„Dacă Hristos ar fi avut oportunităţile mele…“
Salvatorul nostru, Isus Hristos ne învaţă cât este de important să-l căutăm pe cel pierdut.
Cu mulţi ani în urmă, pe când cei mai mari copii ai noştri aveau şase, patru şi respectiv doi ani, soţia mea şi cu mine am început să le punem întrebări despre ceea ce citiseră, fără să-i anunţăm dinainte. Citisem din Cartea lui Mormon în fiecare zi, ca familie.
„Cine a fost bărbatul,“ a întrebat soţia mea, „care s-a dus în pădure să vâneze, dar în schimb, s-a rugat toată ziua, până seara?“
După câteva momente de linişte, ea a încercat să-i ajute. … „Numele lui începe cu E… e… e… e.“
Dintr-un colţ al camerei, fiul nostru în vârstă de doi ani, a strigat: „Nos!“
Copilul care se juca în colţ… cel despre care noi am crezut că era prea mic pentru a înţelege. Enos! Enos era cel care se dusese în pădure să vâneze, dar al cărui suflet flămânzea. Deşi în cronica sa nu se spune că s-a pierdut în pădure, povestea ne învaţă că Enos a ieşit din pădure schimbat… dorind foarte mult bunăstarea fraţilor săi.
În Noul Testament, Salvatorul nostru, Isus Hristos, ne învaţă despre importanţa căutării celui care este pierdut:
„Care om dintre voi, dacă are o sută de oi, şi pierde pe una din ele, nu lasă pe celelalte nouăzeci şi nouă pe islaz, şi se duce după cea pierdută, până o găseşte?
După ce a găsit-o, o pune cu bucurie pe umeri“ (Luca 15:4.-5).
De la căderea lui Adam, toată omenirea este pierdută şi într-o stare decăzută. La fel ca la cei mai mulţi dintre dumneavoastră, „schimbarea“ mea a început cu doi misionari credincioşi. În anul 1913, în Copenhaga, Danemarca, elderii C. Earl Anhder şi Robert H. Sorenson le-au predat bunicilor mei Evanghelia lui Isus Hristos şi i-au botezat. Părinţii mei m-au învăţat despre importanţa muncii, a onestităţii şi integrităţii. Totuşi, în timpul unei generaţii, am fost mai puţini activi la activităţile Bisericii şi am pierdut ceva din cunoaşterea Evangheliei. Privind în urmă, îmi amintesc că la o vârstă foarte fragedă, prietenii mei de joacă m-au invitat la Societatea Primară. Prima mea experienţă la Biserică a fost clădită pe baza prieteniilor legate la Societatea Primară.
Cu câteva luni înainte de a împlini 12 ani, într-o sâmbătă după-amiază, cineva a bătut la uşa mea. Câţiva dintre prietenii mei – diaconi, îmbrăcaţi în cămăşi albe şi cu cravate, mă căutau pentru a mă însoţi la prima mea întrunire a preoţiei. Conducătorul nostru mergea alături de mine, pe când coboram dealul spre Tabernacolul din Piaţa Templului. Era sesiunea preoţiei din conferinţa generală din aprilie.
Lloyd Bennett era conducătorul meu de la cercetaşi. De multe ori, sâmbăta după-amiaza venea să mă ia la Biroul cercetaşilor pentru a cumpăra insigne şi pentru a face aprovizionarea de care era nevoie. În timp ce mergeam cu maşina, stăteam de vorbă. El devenise un prieten de încredere. Lloyd Bennett, asemeni multor altora, şi-a făcut timp pentru cel pierdut.
Aceşti prieteni şi conducători minunaţi au înţeles sfatul dat de curând de către elder M. Russell Ballard de a „găsi… încă unul“ („Încă unul“, Liahona, mai, 2005, pag. 71) şi au înţeles ce implică aceasta. Uneori, cel care este într-un colţ este cel la care nu ne-am gândit.
Propria mea experienţă asemănătoare celei a lui Enos a avut loc, când, la vârsta de 18 ani, în armată fiind, am îngenuncheat în baraca mea din Fort Ord, California. După ce se sunase stingerea… îngenunchind pe o podea tare, asemeni lui Enos, am realizat ce trebuia să fac. Trebuia să slujesc într-o misiune. Inima mea este plină de recunoştinţă faţă de multele persoane care m-au ajutat să ajung să ştiu cine sunt şi să ştiu despre Hristos şi Evanghelia Sa. Am ajuns să înţeleg că drumul meu spre casă este prin Salvatorul nostru, Isus Hristos.
„Şi El va veni pe lume să-l mântuiască pe poporul Lui; şi El va lua asupra Lui păcatele acelora care cred în numele Său; şi aceştia vor fi cei care o să primească viaţă veşnică, iar Salvarea nu vine la nimeni altcineva.“ (Alma 11:40).
Profetul Isaia din Vechiul Testament, văzând zilele noastre, când Evanghelia urma să fie pe deplin restaurată, a declarat:
„De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ‘Iată, voi face neamurilor semn cu mâna, şi-Mi voi înălţa steagul spre popoare; ele vor aduce înapoi pe fii tăi în braţele lor, şi vor duce pe fiicele tale pe umeri’“ (Isaia 49:22).
Pe măsură ce ne îngrijim de cel pierdut, fraţi şi surori, vedem împlinirea acelei profeţii. Puteţi înţelege cum aţi fost dumneavoastră purtaţi în braţe şi pe umeri… purtaţi spre locuri sigure?
Ce ar face Salvatorul nostru, dacă ar avea oportunităţile pe care le avem noi, pentru a-l ajuta pe cel pierdut? Pe măsură ce aplicăm principiul Dacă Hristos ar fi avut oportunităţile mele, ce ar fi făcut? deciziile pe care le vom lua în viaţă vor fi dominate de atitudini asemănătoare celor ale lui Hristos.
Ştiu personal, că dragul nostru elder Neal A. Maxwell a căutat întotdeauna să-l găsească pe cel pierdut. Pentru cã, precum Nefi, el a lucrat „cu sârguinţă ca să scrie, ca să-i convingă pe toţi … să creadă în Hristos şi să se împace cu Dumnezeu“ (2 Nefi 25:23). Ştiu că elder Maxwell a dat mai mult decât un telefon acelora, chiar şi celui care era pierdut şi pe care încerca să-l aducă la Hristos.
Fie că suntem învăţător la Clasa Primară, conducător al Tinerilor Băieţi sau al Tinerelor Fete, conducător al cercetaşilor sau prieten, Domnul ne va folosi, dacă vom asculta, pentru a-l găsi pe cel pierdut.
Cât de recunoscător sunt pentru că am luat decizia de a sluji într-o misiune cu timp deplin, fapt care a devenit un moment de schimbare în viaţa mea. Tineri băieţi, aveţi privilegiul de a sluji, chiar de a lucra cu sârguinţă. Rămâneţi demni, pregătiţi-vă să predaţi Evanghelia; nu amânaţi, mergeţi şi slujiţi! Tinere Fete, puteţi face atât de multe pentru a clădi împărăţia. Stimaţi adulţi: Avem nevoie de dumneavoastră!
Familia noastră a avut privilegiul de a sluji în Canada, împreună cu elderi, surori şi cupluri dedicate de misionari în vârstă. De la inimă la inimă, spirit la spirit şi cu puterea Domnului, ei i-au căutat pe cei pierduţi şi i-au găsit, aşa cum fac misionarii dedicaţi din toată lumea.
„Şi astfel, ei au fost unelte în mâinile lui Dumnezeu, aducându-i pe mulţi la cunoaşterea adevărului, da, la cunoaşterea Mântuitorului lor“ (Mosia 27:36).
Fiecare dintre noi poate aduce o schimbare în viaţa cuiva, chiar şi în viaţa veşnică, dar, trebuie să acţionăm; trebuie să facem ceva; trebuie să lucrăm cu sârguinţă. Poate aţi fost îndemnat să invitaţi pe cineva să se întoarcă la Biserică, sau să asculte pentru prima dată mesajul Evangheliei restaurate. Urmaţi acel îndemn. De ce să nu invităm cu toţii pe cineva să vină şi să asculte glasul unui profet, mâine? Veţi face aceasta? Veţi face această invitaţie astăzi? Având credinţă şi o inimă dornică (chiar dorinţă), trebuie să avem încredere că Spiritul ne va da, „chiar în ceasul acela, da, chiar în acel moment, ceea ce va trebui să spunem“ (D&L 100:6). Ştiu că este aşa.
Cât de recunoscător sunt pentru această chemare de a sluji din nou, de data aceasta în Australia. Îmi exprim dragostea mea eternă şi aprecierea pentru soţia mea şi pentru cei nouă copii ai mei care se gândesc la slujirea în misiuni, pentru dragostea şi sprijinul lor. Depun mărturie solemnă că plinătatea Evangheliei este restaurată pe pământ, că Joseph Smith este un profet al lui Dumnezeu şi afirm despre Cartea lui Mormon că este cuvântul lui Dumnezeu. Astăzi, suntem conduşi de un profet în viaţă, chiar de preşedintele Gordon B. Hinckley. Şi ştiu că Dumnezeu trăieşte şi că Isus este Hristosul, salvatorul şi Mântuitorul nostru. Suntem purtaţi spre casă în braţele iubitoare şi pe umerii Păstorului. Asemeni lui Enos, spun cu umilinţă: „Trebuie să predic… acestui popor şi să vestesc cuvântul potrivit cu adevărul care este în Hristos. Şi m-am bucurat de el mai presus decât de cele lumeşti“ (Enos 1:26). Despre aceste adevăruri depun mărturie, în numele lui Isus Hristos, amin.