Sacrificiul reprezintă fericire şi binecuvântare
Mă rog ca noi toţi să devenim sfinţi dornici să se sacrifice şi să devină demni de binecuvântările deosebite ale Domnului.
Bună ziua fraţi şi surori. Profetul Joseph Smith ne-a învăţat că: „o religie care nu cere sacrificarea tuturor lucrurilor niciodată nu va avea suficientă putere pentru a produce credinţa necesară pentru viaţă şi salvare“ (Lectures on Faith [1985], pag. 69). Dacă rezumăm istoria scripturilor, putem spune că aceasta este o istorie a sacrificiului.
Putem găsi exemple minunate în scripturi ale acelor care şi-au dat viaţa pentru a-şi păstra credinţa şi mărturiile. Un exemplu este din povestea lui Alma şi Amulec când au trebuit să privească îndureraţi cum oamenii din Amoniha au fost aruncaţi în flăcări şi au murit, dar şi-au păstrat credinţa (vezi Alma 14:7-13).
De asemenea, ne gândim la Isus Hristos care dorit să coboare din prezenţa Tatălui Său pe acest pământ şi să facă sacrificiul de a salva lumea printr-o durere mai cruntă decât a îndurat altcineva vreodată.
În această ultimă dispensaţie a Evangheliei, mulţi pionieri şi-au dat viaţa făcând sacrificiul suprem pentru a-şi păstra credinţa.
Astăzi este foarte puţin probabil să ni se ceară să facem un sacrificiu atât de mare de a ne da viaţa, dar putem vedea multe exemple de sfinţi care fac sacrificii dureroase pentru a-şi păstra credinţa şi mărturiile vii. Poate că ne este mai dificil să facem sacrificii mici în viaţa noastră de zi cu zi. De exemplu, putem privi ţinerea zilei de Sabat, citirea zilnică a scripturilor sau plătirea zeciuielii ca pe un mic sacrificiu. Dar aceste sacrificii nu se fac prea uşor dacă nu avem spiritul şi hotărârea de a sacrifica ceea ce este necesar pentru a putea ţine aceste porunci.
Pe măsură ce facem aceste mici sacrificii, suntem răsplătiţi cu mai multe binecuvântări de la Domnul. Regele Beniamin a spus: „Iar voi Îi sunteţi încă îndatoraţi şi sunteţi şi veţi fi în vecii vecilor“ (Mosia 2:24). Şi, ca pe propriul său popor, regele Beniamin ne încurajează astfel, ca să primim mai multe binecuvântări, pe măsură ce continuăm să ne supunem cuvântului Domnului.
Consider că prima binecuvântare provenită din sacrificiu este bucuria pe care o simţim când plătim preţul cerut. Probabil chiar gândul că sacrificiul însuşi ar putea fi o binecuvântare devine o binecuvântare. Când gândim astfel şi simţim bucuria, se poate să fi primit deja o binecuvântare.
Recent, am descoperit acest tip de binecuvântare în rândul sfinţilor din Coreea care participau la aniversarea a 50 de ani de la dedicarea pământului Coreei şi a 200 de ani de la naşterea lui Joseph Smith. Aş vrea să vă vorbesc pe scurt despre sacrificiile şi bucuria lor şi despre binecuvântările pe care le-au primit.
Pentru a sărbători Evanghelia ce le-a dat speranţă şi curaj oamenilor din Coreea, care au suferit atât de mult în timpul războiului Coreean, membrii au început pregătirile cu mai bine de un an în urmă. Mulţi dintre membrii din Coreea – Societatea Primară, Tinerii Băieţi, Tinerele Fete, tinerii adulţi, surorile din Societatea de Alinare şi alţii – s-au adunat să repete pentru sărbătoare. Au pregătit multe dansuri populare tradiţionale, incluzând dansul florilor, dansul în horă, dansul evantaielor, dansul fermierului, au cântat la tobe, au prezentat tehnici Taekwondo, au organizat piese de teatru, dansuri de societate, scenete muzicale, au făcut animaţie şi au cântat muzică corală.
Pentru că tinerii băieţi făceau atât de mult zgomot la tobe, vecinii s-au plâns, iar ei au trebuit să nu mai exerseze. Era extrem de dificil să exersezi perioade îndelungate de timp, dar ei o făceau cu bucurie. Nu am văzut pe nimeni plângându-se de efortul şi sacrificiile făcute când trebuiau să se trezească la ora patru dimineaţa şi să se urce în autobuz ca să ajungă la repetiţii. Simţeau o mare bucurie şi recunoştinţă pentru binecuvântările Domnului şi pentru ocazia de a-şi arăta gratitudinea.
De asemenea, mulţi foşti misionari de peste hotare au revenit în Coreea împreună cu soţiile şi copiii pentru această sărbătoare. Făcuseră sacrificiul cu mult timp în urmă, când au venit în Coreea în misiune. De data aceasta făcuseră un alt sacrificiu, constând în timp şi bani, pentru a-şi aduce familiile şi a lua parte la sărbătoare pe căldura toropitoare a verii. Dar s-au bucurat şi au fost recunoscători pentru toate sărbătorile la care au participat.
Pentru a-i încuraja pe sfinţii coreeni şi pe ceilalţi, Domnul şi-a trimis profetul, pe preşedintele Gordon B. Hinckley în Coreea. Preşedintele Hinckley însuşi a făcut un mare sacrificiu pentru a pleca în această călătorie, programându-şi un voiaj de treisprezece zile în jurul lumii şi venind în Coreea să se întâlnească cu sfinţii pe care i-a iubit timp îndelungat şi pentru a le exprima personal dragostea deosebită a Domnului. Nimeni nu a simţit că acesta era un sacrificiu. În schimb, am avut parte de lacrimi de bucurie şi recunoştinţă. Aceasta este binecuvântarea despre care vorbim, nu-i aşa?
Fraţi şi surori, să nu vă fie frică de sacrificiu. Vă rog să vă bucuraţi de fericirea şi binecuvântările sacrificiului în sine.
Ocazional, există un decalaj de timp între sacrificiu şi binecuvântare. Sacrificiul poate veni conform orarului nostru, dar binecuvântarea nu o va face după al nostru, ci conform calendarului Domnului. Datorită acesteia, Domnul ne alină spunându-ne: „De aceea, nu obosiţi de a face bine, deoarece voi puneţi temelia unei mari lucrări“ (D&L 64:33).
Binecuvântările ne vin cu siguranţă. Vă rog să vă amintiţi că sacrificiul însuşi poate fi o formă de binecuvântare. Haideţi să facem sacrificii mărunte.
Când citim Cartea lui Mormon frecându-ne la ochii somnoroşi, haideţi să ne amintim că urmăm sfatul profetului şi că vom primi bucuria ce vine din această cunoaştere. Avem multe facturi de plătit; dar când plătim zeciuiala, să ne bucurăm de ocazia de a-I dona ceva Domnului.
Şi apoi, binecuvântări mai importante se vor revărsa asupra noastră. Vom fi surprinşi şi fericiţi, ca şi când am fi primit un dar neaşteptat.
Precum a spus preşedintele Spencer W. Kimball: „pe măsură ce oferim, aflăm că ’sacrificiul deschide drum spre ceruri’ („Laudă Profetului“, Imnuri şi cântece, pag. 50). Iar la sfârşit realizăm că de fapt nu am sacrificat nimic“ (“Becoming the Pure in Heart,“ Ensign, martie 1985, pag. 5). Mă rog ca noi toţi să devenim sfinţi dornici să se sacrifice şi să devenim demni de binecuvântările deosebite ale Domnului. Domnul va veghea asupra noastră ca îndurarea oricărui sacrificiu să nu ne fie prea grea. În numele lui Isus Hristos, amin.