sacre şi de a conduce Biserica Sa, se aflau din nou pe pământ.
Primele exemplare tipărite ale Cărţii lui Mormon au fost publicate pe 26 martie 1830. După câteva zile, pe 6 aprilie, adevărata Biserică a lui Hristos în aceste zile din urmă a fost din nou organizată în casa lui Peter Whitmer, tatãl. din Fayette, New York. Descriind efectele acestor evenimente asupra lumii, elder Parley P. Pratt a scris:
Dimineaţa îşi face loc, umbrele dispar;
Iată, flutură-n aer al Sionului stindard!
Zorile unei zile mai luminoase apar,…
Maiestuos în lume ele răsar. 15
Noaptea cea lungă se sfârşise, iar revelaţia a continuat, transformându-se în alte scripturi. Scriptura Doctrina şi Legămintele a fost acceptată de Biserică pe 17 august 1835. Traducerea cărţii lui Avraam din Perla de mare preţ a fost iniţiată tot în acest an.
A urmat o mai mare autoritate de a acţiona în numele Domnului. Templul din Kirtland a fost dedicat la 27 martie 1836. 16 În acel templu, Salvatorul le-a apărut lui Joseph Smith şi Oliver Cowdery, urmat de apariţiile lui Moise, Elias şi Ilie, care i-au oferit profetului alte chei ale preoţiei. 17
Lumina Evangheliei nu avea să mai fie luată niciodată de pe pământ. În anul 1844, Joseph Smith le-a conferit toate cheile preoţiei lui Brigham Young, John Taylor, Wilford Woodruff, şi celorlalţi apostoli. Profetul a spus: „Am trăit să văd această povară, care mi-a fost pusă pe umeri, mutată pe umerii altor oameni… cheile împărăţiei au fost stabilite pe pământ astfel încât să nu mai poată fi luate niciodată … Orice mi s-ar întâmpla mie“. 18 Trei luni mai târziu, la 27 iunie, Joseph Smith profetul şi fratele său Hyrum au fost martirizaţi la Carthage, Illinois.
Elder John Taylor, care era cu profetul când acesta a fost martirizat, a depus mărturie despre el: „Joseph Smith, profetul şi văzătorul Domnului, a făcut pentru salvarea oamenilor din această lume mai mult decât a făcut oricare alt om care a trăit în ea, singura excepţie fiind numai Isus“. 19
Depun mărturie despre faptul că lucrarea profetului Joseph Smith este lucrarea Salvatorului. În slujba Domnului, calea nu este întotdeauna uşoară. Deseori necesită sacrificiu şi este probabil să trecem prin clipe potrivnice. Dar, slujindu-L pe El, descoperim că mâna Sa se află cu adevărat asupra noastră. Astfel a fost pentru Wycliffe, Tyndale şi alţi mii de oameni care au pregătit calea pentru restaurare. Astfel a fost pentru profetul Joseph Smith şi toţi cei care l-au ajutat în restaurarea Evangheliei. Şi astfel este şi va fi şi pentru noi.
Domnul se aşteaptă ca noi să fim la fel de credincioşi, dedicaţi şi curajoşi precum au fost cei dinaintea noastră. Ei au fost chemaţi să-şi dea viaţa pentru Evanghelie. Noi suntem chemaţi să ne trăim vieţile având acelaşi scop. În aceste zile din urmă avem motive deosebite să o facem.
Înainte de acea noapte sacră din Betleem, evenimentele istorice şi vorbele profeţilor din toate dispensaţiile au pregătit calea pentru Prima Venire a Domnului şi ispăşirea Sa. Asemeni acelor timpuri, istoria şi profeţiile au deschis calea restaurării Evangheliei prin profetul Joseph Smith. Avem ochi să vedem faptul că evenimentele şi profeţiile zilelor noastre ne pregătesc pentru a Doua Venire a Salvatorului?
Depun mărturie, în mod deosebit, că Salvatorul nostru Isus Hristos trăieşte. Depun mărturie că mâna Sa a fost deasupra lucrării restaurării dinaintea întemeierii acestei lumi şi va continua până la a Doua Venire a Sa.
Umila mea rugăciune este ca fiecare dintre noi să se pregătească să-L întâmpine. În numele Său sfânt, al lui Isus Hristos, amin.