2007
Mame care ştiu ce este bine
Noiembrie 2007


Mame care ştiu ce este bine

Există influenţă eternă şi putere în maternitate.

Imagine

În Cartea lui Mormon citim despre 2.000 de tineri bărbaţi exemplari, care erau deosebit de viteji, curajoşi şi puternici. „Da, erau oameni ai adevărului şi ai sobrietăţii, căci ei au fost învăţaţi să ţină poruncile lui Dumnezeu şi să păşească drepţi înaintea Lui“ (Alma 53:21). Aceşti tineri bărbaţi credincioşi le-au adus onoare mamelor lor. Ei au spus: „Mamele noastre au ştiut aceasta“ (Alma 56:48). Aş presupune că mamele căpitanului Moroni, Mosia, Mormon şi ale altor măreţi conducători au ştiut, de asemenea, ce este bine.

Responsabilitatea pe care o au azi mamele cere mai multă vigilenţă ca niciodată. Mai mult decât oricând în istoria lumii, avem nevoie de mame care ştiu ce este bine. Copiii sunt născuţi într-o lume unde ei „[n-au] de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti“ (Efeseni 6:12).1 Totuşi, mamele nu trebuie să se teamă. Când mamele ştiu cine sunt şi cine este Dumnezeu şi au făcut legăminte cu El, ele vor avea mare putere şi îi vor influenţa pe copiii lor să facă ceea ce este bine.

Mamele care ştiu ce este bine fac copii

Mamele care ştiu ce este bine vor să aibă copii. În timp ce în multe alte culturi ale lumii copiii „au devenit lipsiţi de valoare“2, în cultura Evangheliei continuăm să credem că trebuie să avem copii. Profeţii, văzătorii şi revelatorii care au fost susţinuţi în această conferinţă au declarat că „porunca lui Dumnezeu către copiii Lui de a se înmulţi şi de a umple pământul, este încă valabilă“.3 Preşedintele Ezra Taft Benson ne-a învăţat că tinerele cupluri nu trebuie să amâne să aibă copii şi că „în perspectiva eternă, copiii – nu averile, nu poziţiile sociale, nu prestigiul – sunt bijuteriile noastre cele mai valoroase“.4

Fiicele credincioase ale lui Dumnezeu doresc să aibă copii. În scripturi, citim despre Eva (vezi Moise 4:26), Sara (vezi Genesa 17:16), Rebeca (vezi Genesa 24:60) şi Maria (vezi 1 Nefi 11:13-20), care au fost predestinate să fie mame, înainte de a li se naşte copiii. Unor femei nu le este dat să aibă copii în viaţa muritoare dar, exact aşa cum Ana din Vechiul Testament s-a rugat fierbinte pentru copilul ei (vezi 1 Samuel 1:11), valoarea pe care femeile o atribuie maternităţii în această viaţă şi calităţile maternităţii pe care le dezvoltă aici vor rămâne cu ele la înviere (vezi D&L 130:18). Femeilor care doresc şi lucrează pentru această binecuvântare în această viaţă li s-a promis că o vor primi pentru toată eternitatea, iar eternitatea înseamnă mult, mult mai mult decât viaţa muritoare. Există influenţă eternă şi putere în maternitate.

Mamele care ştiu ce este bine onorează rânduielile şi legămintele sacre

Mamele care ştiu ce este bine onorează rânduielile şi legămintele sacre. Am fost la adunări de împărtăşanie în unele dintre cele mai sărace locuri de pe pământ, unde mamele erau îmbrăcate cu cea mai mare grijă în hainele lor de duminică cele mai bune, în ciuda faptului că merseseră pe jos kilometri pe străzi prăfuite şi folosiseră mijloace vechi de transport în comun. Îşi aduceau fiicele îmbrăcate în rochii curate şi călcate, cu părul foarte frumos aranjat; fiii lor purtau cămăşi albe şi cravate şi fiind tunşi ca misionarii. Aceste mame ştiu că merg la adunările de împărtăşanie, unde se înoiesc legămintele. Aceste mame au făcut legămintele din templu şi le onorează. Ele ştiu că, dacă nu îşi pregătesc copiii pentru templu, ele nu îi îndrumă spre scopurile eterne dorite. Aceste mame îşi exercită influenţa şi puterea.

Mamele care ştiu ce este bine se îngrijesc de copiii lor

Mamele care ştiu ce este bine se îngrijesc de copiii lor. Aceasta este o responsabilitate specială şi un rol important în planul fericirii.5 A se îngriji înseamnă a educa, a avea grijă de şi a face să crească. Pentru aceasta, mamele care ştiu ce este bine creează în casele lor un climat adecvat pentru creşterea spirituală şi temporală. Un alt cuvânt pentru a se îngriji este a face gospodărie. A face gospodărie include a găti, a spăla rufe şi vase şi a păstra o casă ordonată. Casa este locul unde femeile au cea mai mare putere şi influenţă; de aceea, femeile sfinte din zilele de urmă trebuie să fie cele mai bune gospodine din lume. Să te ocupi, pe lângă copii, de gospodărie, creează ocazii de a învăţa şi de a modela calităţile pe care copiii trebuie să şi le însuşească. Mamele grijulii sunt pricepute, dar toată educaţia pe care femeile o acumulează nu le va folosi la nimic dacă nu au îndemânarea de a organiza o casă în care să existe climatul necesar pentru creşterea spirituală. Creşterea spirituală are loc cel mai bine într-o „casă a ordinii“ şi femeile trebuie să-şi organizeze căminele după modelul casei Domnului (vezi D&L 109). Să ai grijă presupune organizare, răbdare, dragoste şi muncă. Să ajuţi la creşterea spirituală care are loc prin îngrijire este cu adevărat un rol puternic şi plin de influenţă acordat femeilor.

Mamele care ştiu ce este bine sunt conducătoare

Mamele care ştiu ce este bine sunt conducătoare. Ca partenere egale cu soţii lor, ele conduc o organizaţie măreaţă şi eternă. Aceste mame planifică viitorul organizaţiei lor. Ele planifică misiunile, căsătoriile în templu şi educaţia. Ele planifică rugăciunea, studiul scripturii şi seara în familie. Mamele care ştiu ce este bine îşi cresc copiii pentru a fi viitori conducători şi sunt exemplele principale a ceea ce înseamnă conducătorii. Ele nu-şi abandonează planul cedând presiunii sociale şi modelelor lumeşti despre ce înseamnă calitatea de părinte. Aceste mame înţelepte care ştiu ce este bine sunt atente la propriile lor activităţi şi la ce se angajează pentru a-şi conserva puterea lor limitată astfel încât să-şi mărească influenţa acolo unde contează cel mai mult.

Mamele care ştiu ce este bine sunt învăţătoare

Mamele care ştiu ce este bine sunt întotdeauna învăţătoare. Deoarece nu sunt dădace angajate, ele nu încetează nici o clipă să-şi îndeplinească îndatoririle materne. Un prieten foarte învăţat mi-a spus că nu a învăţat nimic în Biserică ce să nu fi învăţat deja acasă. Părinţii lui au folosit studiul scripturii, rugăciunea, seara în familie, mesele regulate şi alte întruniri ale familiei pentru a-şi învăţa copiii. Gândiţi-vă ce putere ar avea viitoarea noastră forţă misionară dacă mamele şi-ar considera casele lor ca pe un Centru de Pregătire pre-Misionară. Atunci, doctrinele Evangheliei predate la CPM ar fi o revizuire şi nu le-ar auzi prima dată. Aceasta este influenţa; aceasta este puterea.

Mamele care ştiu ce este bine lasă să ajungă în vieţile copiilor lor cât mai puţin din influenţa lumii

Mamele care ştiu ce este bine lasă să ajungă în vieţile copiilor lor cât mai puţin din influenţa lumii. Ele permit puţin din ceea ce nu va avea rezultate bune eterne. Ele permit mai puţin din mass media în casele lor, mai puţine influenţe perturbatoare, mai puţină activitate care să-i atragă pe copiii lor departe de casele lor. Mamele care ştiu ce este bine sunt hotărâte să trăiască cu mai puţin şi să consume mai puţin din bunurile lumeşti pentru a petrece mai mult timp cu copiii lor – să mănânce mai mult împreună, să lucreze mai mult împreună, să citească mai mult împreună, să vorbească mai mult, să râdă, să cânte şi să fie exemple. Aceste mame aleg cu atenţie şi nu încearcă să facă şi să aibă totul. Scopul lor este să pregătească noua generaţie de copii care vor duce Evanghelia lui Isus Hristos în întreaga lume. Scopul lor este să pregătească viitori taţi şi viitoare mame care vor fi cei care vor clădi împărăţia Domnului în viitorii 50 de ani. Aceasta este influenţa; aceasta este puterea.

Mamele care ştiu ce este bine sunt puternice şi neclintite

Cine va pregăti această generaţie neprihănită de fii şi fiice? Femeile sfinte din zilele din urmă vor face aceasta – femei care ştiu ce este bine, Îl iubesc pe Domnul şi depun mărturie despre El, femei care sunt puternice şi neclintite şi care nu renunţă în vremurile dificile şi descurajante. Suntem conduşi de un profet al lui Dumnezeu inspirat, care le-a chemat pe femeile Bisericii să „stea puternice şi neclintite pentru ceea ce este corect şi potrivit cu planul Domnului“.6 El ne-a cerut să „începem în propriile [noastre] cămine“7 să-i învăţăm pe copii căile adevărului. Femeile sfinte din zilele din urmă trebuie să fie cele mai bune din lume la ridicarea spirituală, îngrijirea şi protejarea familiilor. Am încredere că femeile noastre vor face aceasta şi vor deveni cunoscute ca mame care „ştiu ce este bine“ (vezi Alma 56:48). În numele lui Isus Hristos, amin.

Note

  1. Vezi Gordon B. Hinckley, „Standing Strong and Immovable“, Adunarea pentru instruirea conducătorilor din întreaga lume, 10 ianuarie 2004, p. 21.

  2. James E. Faust, „Challenges Facing the Family“, Adunarea pentru instruirea conducătorilor din întreaga lume, 10 ianuarie 2004, p. 2.

  3. „Familia: o declaraţie oficială către lume“, Liahona octombrie 2004, p. 49.

  4. To the Mothers in Zion, [broşură, 1987], p. 3.

  5. Vezi „Familia: o declaraţie oficială către lume“.

  6. Gordon B. Hinckley, Adunarea pentru instruirea conducătorilor din întreaga lume, 10 ianuarie 2004, p. 20.

  7. Gordon B. Hinckley, Adunarea pentru instruirea conducătorilor din întreaga lume, 10 ianuarie 2004, p. 20.