Capitolul 10

Să hrănim parteneriatul etern al căsătoriei

„Cele mai frumoase sentimente ale vieţii, cele mai generoase şi plăcute impulsuri ale inimii umane îşi găsesc expresie în căsătorie, care rămâne pură şi neîntinată deasupra răului din lume.”

Din viaţa lui Gordon B. Hinckley

Într-o seară, când preşedintele şi sora Hinckley stăteau liniştiţi împreună, sora Hinckley a spus: „Mereu mi-ai dat aripi să zbor şi te iubesc pentru asta”¹. Vorbind despre ceea ce a spus soţia sa, preşedintele Hinckley a spus: „Am încercat să recunosc individualitatea [ei], personalitatea ei, dorinţele ei, pregătirea ei, ambiţiile ei. Am lăsat-o să facă ce doreşte. Da, să facă ce doreşte. Să-şi dezvolte propriile talente. Să facă lucrurile aşa cum voia. N-am stat în calea ei şi am fost uimit de ceea ce face”². Sora Hinckley şi-a susţinut soţul la fel de mult – în calitate de tată, în preocupările sale personale şi în slujirea sa extinsă în Biserică.

Din copilărie şi până la maturitate Gordon B. Hinckley şi Marjorie Pay au locuit în aceeaşi episcopie şi, timp de mulţi ani, au locuit vis-a-vis unul de celălalt. Mai târziu, preşedintele Hinckley şi-a amintit: „Am văzut-o prima oară la Societatea Primară. Ea a citit ceva din scripturi în faţa clasei. Nu ştiu de ce acest lucru m-a marcat, dar nu am uitat niciodată acest moment. Apoi, a crescut şi s-a transformat într-o tânără fată frumoasă şi eu am fost destul de înţelept să mă căsătoresc cu ea”³.

Au avut prima lor întâlnire – în cadrul unei seri de dans la Biserică – atunci când el avea 19 ani şi ea 18 ani. „Acest tânăr băiat va ajunge departe”, i-a spus Marjorie mamei ei după aceea.⁴ Relaţia lor a continuat să se dezvolte în timp ce Gordon a mers la Universitatea Utah. Apoi, în anul 1933, la un an după ce el a absolvit facultatea, a fost chemat să slujească în misiune în Anglia. Când s-a întors, în anul 1935, ei au început să iasă din nou la întâlniri şi, în anul 1937, s-au căsătorit în Templul Salt Lake. Amintindu-şi primii ani ai căsătoriei lor, sora Hinckley a spus:

„Nu prea aveam bani, dar eram plini de speranţă şi optimism. Primii ani de căsnicie nu au fost cei mai fericiţi, dar eram hotărâţi şi aveam o mare dorinţă de a clădi un cămin fericit. Ne iubeam, nu era nicio îndoială în privinţa acestui lucru. Dar a trebuit să ne obişnuim unul cu celălalt. Cred că orice cuplu trebuie să se obişnuiască unul cu celălalt.

Mi-am dat seama devreme că ar fi mai bine dacă am munci din greu pentru a ne obişnui unul cu celălalt decât să încercăm în mod constant să ne schimbăm unul pe celălalt – ceea ce am descoperit că era imposibil… Trebuie să existe compromisuri şi foarte multă flexibilitate pentru a clădi un cămin fericit”⁵.

Preşedintele Hinckley a fost chemat să slujească în calitate de autoritate generală în anul 1958 şi, la începutul slujirii sale, sora Hinckley stătea de obicei acasă pentru a se îngriji de cei cinci copii ai lor în timp ce el călătorea pentru a-şi îndeplini însărcinările din Biserică. Când copiii lor au crescut, soţii Hinckley călătoreau deseori împreună – ceea ce au preţuit. În luna aprilie a anului 1977, ei au sărbătorit 40 de ani de căsătorie în timp ce făceau o călătorie lungă pentru a se întâlni cu sfinţii din Australia. În acea zi, preşedintele Hinckley a scris în jurnalul său:

„Astăzi ne aflăm în Perth, Australia, prezenţa noastră reflectând ceea ce anii ne-au adus. Ne-am petrecut ziua întâlnindu-ne cu misionarii din Misiuneau Perth, Australia. A fost o zi minunată în care am auzit mărturii şi îndrumări. Misionarii i-au oferit cadou lui Marjorie un buchet de flori, ceva ce eu nu am avut timp să-i iau.

Am putea scrie un volum foarte mare despre ultimii 40 de ani… Am avut parte de încercări şi probleme. Dar, în mare parte, viaţa a fost bună. Am fost binecuvântaţi în mod minunat. La vârsta aceasta, începem să simţim înţelesul eternităţii şi valoarea căsătoriei eterne. Dacă am fi fost acasă în această seară, probabil am fi avut o cină în familie. Totuşi, suntem departe de casă slujindu-L pe Domnul şi este o experienţă foarte plăcută”⁶.

Douăzeci de ani mai târziu, în timp ce slujea în calitate de preşedinte al Bisericii, preşedintele Hinckley i-a scris surorii Hinckley o scrisoare în care îşi exprima sentimentele după mai mult de 60 de ani de căsătorie. El a spus: „Ce soţie preţioasă ai fost. Acum am îmbătrânit împreună şi a fost o experienţă dulce… Când, în viitor, moartea ne va lua pe unul dintre noi, vor curge lacrimi, dar vom avea parte şi de o asigurare liniştitoare şi sigură a faptului că vom fi reuniţi şi vom fi împreună pentru eternitate”⁷.

La începutul anului 2004, soţii Hinckley au participat la dedicarea Templului Accra, Ghana, şi se întorceau acasă când sora Hinckley a leşinat din cauza oboselii. Dânsa nu şi-a recăpătat puterea şi a murit în data de 6 aprilie 2004. Şase luni mai târziu, în cadrul Conferinţei Generale din luna octombrie, preşedintele Hinckley a spus:

„Ţinându-i mâna şi văzând cum viaţa muritoare se scurgea din degetele ei, vă mărturisesc că am fost copleşit. Înainte de a mă căsători cu ea, ea fusese fata visurilor mele… Ea a fost scumpa mea parteneră mai bine de două treimi de secol, egala mea înaintea Domnului, dar în realitate superioară mie. Şi, acum, la vârsta mea înaintată, ea a devenit din nou fata visurilor mele”⁸.

Suferinţa preşedintelui Hinckley a fost alinată de faptul că ştia că el şi Marjorie fuseseră pecetluiţi pentru eternitate. El a spus: „A-ţi pierde partenera de viaţă preaiubită care ţi-a fost alături foarte mulţi ani şi alături de care ai trecut prin momente bune şi rele este un lucru absolut devastator. Apare un sentiment de singurătate care te doboară şi care creşte în intensitate. Îţi macină sufletul. Dar, în liniştea nopţii, se aude o şoaptă blândă care spune: «Totul este bine. Totul este bine». Şi acest glas care a apărut de nicăieri aduce pace, siguranţă şi o asigurare de neclintit că moartea nu este sfârşitul, că viaţa continuă, că ai o lucrare de făcut şi victorii de obţinut. Acest glas blând, aproape imperceptibil urechilor oamenilor, aduce asigurarea că, tot aşa cum a existat o despărţire, va exista şi o reuniune fericită”⁹.

Preşedintele şi sora Hinckley s-au bucurat de o căsnicie fericită şi plină de iubire şi au fost întăriţi de acea „asigurare liniştitoare şi sigură a faptului că [vor] fi reuniţi şi [vor] fi împreună pentru eternitate”.

Învăţături ale lui Gordon B. Hinckley

De la început, Tatăl Ceresc a creat căsătoria.

Ce minunată este căsătoria inclusă în planul Tatălui nostru Etern, un plan oferit în înţelepciunea Sa divină pentru fericirea şi siguranţa copiilor Săi şi pentru perpetuarea speciei umane.

El este Creatorul nostru şi el a creat căsătoria de la început. Atunci când Eva a fost creată, Adam a spus: „Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea… De aceea, va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de nevasta sa şi vor fi un singur trup” (Genesa 2:23-24).

Pavel le-a scris sfinţilor corinteni: „Totuşi, în Domnul, femeia nu este fără bărbat, nici bărbatul fără femeie” (1 Corinteni 11:11).

Într-o revelaţie modernă, Domnul a spus: „Şi din nou, adevărat Eu vă spun vouă că oricine interzice căsătoria nu este aprobat de Dumnezeu, căci căsătoria este rânduită de Dumnezeu pentru om” (D&L 49:15) …

Cu siguranţă, oricine citeşte scripturile, atât pe cele vechi, cât şi pe cele moderne, nu se poate îndoi de conceptul divin al căsătoriei. Cele mai frumoase sentimente ale vieţii, cele mai generoase şi plăcute impulsuri ale inimii umane îşi găsesc expresie în căsătorie, care rămâne pură şi neîntinată deasupra răului din lume.

O astfel de căsătorie, cred eu, reprezintă dorinţa – nădăjduită, aşteptată, implorată în rugăciune – a bărbaţilor şi femeilor de pretutindeni.¹⁰

În templu, un soţ şi o soţie pot fi pecetluiţi împreună pentru eternitate.

Templele… oferă binecuvântările pe care nu le-am primi nicăieri altundeva. Tot ceea ce se întâmplă în aceste case sacre are legătură cu natura eternă a omului. Aici, soţii, soţiile şi copiii sunt pecetluiţi împreună ca familii pentru toată eternitatea. Căsătoria nu durează doar „până când moartea ne va despărţi”. Este pentru totdeauna, dacă ambii soţi trăiesc demni de această binecuvântare.¹¹

A existat vreodată un bărbat care a iubit cu adevărat o femeie sau o femeie care a iubit cu adevărat un bărbat care să nu se fi rugat ca relaţia lor să poată continua dincolo de mormânt? A fost vreodată îngropat un copil de părinţi care să nu fi tânjit după asigurarea că iubitul lor copil va fi din nou al lor în lumea care va veni? Poate cineva care crede în viaţa eternă să se îndoiască de faptul că Dumnezeu din Cer va acorda fiilor şi fiicelor Lui cel mai preţios atribut al vieţii, dragostea care îşi găseşte cea mai importantă expresie în relaţiile de familie? Nu, deoarece Dumnezeu ne iubeşte, logica cere ca relaţiile de familie să continue după moarte. Inima omului tânjeşte la aceasta şi Dumnezeu din Cer a revelat o cale prin care ea poate fi asigurată. Rânduielile sacre din casa Domnului asigură aceasta.¹²

Cât de dulce este asigurarea, cât de alinătoare este pacea care vine din cunoaşterea faptului că, dacă ne căsătorim în neprihănire şi trăim în neprihănire, relaţia noastră va continua, va rezista siguranţei morţii şi trecerii timpului. Oamenii pot scrie cântece de dragoste şi le pot cânta. Ei pot tânji, spera şi visa. Dar toate acestea vor fi doar un dor romantic dacă nu există o exercitare a autorităţii care transcende puterea timpului şi a morţii.¹³

Soţii şi soţiile merg unul lângă altul pe un drum etern.

În măreţul Lui plan, când Dumnezeu a creat mai întâi bărbatul, El a creat o dualitate de sexe. Expresia nobilă a acelei dualităţi se găseşte în căsătorie. Unul îl completează pe celălalt.¹⁴

În tovărăşia căsătoriei nu există nici inferioritate, nici superioritate. Femeia nu merge înaintea bărbatului şi nici bărbatul nu merge înaintea femeii. Ei merg unul alături de celălalt, ca fiu şi fiică a lui Dumnezeu, porniţi într-o călătorie eternă.¹⁵

Căsătoria, în cel mai fidel sens al ei, trebuie să fie un parteneriat egal, niciuna dintre persoane neexercitând controlul asupra celeilalte, ci fiecare încurajând, alinând şi ajutând-o pe cealaltă în oricare dintre responsabilităţile şi aspiraţiile pe care el sau ea le-ar putea avea.¹⁶

Soţii, priviţi-i pe soţii dumneavoastră ca fiind parteneri preţioşi şi trăiţi demne de acest parteneriat. Soţi, vedeţi în soţiile dumneavoastră cel mai valoros lucru în timp sau eternitate, fiecare dintre ele fiind o fiică a lui Dumnezeu, o parteneră alături de care puteţi avea parte de momente frumoase şi momente dificile, de pericole şi de victorii ale vieţii.¹⁷

Mă gândesc la doi [prieteni] pe care îi cunosc… din anii de liceu şi de la facultate. El s-a născut într-o zonă rurală, părea că e o persoană obişnuită, fără bani sau vreun anumit potenţial. Crescuse la o fermă şi o însuşire atractivă a sa era capacitatea de a munci din greu… Dar, în pofida înfăţişării sale rustice, el avea un zâmbet şi o personalitate care păreau că emană bunătate. Ea era o fată de la oraş care crescuse într-un cămin confortabil …

Ceva magic s-a întâmplat între ei. S-au îndrăgostit… Au râs, au dansat şi au studiat împreună de-a lungul acelor ani. Ei s-au căsătorit când oamenii se întrebau cum puteau să câştige suficienţi bani pentru a-şi asigura cele necesare traiului. El s-a străduit şi a fost printre primii din clasa sa de la şcoala profesională. Ea s-a străduit să economisească, a muncit şi s-a rugat. Ea a oferit încurajări şi l-a susţinut şi, atunci când lucrurile chiar erau dificile, ea a spus încet: „Cumva, vom reuşi”. Întărit de credinţa ei în el, el a continuat să meargă înainte în acei ani dificili. Au avut copii şi, împreună, i-au iubit, i-au hrănit şi le-au oferit siguranţa care rezulta din exemplul lor de dragoste şi loialitate unul faţă de celălalt. Acum, au trecut peste patruzeci şi cinci de ani. Copiii lor au crescut şi îi cinstesc pe ei, Biserica şi comunităţile în care ei locuiesc.

Recent, când mă întorceam cu avionul de la New York, am mers înainte pe culoarul semiîntunecat al avionului şi am văzut o femeie cu părul alb care îşi sprijinise capul pe umărul soţului ei şi dormea iar el o ţinea de mână cu căldură. El era treaz şi m-a recunoscut. Ea s-a trezit când am început să vorbim. Şi ei se întorceau de la New York, unde el a rostit o cuvântare în faţa unora dintre acele organizaţii de învăţaţi din ţară. El nu a spus prea multe despre aceasta, dar ea vorbea cu mândrie despre onorurile care i-au fost acordate …

M-am gândit la acest lucru atunci când m-am întors la locul meu din avion. Şi mi-am spus că prietenii lor din trecut au văzut doar un băiat de la ţară şi o fată zâmbitoare cu pistrui pe nas. Dar cei doi au văzut în ei înşişi dragoste, loialitate, pace, credinţă şi un viitor. Puteţi să spuneţi că erau pur şi simplu compatibili; poate că aşa a fost cazul, dar a fost mult mai mult. Mai degrabă a fost o înflorire a unui lucru divin, plantat acolo de acel Tată care este Dumnezeul nostru. Atunci când erau la şcoală, ei au trăit fiind demni de a avea parte de această înflorire. Ei au trăit fiind virtuoşi şi având credinţă, având un sentiment de apreciere şi respect unul pentru celălalt. În anii în care au avut dificultăţi profesionale şi economice, ei au găsit cea mai mare tărie de pe pământ în relaţia lor. Acum, la bărtrâneţe, ei îşi găseau pacea şi mulţumirea tihnită împreună. Şi, dincolo de acest lucru, ei au primit asigurarea unei căsnicii fericite eterne atunci când au făcut legăminte şi promisiuni în casa Domnului.¹⁸

Dumnezeu nu va refuza nicio binecuvântare acelor persoane demne care nu sunt căsătorite.

Cumva, am ajuns să judecăm un grup foarte important din cadrul Bisericii. Acela al „persoanelor necăsătorite”. Mi-aş dori să nu mai facem acest lucru. Dumneavoastră sunteţi persoane, bărbaţi şi femei, fii şi fiice ai lui Dumnezeu, nu un grup de persoane care arată la fel şi fac aceleaşi lucruri. Faptul că nu sunteţi căsătoriţi nu vă face atât de diferiţi faţă de alţii. Fiecare dintre noi este chiar foarte asemănător în ceea ce priveşte modul în care arătăm şi în care simţim, în capacitatea noastră de a gândi, de a raţiona, de a suferi, de a fi fericiţi, de a iubi şi a fi iubiţi.

Sunteţi la fel de importanţi ca oricare alţii în planul Tatălui nostru din Cer şi, în mila Sa, nicio binecuvântare la care aveţi dreptul nu vă va fi refuzată.¹⁹

Aş dori să mă adresez celor care nu au avut ocazia de a se căsători. Vă asigur că suntem sensibili la singurătatea pe care mulţi dintre dumneavoastră o simţiţi. Singurătatea este un lucru amar şi dureros. Presupun că toţi oamenii au simţit-o la un moment dat. Inimile noastre se îndreaptă către dumneavoastră cu înţelegere şi dragoste …

Această perioadă a vieţii dumneavoastră poate fi minunată. Sunteţi maturi. Sunteţi chibzuiţi. Mulţi dintre dumneavoastră sunteţi educaţi şi aveţi experienţă. Aveţi tăria fizică, mintală şi spirituală de a înălţa, a ajuta şi a încuraja.

Sunt atât de mulţi oameni care au nevoie de dumneavoastră… Ţineţi-vă bateriile spirituale pe deplin încărcate şi luminaţi calea altora.²⁰

Dumneavoastră, celor care nu v-aţi căsătorit… Dumnezeu v-a oferit diferite talente. El v-a oferit capacitatea de a sluji nevoilor altora şi de a le binecuvânta vieţile cu bunătatea şi grija dumneavoastră. Ajutaţi pe cineva aflat în nevoie …

Continuaţi să învăţaţi. Rafinaţi-vă mintea şi abilităţile într-un anumit domeniu. Există ocazii minunate pentru dumneavoastră dacă sunteţi pregătiţi să profitaţi de acestea… Să nu credeţi că, deoarece sunteţi necăsătoriţi, Dumnezeu v-a abandonat. Lumea are nevoie de dumneavoastră. Biserica are nevoie de dumneavoastră. Atât de mulţi oameni şi atât de multe cauze au nevoie de tăria, înţelepciunea şi talentele dumneavoastră.

Rugaţi-vă şi nu vă pierdeţi speranţa… Trăiţi-vă viaţa pe cât de bine puteţi şi Domnul, în minunata Sa înţelepciune şi la timpul ales de El în eternităţile Sale, vă va răspunde la rugăciuni.²¹

Dumneavoastră, cei care aţi divorţat, doresc să ştiţi că nu avem o părere proastă despre dumneavoastră din cauza unei căsnicii eşuate… Avem obligaţia să nu condamnăm, ci să iertăm şi să uităm, să înălţăm şi să ajutăm. În momentele de suferinţă, aveţi încredere în Domnul, care a spus: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă… Căci jugul Meu este bun, şi sarcina Mea este uşoară” (Matei 11:28, 30).

Domnul nu vă va refuza şi nici nu se va îndepărta de dumneavoastră. Poate că răspunsurile la rugăciunile dumneavoastră nu vor fi spectaculoase; poate că nu le veţi înţelege uşor sau poate că nu le veţi aprecia. Dar va veni momentul în care veţi şti că aţi fost binecuvântaţi.²²

Fericirea în căsnicie vine atunci când arătăm o preocupare plină de dragoste pentru bunăstarea soţului sau a soţiei.

Hrăniţi şi cultivaţi căsnicia dumneavoastră. Păziţi-o şi lucraţi pentru a o păstra puternică şi frumoasă… Căsătoria este un contract, un pact, o uniune dintre un bărbat şi o femeie realizată potrivit planului Atotputernicului. Poate fi fragilă. Necesită să fie hrănită şi multe efort.²³

După ce am avut de-a face cu sute de situaţii de divorţ de-a lungul anilor, sunt încrezător că punerea în practică a unui singur principiu ar face mai bine decât toate celelalte pentru a rezolva această problemă dureroasă.

Dacă fiecare soţ şi fiecare soţie ar face permanent tot ce îi stă în putinţă pentru a asigura bunăstarea şi fericirea partenerului, ar fi puţine divorţuri sau chiar deloc. Nu s-ar auzi de ceartă. Nu s-ar aduce acuze. Nu ar avea loc excese de furie. În schimb, dragostea şi grija ar înlocui abuzul şi meschinăria …

Rezolvarea necazurilor din cele mai multe căsnicii nu se face prin divorţ. Se face prin pocăinţă şi iertare, arâtând bunătate şi grijă. Se face prin punerea în practică a regulii de aur.

Este o scenă de mare frumuseţe când un tânăr şi o tânără îşi unesc mâinile pe altar într-un legământ înaintea lui Dumnezeu, în care se prevede că ei se vor respecta şi iubi reciproc. Ce tristă imagine apoi, câteva luni sau câţiva ani mai târziu, când apar remarci jignitoare, cuvinte urâte şi tăioase, strigăte şi acuzaţii amare.

Nu trebuie să existe aşa ceva, dragi fraţi şi surori. Putem să ne ridicăm deasupra „acestor elemente abjecte şi jalnice” din viaţa noastră (vezi Galateni 4:9). Putem căuta şi recunoaşte natura divină din fiecare dintre noi, care se datorează faptului că suntem copiii Tatălui nostru din Cer. Putem trăi împreună într-un model de căsătorie dat de Dumnezeu prin realizarea a aceea ce suntem capabili dacă ne autodisciplinăm şi ne abţinem de la a încerca să disciplinăm pe partenerul sau partenera noastră.²⁴

„Hrăniţi şi cultivaţi căsnicia dumneavoastră. Păziţi-o şi lucraţi pentru a o păstra puternică şi frumoasă.”

Fiecare căsnicie are ocazional parte de momente dificile. Dar cu răbdare, respect reciproc şi cu un spirit de toleranţă, noi putem trece peste aceste momente dificile. Când se fac greşeli, există scuze, pocăinţă şi iertare. Dar trebuie ca ambii soţi să fie dispuşi să facă aceste lucruri …

Am învăţat că adevărata esenţă a fericirii în căsnicie stă în faptul de a arăta… o preocupare plină de dragoste pentru bunăstarea soţului sau a soţiei. Faptul de a ne gândi doar la noi şi la împlinirea dorinţelor personale nu va clădi încredere, dragoste sau fericire. Doar atunci când dragostea este însoţită de altruism, împreună cu ale calităţi asemănătoare, atunci aceasta va prospera şi va înflori.²⁵

Mulţi dintre noi trebuie să încetăm să mai căutăm defecte şi să începem să căutăm virtuţi… Din nefericire, unele femei doresc să-şi schimbe soţul pentru a fi aşa cum doresc ele. Unii soţi cred că este dreptul lor să-şi constrângă soţiile pentru a se încadra în standardele despre care ei cred că sunt ideale. Nu funcţionează niciodată. Duce doar la certuri, neînţelegeri şi durere.

Trebuie să existe respect pentru preocupările celuilalt. Trebuie să existe ocazii şi încurajare pentru a putea exista o dezvoltare şi o exprimare a talentelor individuale.²⁶

Fiţi complet fideli şi credincioşi partenerului pe care l-aţi ales. În ceea ce priveşte timpul şi eternitatea, ea sau el va fi cel mai de preţ bun pe care îl veţi avea vreodată. Ea sau el va merita să aibă parte de ceea ce este mai bun în dumneavoastră.²⁷

Sugestii pentru studiu şi predare

Întrebări

Preşedintele Hinckley ne-a învăţat că Tatăl Ceresc a creat căsătoria dintre un bărbat şi o femeie „pentru fericirea şi siguranţa copiilor Săi” (secţiunea 1). Cum poate această cunoaştere să influenţeze relaţia dintre un soţ şi o soţie? Cum poate un soţ şi o soţie să-şi păstreze căsătoria „pură şi neîntinată deasupra răului din lume”.
Care sunt binecuvântările unei căsătorii veşnice în această viaţă şi în eternitate? (Vezi secţiunea 2.) Ce experienţe aţi avut care v-au ajutat să apreciaţi mai mult această relaţie eternă? Cum putem să-i învăţăm pe copii importanţa căsătoriei eterne?
De ce trebuie căsătoria să fie „un parteneriat egal”? (Vezi secţiunea 3.) Ce învăţaţi din povestirea din secţiunea 3? Cum pot un soţ şi o soţie să cultive acest tip de tărie în căsnicia lor?
Cum pot promisiunile şi sfaturile preşedintelui Hinckley din secţiunea 4 să ajute persoanele care nu sunt căsătorite? În ce mod învăţăturile din această secţiune se aplică tuturor oamenilor? De ce este important să ne folosim talentele şi abilităţile pentru a sluji altora?
Care sunt unele dintre modurile în care un soţ şi o soţie pot să-şi „hrănească şi cultive” căsnicia? (Vezi secţiunea 5.) Ce aţi învăţat despre modul în care un soţ şi o soţie pot depăşi încercările şi pot găsi fericire împreună? Ce exemple de astfel de situaţii aţi întâlnit?

Scripturi suplimentare

1 Corinteni 11:11; Matei 19:3-6; D&L 42:22; 132:18-19; Moise 2:27-28; 3:18, 21-24

Ajutor pentru studiu

„Pe măsură ce vă dedicaţi timp în fiecare zi, personal şi cu familia, studiului cuvântului lui Dumnezeu, pacea va dăinui în viaţa dumneavoastră. Acea pace nu va veni din lume. Ea va veni din căminul, familia şi inima dumneavoastră” (Richard G. Scott, „Faceţi din exercitarea credinţei prioritatea dumneavoastră principală”, Ensign sau Liahona, nov. 2014, p. 93).