Să ridicăm ştacheta pentru standardele noastre

Vârstnicul L. Tom Perry

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Fiţi siguri că îndepliniţi standardele minime pentru slujire în calitate de misionar şi ridicaţi continuu ştacheta.

Luna trecută, am avut privilegiul să fiu numit să particip la un seminar cu preşedinţii de misiune din Zona Vest, America de Nord. Printre preşedinţii de misiune era prezent fiul meu, Lee. El fusese chemat să slujească înainte ca eu să fi terminat îndatorirea mea de ani de zile din Preşedinţia Zonei Centrale, Europa. Trecuseră trei ani de când nu-mi petrecusem timpul cu fiul meu decât cu ocazia unor scurte vizite în timp ce treceam prin zona lui cu alte însărcinări.

După un dineu pentru familiarizare cu toţi preşedinţii de misiune şi cu soţiile lor, Lee şi cu mine, împreună cu soţiile noastre, am mers în camera mea de hotel pentru a sta de vorbă. Conversaţia noastră, desigur, s-a axat pe munca misionară. Lee a explicat ce s-a întâmplat misionarilor lui, de când preşedintele Hinckley ne-a cerut să ridicăm ştacheta pentru standardele slujirii misionare. El a menţionat o îmbunătăţire evidentă în pregătirea misionarilor veniţi în cadrul misiunii. Conversaţia ne-a făcut să ne amintim de o experienţă pe care Lee şi cu mine am avut-o când el era la liceu.

Lee era membru al echipei de atletism a liceului – participând la alergări şi la sărituri în înălţime. În timpul Jocurilor Olimpice de vară din anul 1968, ţinute în Mexic, lumea a început să fie captivată de un săritor puţin cunoscut, care se numea Dick Fosbury. El experimentase o nouă tehnică de sărituri în înălţime care implica săritura în diagonală către bară, apoi arcuirea şi saltul pe spate peste bară. Aceasta a început să se numească săritura Fosbury.

Ca mulţi alţii, Lee era intrigat de această nouă tehnică, dar până să înceapă noul an şcolar el nu avea un loc unde să o experimenteze. Într-o seară, am venit acasă şi l-am găsit exersând săritura Fosbury în subsolul nostru. El instalase doi suporţi improvizaţi din scaune suprapuse şi sărea peste o coadă de mătură pusă pe scaune, folosind o canapea pentru a amortiza aterizarea lui. A fost foarte clar pentru mine că acea canapea nu va ţine la un asemenea tratament, astfel încât i-am cerut să pună capăt săriturilor lui în înălţime în cameră. În schimb, l-am invitat să meargă cu mine la un magazin cu materiale sportive unde am cumpărat un material vătuit pentru a-l folosi la aterizare şi suporţi pentru a sări în înălţime ca să-şi poată muta activitatea afară. După ce a experimentat săritura Fosbury, Lee s-a hotărât să se întoarcă la tehnica pe care o folosise mai înainte. Totuşi, până la sfârşitul verii, el a exersat săritura în înălţime multe ore în curtea noastră din spatele casei.

Într-o seară, când m-am întors acasă de la lucru, l-am găsit pe Lee exersând săritura lui. L-am întrebat: „La ce înălţime este bara?“.

El a răspuns: „La un metru şi şaptezeci de centimetri“.

„De ce această înălţime?“.

A răspuns: „Trebuie să sari peste această înălţime pentru a te califica pentru competiţia de atletism a statului“.

„Şi cum faci?“ am întrebat.

„Pot sări de fiecare dată. Nu am ratat“.

I-am răspuns: „Să ridicăm ştacheta şi să vedem cât de bine sari atunci“.

El a răspuns: „Atunci poate n-am să reuşesc“.

Am întrebat: „Dacă nu ridici ştacheta, cum ai să ştii vreodată care este potenţialul tău?“.

Astfel, noi am început să mutăm bara la un metru şi şaptezeci şi nouă de centimetri; apoi, la un metru şi optzeci de centimetri şi aşa mai departe, în timp ce el căuta să-şi îmbunătăţească săritura. Lee a devenit un săritor mai bun, deoarece el n-a fost mulţumit să sară doar la standardul minim. El a învăţat că şi dacă rata, dorea să continue să ridice ştacheta pentru a ajunge la nivelul cel mai bun de care era capabil ca săritor în înălţime.

Amintirea acestei experienţe avută cu fiul meu mi-a adus în minte mesajul vârstnicului M. Russell Ballard transmis la sesiunea preoţiei din cadrul Conferinţei Generale din octombrie 2002, în care el i-a îndemnat pe tinerii băieţi din Biserică să devină cea mai măreaţă generaţie de misionari. El a anunţat că ştacheta pentru standardul minim al slujirii misionare s-a ridicat. El i-a instruit pe tinerii băieţi din Preoţia aaronică să se pregătească cu mai multă energie pentru a atinge acest standard minim, nou şi mai înalt. El a dat, de asemenea, îndrumări pentru taţi, episcopi şi preşedinţi de ţăruş arătând că aceştia trebuie să-i ajute pe tinerii băieţi să se pregătească pentru misiuni cu timp deplin (vezi „Cea mai mare generaţie de misionari“, Liahona, noiembrie 2002, p. 46-49).

În cuvântul de încheiere de la aceeaşi sesiune a preoţiei, preşedintele Hinckley s-a referit la cuvântarea vârstnicului Ballard. El a spus: „Vârstnicul Ballard v-a vorbit despre misionari. Doresc să confirm ceea ce a spus el. Sper că tinerii noştri băieţi şi tinerele noastre fete se vor ridica la nivelul obiectivului pe care l-a stabilit el. Trebuie să ridicăm ştacheta standardelor de demnitate şi de pregătire pentru cei care merg în lume ca ambasadori ai Domnului Isus Hristos“ („Către bărbaţii care deţin preoţia“, Liahona, noiembrie 2002, p. 57).

Curând după aceea, printr-o scrisoare din 11 decembrie 2002, Prima Preşedinţie i-a instruit pe conducătorii Bisericii cu privire la principiile de demnitate pentru slujirea în misiuni cu timp deplin. Instrucţiunile prevedeau: „Slujirea în misiuni cu timp deplin este un privilegiu pentru cei care sunt chemaţi prin inspiraţie de preşedintele Bisericii. Episcopii şi preşedinţii de ţăruşi au serioasa responsabilitate de a identifica membrii demni, calificaţi, pregătiţi spiritual, fizic şi emoţional pentru această slujire sacră şi care pot fi recomandaţi fără rezerve. Aceia care nu pot îndeplini cerinţele fizice, mentale şi emoţionale ale muncii misionare cu timp deplin sunt scuzaţi în mod onorabil şi nu trebuie să fie recomandaţi. Ei pot fi chemaţi să slujească în alte chemări care le vor binecuvânta viaţa“.

Ştacheta a fost ridicată de conducătorii Bisericii şi acum standardul minim pentru participarea în munca misionară este dat de demnitatea morală absolută; sănătate fizică şi rezistenţă; dezvoltare intelectuală, socială şi emoţională. În fiecare competiţie de sărituri există o înălţime minimă de la care începe competiţia. Săritorul în înălţime nu poate cere să înceapă de la o înălţime mai joasă. În acelaşi mod, nu puteţi să vă aşteptaţi ca standardele să fie mai coborâte pentru a vă permite să slujiţi într-o misiune. Dacă doriţi să fiţi un misionar, trebuie să puteţi să îndepliniţi standardele minime.

Dar odată atinse acele standarde minime, nu veţi încerca să ridicaţi ştacheta? Vă pun aceeaşi întrebare pe care i-am pus-o fiului meu cu mulţi ani în urmă: „Dacă nu ridicaţi ştacheta, cum o să ştiţi vreodată care este potenţialul vostru?“. Chemarea mea către voi este aceea de a recunoaşte că un standard minim există – şi că voi trebuie să îl atingeţi pentru a sluji ca misionar cu timp deplin – dar nu vă opriţi aici. Cea mai măreaţă generaţie de misionari nu va atinge potenţialul ei, dacă nu continuă să ridice ştacheta.

Permiteţi-mi câteva sugestii despre ce trebuie să facă fiecare dintre voi pentru a ridica ştacheta mai sus, în timp ce vă pregătiţi pentru o slujire misionară cu timp deplin.

Standardul fizic minim pentru slujire misionară cu timp deplin se referă la un potenţial al sănătăţii şi rezistenţei fizice a misionarului. De exemplu, una dintre întrebările menţionate pe formularul de recomandare cere să răspundeţi dacă „puteţi munci 12 până la 15 ore pe zi, puteţi merge pe jos 10 până la 13 kilometri pe zi, puteţi merge cu bicicleta 16 până la 24 kilometri pe zi şi puteţi urca scările în fiecare zi“. Munca misionară este grea şi misionarii cu timp deplin trebuie să aibă condiţie fizică bună pentru a sluji. Ridicarea ştachetei la un standard fizic mai înalt poate implica condiţii fizice suplimentare.

De asemenea, este inclusă şi îmbunătăţirea aspectului vostru fizic. Unui misionar i se cere să se îmbrace într-un anumit fel, prezentând o ţinută curată care include o tunsoare corespunzătoare, un bărbierit proaspăt, purtarea unei cămăşi albe curate, a unei cravate şi unui costum bine călcat – inclusiv pantofi bine lustruiţi. Începeţi acum să vă pregătiţi pentru o misiune cu timp deplin prin adoptarea aspectului unui misionar cu timp deplin.

Ridicaţi ştacheta în pregătirea voastră intelectuală. Luaţi şcolarizarea voastră în serios. Este important să puteţi citi, vorbi şi scrie cu inteligenţă. Lărgiţi-vă cunoştinţele despre lumea din jurul vostru citind cărţi bune. Învăţaţi cum să studiaţi. Apoi, aplicaţi obiceiurile voastre îmbunătăţite de studiu pentru a învăţa Evanghelia lui Isus Hristos. Citiţi mereu şi cu regularitate din Cartea lui Mormon.

Nu neglijaţi ocazia de a participa la orele de seminar şi institut. Participaţi şi câştigaţi tot ceea ce puteţi din scripturile predate în aceste importante organizaţii religioase educative. Ele vă vor pregăti pentru a prezenta mesajul Evangheliei restaurate celor pe care aveţi ocazia să-i întâlniţi. Studiaţi din ghidul Predicaţi Evanghelia Mea, subliniind doctrinele de bază menţionate în capitolul 3. De fiecare dată când vi se cere să vorbiţi în Biserică sau să prezentaţi o lecţie în cadrul unei seri în familie, concentraţi-vă pe aceste doctrine de bază.

În Doctrină şi legăminte 11:21, Domnul ne spune: „ Nu căuta să vesteşti cuvântul Meu, ci mai întâi caută să obţii cuvântul Meu şi, atunci, limba ta va fi dezlegată; atunci, dacă doreşti, tu vei avea Spiritul Meu şi cuvântul Meu, da, puterea lui Dumnezeu pentru a convinge oamenii“. Timpul ideal pentru a stabili ştacheta mai sus este cel în care aveţi vârsta de dinaintea misiunii, când vă pregătiţi sufletul prin dobândirea luminii şi adevărului Evangheliei lui Isus Hristos.

Trebuie să recunoaşteţi că slujirea misionară este solicitantă din punct de vedere emoţional. Îi veţi pierde pe cei pe care îi aveaţi drept sprijin când veţi pleca de acasă şi veţi merge în lume. Multe dintre lucrurile pe care le faceţi, acum, pentru a face faţă stresului emoţional – cum ar fi petrecerea timpului cu prietenii, căutarea solitudinii, jocuri video sau ascultarea unei muzici – nu sunt permise de regulile conduitei misionare. Vor fi zile de respingere şi dezamăgire. Aflaţi acum care vă sunt limitele emoţionale şi învăţaţi cum să vă controlaţi emoţiile în circumstanţele în care vă veţi afla ca misionari. Făcând astfel, ridicaţi ştacheta la înălţimi mai mari şi, de fapt, vă întăriţi împotriva problemelor emoţionale din timpul slujirii voastre misionare.

Cu toate că preşedintele Hinckley nu a menţionat aceasta, viitorii misionarii trebuie, de asemenea, să fie pregătiţi cu abilităţile sociale necesare pentru a sluji într-o misiune. Din ce în ce mai mult, tinerii se izolează de alţii din cauza jocurilor video, purtării de căşti şi folosirii telefoanelor mobile, scrisorilor prin e-mail, mesageriilor vocale şi aşa mai departe în locul comunicării directe cu persoanele. Cea mai mare parte din munca misionară implică relaţii faţă în faţă cu oameni şi numai dacă stabiliţi ştacheta mai sus în dezvoltarea abilităţilor voastre sociale nu vă veţi găsi nepregătiţi. Permiteţi-mi o simplă sugestie: luaţi-vă un serviciu care să implice interacţionarea cu oameni. Ca o motivare sporită, stabiliţi un ţel de a câştiga suficienţi bani dintr-o muncă cu program redus sau complet pentru a plăti cel puţin o parte importantă a cheltuielilor din misiunea voastră. Eu promit binecuvântări mari – sociale, fizice, mentale, emoţionale şi spirituale – fiecărui tânăr băiat care plăteşte o parte importantă din suma pentru misiunea lui.

Demnitatea personală este standardul minim spiritual pentru a sluji într-o misiune. Aceasta înseamnă că sunteţi demni din toate punctele de vedere să faceţi şi să ţineţi legămintele făcute în templu. Nu vă descalificaţi de la binecuvântările care se revarsă asupra celor care slujesc în această chemare specială prin comiterea de fapte care duc la păcate şi care vă vor lipsi de dreptul să slujiţi.

Vă rog să recunoaşteţi că, în timp ce predicarea voastră ca misionar poate fi convingătoare, numai Spiritul converteşte. Predicaţi Evanghelia Mea asigură o bună descriere a ceea ce este munca misionară. În acest ghid se spune: „În calitate de reprezentant autorizat al lui Isus Hristos, puteţi predica oamenilor cu putere şi autoritate că ‘mântuirea vine în şi prin Mesia cel Sfânt’ şi că nimeni nu poate ‘să locuiască în prezenţa lui Dumnezeu, decât prin meritele şi mila şi harul lui Mesia Cel Sfânt’ (2 Nefi 2:6, 8)“ ([2004], p. 2).

Vă reamintim că acolo unde se dă mult, se cere mult. Lansăm din nou chemarea tuturor tinerilor băieţi demni din punct de vedere spiritual, fizic şi emoţional să meargă înainte, pregătiţi pentru a deveni misionari în Biserica lui Isus Hristos. Fiţi siguri că îndepliniţi standardele minime pentru slujire în calitate de misionar şi ridicaţi continuu ştacheta. Pregătiţi-vă să fiţi mai eficienţi în această măreaţă chemare.

Dumnezeu să vă binecuvânteze pentru ca aceasta să fie dorinţa voastră când părăsiţi această sesiune a preoţiei din cadrul conferinţei generale şi începeţi de acum să vă pregătiţi pentru slujirea glorioasă care stă în faţa voastră ca misionar al Domnului Isus Hristos. În numele lui Isus Hristos, amin.