Fă-o acum!

Vârstnicul Donald L. Hallstrom

din Cei Şaptezeci

Acum este timpul să ne reconciliem cu Dumnezeu prin procesul plin de milostenie al schimbării, permis nouă de către Mântuitorul omenirii.

Imagine

Când cel mai mare copil al nostru (care acum este tatăl a trei copii şi este prezent în seara aceasta la sesiunea preoţiei) avea 11 ani, i s-a dat o însărcinare ca, împreună cu alţi copii din clasa a VI-a din şcoala sa, să propună reţeta preferată a familiei sale. Drept contribuţie la un mare târg din primăvara aceea, ce se desfăşura pentru a se strânge bani pentru scopuri caritabile, elevii de clasa a VI-a trebuiau să realizeze o carte de bucate ce urma să fie distribuită în întreaga comunitate. Atunci când învăţătorul a anunţat că data limită a proiectului era de o săptămână începând cu ziua de vineri, fiul nostru, Brett, a ajuns imediat la concluzia că era suficient de mult timp pentru a-l termina mai târziu şi l-a scos din mintea lui. La începutul săptămânii ce a urmat, când învăţătorul le-a amintit elevilor de data limită de vineri, Brett şi-a spus că o să poată duce cu uşurinţă însărcinarea la bun sfârşit joi seara şi că până atunci şi-ar putea petrece timpul cu lucruri mai plăcute.

În dimineaţa zilei de vineri, învăţătorul le-a cerut elevilor să-şi aducă reţetele în faţa clasei. Amânarea lui Brett făcuse ca el să uite de însărcinare şi să fie total nepregătit. Agitat, s-a întors către un coleg ce stătea alături şi i-a mărturisit problema. Încercând să fie de ajutor, colegul a zis: „Am adus o reţetă în plus. Dacă vrei, foloseşte una de-a mea“. Repede, Brett a apucat reţeta, şi-a scris numele pe ea şi a predat-o, crezând că scăpase de orice consecinţă legată de lipsa lui de pregătire.

Într-o seară, la câteva săptămâni după aceea, am sosit acasă pentru a mă înviora înainte de a mă duce la adunările de seară ale Bisericii. Cu câteva zile înainte, fusesem chemat să slujesc ca preşedinte de ţăruş, după ce slujisem mai mulţi ani în calitate de episcop. Eram oarecum cunoscuţi în comunitate ca fiind membri ai Bisericii care încercau să trăiască în conformitate cu principiile fundamentale ale religiei noastre. Când am intrat pe uşă, soţia mea, Diane, mi-a zis: „Am ceva ce trebuie să vezi“. Mi-a dat o carte legată ce avea o pagină însemnată. După ce mi-am aruncat privirea pe coperta cărţii ce se numea Reţetele preferate ale şcolii Noelani – 1985, am deschis la pagina respectivă şi am citit: „Reţeta preferată a familiei Hallstrom – Prăjitură cu rom Bacardi“.

Datorită amânării noastre de a deveni pe deplin convertiţi la Evanghelia lui Isus Hristos, mulţi dintre noi ne punem în situaţii mult mai grave decât acelea care doar ne stânjenesc. Ştim ceea ce este drept, dar, datorită leneviei, fricii, justificărilor sau lipsei de credinţă, amânăm implicarea spirituală deplină. Ne convingem pe noi înşine că „într-o zi am să o fac“. Pentru mulţi, totuşi, acea „zi“ nu soseşte niciodată şi chiar pentru alţii care, în cele din urmă, fac o schimbare, are loc o pierdere irecuperabilă de progres şi, cu siguranţă, un progres şi o mişcare în direcţia opusă.

Fiind conştienţi de măsura întârzierii creşterii noastre spirituale, care este, aşadar, atitudinea noastră atunci când participăm la adunările Bisericii? Este, oare, faptul de a învăţa „prin studiu şi, de asemenea, prin credinţă“ (D&L 88:118), cel care ne face să acţionăm în conformitate cu ceea ce învăţăm? Sau avem acea atitudine: „Am mai auzit asta înainte“ care, imediat, blochează accesul Spiritului la mintea şi inima noastră şi dă posibilitate amânării să devină o parte majoră a caracterului nostru?

S-a spus despre un important fost simpatizant al Bisericii restaurate, care a făcut legământ că se va supune oricărei porunci pe care Domnul i-ar da-o, că: „Şi el a primit cuvântul cu bucurie, dar Satana l-a ispitit imediat… şi grijile lumii l-au determinat să respingă cuvântul“ (D&L 40:2). Comparaţi acest lucru cu afirmaţia clară a Domnului: „Cel care primeşte legea Mea şi o îndeplineşte, acela este ucenicul Meu“ (D&L 41:5).

Cu adâncă emoţie, Alma a declarat: „Şi acum, fraţii mei, îmi doresc din adâncul inimii, da, cu mare îngrijorare, chiar până la durere, ca voi să ascultaţi de cuvintele mele şi să vă lepădaţi de păcatele voastre şi să nu amânaţi ziua pocăinţei voastre“ (Alma 13:27).

Amulec, prietenul şi colegul cu care Alma propovăduia, a amplificat importanţa mesajului, proclamând:

„Căci, iată, această viaţă este pentru oameni timpul în care să se pregătească să-L întâlnească pe Dumnezeu; da, iată, ziua acestei vieţi este ziua în care oamenii trebuie să-şi facă muncile lor.

Şi acum, aşa cum… aţi avut atât de mulţi martori, vă implor, de aceea, să nu amânaţi ziua pocăinţei voastre până la sfârşit“ (Alma 34:32, 33).

Când eram de vârsta unui învăţător în Preoţia aaronică, în fiecare dimineaţă de sâmbătă am fost trezit timp de luni de zile de zgomotul pe care tatăl meu îl făcea muncind în grădină, chiar sub fereastra dormitorului meu. (Mi-a luat mult timp să înţeleg de ce tot timpul el îşi începea lucrul sub fereastra mea.) După un timp în care încercam să ignor zgomotul, mă sculam şi mă alăturam tatălui meu în responsabilitatea lui săptămânală pentru a-l ajuta să întreţină curtea din jurul casei noastre.

Într-o zi, poate după câteva dimineţi în care nu mă trezisem la timp sau datorită unor întâmplări asemănătoare când erau necesare încurajările lui repetate înainte ca eu să acţionez, tatăl meu mi-a arătat o fotografie mare a unui leneş, un animal cunoscut pentru lenevia lui. Apoi, a deschis Doctrină şi legăminte şi m-a rugat să citesc: „Pentru că, iată, nu este bine ca Eu să poruncesc în toate lucrurile; pentru că acela care trebuie constrâns în toate lucrurile este un slujitor leneş şi nu un slujitor înţelept; de aceea, el nu primeşte răsplată“ (D&L 58:26; subliniere adăugată). Din acea zi, acea lecţie şi imaginea ei au fost un lucru de preţ în viaţa mea.

Una dintre încurajările eficiente ale preşedintelui Spencer W. Kimball a fost concisă: „Fă-o!“. Pentru a sublinia şi mai bine nevoia de a nu amâna, el a dezvoltat această idee în: „Fă-o acum!“.

Preşedintele Kimball ne-a învăţat, de asemenea, principiul plin de profunzime că amânarea duce la pierderea exaltării. El a spus: „Unul dintre cele mai grave defecte umane din toate generaţiile este amânarea, o lipsă de dorinţă de a accepta acum responsabilităţile personale… Mulţi şi-au permis să se abată de la drum şi au devenit… dependenţi de indolenţa mentală şi spirituală şi de goana după plăcerile lumeşti“ (Teachings of Presidents of the Church: Spencer W. Kimball, [2006], p. 4-5).

Mulţi dintre noi vor să urmeze calea simplă – procesul care nu va necesita nici muncă şi nici sacrificiu serioase. Ei, bine, odată am crezut că am găsit-o. Conducând pe lângă o vale plină de vegetaţie, mai sus de oraşul Honolulu, am privit în sus şi Strada uşoară era chiar acolo! În timp ce visam la beneficiile descoperirii mele ce mi-ar fi putut shimba viaţa, mi-am scos aparatul de fotografiat pentru a înregistra fericitul moment. Totuşi, uitându-mă prin obiectiv, imaginea a devenit clară, atât la propriu, cât şi la figurat. Un semn mare şi galben m-a adus la realitate: Strada uşoară se înfunda!

Poate că amânarea ar părea calea uşoară deoarece, momentan, îndepărtează efortul cerut pentru a realiza ceva de valoare. Cu timpul însă, în mod ironic, amânarea produce o povară grea încărcată cu vinovăţie şi un gol ce rezultă din lipsa de satisfacţie. Ţelurile materiale şi, mai important, cele spirituale nu vor fi obţinute prin amânare.

Acum este timpul să punem în aplicare credinţa noastră. Acum este timpul să ne angajăm să acţionăm în neprihănire. Acum este timpul să facem ceea ce este necesar pentru a ne clarifica situaţiile neplăcute. Acum este timpul să ne reconciliem cu Dumnezeu prin procesul plin de milostenie al schimbării, permis nouă de către Mântuitorul omenirii.

Noi îndemnăm la schimbare:

Pe oricine care a primit o mărturie despre adevărul Evangheliei şi Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă şi care nu a fost botezat şi confirmat;
Pe orice deţinător al Preoţiei aaronice sau al Preoţiei lui Melhisedec, care, fie din pricina unei greşeli, fie din inactivitate, trăieşte în opoziţie cu un jurământ şi legământ sacru (vezi D&L 84:33-39);
Pe orice membru înzestrat al Bisericii care, în prezent, nu este demn pentru o recomandare pentru templu;
Pe orice membru care a fost jignit de către purtatea cuiva şi, într-un fel sau altul, a rupt legătura cu Biserica;
Pe orice persoană care trăieşte o viaţă amăgitoare şi care este împovărată de vreun păcat nerezolvat.

Este mărturia mea că tu şi fiecare dintre noi ne putem schimba şi că putem face asta acum. Poate că nu o să fie uşor, dar suferinţele noastre pot fi „[absorbite] în bucuria pentru Hristos“ (Alma 31:38). Mărturisesc astfel în numele lui Isus Hristos, amin.