„O, aduceţi-vă aminte, aduceţi-vă aminte“
„O, aduceţi-vă aminte, aduceţi-vă aminte“ că profeţii din Cartea lui Mormon au implorat deseori.1 Ce vreau să evidenţiez este să vă îndemn să găsiţi căi de a observa şi a vă aminti de bunătatea lui Dumnezeu
Sunt recunoscător pentru ce a interpretat în această dimineaţă corul despre Salvator, şi recunoscător să observ că textul unuia dintre imnuri a fost „Acesta este Hristosul“, scris de către preşedintele James E. Faust. Stând lângă fratele Newell, m-am aplecat şi l-am întrebat: „Ce-ţi fac copiii?“. El mi-a spus: „Când preşedintele Faust stătea pe acest scaun, mă întreba mereu acest lucru“. Nu mă miră, fiindcă preşedintele Faust a fost mereu un exemplul perfect de ucenic, aşa cum s-a descris astăzi la emisiunea Muzică şi cuvânt rostit. Am vrut mereu ca atunci când voi fi mare să fiu ca preşedintele Faust. Mai este timp încă.
Când copii noştri erau mititei, am început să notez câteva lucruri despre ce se întâmpla în fiecare zi. Permiteţi-mi să vă spun cum a început totul. Am venit acasă târziu de la o îndatorire de la Biserică. Se întunecase deja. Socrul meu, care locuia lângă noi, m-a surprins în timp ce mă îndreptam spre uşa de la intrarea casei mele. Căra pe umăr o grămadă de ţevi, mergând foarte repede, şi era îmbrăcat în hainele de lucru. Ştiam că tot lucra la un sistem de pompare a apei de la un izvor aflat sub proprietatea noastră.
Mi-a zâmbit, a vorbit în şoaptă, şi apoi a zbughit-o pe lângă mine în întuneric pentru a-şi continua munca. Am făcut câţiva paşi spre casă, gândindu-mă la ce făcea el pentru noi şi, cum am ajuns lângă uşă, am auzit în mintea mea – nu din glasul meu – aceste cuvinte: „Nu îţi ofer aceste experienţe pentru tine. Notează-le“.
Am intrat. Nu m-am dus la culcare. Deşi eram obosit, am scos o foaie de hârtie şi am început să scriu. Şi cum făceam aşa, am înţeles mesajul pe care-l auzisem în mintea mea. Trebuia să ţin o evidenţă ca astfel copiii mei să citească, la un moment dat în viitor, despre cum am văzut influenţa mâinii lui Dumnezeu binecuvântând familia noastră. Bunicul nu era nevoit să facă ceea ce făcea pentru noi. Putea pune pe altcineva să facă acel lucru sau putea să nu-l fi făcut deloc. Dar el ne slujea nouă, familiei lui, aşa cum fac mereu ucenicii de legământ ai lui Isus Hristos. Ştiam că era adevărat. Aşa că am notat, astfel ca ai mei copii să aibă o amintire care într-o zi le va putea fi de ajutor.
Am scris câteva rânduri în fiecare zi timp de ani de zile. N-am ratat nicio zi, indiferent de cât de obosit eram sau de cât de devreme trebuia să încep următoarea zi. Înainte de a începe să scriu, mă gândeam la această întrebare: „Am văzut influenţa mâinii lui Dumnezeu întinsă azi spre a ne atinge pe mine şi pe copiii mei sau pe familia noastră?“. Tot gândindu-mă, ceva a început să se întâmple. Gândindu-mă la cele întâmplate peste zi, vedeam dovada a ceea ce făcuse Dumnezeu pentru unul dintre noi şi pe care nu o sesizasem în momentele ocupate ale zilei. Întâmplându-se aceasta, şi se întâmpla des, am realizat faptul că, încercând să-mi amintesc, Dumnezeu putea să-mi arate ce făcuse El.
Am început să am mult mai mult decât doar recunoştinţă în inimă. Mărturia a crescut. Am devenit şi mai sigur de faptul că Tatăl nostru Ceresc aude şi răspunde rugăciunilor. Am simţit o şi mai mare recunoştinţă pentru alinarea şi purificarea care rezultă datorită ispăşirii Salvatorului Isus Hristos. Am devenit şi mai încrezător de faptul că Duhul Sfânt poate să ne aducă aminte de toate lucrurile – chiar lucrurile pe care nu le-am observat sau cărora nu le-am acordat atenţie când s-au întâmplat.
Anii au trecut. Băieţii mei sunt bărbaţi maturi. Iar câteodată, unul dintre ei mă surpinde spunând: „Tată, citeam în copia după jurnal despre clipa când…“, iar apoi îmi zice cum atunci când a citit despre ce s-a întâmplat demult l-a ajutat să observe ceva ce făcuse Dumnezeu la acea vreme.
Ce vreau să evidenţiez este să vă îndemn să găsiţi căi de a observa şi a vă aminti de bunătatea lui Dumnezeu. Acest lucru ne va clădi mărturiile. Poate că nu aveţi un jurnal. Poate că nu împărtăşiţi consemnările ce le aveţi cu cei pe care îi iubiţi şi cărora le slujiţi. Dar atât dumneavoastră, cât şi ei, veţi fi binecuvântaţi atunci când vă amintiţi ceea ce a făcut Domnul. Vă amintiţi acel cântec pe care îl intonăm câteodată: „Priveşte la tot cu ce-ai fost înzestrat Şi vei fi mirat ce mult Domnul ţi-a dat“.2
Nu va fi uşor de ţinut minte. Trăind cu un văl care ne acoperă ochii, nu este posibil să ne amintim cum era în lumea premuritoare în prezenţa Tatălui nostru Ceresc şi a Preaiubitului Său Fiu, Isus Hristos, nici nu putem vedea, cu ochii noştri muritori sau doar pentru că vrem, influenţa mâinii lui Dumnezeu în viaţa noastră. Pentru a vedea astfel de lucruri este nevoie de Duhul Sfânt. Şi nu este un lucru uşor să fii demn de tovărăşia Duhului Sfânt într-o lume imorală.
De aceea, uitarea de Dumnezeu a devenit o problemă atât de prezentă printre copiii Săi, încă de la începuturile lumii. Gândiţi-vă la vremea lui Moise, când Dumnezeu a asigurat mană şi prin căi miraculoase şi vizibile i-a condus şi i-a protejat pe copiii Săi. Totuşi, profetul a avertizat poporul care fusese atât de binecuvântat, aşa cum au făcut profeţii întotdeauna şi o vor face mereu: „Ia seama asupra ta, şi veghează cu luare aminte asupra sufletului tău, în toate zilele vieţii tale, ca nu cumva să uiţi lucrurile pe care ţi le-au văzut ochii, şi să-ţi iasă din inimă“.3
Provocarea de a ne aminti a fost dintotdeauna cea mai grea pentru cei care sunt binecuvântaţi din belşug. Cei care sunt credincioşi lui Dumnezeu sunt protejaţi şi prosperă. Aceasta se întâmplă ca rezultat al slujirii faţă de Dumnezeu şi al ţinerii poruncilor Sale. Dar odată cu aceste binecuvântări vine şi ispita de a uita sursa de unde au venit. Este uşor să începi să crezi că binecuvântările au fost date ca pe un drept ce ni se cuvine, nu de la un Dumnezeu iubitor de care noi depindem, ci prin propriile noastre puteri. Profeţii au repetat aceasta iar şi iar:
„Şi astfel putem vedea noi cât de neadevărate şi de nestatornice erau inimile copiilor oamenilor; da, noi putem vedea că Domnul, în marea Lui bunătate nemărginită, îi binecuvântează şi-i face să prospere pe cei care îşi pun nădejdea în El.
Da, şi noi putem să vedem că exact în momentul în care El face ca poporul Său să prospere, da, în creşterea câmpurilor lor, a turmelor şi cirezilor lor, şi în aur, şi în argint, şi în tot felul de lucruri preţioase de orice fel şi soi; cruţându-le viaţa şi eliberându-i pe ei din mâinile duşmanilor lor, înmuind inimile duşmanilor lor pentru ca aceştia să nu declare război împotriva lor; da, în sfârşit, făcând tot felul de lucruri pentru bunăstarea şi fericirea poporului Său; da, atunci este momentul când ei îşi întăresc inimile şi Îl uită pe Domnul, Dumnezeul lor şi-L calcă în picioare pe cel Sfânt – da, şi aceasta din cauza uşurinţei lor şi a marii lor prosperităţi“.
Iar profetul continuă, zicând:
„Da, cât de grăbiţi în a fi înălţaţi în mândrie; da, cât de grăbiţi în a se înfumura şi a face tot felul de lucruri nedrepte; şi cât de lenţi sunt ei în a-şi aduce aminte de Domnul, Dumnezeul lor şi în a-şi îndrepta urechea la sfaturile Lui, da, cât de lenţi în a păşi pe drumul înţelepciunii!“.4
Din nefericire, prosperitatea nu este singurul motiv pentru care oamenii uită de Dumnezeu. Poate fi greu să ne amintim de El şi când viaţa noastră merge prost. Când ne zbatem, aşa cum o fac mulţi, în sărăcie cruntă ori când duşmanii noştri ne biruiesc ori când boala nu-i curabilă, duşmanul sufletelor noastre îşi poate trimite mesajul diabolic despre faptul că nu există niciun Dumnezeu sau că, dacă El există, nu-I pasă de noi. Apoi, este greu ca Duhul Sfânt să ne aducă aminte de binecuvântările de-o viaţă pe care Domnul ni le-a dat din pruncie şi până în timpul suferinţei noastre.
Există un leac simplu împotriva groaznicei boli de a uita de Dumnezeu, de binecuvântările Lui şi de mesajul Său pentru noi. Isus Hristos l-a promis ucenicilor Lui înainte de a fi răstignit, înviat şi apoi luat de la ei pentru a se ridica în glorie la Tatăl Său. Ei voiau să ştie cum vor fi în stare să îndure după ce El nu va mai fi cu ei.
Aceasta este promisiunea. A fost îndeplinită pentru ei, atunci. Poate fi îndeplinită pentru noi toţi, acum:
„V-am spus aceste lucruri cât mai sunt cu voi.
Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile, şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu“.5
Cheia pentru amintirea care aduce şi păstrează mărturia este primirea Duhului Sfânt ca pe un tovarăş. Duhul Sfânt este Acela care ne ajută să vedem ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi. Duhul Sfânt este Acela care îi poate ajuta pe cei cărora le slujim să vadă ceea ce a făcut Dumnezeu pentru ei.
Tatăl Ceresc ne-a dat un model simplu de a primi Duhul Sfânt, nu doar o dată, ci în mod continuu în tumultul vieţii noastre de zi cu zi. Modelul este repetat în rugăciunea de împărtăşanie: Noi promitem că ne vom aminti totdeauna de Salvator. Noi promitem să luăm numele Lui asupra noastră. Promitem să ţinem poruncile Sale. Iar nouă ni se promite că dacă vom face aşa, vom avea Spiritul Său cu noi.6 Aceste promisiuni conlucrează într-un mod minunat pentru întărirea mărturiilor noastre şi, cu timpul, prin intermediul ispăşirii, pentru schimbarea firii noastre pe măsură ce ne ţinem partea din promisiune.
Duhul Sfânt este Acela care mărturiseşte că Isus Hristos este Fiul Preaiubit al unui Tată Ceresc care ne iubeşte şi care doreşte să avem viaţă veşnică alături de El cu familiile. Având ca bază această mărturie, simţim dorinţa de a-I sluji şi de a ţine poruncile Sale. Când continuăm să facem aşa, noi primim darurile Duhului Sfânt care ne dau puterea de a sluji. Ajungem să vedem influenţa mâinii lui Dumnezeu şi mai clar, atât de clar încât nu numai că ne vom aminti de El, ci vom ajunge să-L iubim şi, prin puterea ispăşirii, vom deveni mai asemănători Lui.
Puteţi întreba: „Dar cum porneşte acest proces pentru cineva care nu ştie nimic despre Dumnezeu şi nu are niciun fel de amintire despre experienţe spirituale?“. Fiecare a avut experienţe spirituale pe care poate că nu le-a observat. Fiecărei persoane, odată cu venirea pe lume, îi este dat Spiritul lui Hristos. Modul în care lucrează acest spirit este descris în cartea lui Moroni:
„Căci iată, Spiritul lui Hristos este dat fiecărui om pentru ca el să poată deosebi binele de rău; de aceea, eu vă arăt vouă felul de a judeca; căci fiecare lucru care te invită la a face bine şi la a te convinge să crezi în Hristos, este trimis de către puterea şi darul lui Hristos; prin urmare, voi veţi putea cunoaşte cu o cunoaştere perfectă că aceasta este de la Dumnezeu.
Dar tot ceea ce îi convinge pe oameni să facă rău şi să nu creadă în Hristos şi să-L tăgăduiască şi să nu-L slujească pe Dumnezeu, atunci voi veţi putea cunoaşte, cu o cunoaştere perfectă, că aceasta este de la diavol; căci în felul acesta lucrează diavolul, căci el nu convinge pe niciun om să facă bine, nu, pe nici unul; şi nici îngerii lui nu fac aceasta şi nici cei care se supun lui…
De aceea, eu vă rog fierbinte, fraţilor, să căutaţi cu hărnicie în lumina lui Hristos ca să puteţi deosebi binele de rău; şi dacă veţi pune mâna pe fiecare lucru bun şi nu-l veţi condamna, atunci voi cu siguranţă veţi fi un copil al lui Hristos“.7
Deci, chiar şi înainte ca oamenii să primească dreptul pentru darurile Duhului Sfânt atunci când sunt confirmaţi, ba chiar şi înainte ca Duhul Sfânt să le confirme adevărul înainte de botez, ei au parte de experienţe spirituale. Spiritul lui Hristos deja, din copilăria lor, i-a invitat să facă bine şi i-a avertizat în a nu face rău. Au amintiri despre aceste experienţe chiar dacă nu le cunosc sursa. Acea amintire le va reveni pe măsură ce noi sau misionarii îi vom învăţa despre cuvântul lui Dumnezeu iar ei îl aud. Ei îşi vor aminti sentimentul de bucurie sau tristeţe atunci când sunt învăţaţi despre adevărurile Evangheliei. Iar acea amintire despre Spiritul lui Hristos le va înmuia inimile pentru a permite Duhului Sfânt să le mărturisească. Aceasta îi va face să ţină poruncile şi să dorească să ia asupra lor numele Salvatorului. Şi atunci când o fac, în apele botezului, şi în timp ce aud cuvintele mărturisindu-le: „primeşte-L pe Duhul Sfânt“, rostite de un slujitor autorizat al lui Dumnezeu, va fi sporită puterea de a-şi aminti mereu de Dumnezeu.
Vă mărturisesc că sentimentele arzătoare pe care le-aţi simţit în timp ce aţi ascultat adevărul rostit, la această conferinţă, sunt de la Duhul Sfânt. Salvatorul, Cel care a promis că Duhul Sfânt va veni, este Fiul Preaiubit şi Slăvit al Tatălui nostru Ceresc.
În această seară, precum şi mâine seară, vă puteţi ruga şi vă puteţi gândi, adresând întrebările: „Oare, Dumnezeu a trimis vreun mesaj ce mi-a fost destinat numai mie? Văd eu mâna Lui influenţând viaţa mea sau pe cea a copiilor mei?“. Eu voi face aşa. Apoi, voi găsi o metodă de a păstra acea amintire pentru ziua când eu, şi cei pe care îi iubesc, vom avea nevoie să ne amintim cât de mult ne iubeşte Dumnezeu şi cât de mult avem nevoie de El. Vă mărturisesc că El ne iubeşte şi ne binecuvântează, mai mult decât au observat cei mai mulţi dintre noi până acum. Ştiu că este adevărat acest lucru, şi îmi oferă bucurie să-mi amintesc de El. În numele lui Isus Hristos, amin.