Trăiţi în credinţă şi nu în teamă

Vârstnicul Quentin L. Cook

din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli

Când alegem să-L urmăm pe Hristos în credinţă în loc să alegem, de teamă, alt drum, suntem binecuvântaţi cu o moştenire care este în acord cu alegerea noastră.

Dragii mei fraţi şi dragele mele surori, îmi exprim, alături de dumneavoastră, dragostea şi sprijinul pentru preşedintele Eyring şi familia sa. Preşedintele Hinckley m-a anunţat, joi după-amiaza târziu, că sunt chemat să slujesc în Cvorumul celor Doisprezece. Nu pot exprima multitudinea de sentimente pe care le-am trăit de atunci. Am avut nopţi albe şi m-am rugat mult. Spiritul meu a fost încurajat totuşi de cunoaşterea faptului că preşedintele Hinckley este profetul şi că membrii Bisericii se vor ruga pentru mine şi pentru familia mea.

Nu am cuvinte să vă spun cât de nepregătit mă simt. În luna aprilie a anului 1996, când am fost chemat ca autoritate generală, am simţit, de asemenea, că nu sunt la înălţimea chemării. Vârstnicul Maxwell mi-a dat asigurări atunci că cea mai bună dovadă de pregătire în cazul nostru, al tuturor celor care slujim în Împărăţie, este să ne simţim bine când depunem mărturie despre divinitatea Salvatorului. Pacea a coborât asupra mea atunci şi a rămas cu mine pentru că eu Îl iubesc pe Salvator şi am experienţe spirituale care îmi permit să depun mărturie despre El. Mă bucur de prilejul pe care îl am de a depune mărturie despre Isus Hristos în toată lumea, oricât aş fi de nepregătit.

În Doctrină şi legăminte, secţiunea 68, versetele 5 şi 6, citim: „Iată, aceasta este promisiunea Domnului către voi, o, slujitorii Mei. De aceea, îndrăzniţi şi nu vă temeţi, pentru că Eu, Domnul, sunt cu voi şi am să stau lângă voi; şi voi trebuie să mărturisiţi despre Mine, chiar Isus Hristos, că sunt Fiul Dumnezeului cel Viu, pentru că Eu am fost, pentru că sunt şi pentru că Eu voi veni“.

Acum, când vă vorbesc în această dimineaţă de sabat, eu caut să am tovărăşia Duhului Sfânt.

Sentimentul copleşitor pe care îl am primind această chemare este că noi trebuie să trăim prin credinţă şi nu prin teamă. În 2 Timotei, apostolul Pavel vorbeşte despre credinţa bunicii lui Timotei, Lois, şi a mamei lui, Eunice. Pavel scrie:

„Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă“ (2 Timotei 1:7).

În ceea ce mă priveşte, aduc omagiul meu respectuos strămoşilor care se află acum de cealaltă parte a vălului şi care au dat tot ce li s-a cerut pentru a clădi Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ.

Sunt recunoscător că întreaga viaţă am fost înconjurat de aceia care Îl iubesc pe Salvator. Inima îmi este plină de mulţumire pentru familia mea. Soţia mea, Mary, a fost bucuria vieţii mele. Tăria ei spirituală, exemplul ei de neprihănire, simţul umorului şi sprijinul plin de dragoste m-au binecuvântat în fiecare clipă a vieţii. Cei trei copii ai noştri şi partenerii lor de viaţă au fost o sursă de mare satisfacţie personală şi, împreună cu cei nouă nepoţi, au fost o mare binecuvântare pentru noi. Credinţa şi rugăciunile lor şi bunătatea vieţii lor au fost o mare alinare pentru Mary şi pentru mine.

Când mă gândesc la anii tinereţii petrecute în Logan, Utah (Valea Cache despre care vorbeşte mereu vârstnicul Perry), înţeleg cât de norocos am fost să fiu crescut într-o casă în care domnea înţelegerea – să am o mamă neprihănită, plină de credinţă, şi un tată iubitor, un frate mai mare care a fost un exemplu extraordinar pentru mine, dar şi prieten şi sfătuitor, şi o soră mai mică, plină de dragoste, care mi-a fost un adevărat sprijin. Cât am fost de norocos să am conducători, învăţători, instructori şi prieteni în Biserică talentaţi şi devotaţi, care au fost exemple minunate pentru mine.

Ca tânăr băiat, am avut prilejul să slujesc în Misiunea Marea Britanie, care a reprezentat un eveniment definitoriu, cu efecte multiple în viaţa mea. Influenţa unui preşedinte de misiune curajos este unul dintre marile miracole ale Evangheliei restaurate. Cu câteva săptămâni în urmă, am primit, la sediul Bisericii, o felicitare de ziua mea de naştere de la o femeie la învăţarea căreia am ajutat în Gloucester, Anglia, cu mulţi ani în urmă. Pierdusem legătura cu ea. Ea mi-a adus la cunoştinţă că ea şi soţul ei sunt foarte activi în Biserică şi au şase copii şi 20 de nepoţi, toţi născuţi în legământ. Este cea mai frumoasă felicitare pe care am primit-o vreodată.

Mary şi cu mine am plecat din Utah pentru ca eu să pot urma Şcoala de Drept din Palo Alto, California. Plănuiam să revenim în Utah după absolvire, dar Spiritul ne-a îndrumat să rămânem în California. Am trăit în California timp de 33 de ani şi ne-am crescut familia acolo. Amândoi am avut multe prilejuri de a sluji. Ne-a plăcut foarte mult diversitatea membrilor şi angajarea lor faţă de Evanghelia lui Isus Hristos. Voi fi veşnic recunoscător pentru minunaţii sfinţi din zilele din urmă din California, care au avut o influenţă atât de bună asupra vieţii mele.

Aceşti ultimi unsprezece ani şi jumătate de slujire ca membru al Celor Şaptezeci mi-au adus multe bucurii. Acum, când părăsesc Cvorumul, vreau ca fraţii mei să ştie că îi iubesc şi le mulţumesc pentru dedicarea lor şi loialitatea faţă de Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ – pentru credinţa lor şi pentru lucrările lor bune. Vreau să ştie câtă bucurie mi-a adus slujirea alături de ei.

Îi iubesc din toată inima mea pe fraţii pe care îi susţinem ca profeţi, văzători şi revelatori. Am încercat să slujesc cu cinste şi să le uşurez responsabilităţile în orice mod am putut. Sunt recunoscător membrilor Primei Preşedinţii şi Cvorumului celor Doisprezece pentru vieţile lor exemplare, răbdarea lor, învăţăturile lor, bunătatea lor, devotamentul lor faţă de Tatăl nostru Ceresc şi Fiul Său, Isus Hristos, şi faţă de Evanghelia Sa restaurată. Sunt recunoscător că Dumnezeu l-a chemat pe Joseph Smith să fie profetul prin care a fost restaurată deplinătatea Evangheliei.

Experienţa mea ca autoritate generală mi-a umplut inima cu recunoştinţă pentru credinţa şi bunătatea sfinţilor din zilele din urmă din întreaga lume. Noi am slujit timp de doi ani în Filipine. În luna aprilie 1961, preşedintele Hinckley, pe atunci în Cvorumul celor Doisprezece, a trimis primii misionari în Manila. Exista un singur deţinător filipinez al preoţiei în Filipine. Astăzi, există aproape 600.000 de membri. Viaţa lor nu este uşoară şi duc lipsă de multe lucruri materiale, dar ei Îl iubesc pe Salvator. Evanghelia are un impact extraordinar, îmbunătăţindu-le viaţa. Ce binecuvântare este să slujeşti în mijlocul lor.

Am slujit, de asemenea, timp de trei ani în Insulele Pacific. Este semnificativ faptul că aproape 25% dintre toţi polinezienii din lume sunt membri ai Bisericii. Credinţa şi spiritualitatea lor sunt legendare.

Odată, sora Cook şi cu mine am fost în Vava’u din Insulele Tongane. Tocmai vorbisem, în sesiunea generală a conferinţei de ţăruş, despre a-l urma pe profet. La dineul ce a urmat conferinţei, am stat alături de un distins patriarh în vârstă. El mi-a spus cât era de recunoscător să audă ceea ce propovăduia profetul. El mi-a relatat următoarele. În Vava’u, care este o insulă relativ mică, plouă de obicei în suficientă măsură dar, periodic, au loc şi secete mari. Insula are golfuri lungi, aproape ca nişte canale, care şerpuiesc pe sub dealurile abrupte. Când seceta lasă satul fără apă, oamenii au o singură modalitate de a obţine apă proaspătă pentru a supravieţui. De-a lungul secolelor, ei au descoperit că apa proaspătă pătrundea prin formaţiunile stâncoase în interiorul munţilor şi ieşea la suprafaţă în câteva puncte de pe mare.

Bărbaţii tongani porneau în micile lor ambarcaţiuni, cu un vârstnic înţelept, care stătea la un capăt al ambarcaţiunii şi căuta cu privirea punctul potrivit. Tinerii puternici din ambarcaţiune stăteau cu recipientele pregătite pentru a se scufunda în adâncurile mării. Când ajungeau în punctul cu apă de izvor, înţeleptul ridica ambele braţe spre cer. Acela era semnalul. Tinerii puternici se scufundau cât de adânc puteau şi umpleau recipientele cu apă de izvor proaspătă.

Acest patriarh bătrân a asemănat această tradiţie salvatoare de vieţi cu apele vii ale Evangheliei lui Isus Hristos, iar pe înţelept cu profetul lui Dumnezeu de pe pământ. El a observat că apa era pură, proaspătă şi, în condiţii de secetă, salvatoare de vieţi. Dar nu era uşor de găsit. Nu era vizibilă unui ochi neantrenat. Acest patriarh voia să ştie tot ce propovăduise profetul.

Noi trăim în vremuri nesigure. Lumea are nevoie disperată de apa proaspătă de izvor, care este Evanghelia lui Isus Hristos. Trebuie să-l ascultăm cu atenţie pe profet atunci când luăm decizii. Propriile mele consemnări arată că preşedintele Hinckley a pus permanent accent pe credinţa în Domnul, Isus Hristos. Aceasta este urmată de concentrarea sa asupra întăririi familiilor şi a respectării religiei de către familie în cămine. Iar şi iar, el ne-a spus că, dacă vom trăi potrivit unui principiu, vom obţine o mărturie despre adevărul acelui principiu, care, la rândul ei va mări credinţa noastră.

Ştiu că mulţi dintre dumneavoastră sunteţi preocupaţi de creşterea copiilor dumneavoastră în aceste vremuri dificile şi de mărirea credinţei lor. Când soţia mea şi cu mine am început să ne formăm familia în zona golfului San Franciso, aveam aceeaşi preocupare. Într-o perioadă critică, membrii ţăruşului nostru au fost sfătuiţi de vârstnicul Harold B. Lee, pe atunci membru al Celor Doisprezece, că ne puteam creşte familiile în neprihănire, dacă:

1. îl urmam pe profet;

2. cream Sionul în inimile şi în casele noastre;

3. eram o lumină pentru cei printre care trăiam şi

4. ne concentram asupra rânduielilor şi principiilor învăţate în templu. (Vezi D&L 115:5).

Pe măsură ce am urmat acest sfat, credinţa noastră a crescut şi temerile noastre s-au micşorat. Cred că putem creşte copii neprihăniţi oriunde în lume, dacă ei sunt învăţaţi principiile religioase acasă.

Membrii pot trăi prin credinţă şi nu prin teamă datorită muncii noastre misionare. Înainte de chemarea mea ca unul dintre Cei Şapte preşedinţi ai Celor Şaptezeci, la 1 august anul acesta, am slujit în Departamentul pentru Munca Misionară timp de şase ani, ultimii 3 ani ca director executiv, sub conducerea vârstnicului M. Russel Ballard, care slujea ca preşedinte al Comitetului executiv pentru munca misionară.

Unii preşedinţi de misiune ne-au informat că mulţi membri minunaţi îşi ascund calitatea de membri faţă de vecinii şi de colegii lor. Ei nu lasă oamenii să ştie cine sunt şi în ce cred. Avem nevoie ca mult mai mulţi membri să se implice în împărtăşirea mesajului restaurării. În Romani 10, versetul 14 această problemă este privită în perspectivă:

„Dar cum vor chema pe Acela (vorbind de Salvator) în care n-au crezut? Şi cum vor crede în Acela, despre care n-au auzit? Şi cum vor auzi despre El fără propovăduitor?“.

Versetul 15 cuprinde minunatul mesaj la care se face referire în Isaia:

„Cât de frumoase sunt picioarele celor ce vestesc pacea, ale celor ce vestesc Evanghelia.“

S-a observat că membrii intenţionează să acţioneze „să-şi mişte picioarele“ şi „să-şi lase glasurile să le fie auzite“ dacă vor primi această binecuvântare.

Predicaţi Evanghelia Mea: un ghid pentru slujirea misionară a fost folosit prima dată în octombrie 2004. Preşedintele Hinckley a început această acţiune când i-a chemat pe misionari să înveţe doctrina şi să predea principiile prin Spirit. Fiecare membru al Primei Preşedinţii şi al Cvorumului Celor Doisprezece a participat într-o măsură considerabilă. Vârstnicul Ballard şi cu mine am simţit că zăgazurile cerurilor au fost deschise şi inspiraţia de la Domnul a izvorât pentru a aduce la lumină această mare resursă. Peste 1,5 milioane de exemplare ale manualului Predicaţi Evanghelia Mea au fost achiziţionate de către membrii Bisericii. Este o temelie minunată şi misionarii sunt învăţători puternici, spirituali. Totuşi, dacă este să îndeplinim ceea ce a cerut preşedintele Hinckley, membrii, trăind cu credinţă şi nu cu frică, trebuie să împărtăşească Evanghelia cu prietenii şi cu asociaţii lor.

În chemările noastre individuale, trebuie să avem credinţă şi să nu fim temători.

Fiica noastră, Kathryn, slujeşte ca preşedintă la Societatea Primară în episcopia ei din Salt Lake City. Soţia mea şi cu mine am participat la adunări, în episcopia ei, duminica trecută pentru a observa, la adunarea de împărtăşanie organizată cu Societatea Primară, prezentarea temei „Îl voi urma pe El cu credinţă“. Am fost emoţionat să aud copiii recitând scripturi şi povestiri combinate cu cântece centrate pe credinţa în Isus Hristos.

După adunare am întrebat-o despre chemarea ei. A spus că, la început, chemarea a copleşit-o. A petrecut mult timp încercând să rezolve problema.

Apoi, preşedinţia a decis să pună accent pe dragoste, credinţă şi rugăciune. Deodată, i-au venit în minte sentimente spirituale despre un anumit copil sau familie. Tensiunea a fost înlocuită de dragoste. Mi-a spus că, atunci când au acţionat sub îndrumările Spiritului, Societatea Primară a afişat pioşenie şi pace, iar copii şi-au însuşit cu adevărat Evanghelia.

Credinţa noastră în Isus Hristos este aceea care ne susţine în momentele critice ale călătoriei care este viaţa noastră. Acesta este primul principiu al Evangheliei. Fără el, vom îndeplini puţin sau nimic, în ciuda eforturilor noastre, pierzând timp preţios fără să ajungem nicăieri. Hristos este Cel care oferă invitaţia de a-L urma, de a-i da Lui poverile noastre şi de a purta jugul Său; „căci jugul [Său] este bun, şi sarcina [Sa] este uşoară“ (Matei 11:30).

Nu există alt nume sub cer prin care omul să poată fi salvat. Trebuie să luăm asupra noastră numele Lui şi să primim imaginea Lui în înfăţişarea noastră, astfel încât, când El va veni, să fim mai asemănători Lui. Când alegem să-L urmăm pe Hristos în credinţă în loc să alegem, de teamă, alt drum, suntem binecuvântaţi cu o moştenire care este în acord cu alegerea noastră. Fie ca noi, toţi, să recunoaştem şi să aducem mulţumiri pentru incomparabilul dar al vieţii de care ne bucurăm fiecare şi pentru răsuflarea pe care El ne-o împrumută zilnic. Fie ca noi să alegem să avem convingerea în momentele grele din vieţile noastre şi să ne exercităm credinţa în Isus Hristos. Rugăciunea mea este ca noi să trăim în credinţă şi nu în teamă. Depun mărturia mea despre Dumnezeu, care este Tatăl nostru Ceresc şi despre Fiul Său, Isus Hristos, care a ispăşit pentru păcatele noastre.

În numele lui Isus Hristos, amin.