2008
Totul va fi bine
Note de subsol

Hide Footnotes

Temă

Totul va fi bine

La închiderea ediţiei: Ultimul control al sorei Coston, după opt ani de când a fost diagnosticată, nu a arătat nicio urmă de cancer.

Mi s-au umplut ochii de lacrimi în timp ce conduceam către spital pentru a face mai multe analize. Cu doi ani în urmă fusesem diagnosticată cu cancer după naşterea fiicei mele. Avusesem operaţie şi făcusem tratament, şi eram pe cale să aflu dacă acestea avuseseră efect. „Tată Ceresc, am învăţat multe din acestă experienţă. Te rog, îndepărtează această încercare de la mine. Vreau să-mi cresc fiica şi, într-o zi, să slujesc în misiune cu soţul meu. Te rog, vindecă-mă.”

Lacrimile mi se rostogoleau pe faţă. Deodată, rugăciunea mea s-a schimbat în cuvintele cântecului „Rugăciunea unui copil”.1 Ceva mă forţa să vorbesc cu voce tare.

Roagă-te, El este acolo;

Vorbeşte, El ascultă.

Eşti al Lui copil;

Dragostea Sa, acum te-nconjoară.

El ascultă rugăciunea ta.

Un sentiment copleşitor de dragoste m-a cuprins. Am simţit că Tatăl Ceresc mă cunoştea, era îngrijorat pentru mine şi mă asculta. Am simţit că totul va fi bine.

Am primit rezultatele în ziua următoare. Analizele nu arătau nicio urmă de cancer. Am simţit cum o imensă povară mi s-a ridicat de pe umeri. Totuşi, în ziua următoare, doctorul m-a chemat şi mi-a explicat că, deşi rezultatele anterioare erau negative, analiza sângelui arăta încă prezenţa semnificativă a cancerului. „Cum e posibil?”, am întrebat. Dacă acesta era într-adevăr ceea ce se întâmpla, de ce simţisem că Tatăl Ceresc răspunsese rugăciunii mele?

Am încercat să las deoparte îndoielile, în timp ce mă duceam la alte analize. Rezultatele au arătat nu numai că încă aveam cancer dar, de asemenea, că acesta se răspândise. Mă minunam de experienţa mea trăită în maşină. Nu puteam să neg ceea ce simţisem, deşi am început să mă îndoiesc că înţelesesem corect.

Noua ştire era copleşitoare şi m-a făcut să mă gândesc serios. Am simţit că încă trebuia să învăţ ceva din această încercare. În timp ce meditam, am înţeles că făcusem ceva fără să mă gândesc, ca un sfânt activ din zilele din urmă, deşi deseori am făcut lucruri din obişnuinţă mai mult decât din sinceritate. Nu eram la nivelul spiritual la care aş fi vrut să fiu. Aveam nevoie să mă întorc la principiile de bază, aşa că am început să mă concentrez asupra lucrurilor care m-ar fi dus mai aproape de Isus Hristos. Aveam nevoie de puterea Lui pentru a îndura încercările mele.

În timp ce am depus mai mult efort faţă de problemele spirituale, credinţa mea creştea în Isus Hristos şi în planul Său pentru mine. Am înţeles că experienţa mea în timp ce conduceam spre spital a fost cu adevărat un răspuns la rugăciune. În timp ce recunosc şi accept acel răspuns (că totul va fi bine), recunosc că Tatăl Ceresc nu spune exact când se va rezolva totul. S-ar putea să nu fiu niciodată complet vindecată din punct de vedere fizic, dar învăţ să accept voinţa Sa. Viaţa mea este, cu adevărat, în mâinile Sale.

Au trecut şapte ani de când am fost diagnosticată cu cancer. Am suportat numeroase operaţii şi tratamente, totuşi încă am cancer. Cu toate acestea, viaţa merge înainte şi sunt recunoscătoare pentru aceasta. Odată cu încercările mele au venit şi binecuvântări, inclusiv o a doua fiică. Cel mai important, răspunsul Domnului, că „totul va fi bine”, încă mă alină.