2008
SĂNĂTATEA FIZICĂ
Octombrie 2008


SĂNĂTATEA FIZICĂ

Ţineţi Cuvântul de înţelepciune. Consumaţi o hrană sănătoasă, faceţi exerciţii în mod regulat şi dormiţi cât aveţi nevoie. Nu folosiţi medicamente puternice, alcool, cafea sau produse din tutun. Nu consumaţi medicamente în mod abuziv sau substanţe chimice care se găsesc în gospodărie.

Păstrându-vă corpurile sănătoase, veţi putea face faţă stresului vieţii. Tatăl Ceresc ne promite multe binecuvântări minunate dacă vom ţine Cuvântul de înţelepciune:

„Şi toţi sfinţii care îşi amintesc să ţină şi să pună în practică aceste cuvinte, umblând în supunere faţă de porunci, vor primi sănătate în trupurile lor şi măduvă în oasele lor;

Şi vor găsi înţelepciune şi mari comori de cunoştinţe, chiar comori ascunse;

Şi vor alerga şi nu vor obosi, şi vor umbla şi nu vor osteni.

Şi, Eu, Domnul, le fac promisiunea că îngerul nimicitor va trece pe lângă ei, la fel ca pe lângă fiii lui Israel, şi nu-i va omorî” (D&L 89:18-21).