2008
Pregătirea pentru misiune
Octombrie 2008


De la prieten la prieten

Pregătirea pentru misiune

„Îndreptaţi-vă inima spre Domnul” (1 Samuel 7:3).

Imagine
Elder Ulisses Soares

Timp de mai mulţi ani după ce familia mea a fost botezată, misionarii au prânzit în casa noastră în fiecare zi. Am ajuns să-i iubesc pe misionari şi am vrut să fiu ca ei.

Când aveam 11 ani, episcopul meu m-a chemat în biroul dumnealui pentru un interviu. A spus: „Ulisses, este timpul să începi pregătirea ta pentru a te duce în misiune”. Am fost uluit deoarece aveam doar 11 ani! Dar dumnealui a spus: „Trebuie să începem procesul acum”.

Episcopul meu mi-a zis: „Te voi intervieva din când în când pentru a vedea stadiul progresului tău”. Apoi mi-a oferit puţină îndrumare. M-a învăţat despre porunci, preoţie, demnitate şi cinste. Am fost impresionat pentru că m-a privit în ochi şi mi-a spus: „Vei sluji o misiune dacă vei urma sfaturile pe care ţi le dau.”

Mi-am amintit mereu de cuvintele sale, mai ales în momentele în care am înfruntat o încercare. De exemplu, odată mama mea mi-a dat bani să mă duc la magazin pentru a cumpăra câteva fructe. Dintr-un motiv sau altul, casiera mi-a înapoiat mai mulţi bani dacât i-am dat să plătesc fructele. Am început să mă îndrept spre casă şi, când mi-am deschis pumnul, am observat că aveam mai mulţi bani decât la început.

Satana a încercat să mă convingă de faptul că puteam păstra banii pentru mine. M-am gândit: „Am nişte bani cu care pot face ce vreau şi pot să-i şi dau mamei restul corect”. Dar, apoi, m-am gândit: „Nu, asta nu este ce mi-a spus episcopul. Ca să fiu misionar, trebuie să fiu cinstit.” În acel moment, am simţit Spiritul şi m-am dus înapoi la magazin pentru a înapoia banii. În sinea mea, m-am simţit bine. M-am gândit: „Am fost cinstit, am ţinut poruncile şi mă pregătesc de misiune. Voi fi misionar şi trebuie să fiu cinstit.”

Când eram la liceu, am muncit pentru a economisi bani pentru misiune. Părinţii meu erau săraci şi nu-şi puteau permite să plătească în întregime cheltuielile unei misiuni. Nu câştigam mulţi bani, dar hotărâsem ca, după plata zeciuielii, să cumpăr în fiecare lună câte un obiect vestimentar pentru misiune. Într-o lună am cumpărat o cămaşă, în altă lună, o cravată, în alta, încă o cămaşă. În acei trei ani, am economisit suficient pentru a cumpăra tot ce-mi trebuia. Am economisit suficient pentru a plăti cheltuielile misiunii mele. Am învăţat principiul economisirii. Am învăţat principiul de a fi supus legii zeciuielii şi al multelor binecuvântări pe care le primim atunci când plătim zeciuiala.

Misiunea mea a fost o experienţă minunată deoarece m-a ajutat să înţeleg principiile vieţii şi cum să pun în practică Evanghelia în activităţile mele zilnice.

Băieţi şi fete, pregătiţi-vă pentru o misiune şi o viaţă bune. Domnul aşteaptă să ne ofere toate binecuvântările de care avem nevoie.