Să îndurăm împreună

Episcopul Richard C. Edgley

primul consilier în Episcopatul prezidenţial

Episcopia este organizată spre a sluji nevoilor acelora care înfruntă până şi cele mai dificile şi sfâşietoare încercări.

Cu câţiva ani în urmă, un jurnalist care avea o rubrică haioasă într-un ziar local a scris despre un subiect serios şi care presupunea o gândire profundă. Citez din articolul său: „Să fii un mormon care merge mereu la Biserică, în Utah, înseamnă că locuieşti foarte aproape de alţi membri din episcopie şi că puţine sunt lucrurile ce se întâmplă fără ca întreaga congregaţie să nu ştie în cel mult 5 minute“.

El continuă: „Acest tip de convieţuire nas-în-nas poate fi sâcâitor… Este, de asemenea, şi unul dintre cele mai mari puncte forte ale noastre“.

Autorul continuă şi scrie: „Marţi, la muncă, am urmărit la televizor ştirile de la prânz. O dubiţă a fost distrusă complet într-un accident rutier. O tânără mamă şi doi copilaşi au fost duşi degrabă la urgenţă cu elicopterul şi ambulanţa… După câteva ore, am aflat că dubiţa aparţinea tânărului cuplu Eric şi Jeana Quigley, care locuieşte vis-a-vis de strada mea în Herriman.

Nu numai că văd pe familia Quigley la Biserică… am luat şi cina cu ei la o petrecere din cartier în seara de dinaintea accidentului. Nepoţii noştri s-au jucat cu fiicele lor Bianca şi Miranda…

Miranda, în vârstă de 14 luni, a suferit o lovitură puternică la cap şi a murit după trei zile la Spitalul Primary Children.

Iată cum faptul de a-ţi băga nasul… dă rezultate. Deşi accidentul s-a petrecut la câţiva kilometri depărtare de casă, nici praful nu s-a pus la loc până când cineva din episcopie a oprit şi a început să caute printre rămăşiţe. Restul episcopiei a aflat despre acest lucru până să apară poliţiştii şi paramedicii.

Membrii episcopiei au mers la cele trei spitale, l-au contactat pe Eric la muncă şi s-au organizat în grupe de lucru. Persoanele care nu au fost prezente să ajute până atunci au fost nerăbdătoare să dea o mână de ajutor.

În 48 de ore iarba din curtea familiei Quiley a fost tunsă, în casă s-a făcut curăţenie, rufele au fost spălate, frigiderul încărcat, rudele au fost hrănite, iar un cont bancar a fost deschis la o bancă locală. Am fi făcut baie şi câinelui, dacă ar fi avut unul“.

Autorul a încheiat cu acest comentariu pătrunzător: „Există o latură pozitivă a felului în care episcopia mea ţine congregaţia sub lupă… Ceea ce se întâmplă câtorva, se întâmplă tuturor“ („Well-Being of Others Is Our Business“, Salt Lake Tribune, 30 iulie 2005, pag. C1).

Compasiunea şi slujirea oferite de către membri grijulii ai episcopiei, ca urmare a acestui accident tragic, nu sunt exclusive numai acestui incident. Profetul Alma din Cartea lui Mormon a explicat viitorilor ucenici ai lui Hristos: „După cum sunteţi dornici să vă alăturaţi turmei lui Dumnezeu şi să vă numiţi poporul Lui şi sunteţi dornici să purtaţi greutăţile unul altuia, pentru ca ele să fie uşoare; da, şi sunteţi dornici să jeliţi împreună cu cei care jelesc; da, şi să-i mângâiaţi pe aceia care au nevoie să fie mângâiaţi“, apoi, aşa cum a explicat Alma, ei au fost pregătiţi să fie botezaţi (vezi Mosia 18: 8-9). Această scriptură stabileşte fundaţia pentru a sluji şi a ne păsa de alţii într-un mod cât mai altruist.

Episcopia este organizată spre a sluji nevoilor acelora care înfruntă până şi cele mai dificile şi sfâşietoare încercări. Episcopul, deseori considerat ca „tatăl“ episcopiei, este prezent să ofere sfat şi ajutor. Dar, de asemenea, gata de a sări în ajutor sunt şi conducătorii preoţiilor lui Melhisedec şi a lui Aaron, preşedinţia Societăţii de Alinare, învăţătorii de acasă, învăţătoarele vizitatoare şi membrii episcopiei – întotdeauna membrii episcopiei. Toţi sunt prezenţi să ofere consolare şi să-şi arate compasiunea la vremuri de restrişte.

În imediata apropiere a cartierului meu am avut porţia noastră de tragedii ce-ţi sfâşie inima. În octombrie 1998, Zac Newton, în vârstă de 19 ani, care locuia la doar trei case la est de noi, a murit într-un tragic accident de maşină.

La nici doi ani, în iulie, Andrea Richards, în vârstă de 19 ani, care locuia exact vis-a-vis de familia Newton, a murit într-un accident de maşină.

Într-o sâmbătă după-amiaza din iulie 2006, Travis Bastian, un fost misionar în vârstă de 28 de ani, şi sora lui Desiree, în vârstă de 15 ani, care locuiau vis-a-vis la două case spre nord de noi, au murit într-un teribil accident de maşină.

La o lună, în august 2006, Eric Gold, în vârstă de 32 de ani, care a crescut în casa de lângă noi, a suferit o moarte prematură. De asemenea, şi alţii din cartier au suferit experienţe covârşitoare şi care sunt ştiute numai de ei şi de Dumnezeu.

Prin pierderea a cinci tineri, cineva poate presupune că acesta este un număr neobişnuit de încercări pentru un cartier mic. Eu înclin să cred că pare un număr mare datorită episcopiei unite şi grijulii ai cărei membri ştiu când se iveşte o nevoie urgentă. Este o episcopie ai cărei membri dau ascultare avertismentului lui Alma şi cel al Salvatorului – membri cărora le pasă, care se iubesc şi îşi poartă greutăţile unul altuia, membri care sunt dornici să jelească împreună cu cei care jelesc, membri care sunt dornici să-i mângâie pe cei care au nevoie să fie mângâiaţi, membri care îndură împreună.

Pentru fiecare caz în parte am văzut o şansă de a ne revărsa dragostea, slujirea şi compasiunea, ceea ce a fost o insiraţie pentru toţi. Au sosit episcopii, învăţătorii şi vizitatoarele de acasă s-au pus pe treabă, iar cvorumurile preoţiei lui Melhisedec şi a lui Aaron, precum şi Societăţile de Alinare s-au organizat pentru a întâmpina atât nevoile spirituale, cât şi pe cele lumeşti. Frigiderele au fost încărcate, în case s-a făcut curăţenie, iarba şi tufişurile au fost tunse, gardurile vopsite, s-au dat binecuvântări, iar umeri au fost oferiţi pentru a plânge pe ei. Membrii erau pretutindeni.

În fiecare caz, familiile care au pierdut pe cineva drag au dobândit o credinţă mai mare, le-a crescut dragostea faţă de Salvator, le-a crescut recunoştinţa faţă de ispăşire şi au exprimat mulţumiri sincere faţă de organizaţia care a răspuns nevoilor emoţionale şi spirituale cele mai profunde ale membrilor ei. Aceste familii vorbesc acum despre felul cum au ajuns să-L cunoască pe Domnul prin încercările avute. Au povestit multe experienţe înduioşătoare ce au venit ca rezultat a durerii lor. Ei au mărturisit că binecuvântările pot rezulta când ai inima frântă. L-au lăudat pe Domnul şi rostesc aceleaşi cuvinte ca şi Iov: „Domnul a dat, şi Domnul a luat – binecuvântat fie numele Domnului“ (Iov 1:21).

Datorită purtării poverilor unul altuia, în calitate de membri ai Bisericii, noi am învăţat câteva lecţii:

1. Organizaţia Domnului este pe deplin potrivită spre a şti şi a se îngriji de cei cu cele mai disperate nevoi emoţionale şi spirituale.

2. Încercarea ne poate aduce mai aproape de Dumnezeu având o apreciere reînnoită şi edificatoare faţă de rugăciune şi faţă de însemnătatea cuvintelor nemărginit şi veşnic care sunt legate de ispăşire.

3. Membrii care suferă tragedii personale au parte, deseori, de o capacitate mărită de iubire, compasiune şi înţelegere, ci nu de amărăciune. Ei devin primii, ultimii şi, deseori, cei mai vigilenţi în a sări în ajutor spre a oferi mângâiere şi a arăta compasiune altora.

4. O episcopie, la fel ca o familie, devine mai apropiată pe măsură ce îndură împreună – ceea ce se întâmplă unuia, se întâmplă tuturor.

5. Dar poate că cel mai important este că fiecare putem fi mai miloşi şi mai grijulii, deoarece am avut fiecare încercările şi experienţele noastre ca să creştem. Astfel de evenimente creează ocazii minunate de a ajuta prin a arăta mângâiere şi compasiune. Noi putem să îndurăm împreună.

Iar astfel, dacă unii cred că mormonii sunt prea băgăcioşi, eu mă bucur că aparţin unei organizaţii care arată atâta iubire şi grijă. Nimeni nu ştie mai bine cum să poarte greutăţile celuilalt, să jelească împreună cu cei care jelesc şi să mângâie pe cei care au nevoie să fie mângâiaţi. Eu aleg să numesc aceasta „să îndurăm împreună“. Ce se întâmplă unuia, se întâmplă tuturor. Noi îndurăm împreună.

Mă rog ca noi să fim instrumente pentru a uşura poverile altora, în numele lui Isus Hristos, amin.