2008
Să dezvoltăm calităţi asemănătoare cu cele ale lui Hristos
Note de subsol

Hide Footnotes

Temă

Mesajul Primei Preşedinţii

Să dezvoltăm calităţi asemănătoare cu cele ale lui Hristos

President Dieter F. Uchtdorf

În timpul carierei mele de pilot pe o linie aeriană, pasagerii vizitau uneori carlinga avionului. Ei puneau întrebări despre nenumăratele butoane, instrumente, sisteme, proceduri şi despre modul în care acel echipament tehnic ajuta să zboare un avion atât de mare şi frumos.

Le explicam că era nevoie de o mare structură aerodinamică, multe sisteme şi programe auxiliare şi motoare puternice care să facă această maşină zburătoare capabilă să-i transporte în condiţii de confort şi siguranţă pe cei care se urcă la bord.

Pentru a simplifica explicaţia mea, concetrându-mă asupra elementelor esenţiale, aş adăuga că tot ce ar mai fi necesar ar fi o foarte puternică forţă de înaintare, o mare putere de înălţare şi o poziţie corespunzătoare a avionului, iar legile naturii vor purta avionul şi pasagerii săi în siguranţă peste continente şi oceane, peste munţi înalţi şi prin furtuni periculoase, către destinaţie.

Reflectând la experienţa mea cu acei vizitatori, m-am gândit deseori la faptul că această calitate de membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă ne face să ne punem întrebări similare. Care sunt principiile de bază, fundamentale ale calităţii de membru al împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ? După ce se va spune şi se va face totul, ce anume ne va purta, în momente de mari dificultăţi, către destinaţia noastră eternă dorită?

Esenţa neschimbătoare a Evangheliei

Biserica, cu întreaga sa structură organizatorică şi toate programele sale, oferă multe activităţi importante membrilor săi, care urmăresc să ajute familiile şi indivizii să slujească lui Dumnezeu şi unii altora. Totuşi, se pare că, uneori, aceste programe şi activităţi sunt mai aproape de inima şi sufletul nostru decât de doctrinele şi principiile esenţiale ale Evangheliei. Procedurile, programele, regulamentele şi tiparele organizaţiei contribuie la progresul nostru spiritual aici, pe pământ, dar să nu uităm că ele fac obiectul schimbării.

Spre deosebire de acestea, esenţa Evangheliei – doctrina şi principiile – nu se va schimba niciodată. Viaţa dusă în conformitate cu principiile de bază ale Evangheliei va aduce putere, tărie şi forţă spirituală independentă – în vieţile tuturor sfinţilor din zilele din urmă.

Credinţa este un astfel de principiu al puterii. Avem nevoie de această sursă de putere în vieţile noastre. Dumnezeu lucrează prin putere, dar această putere este exercitată, de obicei, ca răspuns la credinţa noastră. „Credinţa fără fapte este zadarnică”(Iacov 2:20). Dumnezeu lucrează potrivit credinţei copiilor Săi.

Profetul Joseph Smith a explicat: „Eu îi învăţ principii corecte şi ei se guvernează singuri”1. Pentru mine, această învăţătură este minunat de clară. Pe măsură ce ne vom strădui să înţelegem, să pătrundem şi să trăim corect principiile Evangheliei, vom deveni mai independenţi din punct de vedere spiritual. Principiul independenţei spirituale derivă dintr-o doctrină fundamentală a Bisericii: Dumnezeu ne-a dat libertatea de a alege. Cred că libertatea de a alege între bine şi rău este unul dintre cele mai mari daruri pe care Dumnezeu le-a făcut copiilor Săi, după viaţa însăşi.

Când studiez şi meditez la libertatea de a alege şi la consecinţele ei eterne, înţeleg că noi suntem cu adevărat copiii de Spirit ai lui Dumnezeu şi că, drept urmare, trebuie să acţionăm în consecinţă. Această înţelegere îmi reaminteşte, de asemenea, faptul că, în calitate de membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă, noi facem parte dintr-o mare familie de sfinţi din întreaga lume.

Structura organizatorică a Bisericii permite o mare flexibilitate, în funcţie de mărimea, modul de creştere şi nevoile congregaţiilor noastre. Există programul unităţii de bază cu o structură organizatorică foarte simplă şi adunări mai puţine. Avem, de asemenea, episcopii mari cu resurse organizatorice mari, care ne dau posibilitatea să ne slujim unii pe alţii. Toate acestea sunt create prin programul inspirat al Bisericii, menit să-i ajute pe membri „[să vină] la Hristos şi [să se perfecţioneze] pentru El” (Moroni 10:32).

Toate aceste opţiuni diverse sunt egale ca valoare divină pentru că doctrina Evangheliei restaurate a lui Isus Hristos este aceeaşi în fiecare unitate. Ca apostol al Domnului Isus Hristos, eu depun mărturie că El trăieşte, că Evanghelia este adevărată şi că ea oferă răspunsuri în cazul tuturor încercărilor personale şi colective prin care copiii lui Dumnezeu trec pe acest pământ astăzi.

Puterea celor credincioşi

În 2005, soţia mea şi cu mine am vizitat membri ai Bisericii din multe ţări din întreaga Europă. În unele părţi ale Europei, Biserica este prezentă de mulţi ani, chiar din anul 1837. Există o mare moştenire de membri credincioşi în Europa. În prezent, avem peste 400.000 de membri pe acest continent. Privind la toate generaţiile care au emigrat din Europa în America în secolele al XIX-lea şi al XX-lea, numărul total ar putea fi uşor înmulţit de câteva ori.

De ce şi-au părăsit ţările natale, în acele zile de început ale Bisericii, atât de mulţi membri credincioşi? Pot fi enumerate multe motive: pentru a scăpa de persecuţii, pentru a ajuta la clădirea Bisericii în America, pentru a-şi îmbunătăţi puterea economică, pentru a fi aproape de un templu şi multe altele.

Europa încă resimte consecinţele acestui exod. Dar tăria pe care o emană mai multe generaţii de membri credincioşi ai Bisericii devine acum mai evidentă. Vedem mai mulţi tineri băieţi, mai multe tinere fete şi mai multe cupluri în vârstă slujind în misiuni pentru Domnul; vedem mai multe căsătorii în templu; vedem, la membrii noştri, mai multă încredere şi curaj de a împărtăşi Evanghelia restaurată. În popoarele din Europa şi din multe alte părţi ale lumii există un gol spiritual în ceea ce priveşte învăţăturile adevărate ale lui Hristos. Acel gol trebuie, poate şi va fi umplut de mesajul Evangheliei restaurate, pe măsură ce membrii noştri minunaţi vor trăi potrivit Evangheliei şi o vor proclama cu mai mare curaj şi credinţă.

Dată fiind expansiunea Bisericii în Europa, există ţări în care Biserica s-a stabilit de cel mult 15 ani. În timpul vizitei noastre din 2005, am discutat cu un preşedinte de misiune care slujea în patria sa natală, Rusia, şi care era membru de numai şapte ani. El mi-a spus: „În aceeaşi lună în care am fost botezat, am fost chemat preşedinte de ramură”. S-a simţit el copleşit în diferite momente? Cu siguranţă! A încercat el să pună în practică întreaga gamă de programe ale Bisericii? Din fericire, nu! Cum a crescut, devenind atât de puternic, într-o congregaţie atât de mică şi într-un timp atât de scurt? El a explicat: „Ştiam din tot sufletul că Biserica era adevărată. Doctrina Evangheliei mi-a umplut mintea şi inima. După ce ne-am alăturat Bisericii, am simţit că făceam parte dintr-o familie. Am simţit căldură, încredere şi dragoste. Eram puţini, dar toţi încercam să-L urmăm pe Salvator”.

Membrii s-au sprijinit unul pe altul, au făcut tot ce au putut şi au ştiut că Biserica era adevărată. Nu organizaţia a fost ceea ce l-a atras, ci lumina Evangheliei şi această lumină i-a întărit pe acei membri buni.

În multe ţări, Biserica se află încă la începuturile ei şi elementul organizatoric este departe de a fi perfect. Totuşi, este posibil ca membrii să aibă în inimile lor o mărturie perfectă despre adevăr. Dacă membrii vor rămâne în ţările lor şi vor clădi Biserica, în ciuda dificultăţilor economice şi a neajunsurilor, generaţiile viitoare vor fi recunoscătoare acestor pionieri curajoşi din timpurile moderne. Ei respectă invitaţia, plină de dragoste, făcută de Prima Preşedinţie în anul 1999:

„În zilele noastre, Domnul consideră potrivit să ofere binecuvântările Evangheliei, inclusiv un număr sporit de temple, în multe părţi ale lumii. Ca urmare, noi dorim să repetăm vechiul sfat, dat membrilor Bisericii, de a rămâne în ţările lor natale şi a nu emigra în Statele Unite…

Dacă membrii din întreaga lume vor rămâne în ţările lor natale, lucrând pentru a clădi Biserica în ţările lor, multe binecuvântări se vor revărsa asupra lor personal şi asupra Bisericii în mod colectiv”.2

Îmi permiteţi să adaug un cuvânt de avertizare pentru aceia dintre noi care locuiesc în episcopii şi ţăruşi mari. Trebuie să fim atenţi pentru ca esenţa mărturiei noastre să nu depindă de dimensiunea socială a comunităţii Bisericii sau de minunatele activităţi, programe şi organizaţii ale episcopiilor sau ţăruşilor noştri. Toate aceste lucruri sunt importante şi de valoare – dar nu sunt suficiente. Nici chiar prietenia nu este suficientă.

Siguranţă prin supunere

Noi înţelegem faptul că trăim într-o perioadă de tulburări, dezastre şi războaie. Noi şi mulţi alţii simţim cu tărie nevoia de a avea „apărare şi… refugiu împotriva furtunii şi împotriva mâniei când aceasta va fi revărsată fără amestec pe întreg pământul” (D&L 115:6). Cum găsim un astfel de loc sigur? Preşedintele Gordon B. Hinckley (1910-2008) ne-a învăţat: „Siguranţa noastră se bazează pe virtutea vieţilor noastre. Puterea noastră se bazează pe neprihănirea noastră”.3

Să ne amintim împreună cum, la începutul slujirii Sale ca muritor, Isus Hristos i-a instruit pe apostolii Săi, în mod clar şi direct: „Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni” (Matei 4:19). Acesta a fost şi începutul slujirii Celor Doisprezece Apostoli şi presupun că ei se simţeau copleşiţi. Pot să vă spun că, aici, Salvatorul Însuşi ne învaţă o lecţie despre doctrina esenţială şi priorităţile vieţii. Fiecare dintre noi trebuie, mai întâi, „să-L urmeze” şi, după ce vom face aceasta, Salvatorul ne va binecuvânta dincolo de capacitatea noastră, pentru a deveni ceea ce doreşte El să fim.

A-L urma pe Hristos înseamnă a deveni mai asemănători Lui. Înseamnă a învăţa din trăsăturile Lui de caracter. În calitate de copii de Spirit ai Tatălui nostru Ceresc, noi chiar avem potenţialul de a asimila calităţi asemănătoare celor ale lui Hristos în viaţa şi în caracterul nostru. Salvatorul ne invită să învăţăm Evanghelia Sa trăind potrivit învăţăturilor Sale. A-L urma pe El înseamnă să punem în practică în mod corect principiile şi, apoi, să fim propriii martori la binecuvântările care vor urma. Acest proces este foarte complex şi foarte simplu în acelaşi timp. Profeţii din vechime şi cei moderni l-au descris în două cuvinte: „Ţineţi poruncile” – nimic mai mult, nimic mai puţin.

Să dezvoltăm calităţi asemănătoare celor ale lui Hristos în vieţile noastre nu este o misiune uşoară, mai ales când ieşim din generalităţi şi concepţii generalizate şi începem să ne confruntăm cu viaţa reală. Testul constă în a pune în practică ceea ce proclamăm. Noi ne putem verifica progresul în acest sens când calităţile care ne aseamănă cu Hristos trebuie să devină vizibile în viaţa noastră – ca soţ sau soţie, ca tată sau mamă, ca fiu sau fiică, în prieteniile noastre, în munca noastră, în afacerile noastre şi în timpul nostru liber. Ne putem da seama de creşterea noastră, aşa cum o pot face şi cei din jurul nostru, pe măsură ce creştem treptat, ajungând să „acţion[ăm] în toată sfinţenia înaintea [Lui]” (D&L 43:9).

Scripturile descriu o serie de calităţi ca cele ale lui Hristos pe care noi trebuie să le dezvoltăm pe parcursul vieţii noastre. Printre acestea se numără cunoaşterea şi umilinţa, caritatea şi dragostea, supunerea şi sârguinţa, credinţa şi speranţa (vezi D&L 4:5-6). Aceste trăsături de caracter personale sunt independente de statutul organizatoric al unităţii Bisericii noastre, de situaţia noastră financiară, de situaţia familială, de cultură, rasă sau limbă. Calităţile care ne aseamănă cu Hristos sunt daruri de la Dumnezeu. Nu pot fi dobândite fără ajutorul Lui.

Să ne încredem în puterea Sa

Singurul ajutor de care toţi avem nevoie ne este dat gratuit prin ispăşirea lui Isus Hristos. A avea credinţă în Isus Hristos şi în ispăşirea Sa înseamnă a-ţi pune întreaga nădejde în El – având încredere în puterea, inteligenţa şi dragostea Sa, care sunt infinite. Calităţile asemănătoare cu cele ale lui Hristos apar în viaţa noastră pe măsură ce ne exercităm, în mod corect, libertatea de a alege. Credinţa în Isus Hristos duce la fapte. Când avem credinţă în Hristos, noi ne încredem în Domnul suficient de mult pentru a urma poruncile Sale – chiar şi atunci când nu înţelegem complet motivele pentru care o facem. Când căutăm să devenim mai asemănători lui Hristos, trebuie să ne reevaluăm vieţile periodic şi să ne bizuim, mergând pe calea pocăinţei adevărate, pe meritele lui Isus Hristos şi pe binecuvântările ispăşirii Sale.

Dezvoltarea calităţilor asemănătoare cu cele ale lui Hristos poate fi un proces dureros. Trebuie să fim pregătiţi să acceptăm îndrumare şi îndreptare de la Domnul şi slujitorii Săi. Prin conferinţele regulate ale Bisericii transmise în întreaga lume, de exemplu, cu muzica şi cuvântul lor spiritual, simţim şi primim putere spirituală, îndrumare şi binecuvântări „de sus” (D&L 43:16). Este momentul când glasul inspiraţiei şi revelaţiei personale va aduce pace în sufletele noastre şi ne va învăţa cum să devenim mai asemănători lui Hristos. Acest glas va fi la fel de dulce ca vocea unui prieten drag şi va umple sufletele noastre atunci când inimile noastre sunt suficient de pocăite.

Pe măsură ce vom deveni mai asemănători Salvatorului, noi vom creşte în ceea ce priveşte capacitatea noastră de a fi „prin puterea Duhului Sfânt… tari în nădejde” (Romani 15:13). Vom „[lăsa] la o parte lucrurile acestei lumi şi [vom căuta] lucrurile unei lumi mai bune” (D&L 25:10).

Aceasta mă readuce la analogia cu aerodinamica. Am vorbit despre importanţa elementelor de bază. Calităţile asemănătoare cu cele ale lui Hristos sunt elementele de bază. Ele sunt principii fundamentale care vor crea vântul de sub aripile noastre. Pe măsură ce dobândim calităţi asemănătoare cu cele ale lui Hristos în propriile vieţi, pas cu pas, ele ne vor „purta ca pe aripi de vultur” (D&L 124:18). Credinţa noastră în Isus Hristos ne va asigura puterea şi o puternică forţă de înaintare; speranţa noastră neclintită şi activă ne va asigura o puternică forţă de înălţare. Atât credinţa, cât şi speranţa ne vor purta peste oceanele de ispite, peste munţii de suferinţe şi ne vor duce, în siguranţă, înapoi în căminul etern şi la destinaţia noastră eternă.