2008
Credinţa de a opri inundaţia
Note de subsol

Hide Footnotes

Temă

Credinţa de a opri inundaţia

Era o zi de primăvară în Helsinki, Finlanda. Soarele strălucea puternic şi zăpada se topea repede. Lucrasem ore în şir cu băieţii mei, Juha de opt ani, şi Hannu, de şase ani, să nu lăsăm zăpada topită să ne inunde pivniţa. Scurgerea din apropiere, unde trebuia să se ducă apa topită, era încă îngheţată.

În timp ce soţul meu pleca la serviciu în acea dimineaţă, ne-a spus să ne asigurăm că apa nu ajunge în pivniţă. Am lucrat din greu până după-amiaza, când a venit ora să plecăm la Societatea Primară. (Pe atunci, Societatea Primară se întrunea în timpul săptămânii.) Le-am spus, totuşi, băieţilor, că ar trebui să lipsească de la Societatea Primară pentru a ajuta la blocarea apei, ca să nu intre în pivniţă. Pe deasupra, soţul meu nu era membru al Bisericii şi el nu ar fi înţeles cât de importantă era Societatea Primară pentru fiii noştri.

La unison, Juha şi Hannu m-au asigurat că, dacă vom merge la Societatea Primară, Tatăl Ceresc va face cu siguranţă ca apa să nu ajungă în pivniţă. Am privit într-o direcţie şi în alta, de la apa topită la feţele pline de credinţă ale fiilor mei. O parte din mine zicea: „Nu poţi merge, căci nicio putere nu poate opri apa să inunde pivniţa”. Am apelat la Tatăl Ceresc cu o rugăciune în inima mea. Apoi, am făcut o alegere dificilă.

„Acum mergem la Societatea Primară!”, am spus, în timp ce am aruncat găleţile pe jos. Indiferent ce s-ar fi întâmplat, nu intenţionam să ştirbesc credinţa copiilor mei.

Băieţii s-au simţit minunat la Societatea Primară. Dar, după aceea, în timp ce conduceam spre casă, cu cât ne apropiam mai mult de casă, cu atât creştea teama mea. Ajungând în grădină, băieţii au fugit repede la uşa pivniţei. Uitându-se în jos, au strigat: „Mamă, ce ţi-am spus noi?”. M-am grăbit într-acolo. Nu voi uita niciodată imaginea care-mi încânta ochii. Zona era complet uscată, ca şi cum ar fi fost curăţată. Nu erau nicăieri urme de apă. Chiar şi acum, 40 de ani mai târziu, îmi vine greu să cred ceea ce am văzut.

Strălucirea din ochii băieţilor mei reflecta bucuria şi încrederea în Tatăl Ceresc. Bucuria – şi recunoştinţa – au umplut şi inima mea!

Nicio putere din lume nu poate întrece credinţa copiilor. Scripturile spun că, dacă noi credem şi nu ne îndoim, putem muta munţii (vezi Matei 17:20). În acea zi, puterea credinţei copiilor mei a oprit o inundaţie.